Cenușăreasa - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii în română "Cenușăreasa" care îl are ca autor pe Charles Perrault. Citește basmul "Cenușăreasa" în care este vorba despre un cavaler care s-a căsătorit a doua oară cu o femeie rea, aceasta venind și cu cele două fete ale ei, la fel de rele și ele. Cavalerul avea și el o fată frumoasă, dar noua sa mamă o ura și o punea să facă toate treburile casei iar seara să doarmă pe cenușă. De aici și porecla de cenușăreasa.
Citește și povestea Cenușăreasa în varianta Fraților Grimm.
Citește și povestea Cenușăreasa în varianta Fraților Grimm.
Citește povestea "Cenușăreasa"
A fost odată un cavaler care s-a căsătorit pentru a doua oară cu o femeie trufaşă şi rea din fire.
Aceasta avea două fete la fel de rele ca şi ea.
Soţul, la rândul său, avea o fată din prima căsătorie, de o rară blândeţe şi bunătate.
De îndată ce se căsătoriră, mama vitregă dădu frâu liber răutăţii sale; nu suporta calităţile acesteia, care le făceau şi mai odioase pe fiicele sale.
Sărmana fată dormea pe o rogojină, în timp ce surorile sale vitrege aveau paturi moi.
Îndura totul în tăcere şi nu îndrăznea să se plângă tatălui său pentru a nu-i spulbera fericirea.
Când îşi termina toate treburile, se aşeza pe cenuşă dintr-un colţ al şemineului şi de aceea o numeau Cenuşăreasa.
În ciuda zdrenţelor pe care le purta, era de o mie de ori mai frumoasă decât surorile sale, mereu bine îmbrăcate.
Într-o zi, Prinţul anunţa un mare bal la palat şi invita toate persoanele importante din regat, printre care şi surorile vitrege ale Cenuşăresei.
Se bucurară mult şi începură imediat pregătirile pentru marea petrecere.
Toate acestea însemnau mai multă muncă pentru Cenuşăreasa, deoarece ea era cea care trebuia să calce şi să aranjeze hainele surorilor sale.
Cenuşăreasa munci mult şi se mai oferi să le şi pieptene pe surori.
În timp ce le aranja părul, o întrebară :
- Ţi-ar plăcea să mergi la bal?
- Aşa ceva nu este pentru mine, răspunse Cenuşăreasa cu tristeţe.
- Ai dreptate, spuse sora mai mare cu răutate. Toţi ar râde de tine.
În sfârşit, veni marea zi.
Surorile vitrege plecară la bal, iar Cenuşăreasa începu să plângă.
Dar apăru naşa să, Zână şi, văzând-o supărată, o întrebă ce păţise.
- Mi-ar plăcea, mi-ar plăcea mult să merg la bal, spuse Cenuşăreasa printre suspine.
- Pentru că eşti o fată bună, spuse Zâna, am să fac în aşa fel încât să te duci. În primul rând, fugi în grădină şi culege un dovleac.
Cenuşăreasa îi aduse Zânei cel mai frumos dovleac pe care îl găsi.
Atunci, Zâna îl atinse cu bagheta să magică şi dovleacul se transformă într-o splendidă călească.
Apoi Zâna îi ceru Cenuşăresei să deschidă uşa de la hambar: ieşiră şase soricei pe care îi transforma în cai frumoşi.
- Acum avem nevoie de un vizitiu, spuse Zâna. Vezi dacă s-a prins vreun şobolan în capcană.
Cenuşăreasa, uimită, aduse capcana, unde era un şobolan cu mustăţi mari şi, după ce îl atinse cu bagheta magică, Zâna îl transformă într-un falnic vizitiu cu mustăţi.
Aceasta avea două fete la fel de rele ca şi ea.
Soţul, la rândul său, avea o fată din prima căsătorie, de o rară blândeţe şi bunătate.
De îndată ce se căsătoriră, mama vitregă dădu frâu liber răutăţii sale; nu suporta calităţile acesteia, care le făceau şi mai odioase pe fiicele sale.
Sărmana fată dormea pe o rogojină, în timp ce surorile sale vitrege aveau paturi moi.
