Falada, calul fermecat - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii în română "Falada, calul fermecat" care îl are ca autor pe Charles Perrault. Citește basmul "Falada, calul fermecat" în care este vorba despre o regină bătrână care avea o fată frumoasă și când îi venii timpul de măritat îi puse în cufăr obiecte de aur și argint, îi dădu o servitoare și un cal fermecat pe nume Falada care putea vorbi. Plecă spre casa prințului, dar pe drum servitoarea o înșelă și îi luă locul de prințesă.
Citește povestea "Falada, calul fermecat"
Cândva, o bătrână regina avea o fată frumoasă care urma să se mărite cu un prinţ din ţinuturi îndepărtate. Venind momentul în care fata trebuia să plece, bună regină îi umplu cufărul cu obiecte preţioase din aur şi din argint, pentru ca o iubea din tot sufletul. Îi oferi, de asemenea o servitoare şi amândurora le dădu câte un cal pentru lunga călătorie; calul prinţesei ştia să vorbească şi se numea Falada.
Înainte de a se despărţi, mama îşi înţepa degetele cu un cuţit şi, lăsând să curgă trei picături de sânge pe o bucăţică de pânză albă, i-o dădu fiicei sale, spunând:
- Fata mea, ai grijă de ea; o să-ţi folosească pe drum.
Pline de durere, se despărţiră. Prinţesa baga bucata de pânză în sân şi plecă. După o oră i se făcu sete şi îi spuse servitoarei:
- Coboara şi scoate-mi puţină apă din parau cu paharul pe care îl ai pentru mine.
- Dacă vă este sete, spuse slujnică, coborâţi singură, apropiaţi-vă de apă şi beţi; eu nu vreau să vă fiu servitoare.
Prinţesa cobora de pe cal, îngenunche pe malul apei, se aplecă şi bău apa din palmele făcute caus, pentru ca servitoarea nu vru să-i dea paharul de aur.
Prinţesa spuse:
- Dumnezeule!
Şi cele trei picături de sânge răspunseră:
- Daca mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
Dar prinţesa era umilă şi, urcând pe cal, îşi continuară drumul. După ce mai merseră câteva
leghe, prinţesei i se făcu iarăşi sete şi cum treceau pe lângă un rău, îi repetă rugămintea servitoarei.
Dar aceasta îi răspunse cu şi mai multă mândrie:
- Dacă vreţi să beţi, n-aveţi decât.
Tânăra cobori de pe cal şi bău apa, plângându-se:
- Dumnezeule!
Şi picăturile de sânge răspunseră:
- Daca mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
În timp ce bău apa, se aplecă atât de mult, încât îi căzu bucăţica de pânză din sân şi apa o lua fără ca ea să-şi dea seama. Dar servitoarea văzu şi se bucura, căci astfel avea şi mai multă putere în fata prinţesei. Când aceasta vru să încalece pe Falada, servitoarea îi spuse:
- Falada va fi calul meu, iar tu vei merge pe celălalt.
Şi prinţesa nu avu de ales, decât să schimbe caii. Apoi servitoarea îi porunci să-şi scoată vestmintele regeşti şi să şi le pună pe ale ei şi o făcu să jure că nu va spune nimic la palat despre asta, iar fata trebui să accepte, căci servitoarea o ameninţă cu moartea. Dar Falada auzise şi văzuse totul. Merseră ce merseră şi ajunseră în sfârşit la palat, unde prinţul aşteptă nerăbdător. Tânărul o ajuta pe servitoare să coboare de pe cal, crezând că ea era aleasă să, şi o invită în palat, lăsând-o pe adevărata prinţesa în curte.
Atunci regele bătrân, uitându-se pe fereastră, o urmări cu atenţie, şi cum văzu că era delicată şi frumoasă, o întrebă pe logodnica fiului său cine era tânără care rămăsese în curte.
-Am luat-o cu mine doar ca să-mi ţină de urât. Puteţi să îi daţi orice ocupaţie acelei servitoare.
Dar regele bătrân spuse :
Înainte de a se despărţi, mama îşi înţepa degetele cu un cuţit şi, lăsând să curgă trei picături de sânge pe o bucăţică de pânză albă, i-o dădu fiicei sale, spunând:
- Fata mea, ai grijă de ea; o să-ţi folosească pe drum.
Pline de durere, se despărţiră. Prinţesa baga bucata de pânză în sân şi plecă. După o oră i se făcu sete şi îi spuse servitoarei:
- Coboara şi scoate-mi puţină apă din parau cu paharul pe care îl ai pentru mine.
- Dacă vă este sete, spuse slujnică, coborâţi singură, apropiaţi-vă de apă şi beţi; eu nu vreau să vă fiu servitoare.
Prinţesa cobora de pe cal, îngenunche pe malul apei, se aplecă şi bău apa din palmele făcute caus, pentru ca servitoarea nu vru să-i dea paharul de aur.
