Genoveva de Brabant - poveste de Charles Perrault
Citește online povestea pentru copii în română "Genoveva de Brabant" care îl are ca autor pe Charles Perrault. Citește basmul "Genoveva de Brabant" în care este vorba despre o fetiță frumoasă pe nume Genoveva ce locuia împreună cu părinții ei ducii de Brabant într-un oraș din Germania. Fetița avea sufletul bun, îi ajuta pe oamenii nevoiași și se juca cu copii săraci. Fata crescu se făcu foarte frumoasă, iar în curând se căsători cu prințul Sigfrid, care o iubea nespus.
Citește povestea "Genoveva de Brabant"
O fetiţă frumoasă pe care o chema Genoveva locuia în Germania cu părinţii săi, ducii de Brabant, care o iubeau nespus.
Avea un suflet bun, îi ajută pe cei nevoiaşi şi se juca alături de copiii săracilor, fapt pentru care toţi o îndrăgeau.
Când fata crescu, se făcu frumoasă foc şi în curând se căsători cu prinţul Sigfrid, care era bun şi drăgăstos. Primele zile ale căsniciei ei au fost pline de fericire pentru Genoveva, dar cum fericirea nu durează mult, într-o zi, soţul său, care era militar, trebui să plece la război. Tânăra plânse mult lipsă lui, dar se linişti la gândul că se va întoarce în curând şi în fiecare zi se ruga la Dumnezeu să-l apere. Afacerile sale rămăseseră în grija unui domn pe nume Golo, un om ambiţios şi cu suflet rău. În ziua în care primiră vestea că prinţul ar fi murit, Golo, urmat de soldaţii săi, intra în casa Genovevei şi o lua prizonieră, apoi o închise într-o încăpere întunecoasă.
Genoveva suferi mult în acea cameră fără lumină şi umedă.
Acolo îşi născu fiul, pe care îl numi Nefericitul, din cauza sorţii crude pe care o aveau.
După câteva luni, Golo porunci ca Genoveva şi fiul sau să fie duşi în pădure şi omorâţi.
Dar soldaţilor li se făcu milă de Genoveva şi de copil şi, în urma rugăminţilor ei, le cruţară viaţa, cu condiţia să nu iasă niciodată din pădure. Soldaţii îi spuseră lui Golo că îi îndepliniseră porunca.
Genoveva şi fiul sau se adăpostiră într-o grotă ascunsă după nişte tufişuri înalte. Se hrăneau cu fructe din pădure, rădăcini şi ierburi. Într-o zi cu ploaie şi vânt, intra în peştera o cerboaică ce fugea de nişte vânători. Genoveva şi fiul sau avură grijă de animal şi, din acel moment, cerboaica deveni prietena lor şi le dădea lapte mult şi proaspăt.
Nefericitul deveni un copil curios şi îi plăcea să asculte tot ce îi povestea mama sa. Avea şapte ani când, într-o zi, Genoveva îi vorbi despre oraş.
Nefericitul îi spuse :
- Vreau să merg şi eu în oraş, mama. De ce nu mă duci acolo ?
Atunci ochii Genovevei se umplură de lacrimi, căci îşi aminti promisiunea pe care o făcuse de a nu se mai întoarce niciodată în oraş. Între timp Sigfrid se întoarse într-o zi în oraş, căci vestea despre moartea să nu fusese adevărată. Mare fu mirarea tuturor, mai ales a lui Golo, când îl văzură în palat. Durerea lui nu avu margini când află că, din vina lui Golo, soţia şi copilul său avuseseră o soartă crudă. Locuitorii oraşului încercară să-l consoleze pe tristul soţ, organizând tot felul de serbări şi bâlciuri; dar totul fu în zadar, căci Sigfrid nu înceta să se gândească la soţia şi fiul său.
Avea un suflet bun, îi ajută pe cei nevoiaşi şi se juca alături de copiii săracilor, fapt pentru care toţi o îndrăgeau.
Când fata crescu, se făcu frumoasă foc şi în curând se căsători cu prinţul Sigfrid, care era bun şi drăgăstos. Primele zile ale căsniciei ei au fost pline de fericire pentru Genoveva, dar cum fericirea nu durează mult, într-o zi, soţul său, care era militar, trebui să plece la război. Tânăra plânse mult lipsă lui, dar se linişti la gândul că se va întoarce în curând şi în fiecare zi se ruga la Dumnezeu să-l apere. Afacerile sale rămăseseră în grija unui domn pe nume Golo, un om ambiţios şi cu suflet rău. În ziua în care primiră vestea că prinţul ar fi murit, Golo, urmat de soldaţii săi, intra în casa Genovevei şi o lua prizonieră, apoi o închise într-o încăpere întunecoasă.
Genoveva suferi mult în acea cameră fără lumină şi umedă.
Acolo îşi născu fiul, pe care îl numi Nefericitul, din cauza sorţii crude pe care o aveau.
După câteva luni, Golo porunci ca Genoveva şi fiul sau să fie duşi în pădure şi omorâţi.
Dar soldaţilor li se făcu milă de Genoveva şi de copil şi, în urma rugăminţilor ei, le cruţară viaţa, cu condiţia să nu iasă niciodată din pădure. Soldaţii îi spuseră lui Golo că îi îndepliniseră porunca.
Genoveva şi fiul sau se adăpostiră într-o grotă ascunsă după nişte tufişuri înalte. Se hrăneau cu fructe din pădure, rădăcini şi ierburi. Într-o zi cu ploaie şi vânt, intra în peştera o cerboaică ce fugea de nişte vânători. Genoveva şi fiul sau avură grijă de animal şi, din acel moment, cerboaica deveni prietena lor şi le dădea lapte mult şi proaspăt.
