Rolando - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii în română "Rolando" care îl are ca autor pe Charles Perrault. Citește basmul "Rolando" în care este vorba despre o bătrână vrăjitoare care avea două fiice frumoase, una bună iar cealaltă vitregă. Pe fata bună o iubea însă pe cea vitregă o ura. Fata vitregă era bună croitoreasă și într-o zi își croi un șort pe care cum îl văzu fata bună, și-l dori din tot sufletul. Mama îi promise că în noaptea următoare o va omorî pe fata vitregă și că șorțul va fi al ei.
Citește povestea "Rolando"

Într-o ţară îndepărtată trăia o bătrână vrăjitoare, care avea două fiice frumoase, una dintre ele - fiica să bună, iar cealaltă - fiica vitregă. Pe prima o răsfăţa şi îi dădea tot ce îi cerea; în schimb, pe a două o ura. Într-o zi, fiica vitregă, care era o bună croitoreasă, îşi făcu un şorţ minunat. Şi atât de mult îi plăcu surorii sale, încât simţi o dorinţă nebună de a avea şortul. I se destăinui mamei sale, care îi spuse:
- În această seară sortul va fi al tău, fiica mea. O voi omorî pe sora ta în timp ce doarme lângă tine.
Dar ai grijă să te culci la marginea patului.
Însă fiica vitregă auzi planul vrăjitoarei şi când veni momentul să se culce, încerca să se ghemuiască la marginea patului, dar sora să o împiedica. Din fericire, fiica vrăjitoarei adormi buştean şi nu simţi când sora sa o împinse la margine. La miezul nopţii, vrăjitoarea intră în cameră şi o înjunghie mortal pe fata de pe marginea patului, pe care o credea fiica sa vitregă.
Când vrăjitoarea criminală plecă, fata care supravieţuise se ridică şi, fugind la casa lui Rolando, iubitul sau, îi povesti tot ce se întâmplase şi îl rugă să plece cu ea în lume.
- Vom fugi, draga mea, răspunse Rolando; dar mai întâi trebuie să-i furi vrăjitoarei bagheta fermecată, căci dacă ne prinde, suntem pierduţi.
Tânăra fura bagheta magică a vrăjitoarei şi, înainte să plece, stropi cu sângele victimei trei locuri: în fata patului, în bucătărie şi pe scări. Când se lumina de ziuă, vrăjitoarea, nemaiputând de bucurie, o strigă pe fiica să ca să-i dea şortul; dar nu răspunse nimeni la chemare.
- Unde eşti, fiica mea? întrebă nerăbdătoare.
- Aici, pe scări, răspunse una dintre picăturile de sânge.
Bătrâna cobori scările, dar cum nu văzu pe nimeni, întreba din nou:
- Unde eşti?
- Aici, mă încălzesc în bucătărie, răspunse a doua picătură de sânge.
Bătrâna intra în bucătărie şi, cum nu văzu pe nimeni, repeta întrebarea.
- Aici, în pat, răspunse a treia picătură.
Vrăjitoarea intra în dormitor şi rămase înmărmurită când văzu că îşi omorâse propria fiică.
Iar când se apropie de fereastră, o văzu în depărtare pe fiica sa vitregă care fugea cu Rolando.
Împinsă de furie, vrăjitoarea încălţă nişte cizme fermecate, cu care dintr-un singur pas parcurgea un drum de o oră. Astfel îi ajunse pe fugari; dar tânăra îl atinse pe Rolando cu bagheta magică şi îl transformă în lac, şi apoi, atingându-se pe ea, se transformă într-o rată. Vrăjitoarea încerca să prindă rata ademenind-o cu firimituri, dar nu reuşi.
Se făcu noapte şi vrăjitoarea trebui să plece. Tinerii reveniră la înfăţişarea umană şi îşi continuară drumul până la răsăritul soarelui. Atunci, din precauţie, tânăra se transforma într-un trandafir şi îl preschimba pe Rolando într-un violonist.
Când se întoarse vrăjitoarea, îi spuse tânărului:
- În această seară sortul va fi al tău, fiica mea. O voi omorî pe sora ta în timp ce doarme lângă tine.
Dar ai grijă să te culci la marginea patului.
Însă fiica vitregă auzi planul vrăjitoarei şi când veni momentul să se culce, încerca să se ghemuiască la marginea patului, dar sora să o împiedica. Din fericire, fiica vrăjitoarei adormi buştean şi nu simţi când sora sa o împinse la margine. La miezul nopţii, vrăjitoarea intră în cameră şi o înjunghie mortal pe fata de pe marginea patului, pe care o credea fiica sa vitregă.