Prinţesa spuse:
- Dumnezeule!
Şi cele trei picături de sânge răspunseră:
- Daca mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
Dar prinţesa era umilă şi, urcând pe cal, îşi continuară drumul. După ce mai merseră câteva
leghe, prinţesei i se făcu iarăşi sete şi cum treceau pe lângă un rău, îi repetă rugămintea servitoarei.
Dar aceasta îi răspunse cu şi mai multă mândrie:
- Dacă vreţi să beţi, n-aveţi decât.
Tânăra cobori de pe cal şi bău apa, plângându-se:
- Dumnezeule!
Şi picăturile de sânge răspunseră:
- Daca mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
În timp ce bău apa, se aplecă atât de mult, încât îi căzu bucăţica de pânză din sân şi apa o lua fără ca ea să-şi dea seama. Dar servitoarea văzu şi se bucura, căci astfel avea şi mai multă putere în fata prinţesei. Când aceasta vru să încalece pe Falada, servitoarea îi spuse:
- Falada va fi calul meu, iar tu vei merge pe celălalt.
Şi prinţesa nu avu de ales, decât să schimbe caii. Apoi servitoarea îi porunci să-şi scoată vestmintele regeşti şi să şi le pună pe ale ei şi o făcu să jure că nu va spune nimic la palat despre asta, iar fata trebui să accepte, căci servitoarea o ameninţă cu moartea. Dar Falada auzise şi văzuse totul. Merseră ce merseră şi ajunseră în sfârşit la palat, unde prinţul aşteptă nerăbdător. Tânărul o ajuta pe servitoare să coboare de pe cal, crezând că ea era aleasă să, şi o invită în palat, lăsând-o pe adevărata prinţesa în curte.
Atunci regele bătrân, uitându-se pe fereastră, o urmări cu atenţie, şi cum văzu că era delicată şi frumoasă, o întrebă pe logodnica fiului său cine era tânără care rămăsese în curte.
-Am luat-o cu mine doar ca să-mi ţină de urât. Puteţi să îi daţi orice ocupaţie acelei servitoare.
Dar regele bătrân spuse :
- Am un băiat care îmi păzeşte gâştele; o să-l ajute pe acela.
Şi adevărata prinţesa trebui să ajute la creşterea gâştelor.
Puţin după aceea, falsa prinţesa îi spuse prinţului :
- Dragul meu, te rog să-mi faci o favoare: porunceşte să i se taie capul calului care m-a adus, pentru că mi-a făcut multe necazuri pe drum.
Ceru acest lucru de teamă că animalul să nu vorbească şi să se descopere adevărul. Se hotărî, deci, să-l omoare pe Falada. Din fericire, adevărata prinţesa reuşi să-l convingă pe călău să-i promită că va agăţa capul calului deasupra uşii pe care ea ieşea cu gâştele. Călăul se ţinu de cuvânt. Taie capul lui Falada şi îl agaţă deasupra uşii.
Dimineaţa, când prinţesa pleca cu gâştele, rostea:
- Sarmanul meu Falada, care eşti agăţat acolo!
Şi capul răspundea:
- Vai, prinţesa, dacă mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
Într-o zi, când era pe câmp cu gâştele, prinţesa se aşeză şi îşi desfăcu părul ca să-l pieptene; dar băiatul care o însoţea, văzând un par aşa frumos, vru să-i smulgă câteva fire.
Ea spuse:
- Vântule, vino şi ia cu tine pălăria lui Conrado şi fă-l să alerge după ea, cât timp mă pieptăn eu.
Şi se întâmpla întocmai cum ceru tânăra şi Conrado se supăra foarte tare. A doua zi de dimineaţă, când ieşiră iar pe uşă, tânăra spuse:
- Vai, Falada, care eşti agăţat aici !
Şi Falada răspunse:
- Vai, prinţesa, dacă mama ta ar vedea asta, inima i s-ar frânge.
Pe câmp, prinţesa îşi desfăcu iar părul şi, cum Conrado vru să-i smulgă iar câteva fire, îi veni iar în ajutor vântul şi băiatul nu reuşi să facă ce voia. Foarte supărat, seară îi spuse regelui:
- Nu vreau să mai păzesc gâştele cu fata aceasta.
- De ce? Întreba regele.
- Pentru că mă batjocoreşte în fiecare zi.
Atunci regele îi porunci să-i povestească ce se întâmpla şi Conrado spuse:
- În fiecare dimineaţă, când ieşim cu gâştele pe uşă mare, deasupra căreia este agăţat un cap de cal, îi spune:
«Vai, Falada, care stai agăţat acolo!»
Şi căpăţâna îi răspunde:
« - Vai, prinţesa, dacă mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge !»
Şi astfel povesti Conrado şi ce se întâmpla la islaz şi cum trebuia el să alerge după pălărie.
