Barbă albastră - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii "Barbă albastră" scrisă de Charles Perrault. Citeste basmul "Barbă albastră" în care este vorba despre un om putred de bogat, cu pământuri multe şi nenumărate castele. Și pentru că avea o barbă mare și albastră, toată lumea îi zicea Barbă albastră.
Citește povestea "Barbă albastră"
A fost odată un om putred de bogat, cu pământuri multe şi nenumărate castele.
Şi pentru că avea o imensă barbă albastră, care îi dădea o înfăţişare teribilă, toată lumea îl numea Barbă Albastră.
Lângă somptuosul sau palat era o căsuţă în care trăia o sărmană văduva împreună cu fiicele sale, Ana şi Elisa, ambele foarte frumoase.
Într-o zi, Barbă Albastră o vizită pe văduva pentru a-i cere mâna uneia dintre frumoasele sale fiice, dar o lăsa pe ea să aleagă pe care i-o va încredinţa să-i fie soţie.
La început, niciuna dintre fete n-a vrut să se căsătorească cu Barbă Albastră, pentru că ştiau că fostele sale soţii dispăruseră.
Dar Elisa, sedusa în cele din urmă de bogăţiile lui Barbă Albastră, accepta să-i fie soţie şi se căsătoriră cu mare fast. După câteva zile pline de dragoste şi răsfăţuri, Barbă Albastră îi spuse noii sale neveste :
- Azi voi lipsi toată ziua; poftim cheile palatului. Poţi să cutreieri de sus până jos, dar îţi interzic cu desăvârşire să intri în camera care se afla la capătul coridorului şi care se deschide cu aceasta cheiţă. Dacă nu te vei supune dorinţei mele, furia mea va fi nemărginita.
Elisa începu să cutreiere toate camerele palatului, dar la sfârşitul zilei, curiozitatea o împinse să intre şi în micuţa cameră interzisă. «Soţul meu nu–şi va da seama», îşi spuse, în timp ce introducea cheia în încuietoare. Uşa camerei se deschise uşor.
La început, Elisa nu văzu nimic pentru ca ferestrele erau acoperite; dar când ochii i se obişnuiră cu întunericul, observa cu groază că mai multe femei decapitate atârnau pe pereţii încăperii. Erau fostele soţii ale lui Barbă Albastră! Înspăimântată, scăpă din mâini cheiţa, care se mânji cu sânge.
Fugi în camera să şi începu să cureţe cheia, dar cu cât o frecă mai mult, cu atât mai evidente erau petele de sânge. Era o cheie fermecată!
Când Barbă Albastră ajunse acasă în ziua următoare, îi spuse soţiei:
- Să vedem, arată-mi cheile.
Şi pentru că avea o imensă barbă albastră, care îi dădea o înfăţişare teribilă, toată lumea îl numea Barbă Albastră.
Lângă somptuosul sau palat era o căsuţă în care trăia o sărmană văduva împreună cu fiicele sale, Ana şi Elisa, ambele foarte frumoase.
Într-o zi, Barbă Albastră o vizită pe văduva pentru a-i cere mâna uneia dintre frumoasele sale fiice, dar o lăsa pe ea să aleagă pe care i-o va încredinţa să-i fie soţie.
La început, niciuna dintre fete n-a vrut să se căsătorească cu Barbă Albastră, pentru că ştiau că fostele sale soţii dispăruseră.
Dar Elisa, sedusa în cele din urmă de bogăţiile lui Barbă Albastră, accepta să-i fie soţie şi se căsătoriră cu mare fast. După câteva zile pline de dragoste şi răsfăţuri, Barbă Albastră îi spuse noii sale neveste :
- Azi voi lipsi toată ziua; poftim cheile palatului. Poţi să cutreieri de sus până jos, dar îţi interzic cu desăvârşire să intri în camera care se afla la capătul coridorului şi care se deschide cu aceasta cheiţă. Dacă nu te vei supune dorinţei mele, furia mea va fi nemărginita.
Elisa începu să cutreiere toate camerele palatului, dar la sfârşitul zilei, curiozitatea o împinse să intre şi în micuţa cameră interzisă. «Soţul meu nu–şi va da seama», îşi spuse, în timp ce introducea cheia în încuietoare. Uşa camerei se deschise uşor.