Îndura totul în tăcere şi nu îndrăznea să se plângă tatălui său pentru a nu-i spulbera fericirea.
Când îşi termina toate treburile, se aşeza pe cenuşă dintr-un colţ al şemineului şi de aceea o numeau Cenuşăreasa.
În ciuda zdrenţelor pe care le purta, era de o mie de ori mai frumoasă decât surorile sale, mereu bine îmbrăcate.
Într-o zi, Prinţul anunţa un mare bal la palat şi invita toate persoanele importante din regat, printre care şi surorile vitrege ale Cenuşăresei.
Se bucurară mult şi începură imediat pregătirile pentru marea petrecere.
Toate acestea însemnau mai multă muncă pentru Cenuşăreasa, deoarece ea era cea care trebuia să calce şi să aranjeze hainele surorilor sale.
Cenuşăreasa munci mult şi se mai oferi să le şi pieptene pe surori.
În timp ce le aranja părul, o întrebară :
- Ţi-ar plăcea să mergi la bal?
- Aşa ceva nu este pentru mine, răspunse Cenuşăreasa cu tristeţe.
- Ai dreptate, spuse sora mai mare cu răutate. Toţi ar râde de tine.
În sfârşit, veni marea zi.
Surorile vitrege plecară la bal, iar Cenuşăreasa începu să plângă.
Dar apăru naşa să, Zână şi, văzând-o supărată, o întrebă ce păţise.
- Mi-ar plăcea, mi-ar plăcea mult să merg la bal, spuse Cenuşăreasa printre suspine.
- Pentru că eşti o fată bună, spuse Zâna, am să fac în aşa fel încât să te duci. În primul rând, fugi în grădină şi culege un dovleac.
Cenuşăreasa îi aduse Zânei cel mai frumos dovleac pe care îl găsi.
Atunci, Zâna îl atinse cu bagheta să magică şi dovleacul se transformă într-o splendidă călească.
Apoi Zâna îi ceru Cenuşăresei să deschidă uşa de la hambar: ieşiră şase soricei pe care îi transforma în cai frumoşi.
- Acum avem nevoie de un vizitiu, spuse Zâna. Vezi dacă s-a prins vreun şobolan în capcană.
Cenuşăreasa, uimită, aduse capcana, unde era un şobolan cu mustăţi mari şi, după ce îl atinse cu bagheta magică, Zâna îl transformă într-un falnic vizitiu cu mustăţi.
La urmă, Zâna îi spuse Cenuşăresei să caute şase şopârliţe îndărătul stropitoarei.
Imediat ce faţa i le aduse, naşa le transformă în şase servitori eleganţi.
- Bun, acum eşti gata să mergi la bal, îi spuse Cenuşăresei.
- Dar cum voi merge acolo îmbrăcată în zdrenţe?
Cum le atinse cu bagheta magică, zdrenţele se transformară într-o rochie de aur şi argint cu pietre preţioase strălucitoare.
Zâna adăugă şi nişte pantofi de cristal pe care îi dădu Cenuşăresei.
Cenuşăreasa urca în caleasca dar, înainte de a pleca, Zâna naşa o avertiza :
- Nu te întoarce de la bal după ora douăsprezece. Dacă întârzii un minut, caleasca se va transforma în dovleac, caii în şoareci, servitorii în şopârle şi în loc de preţioasa ta rochie vei purta zdrenţe.
- Promit să plec de la bal înainte de miezul nopţii, răspunse Cenuşăreasa şi caleasca porni spre palat.
Când frumoasa Cenuşăreasa îşi făcu apariţia în sala unde erau deja reuniţi invitaţii, toţi rămaseră uimiţi.
Se auziră şoapte de admiraţie.
Toţi se întrebau cine putea fi Prinţesa necunoscută.
Prinţul, uluit, o invita la dans pe nou venită.
Şi nu se despărţi de ea toată noaptea. Părea vrăjit.
Cenuşăreasa, mai fericită ca niciodată, pierdu noţiunea timpului, uitând complet de avertismentele naşei sale.
