Lia Ciocârlia - basm de Simion Florea Marian - povestea Ciocârliei
Citește online basmul pentru copii "Lia Ciocârlia" scris de autorul Simion Florea Marian. Citește povestirea scurtă de adormit copiii, "Lia Ciocârlia", în care este vorba despre un împărat și o împărăteasă care aveau o fată frumoasă pe nume Luminioara și pe care o iubeau ca pe lumina ochilor. Ei nu o lăsau pe fată să se plimbe pe afară de frică să nu fie furată, dar când aceasta a ieșit din palat pentru prima oară și a văzut soarele pe cer, s-a și îndrăgostit de el. Din această cauză, fata a cerut voie părinților și a plecat în căutarea lui.
Citește și basmul Povestea Ciocârliei scrisă de Ion Agârbiceanu
Citește și basmul Povestea Ciocârliei scrisă de Ion Agârbiceanu
Citește povestea pentru copii "Lia Ciocârlia"
Au fost odată un împărat și o împărăteasă care aveau o fată pe care o numiră Luminioara, pentru că era foarte frumoasă și era pentru dânșii ca o lumină, ca lumina ochilor.
Si cu cât creștea mai mare, cu atâta se făcea mai frumoasă și mai fermecătoare. Și tocmai din pricina aceasta nu ieșea ea la preumblare, temându-se să nu o fure cinava.
Într-o zi, când se scoboară soarele spre apus și e mai frumos și mai plăcut de preumblat, a ieșit și ea înâiași dată din grădina împărătească. Însă ce i-a plăcut ei mai mult, dintre toate câte a văzut, a fost soarele, care se cobora încet spre apus.
Mult timp a stat ea şi s-a uitat la soare cum apune şi mult timp după apusul lui, la razele sale cele luminoase, care ca nişte fire nemărginite de aur se întindeau pe câmpia cerului.
De atunci, în toată seara ieşea să privească apusul soarelui, până ce în urma urmelor s-a îndrăgostit de dânsul.
Iară după ce s-a îndrăgostit ea de soare, s-a îmbolnăvit de dorul lui şi le-a cerut voie părinţilor să plece să-l caute.
Bieţii părinţi o binecuvântară şi-i deteră toate cele trebuincioase de drum, să meargă în căutarea soarelui. Ea se îmbrăcă în băiat şi aşa, mergînd zi după zi, noapte după noapte, cât va fi mers şi pe unde va fi mers, destul atâta că după o cale de mai multe zile a ajuns la un palat mare şi frumos în care locuiau trei fete.
După ce a petrecut Luminioara mai multe zile în palatul acela, iată că într-o zi vin cele trei fete la dânsa, şi-i zice cea mai mare:
- Noi am fi voit ca una din noi să te luăm pe tine de bărbat, căci tare ne-ai plăcut. Dar mai bine fii-ne fratele nostru!
- Nu frate, ci ziceţi-mi mai bine soră! răspunse: Luminioara, căci şi eu sunt fată ca şi voi!...
- Dacă eşti fată, cu atât mai bine, că-ci de-acum înainte vom fi patru, cu pereche.
Din ziua aceasta apoi trăiră fetele dimpreună cu Luminioara foarte bine, căci nu le lipsea nimica.
Nu așa însă își petrecea Luminioara. Aceasta din zi în zi ce mergea, tot mai tristă și mai dusă pe gânduri era.
Luând seama fetele că Luminioara nu-i voioasă şi bucuroasă, o întrebară de ce este aşa de tristă și tot dusă pe gânduri. Ce-i lipsește?
Luminioara le răspunse suspinând:
- Eu de aceea sunt așa de tristă, pentru că mi-a sosit timpul ca să mă despart de voi...
- Fiindcă nu voiești să mai rămâi cu noi, ziseră fetele, îți vom
da un semn de aducere aminte, o sabie care are o deosebită putere.
Luminioara, bucuroasă, le mulţumi din toată inima, și apoi se despăriţi de dânsele, îşi luă calul şi plecă.
Greu drum a mers, mulţi duşmani a secerat în cale cu sabia năzdrăvană. Ajungând ea la, un palat care strălucea aşa de tare că îți lua vederile, a intrat în el si, ce să vadă?... .Vede pe mullt-doritul și căutatul său iubit, pe Soare, stând la masă şi strălucind așa de tare, cum adică numai singur soarele şi nimeni altul poate să strălucească aşa de frumos.
Dar lasă că nici Soarele nu era de gheaţă. Şi cum a privit la Luminioara, îndată s-a îndrăgostit de ea, căci şi ea nu era o fată, iacă, aşa, de rând ca toate fetele, ci era o fată așa de frumoasă și fermecătoare, ca să fi căutat în lumea întreagă, alta ca dânsa n-ai fi aflat...
Mama Soarelui însă, o bătrână de când lumea și foarte răutăcioasă, aflându-se asemenea în casă și văzând pe Luminioara că se apropie de feciorul său, și cunoscând-o după vorba ei că trebuie să fie fată si nu fecior,
după cum era îmbrăcat, si temându-se să nu i-l răpească prin frumusețea ei, a început a o blestema și a-i zice:
- Tu, care ai cutezat să străbaţi până în acest palat și ai voit să ademeneşti prin frumuseţea și vorba ta cea dulce pe fiul meu, de azi înainte să te prefaci în pasăre şi să zbori toată ziua în sus, plângând pe frumosul Soare, pentru îndrăzneala ta cea mare, că ai venit până aicea şi ai vorbit cu dânsul!...
