Șoricelul alb - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii în română "Șoricelul alb" care îl are ca autor pe Charles Perrault. Citește basmul "Șoricelul alb" în care este vorba despre regina zânelor care se pregătea de o petrecere pentru a sărbători venirea primăverii. Toate făpturile din regat se ocupau de pregătirea petrecerii, mai puțin zâna plânsetelor Angelina, care auzise niște plânsete și plecase spre acel loc ca să vadă despre ce este vorba. Ea ajunse la casa unui tăietor de lemne și află că soția acestuia plecase cu o zi înainte și nu se mai întorsese.
Citește povestea "Șoricelul alb"
Regina zânelor pregătea o mare petrecere pentru sărbătorirea primăverii şi natura întreagă îşi strigă veselia în cele patru vânturi.
În regatul zânelor era o forfotă continuă: toate gingaşele făpturi îşi lustruiau aripile transparente şi baghetele magice.
Veni în sfârşit mult aşteptata ora şi toate se îndreptară către palatul regal în trasuri fantastice: o imensă cochilie de scoică, trasă de fluturi frumoşi; o frunză mare de salcâm purtată de vânt; nu lipseau gigantele şi transparentele libelule.
Doar o zână lipsea de la petrecere. Era dulcea Angelina, zâna plânsetelor, cum o numea surorile sale, pentru că tot timpul compătimea nefericirea altora. Chiar în acea dimineaţă auzise plângând nişte copii şi nu se putuse abţine să nu se îndrepte grăbită către casa de unde veneau planşetelor.
Era casa unui tăietor de lemne care plecase cu soţia cu o zi în urmă şi încă nu se întorsese.
Cei cinci copii ai săi plângeau de mama focului şi Angelina se văzu nevoită să-i ajute.
Îi spala, îi pieptăna şi le dădu de mâncare. Apoi începu să le coasă hăinuţele. Atunci îşi aminti de petrecerea pe care o dădea regina zânelor în acea noapte.
„Am să plec imediat”, gândi ea, „încă nu sunt în întârziere.”
Dar când se însera, pe copii îi apuca frica şi o rugară pe Angelina să nu plece. Iar ea se gândea: „Încă mai am timp.”
Pregăti cina şi tocmai le dădea să mănânce, când se auzi un greiere care cântă:
- Angelina, ospăţul a început şi regina îţi simte lipsa.
Zâna vru să plece, dar copiii se agăţară de hainele ei plângând. Ea gândi: „O să plec când vor adormi.”
Tocmai veghea somnul copiilor, când se apropie de ea un fluture imens care îi spuse:
- Angelina, regina începe să-şi facă griji din cauza absenţei tale.
Zâna se ridică să plece, dar cel mai mic dintre copii se trezi plângând şi biata zâna se aşeză iar lângă el, ca să-l liniştească. În acel moment se auzi o voce plină de furie şi supărată, care strigă:
- Unde este Angelina?
Angelina recunoscu vocea reginei sale şi, înspăimântată, pleca atât de repede din căsuţa, încât îşi uita bagheta magică.
Trebuie să vă spun, iubiţi cititori, ca pentru zâne, să uite bagheta magică era cea mai mare greşeală.
Când Angelina ajunse în marele salon unde erau reunite toate zânele, se iscară multe murmure:
- Pedeapsa va fi drastică, spuneau unele.
- A avut grijă de nişte copii sărmani, spuneau altele, mai îndurătoare.
Când le auzi vorbind, Angelina îşi dădu seama că îşi uitase bagheta magică, şi mergând în fata reginei, îi ceru iertare.
-Nu te pot ierta, îi spuse regina, acum pedeapsa ta va servi ca învăţătură de minte pentru celelalte. Totuşi, având în vedere faptul că ai pierdut timpul făcând ceva bun, n-am să-ţi iau puterea pentru totdeauna. O să te condamn doar să umbli pe pământ o sută de ani transformată într-un şoricel alb. Astfel vei mai putea să-i vizitezi pe prizonierii din închisori şi pe sarmani în casele lor, lucru care, după cum se vede, îţi place mult.