Atunci regele îi porunci băiatului să-şi continue treaba, ca să se convingă el însuşi de adevărul celor povestite.Când tânăra se întoarse seara, regele o chema şi o întrebă ce însemnau toate acestea. Fata îi răspunse că nu poate să povestească durerile sale nimănui, pentru că aşa jurase.
- Dacă mie nu vrei să-mi spui, atunci poate îi povesteşti sobei durerile sale, rosti regele, şi plecă.
Tânăra începu să plângă şi îi spuse sobei:
- Stau aici, abandonată de toţi şi, totuşi, sunt prinţesa. Servitoarea trădătoare mi-a luat locul şi eu trebuie să păzesc gâştele.
Dar regele era de partea cealaltă a sobei şi ascultă. Apoi intră din nou şi porunci să i se aducă vestminte regeşti frumoasei tinere. Imediat îşi chema fiul şi îi povesti adevărul. Supărat, prinţul porunci ca servitoarea trădătoare să fie biciuita, pentru ca o supusese atâtor umilinţe pe cea care îi era stăpâna. Apoi se căsători cu prinţesa şi trăiră mulţi ani fericiţi.
Şi adevărata prinţesa trebui să ajute la creşterea gâştelor.
Puţin după aceea, falsa prinţesa îi spuse prinţului :
- Dragul meu, te rog să-mi faci o favoare: porunceşte să i se taie capul calului care m-a adus, pentru că mi-a făcut multe necazuri pe drum.
Ceru acest lucru de teamă că animalul să nu vorbească şi să se descopere adevărul. Se hotărî, deci, să-l omoare pe Falada. Din fericire, adevărata prinţesa reuşi să-l convingă pe călău să-i promită că va agăţa capul calului deasupra uşii pe care ea ieşea cu gâştele. Călăul se ţinu de cuvânt. Taie capul lui Falada şi îl agaţă deasupra uşii.
Dimineaţa, când prinţesa pleca cu gâştele, rostea:
- Sarmanul meu Falada, care eşti agăţat acolo!
Şi capul răspundea:
- Vai, prinţesa, dacă mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge.
Într-o zi, când era pe câmp cu gâştele, prinţesa se aşeză şi îşi desfăcu părul ca să-l pieptene; dar băiatul care o însoţea, văzând un par aşa frumos, vru să-i smulgă câteva fire.
Ea spuse:
- Vântule, vino şi ia cu tine pălăria lui Conrado şi fă-l să alerge după ea, cât timp mă pieptăn eu.
Şi se întâmpla întocmai cum ceru tânăra şi Conrado se supăra foarte tare. A doua zi de dimineaţă, când ieşiră iar pe uşă, tânăra spuse:
- Vai, Falada, care eşti agăţat aici !
Şi Falada răspunse:
- Vai, prinţesa, dacă mama ta ar vedea asta, inima i s-ar frânge.
Pe câmp, prinţesa îşi desfăcu iar părul şi, cum Conrado vru să-i smulgă iar câteva fire, îi veni iar în ajutor vântul şi băiatul nu reuşi să facă ce voia. Foarte supărat, seară îi spuse regelui:
- Nu vreau să mai păzesc gâştele cu fata aceasta.
- De ce? Întreba regele.
- Pentru că mă batjocoreşte în fiecare zi.
Atunci regele îi porunci să-i povestească ce se întâmpla şi Conrado spuse:
- În fiecare dimineaţă, când ieşim cu gâştele pe uşă mare, deasupra căreia este agăţat un cap de cal, îi spune:
«Vai, Falada, care stai agăţat acolo!»
Şi căpăţâna îi răspunde:
« - Vai, prinţesa, dacă mama ta ar şti asta, inima i s-ar frânge !»
Şi astfel povesti Conrado şi ce se întâmpla la islaz şi cum trebuia el să alerge după pălărie.
Atunci regele îi porunci băiatului să-şi continue treaba, ca să se convingă el însuşi de adevărul celor povestite.Când tânăra se întoarse seara, regele o chema şi o întrebă ce însemnau toate acestea. Fata îi răspunse că nu poate să povestească durerile sale nimănui, pentru că aşa jurase.
- Dacă mie nu vrei să-mi spui, atunci poate îi povesteşti sobei durerile sale, rosti regele, şi plecă.
Tânăra începu să plângă şi îi spuse sobei:
- Stau aici, abandonată de toţi şi, totuşi, sunt prinţesa. Servitoarea trădătoare mi-a luat locul şi eu trebuie să păzesc gâştele.
Dar regele era de partea cealaltă a sobei şi ascultă. Apoi intră din nou şi porunci să i se aducă vestminte regeşti frumoasei tinere. Imediat îşi chema fiul şi îi povesti adevărul. Supărat, prinţul porunci ca servitoarea trădătoare să fie biciuita, pentru ca o supusese atâtor umilinţe pe cea care îi era stăpâna. Apoi se căsători cu prinţesa şi trăiră mulţi ani fericiţi.
Sfârșit