Astfel, când orologiul bătu ora douăsprezece, se smulse din braţele Prinţului şi ieşi în fugă din palat.
Grăbită, pierdu pe scara de la intrare unul dintre pantofii săi de cristal. Prinţul, care ieşise după ea, lua pantoful şi îl păstră.
Cenuşăreasa ajunse acasă fără caleasca, fără servitori şi cu zdrenţele sale de zi cu zi.
Din vestmintele bogate pe care le purtase la bal, nu mai rămăsese decât cu un pantof de cristal.
Între timp, tristul Print întreba gărzile dacă nu văzuseră ieşind din palat o Prinţesă.
Gărzile răspunseră că văzuseră trecând o fată prost îmbrăcată, care părea mai mult o ţărancă decât o mare doamnă.
Când surorile vitrege se întoarseră de la bal, îi povestiră Cenuşăresei despre apariţia neaşteptată a frumoasei prinţese care îi furase atenţia Prinţului şi despre faptul că fiul regelui găsise un pantofior de cristal pe care Prinţesa îl pierduse când ieşise în grabă şi că până la sfârşitul balului nu făcuse altceva decât să-l privească fascinat.
Imediat ce faţa i le aduse, naşa le transformă în şase servitori eleganţi.
- Bun, acum eşti gata să mergi la bal, îi spuse Cenuşăresei.
- Dar cum voi merge acolo îmbrăcată în zdrenţe?
Cum le atinse cu bagheta magică, zdrenţele se transformară într-o rochie de aur şi argint cu pietre preţioase strălucitoare.
Zâna adăugă şi nişte pantofi de cristal pe care îi dădu Cenuşăresei.
Cenuşăreasa urca în caleasca dar, înainte de a pleca, Zâna naşa o avertiza :
- Nu te întoarce de la bal după ora douăsprezece. Dacă întârzii un minut, caleasca se va transforma în dovleac, caii în şoareci, servitorii în şopârle şi în loc de preţioasa ta rochie vei purta zdrenţe.
- Promit să plec de la bal înainte de miezul nopţii, răspunse Cenuşăreasa şi caleasca porni spre palat.
Când frumoasa Cenuşăreasa îşi făcu apariţia în sala unde erau deja reuniţi invitaţii, toţi rămaseră uimiţi.
Se auziră şoapte de admiraţie.
Toţi se întrebau cine putea fi Prinţesa necunoscută.
Prinţul, uluit, o invita la dans pe nou venită.
Şi nu se despărţi de ea toată noaptea. Părea vrăjit.
Cenuşăreasa, mai fericită ca niciodată, pierdu noţiunea timpului, uitând complet de avertismentele naşei sale.
Astfel, când orologiul bătu ora douăsprezece, se smulse din braţele Prinţului şi ieşi în fugă din palat.
Grăbită, pierdu pe scara de la intrare unul dintre pantofii săi de cristal. Prinţul, care ieşise după ea, lua pantoful şi îl păstră.
Cenuşăreasa ajunse acasă fără caleasca, fără servitori şi cu zdrenţele sale de zi cu zi.
Din vestmintele bogate pe care le purtase la bal, nu mai rămăsese decât cu un pantof de cristal.
Între timp, tristul Print întreba gărzile dacă nu văzuseră ieşind din palat o Prinţesă.
Gărzile răspunseră că văzuseră trecând o fată prost îmbrăcată, care părea mai mult o ţărancă decât o mare doamnă.
Când surorile vitrege se întoarseră de la bal, îi povestiră Cenuşăresei despre apariţia neaşteptată a frumoasei prinţese care îi furase atenţia Prinţului şi despre faptul că fiul regelui găsise un pantofior de cristal pe care Prinţesa îl pierduse când ieşise în grabă şi că până la sfârşitul balului nu făcuse altceva decât să-l privească fascinat.
Moarte de invidie, îi spuseră că Prinţul părea foarte îndrăgostit de necunoscută.
Şi era adevărat, pentru ca la câteva zile după aceea, Prinţul porunci să se anunţe în tot regatul că se va căsători cu fata căreia i se va potrivi pantoful.