O atinse pe Angelina cu bagheta să şi o transforma într-un frumos şoricel alb care, privindu-i pe toţi cu ochişorii săi de culoare roz, dispăru într-o gaură.
Astfel ca, dragi cititori, dacă vedeţi un şoricel alb cu ochi roz, gândiţi-vă că ar putea fi zâna noastră Angelina, care poate nu şi-a îndeplinit încă pedeapsa pe care a primit-o pentru că şi-a uitat bagheta magică.
În regatul zânelor era o forfotă continuă: toate gingaşele făpturi îşi lustruiau aripile transparente şi baghetele magice.
Veni în sfârşit mult aşteptata ora şi toate se îndreptară către palatul regal în trasuri fantastice: o imensă cochilie de scoică, trasă de fluturi frumoşi; o frunză mare de salcâm purtată de vânt; nu lipseau gigantele şi transparentele libelule.
Doar o zână lipsea de la petrecere. Era dulcea Angelina, zâna plânsetelor, cum o numea surorile sale, pentru că tot timpul compătimea nefericirea altora. Chiar în acea dimineaţă auzise plângând nişte copii şi nu se putuse abţine să nu se îndrepte grăbită către casa de unde veneau planşetelor.
Era casa unui tăietor de lemne care plecase cu soţia cu o zi în urmă şi încă nu se întorsese.
Cei cinci copii ai săi plângeau de mama focului şi Angelina se văzu nevoită să-i ajute.
Îi spala, îi pieptăna şi le dădu de mâncare. Apoi începu să le coasă hăinuţele. Atunci îşi aminti de petrecerea pe care o dădea regina zânelor în acea noapte.
„Am să plec imediat”, gândi ea, „încă nu sunt în întârziere.”
Dar când se însera, pe copii îi apuca frica şi o rugară pe Angelina să nu plece. Iar ea se gândea: „Încă mai am timp.”
Pregăti cina şi tocmai le dădea să mănânce, când se auzi un greiere care cântă:
- Angelina, ospăţul a început şi regina îţi simte lipsa.
Zâna vru să plece, dar copiii se agăţară de hainele ei plângând. Ea gândi: „O să plec când vor adormi.”
Tocmai veghea somnul copiilor, când se apropie de ea un fluture imens care îi spuse:
- Angelina, regina începe să-şi facă griji din cauza absenţei tale.
Zâna se ridică să plece, dar cel mai mic dintre copii se trezi plângând şi biata zâna se aşeză iar lângă el, ca să-l liniştească. În acel moment se auzi o voce plină de furie şi supărată, care strigă:
- Unde este Angelina?
Angelina recunoscu vocea reginei sale şi, înspăimântată, pleca atât de repede din căsuţa, încât îşi uita bagheta magică.
Trebuie să vă spun, iubiţi cititori, ca pentru zâne, să uite bagheta magică era cea mai mare greşeală.
Când Angelina ajunse în marele salon unde erau reunite toate zânele, se iscară multe murmure:
- Pedeapsa va fi drastică, spuneau unele.
- A avut grijă de nişte copii sărmani, spuneau altele, mai îndurătoare.
Când le auzi vorbind, Angelina îşi dădu seama că îşi uitase bagheta magică, şi mergând în fata reginei, îi ceru iertare.
-Nu te pot ierta, îi spuse regina, acum pedeapsa ta va servi ca învăţătură de minte pentru celelalte. Totuşi, având în vedere faptul că ai pierdut timpul făcând ceva bun, n-am să-ţi iau puterea pentru totdeauna. O să te condamn doar să umbli pe pământ o sută de ani transformată într-un şoricel alb. Astfel vei mai putea să-i vizitezi pe prizonierii din închisori şi pe sarmani în casele lor, lucru care, după cum se vede, îţi place mult.
O atinse pe Angelina cu bagheta să şi o transforma într-un frumos şoricel alb care, privindu-i pe toţi cu ochişorii săi de culoare roz, dispăru într-o gaură.
Astfel ca, dragi cititori, dacă vedeţi un şoricel alb cu ochi roz, gândiţi-vă că ar putea fi zâna noastră Angelina, care poate nu şi-a îndeplinit încă pedeapsa pe care a primit-o pentru că şi-a uitat bagheta magică.
Sfârșit