Și, într-adevăr, că Luminioara s-a prefăcut într-o păsărică, pe care oamenii o numesc Ciocârlie și care mai în toată ziua zboară foarte sus în aer, cântând și plângând după scumpul său Soare, pe care tocmai atunci, când l-a aflat, după o cale așa de lungă și primejdioasă, a trebuit să-l piardă pentru totdeauna. Iară sabia pe care a căpătat-o Luminioara de la cele trei fete a rămas în palatul Soarelui.
Si cu cât creștea mai mare, cu atâta se făcea mai frumoasă și mai fermecătoare. Și tocmai din pricina aceasta nu ieșea ea la preumblare, temându-se să nu o fure cinava.
Într-o zi, când se scoboară soarele spre apus și e mai frumos și mai plăcut de preumblat, a ieșit și ea înâiași dată din grădina împărătească. Însă ce i-a plăcut ei mai mult, dintre toate câte a văzut, a fost soarele, care se cobora încet spre apus.
Mult timp a stat ea şi s-a uitat la soare cum apune şi mult timp după apusul lui, la razele sale cele luminoase, care ca nişte fire nemărginite de aur se întindeau pe câmpia cerului.
De atunci, în toată seara ieşea să privească apusul soarelui, până ce în urma urmelor s-a îndrăgostit de dânsul.
Iară după ce s-a îndrăgostit ea de soare, s-a îmbolnăvit de dorul lui şi le-a cerut voie părinţilor să plece să-l caute.
Bieţii părinţi o binecuvântară şi-i deteră toate cele trebuincioase de drum, să meargă în căutarea soarelui. Ea se îmbrăcă în băiat şi aşa, mergînd zi după zi, noapte după noapte, cât va fi mers şi pe unde va fi mers, destul atâta că după o cale de mai multe zile a ajuns la un palat mare şi frumos în care locuiau trei fete.
După ce a petrecut Luminioara mai multe zile în palatul acela, iată că într-o zi vin cele trei fete la dânsa, şi-i zice cea mai mare:
- Noi am fi voit ca una din noi să te luăm pe tine de bărbat, căci tare ne-ai plăcut. Dar mai bine fii-ne fratele nostru!
- Nu frate, ci ziceţi-mi mai bine soră! răspunse: Luminioara, căci şi eu sunt fată ca şi voi!...
- Dacă eşti fată, cu atât mai bine, că-ci de-acum înainte vom fi patru, cu pereche.
Din ziua aceasta apoi trăiră fetele dimpreună cu Luminioara foarte bine, căci nu le lipsea nimica.
Nu așa însă își petrecea Luminioara. Aceasta din zi în zi ce mergea, tot mai tristă și mai dusă pe gânduri era.
Luând seama fetele că Luminioara nu-i voioasă şi bucuroasă, o întrebară de ce este aşa de tristă și tot dusă pe gânduri. Ce-i lipsește?
Luminioara le răspunse suspinând:
- Eu de aceea sunt așa de tristă, pentru că mi-a sosit timpul ca să mă despart de voi...
- Fiindcă nu voiești să mai rămâi cu noi, ziseră fetele, îți vom
da un semn de aducere aminte, o sabie care are o deosebită putere.
Luminioara, bucuroasă, le mulţumi din toată inima, și apoi se despăriţi de dânsele, îşi luă calul şi plecă.
Greu drum a mers, mulţi duşmani a secerat în cale cu sabia năzdrăvană. Ajungând ea la, un palat care strălucea aşa de tare că îți lua vederile, a intrat în el si, ce să vadă?... .Vede pe mullt-doritul și căutatul său iubit, pe Soare, stând la masă şi strălucind așa de tare, cum adică numai singur soarele şi nimeni altul poate să strălucească aşa de frumos.
Dar lasă că nici Soarele nu era de gheaţă. Şi cum a privit la Luminioara, îndată s-a îndrăgostit de ea, căci şi ea nu era o fată, iacă, aşa, de rând ca toate fetele, ci era o fată așa de frumoasă și fermecătoare, ca să fi căutat în lumea întreagă, alta ca dânsa n-ai fi aflat...
Mama Soarelui însă, o bătrână de când lumea și foarte răutăcioasă, aflându-se asemenea în casă și văzând pe Luminioara că se apropie de feciorul său, și cunoscând-o după vorba ei că trebuie să fie fată si nu fecior,
după cum era îmbrăcat, si temându-se să nu i-l răpească prin frumusețea ei, a început a o blestema și a-i zice:
- Tu, care ai cutezat să străbaţi până în acest palat și ai voit să ademeneşti prin frumuseţea și vorba ta cea dulce pe fiul meu, de azi înainte să te prefaci în pasăre şi să zbori toată ziua în sus, plângând pe frumosul Soare, pentru îndrăzneala ta cea mare, că ai venit până aicea şi ai vorbit cu dânsul!...
Și, într-adevăr, că Luminioara s-a prefăcut într-o păsărică, pe care oamenii o numesc Ciocârlie și care mai în toată ziua zboară foarte sus în aer, cântând și plângând după scumpul său Soare, pe care tocmai atunci, când l-a aflat, după o cale așa de lungă și primejdioasă, a trebuit să-l piardă pentru totdeauna. Iară sabia pe care a căpătat-o Luminioara de la cele trei fete a rămas în palatul Soarelui.
Sfârșit