La început, Elisa nu văzu nimic pentru ca ferestrele erau acoperite; dar când ochii i se obişnuiră cu întunericul, observa cu groază că mai multe femei decapitate atârnau pe pereţii încăperii. Erau fostele soţii ale lui Barbă Albastră! Înspăimântată, scăpă din mâini cheiţa, care se mânji cu sânge.
Fugi în camera să şi începu să cureţe cheia, dar cu cât o frecă mai mult, cu atât mai evidente erau petele de sânge. Era o cheie fermecată!
Când Barbă Albastră ajunse acasă în ziua următoare, îi spuse soţiei:
- Să vedem, arată-mi cheile.
Elisa, tremurând de frică, îi înmâna legătura de chei. Barbă Albastră, văzând cheia fermecată, striga:
- Doamnă, ai păcătuit la fel ca şi celelalte! Deci vei muri ca şi ele!
Elisa plânse şi îl imploră să o ierte; dar totul fu în zadar. În final, îl rugă:
- Lasă-mi timp măcar să-mi fac rugăciunea.
- Bine, îi răspunse Barbă Albastră, ai un sfert de oră la dispoziţie; apoi vei muri pentru că nu m-ai ascultat.
Când Elisa se văzu singura în cameră, o strigă pe sora sa, Ana şi o rugă să urce în turn şi să vadă dacă nu se zăreau fraţii lor, care trebuiau să se întoarcă acasă chiar în acea zi. Îi ceru să le facă semn să intre în palat şi să o salveze de la moarte sigură.
Ana urca în turn şi îl văzu jos pe Barbă Albastră, care învârtea o imensă sabie şi striga:
- Coboară, Elisa, ca de nu, am să urc eu la tine!
- O clipă, numai o clipă, îl ruga Elisa. Şi îşi întrebă iarăşi sora:
- Ana, sora mea, încă nu au venit fraţii noştri?
Ana îi striga :
- Vin, Elisa, au ajuns!
Barbă Albastră, satul de atâta aşteptare, urca în camera Elisei. Când îl văzu, aceasta rămase împietrită de frica şi nu fu în stare să mai ceară nici măcar un moment de răgaz. Barbă Albastră tocmai îşi ridică spada criminală când fraţii, avertizaţi de Ana, intrară şi îi străpunseră inima dintr-o singură lovitură.
Elisa promise să nu mai iasă niciodată din cuvântul soţului ei, dacă vreodată ar mai fi avut vreunul.
- Doamnă, ai păcătuit la fel ca şi celelalte! Deci vei muri ca şi ele!
Elisa plânse şi îl imploră să o ierte; dar totul fu în zadar. În final, îl rugă:
- Lasă-mi timp măcar să-mi fac rugăciunea.
- Bine, îi răspunse Barbă Albastră, ai un sfert de oră la dispoziţie; apoi vei muri pentru că nu m-ai ascultat.
Când Elisa se văzu singura în cameră, o strigă pe sora sa, Ana şi o rugă să urce în turn şi să vadă dacă nu se zăreau fraţii lor, care trebuiau să se întoarcă acasă chiar în acea zi. Îi ceru să le facă semn să intre în palat şi să o salveze de la moarte sigură.
Ana urca în turn şi îl văzu jos pe Barbă Albastră, care învârtea o imensă sabie şi striga:
- Coboară, Elisa, ca de nu, am să urc eu la tine!
- O clipă, numai o clipă, îl ruga Elisa. Şi îşi întrebă iarăşi sora:
- Ana, sora mea, încă nu au venit fraţii noştri?
Ana îi striga :
- Vin, Elisa, au ajuns!
Barbă Albastră, satul de atâta aşteptare, urca în camera Elisei. Când îl văzu, aceasta rămase împietrită de frica şi nu fu în stare să mai ceară nici măcar un moment de răgaz. Barbă Albastră tocmai îşi ridică spada criminală când fraţii, avertizaţi de Ana, intrară şi îi străpunseră inima dintr-o singură lovitură.
Elisa promise să nu mai iasă niciodată din cuvântul soţului ei, dacă vreodată ar mai fi avut vreunul.
Sfârșit