Nefericitul deveni un copil curios şi îi plăcea să asculte tot ce îi povestea mama sa. Avea şapte ani când, într-o zi, Genoveva îi vorbi despre oraş.
Nefericitul îi spuse :
- Vreau să merg şi eu în oraş, mama. De ce nu mă duci acolo ?
Atunci ochii Genovevei se umplură de lacrimi, căci îşi aminti promisiunea pe care o făcuse de a nu se mai întoarce niciodată în oraş. Între timp Sigfrid se întoarse într-o zi în oraş, căci vestea despre moartea să nu fusese adevărată. Mare fu mirarea tuturor, mai ales a lui Golo, când îl văzură în palat. Durerea lui nu avu margini când află că, din vina lui Golo, soţia şi copilul său avuseseră o soartă crudă. Locuitorii oraşului încercară să-l consoleze pe tristul soţ, organizând tot felul de serbări şi bâlciuri; dar totul fu în zadar, căci Sigfrid nu înceta să se gândească la soţia şi fiul său.
Într-o după-amiază veni la el un prieten şi îl invită la o partidă de vânătoare care avea loc chiar în acea zi. Printula acepta invitaţia şi se îndrepta spre pădure. Dar odată ajuns acolo, tristul Sigfrid se îndepărta de tovarăşii săi şi căută un loc retras spre a-şi plânge durerea.
Petrecuse mai multe ore călărind, când prin faţa lui trecu o cerboaică: era cea care locuia cu Genoveva şi care ieşise să bea apă de la izvor. Văzând un om călare, se sperie şi se întoarse, dar Sigfrid o urmări şi cum văzu că se strecură prin tufişuri înalte, descalecă şi merse pe jos până în acel loc.
Mare fu mirarea prinţului când văzu ieşind din grota o femeie frumoasă, aproape dezbrăcată, care ţinea de mână un băieţel drăguţ. Plin de admiraţie şi uimire, Sigfrid întrebă femeia:
- Cine eşti şi ce cauţi aici cu acest copil?
Şi în timp ce spuse asta, inima parcă îi şoptea că femeia şi acel copil îi aparţineau, într-un fel.
- Nu mă recunoști? Sunt soţia ta şi acest copil este fiul tău!
Şi toţi trei se îmbrăţişară şi plânseră de fericire. Când ajunse lângă ei şi restul alaiului, prinţul le povesti tot ce îi spusese Genoveva şi le mulţumi din inimă că îl invitaseră la acea partidă de vânătoare.
Imediat aduseră în pădure haine regeşti şi o trăsură, şi puţin mai târziu grupul fericit ajunse în oraş, unde deja se aflase vestea şi toţi îi primiră cu bucurie. În acea seară tot oraşul fu luminat şi toţi locuitorii primiră un cadou câte un tort de mere şi o sticlă de vin bun, în timp ce la palat nobilii dansau pe ritmurile unei vesele orchestre. Fericirea se întoarse în sufletul Genovevei când se văzu la palat alături de drăgăstosul său soţ şi de copil, care era foarte studios şi curajos ca şi bunul său tată. Din când în când mai vizitau grota unde locuiseră Genoveva şi Nefericitul, pe care o aranjaseră acum ca locuinţă a cerboaicei, prietena lor credincioasă.
Genoveva îi mulţumi în fiecare zi lui Dumnezeu, pentru că fusese atât de bun cu ea şi pentru că îi oferise fericirea de a trăi din nou alături de soţul sau şi de copil.
Petrecuse mai multe ore călărind, când prin faţa lui trecu o cerboaică: era cea care locuia cu Genoveva şi care ieşise să bea apă de la izvor. Văzând un om călare, se sperie şi se întoarse, dar Sigfrid o urmări şi cum văzu că se strecură prin tufişuri înalte, descalecă şi merse pe jos până în acel loc.
Mare fu mirarea prinţului când văzu ieşind din grota o femeie frumoasă, aproape dezbrăcată, care ţinea de mână un băieţel drăguţ. Plin de admiraţie şi uimire, Sigfrid întrebă femeia:
- Cine eşti şi ce cauţi aici cu acest copil?
Şi în timp ce spuse asta, inima parcă îi şoptea că femeia şi acel copil îi aparţineau, într-un fel.
- Nu mă recunoști? Sunt soţia ta şi acest copil este fiul tău!
Şi toţi trei se îmbrăţişară şi plânseră de fericire. Când ajunse lângă ei şi restul alaiului, prinţul le povesti tot ce îi spusese Genoveva şi le mulţumi din inimă că îl invitaseră la acea partidă de vânătoare.
Imediat aduseră în pădure haine regeşti şi o trăsură, şi puţin mai târziu grupul fericit ajunse în oraş, unde deja se aflase vestea şi toţi îi primiră cu bucurie. În acea seară tot oraşul fu luminat şi toţi locuitorii primiră un cadou câte un tort de mere şi o sticlă de vin bun, în timp ce la palat nobilii dansau pe ritmurile unei vesele orchestre. Fericirea se întoarse în sufletul Genovevei când se văzu la palat alături de drăgăstosul său soţ şi de copil, care era foarte studios şi curajos ca şi bunul său tată. Din când în când mai vizitau grota unde locuiseră Genoveva şi Nefericitul, pe care o aranjaseră acum ca locuinţă a cerboaicei, prietena lor credincioasă.
Genoveva îi mulţumi în fiecare zi lui Dumnezeu, pentru că fusese atât de bun cu ea şi pentru că îi oferise fericirea de a trăi din nou alături de soţul sau şi de copil.
Sfârșit