Când vrăjitoarea criminală plecă, fata care supravieţuise se ridică şi, fugind la casa lui Rolando, iubitul sau, îi povesti tot ce se întâmplase şi îl rugă să plece cu ea în lume.
- Vom fugi, draga mea, răspunse Rolando; dar mai întâi trebuie să-i furi vrăjitoarei bagheta fermecată, căci dacă ne prinde, suntem pierduţi.
Tânăra fura bagheta magică a vrăjitoarei şi, înainte să plece, stropi cu sângele victimei trei locuri: în fata patului, în bucătărie şi pe scări. Când se lumina de ziuă, vrăjitoarea, nemaiputând de bucurie, o strigă pe fiica să ca să-i dea şortul; dar nu răspunse nimeni la chemare.
- Unde eşti, fiica mea? întrebă nerăbdătoare.
- Aici, pe scări, răspunse una dintre picăturile de sânge.
Bătrâna cobori scările, dar cum nu văzu pe nimeni, întreba din nou:
- Unde eşti?
- Aici, mă încălzesc în bucătărie, răspunse a doua picătură de sânge.
Bătrâna intra în bucătărie şi, cum nu văzu pe nimeni, repeta întrebarea.
- Aici, în pat, răspunse a treia picătură.
Vrăjitoarea intra în dormitor şi rămase înmărmurită când văzu că îşi omorâse propria fiică.
Iar când se apropie de fereastră, o văzu în depărtare pe fiica sa vitregă care fugea cu Rolando.
Împinsă de furie, vrăjitoarea încălţă nişte cizme fermecate, cu care dintr-un singur pas parcurgea un drum de o oră. Astfel îi ajunse pe fugari; dar tânăra îl atinse pe Rolando cu bagheta magică şi îl transformă în lac, şi apoi, atingându-se pe ea, se transformă într-o rată. Vrăjitoarea încerca să prindă rata ademenind-o cu firimituri, dar nu reuşi.
Se făcu noapte şi vrăjitoarea trebui să plece. Tinerii reveniră la înfăţişarea umană şi îşi continuară drumul până la răsăritul soarelui. Atunci, din precauţie, tânăra se transforma într-un trandafir şi îl preschimba pe Rolando într-un violonist.
Când se întoarse vrăjitoarea, îi spuse tânărului:
- Aş vrea să pun mâna pe acel trandafir. Mă laşi?
- Cum să nu, răspunse el; iar eu am să cânt o melodie.
Bătrâna merse să atingă floarea, dar Rolando începu să cânte o polcă veselă şi vrăjitoarea, fără voia să, începu să danseze pe ritmul muzicii, căci era o melodie magică. Şi cu cât tânărul cânta mai aprins, cu atât mai înalte erau salturile pe care le făcea vrăjitoarea, până când căzu leşinata la pământ. Rolando îşi lua logodnică de mână şi fugiră cât de tare putură.
Când ajunseră la loc sigur, îi spuse logodnicei:
- Plec spre casă să fac pregătirile de nuntă. Între timp tu aşteaptă-mă aici.
Rolando pleca, dar nu îşi dădu seama că vrăjitoarea, înainte să cadă, îl scuipase pe costum cu salivă care te face să-ţi pierzi memoria. Rolando ajunse acasă, dar îşi uita complet iubita şi se îndrăgosti de altă fată. Tânără, văzând că trecuse mult timp, se transformă într-o floare frumoasă în speranţa că o va culege cineva.
După câteva zile un pastor culese floarea şi şi-o prinse în piept. Din acel moment, totul merse bine în casa pastorului şi se întâmplară lucruri minunate. Când se trezea dimineaţa, toată treaba era făcută: casa măturată, paturile întinse, focul aprins în vatră şi apa clocotindă; şi când se întorcea la prânz, masa era pusă. Omul, neştiind ce să mai creadă, merse s-o întrebe pe vrăjitoare.
- Am să distrug farmecele, îi spuse aceasta. Trebuie să fii atent într-o dimineaţă ca să vezi dacă auzi sau simţi ceva şi, indiferent ce-ar fi, acoperă-l cu această faţă de masa albă.
Păstorul, la răsăritul soarelui, văzu că floarea ofilită pe care o ţinea la piept prinsese viaţă.
Imediat o acoperi cu fata de masa albă şi atunci apăru în faţa să o tânără frumoasă, care îi mărturisi că ea îi făcea treabă.
Îi povesti de-a fir a păr prin ce trecuse şi tânăra îi plăcu atât de mult pastorului încât acesta o ceru în căsătorie.