Începură să-l probeze prinţesele.
Pe urmă, ducesele, contesele şi marchizele.
Dar niciuneia nu i se potrivi frumosul pantofior de cristal.
Veni rândul surorilor vitrege ale Cenuşăresei, care făcură tot posibilul să le încapă piciorul în pantofior.
Cum era de aşteptat, nu reuşiră.
Atunci Cenuşăreasa vorbi cu umilinţă :
- Lăsaţi-mă să văd dacă mi se potriveşte mie….
Cele două surori vitrege începură să râdă în hohote, dar nobilul care ducea pantofiorul o privi pe Cenuşăreasa şi parându-i foarte frumoasă, în ciuda zdrenţelor pe care le purta, spuse că primise ordin ca toate tinerele să probeze pantoful.
Îl puse în piciorul Cenuşăresei şi văzu că i se potrivea perfect.
Mare fu surpriza pe care o avură surorile vitrege, dar şi mai mare fu atunci când Cenuşăreasa scoase dintr-un săculeţ celălalt pantof pe care îl încălţa.
În acea clipă apăru Zâna naşa şi, atingând cu bagheta magică zdrenţele Cenuşăresei, le transformă în cea mai elegantă rochie.
Văzând-o dichisita astfel, surorile o recunoscură pe Prinţesa misterioasă de la bal. Se aruncară la picioarele ei şi îi cerură iertare pentru răul pe care i-l făcuseră. Cenuşăreasa le ajuta să se ridice şi, îmbrăţişându-le le spuse că le iertară din inimă. Apoi o conduseră pe Cenuşăreasa la palatul regelui.
Prinţului i se păru mai frumoasă ca niciodată şi dădu ordin să se grăbească pregătirile nunţii, care se sărbători câteva zile mai târziu cu mare fast.
Cenuşăreasa ,care era la fel de bună pe cât era de frumoasă, le primi pe cele două surori la castel şi le căsători cu cei mai mari nobili ai Curţii.
Şi era adevărat, pentru ca la câteva zile după aceea, Prinţul porunci să se anunţe în tot regatul că se va căsători cu fata căreia i se va potrivi pantoful.
Începură să-l probeze prinţesele.
Pe urmă, ducesele, contesele şi marchizele.
Dar niciuneia nu i se potrivi frumosul pantofior de cristal.
Veni rândul surorilor vitrege ale Cenuşăresei, care făcură tot posibilul să le încapă piciorul în pantofior.
Cum era de aşteptat, nu reuşiră.
Atunci Cenuşăreasa vorbi cu umilinţă :
- Lăsaţi-mă să văd dacă mi se potriveşte mie….
Cele două surori vitrege începură să râdă în hohote, dar nobilul care ducea pantofiorul o privi pe Cenuşăreasa şi parându-i foarte frumoasă, în ciuda zdrenţelor pe care le purta, spuse că primise ordin ca toate tinerele să probeze pantoful.
Îl puse în piciorul Cenuşăresei şi văzu că i se potrivea perfect.
Mare fu surpriza pe care o avură surorile vitrege, dar şi mai mare fu atunci când Cenuşăreasa scoase dintr-un săculeţ celălalt pantof pe care îl încălţa.
În acea clipă apăru Zâna naşa şi, atingând cu bagheta magică zdrenţele Cenuşăresei, le transformă în cea mai elegantă rochie.
Văzând-o dichisita astfel, surorile o recunoscură pe Prinţesa misterioasă de la bal. Se aruncară la picioarele ei şi îi cerură iertare pentru răul pe care i-l făcuseră. Cenuşăreasa le ajuta să se ridice şi, îmbrăţişându-le le spuse că le iertară din inimă. Apoi o conduseră pe Cenuşăreasa la palatul regelui.
Prinţului i se păru mai frumoasă ca niciodată şi dădu ordin să se grăbească pregătirile nunţii, care se sărbători câteva zile mai târziu cu mare fast.
Cenuşăreasa ,care era la fel de bună pe cât era de frumoasă, le primi pe cele două surori la castel şi le căsători cu cei mai mari nobili ai Curţii.
Sfârșit