- Nu pot, bunule om, răspunse tânără, trebuie să-i rămân fidela iubitului meu Rolando, chiar dacă el m-a abandonat.
Între timp, sosise ziua nunţii lui Rolando cu cealaltă fată şi, conform obiceiurilor, se anunţa toată regiunea pentru că tinerele să se adune şi să cânte în cinstea mirilor.
Când îi veni rândul să intoneze cântecul, nefericita fata vitregă a vrăjitoarei îşi acoperi chipul cu un voal, pentru ca Rolando să nu o recunoască; dar de la primele note ale cântecului, acesta se ridica exclamând:
- Cunosc această voce! Acum îmi amintesc că este a adevăratei mele logodnice! Nu vreau nici o altă fată şi o să mă căsătoresc doar cu ea!
Rolando îşi recăpătase memoria mulţumită adevăratei sale logodnice, care îi atinsese în treacăt hainele cu bagheta magică. Îşi îmbrăţişă cu căldură iubită şi amândoi plânseră de bucurie.
Nunta s-a ţinut, dar cu prima logodnică. Şi se povesteşte că au fost fericiţi şi că au avut mulţi copii.
- Cum să nu, răspunse el; iar eu am să cânt o melodie.
Bătrâna merse să atingă floarea, dar Rolando începu să cânte o polcă veselă şi vrăjitoarea, fără voia să, începu să danseze pe ritmul muzicii, căci era o melodie magică. Şi cu cât tânărul cânta mai aprins, cu atât mai înalte erau salturile pe care le făcea vrăjitoarea, până când căzu leşinata la pământ. Rolando îşi lua logodnică de mână şi fugiră cât de tare putură.
Când ajunseră la loc sigur, îi spuse logodnicei:
- Plec spre casă să fac pregătirile de nuntă. Între timp tu aşteaptă-mă aici.
Rolando pleca, dar nu îşi dădu seama că vrăjitoarea, înainte să cadă, îl scuipase pe costum cu salivă care te face să-ţi pierzi memoria. Rolando ajunse acasă, dar îşi uita complet iubita şi se îndrăgosti de altă fată. Tânără, văzând că trecuse mult timp, se transformă într-o floare frumoasă în speranţa că o va culege cineva.
După câteva zile un pastor culese floarea şi şi-o prinse în piept. Din acel moment, totul merse bine în casa pastorului şi se întâmplară lucruri minunate. Când se trezea dimineaţa, toată treaba era făcută: casa măturată, paturile întinse, focul aprins în vatră şi apa clocotindă; şi când se întorcea la prânz, masa era pusă. Omul, neştiind ce să mai creadă, merse s-o întrebe pe vrăjitoare.
- Am să distrug farmecele, îi spuse aceasta. Trebuie să fii atent într-o dimineaţă ca să vezi dacă auzi sau simţi ceva şi, indiferent ce-ar fi, acoperă-l cu această faţă de masa albă.
Păstorul, la răsăritul soarelui, văzu că floarea ofilită pe care o ţinea la piept prinsese viaţă.
Imediat o acoperi cu fata de masa albă şi atunci apăru în faţa să o tânără frumoasă, care îi mărturisi că ea îi făcea treabă.
Îi povesti de-a fir a păr prin ce trecuse şi tânăra îi plăcu atât de mult pastorului încât acesta o ceru în căsătorie.
- Nu pot, bunule om, răspunse tânără, trebuie să-i rămân fidela iubitului meu Rolando, chiar dacă el m-a abandonat.
Între timp, sosise ziua nunţii lui Rolando cu cealaltă fată şi, conform obiceiurilor, se anunţa toată regiunea pentru că tinerele să se adune şi să cânte în cinstea mirilor.
Când îi veni rândul să intoneze cântecul, nefericita fata vitregă a vrăjitoarei îşi acoperi chipul cu un voal, pentru ca Rolando să nu o recunoască; dar de la primele note ale cântecului, acesta se ridica exclamând:
- Cunosc această voce! Acum îmi amintesc că este a adevăratei mele logodnice! Nu vreau nici o altă fată şi o să mă căsătoresc doar cu ea!
Rolando îşi recăpătase memoria mulţumită adevăratei sale logodnice, care îi atinsese în treacăt hainele cu bagheta magică. Îşi îmbrăţişă cu căldură iubită şi amândoi plânseră de bucurie.
Nunta s-a ţinut, dar cu prima logodnică. Şi se povesteşte că au fost fericiţi şi că au avut mulţi copii.
Sfârșit