Cele douăsprezece luni - poveste de Simion Florea Marian
Citește povestea basm pentru copii "Cele douăsprezece luni" de Simion Florea Marian în care este vorba despre doi frați, unul sărac și unul bogat. Într-o zi, fratele cel sărac a ieșit să caute vreascuri pentru foc, dar după ce s-a întors în casă cu ele, și-a dat seama că nu are foc pentru a le aprinde. Vede pe un deal un foc și pleacă într-acolo. Dă peste douăsprezece oameni care stăteau în jurul focului și care îi spun că-i vor da foc dacă îi vor spune care crede el că este cea mai rea lună din an. El spune că toate sunt la fel pentru el și oamenii îi pun jăratecul în cămașă și îi zic să-l presare prin ogradă. Când a ieșit fata lui afară, a văzut că în loc de jăratec erau boi, vaci, cai și oi.
Citește online povestea "Cele douăsprezece luni"
Erau odată doi fraţi: unul bogat, iar altul sărac.
Celui bogat îi mergea foarte bine, pentru că avea de toate câte-i trebuia. Cel sărac însă, neavând mai nimic, o ducea ca vai de dânsul.
Într-o zi s-a sculat cel sărac şi a ieşit afară, ca să-şi caute vreo câteva vreascuri spre a-şi ațâţa focul şi a-şi face o țâră de mămăligă, fiindcă copiii săi erau flămânzi.
Ieşind afară, a găsit vreascuri, dar după ce intră cu ele în casă și vrea să facă foc, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă.
Ce să facă el acuma?... de unde să ia foc?... Iată însă că pe când sta el aşa dus pe gânduri, zăreşte deodată pe fereastră un foc mare arzând pe vârful unui deal.
Cum zări el focul acela, bucuria lui, iese din casă, se porneşte degrabă spre dânsul, şi când ajunge acolo, dă de doisprezece oameni, care stau lângă foc şi se încălzeau.
- Bună dimineaţa, oameni buni, zise el după ce se apropie de dânsii.
- Mulţămim dumitale! răspunseră oamenii. Da' ce vânt te-a abătut pe la noi aşa de dimineată? întrebă unul dintre dânşii.
- D-apoi iată cum şi iacă cum! răspunse săracul.
Atunci zise unul dintre cei doisprezece:
- Ţi-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întâi: care lună-i cea mai rea peste an?
- Apoi de, răspunse săracul, unii oamenii zic că luna lui Prier (1) ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!
- Ţine poala cămăşii să-ţi dau foc!
Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde si cămaşa şi va rămâne gol ca napul. Cu toate acestea însă ţinu cămaşa, şi omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăştie prin ogradă şi prin grădină.
Săracul făcu aşa, după cum i se spuse.
Nu mult după aceasta, iată că o copilă a sa, care ieşise afară, se întoarce repede în casă şi plină de bucurie zice:
- Tată! Tată! Vai ce de vite mai avem noi! Toată ograda şi grădina e plină de vite!
Celui bogat îi mergea foarte bine, pentru că avea de toate câte-i trebuia. Cel sărac însă, neavând mai nimic, o ducea ca vai de dânsul.
Într-o zi s-a sculat cel sărac şi a ieşit afară, ca să-şi caute vreo câteva vreascuri spre a-şi ațâţa focul şi a-şi face o țâră de mămăligă, fiindcă copiii săi erau flămânzi.
Ieşind afară, a găsit vreascuri, dar după ce intră cu ele în casă și vrea să facă foc, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă.
Ce să facă el acuma?... de unde să ia foc?... Iată însă că pe când sta el aşa dus pe gânduri, zăreşte deodată pe fereastră un foc mare arzând pe vârful unui deal.
Cum zări el focul acela, bucuria lui, iese din casă, se porneşte degrabă spre dânsul, şi când ajunge acolo, dă de doisprezece oameni, care stau lângă foc şi se încălzeau.
- Bună dimineaţa, oameni buni, zise el după ce se apropie de dânsii.
- Mulţămim dumitale! răspunseră oamenii. Da' ce vânt te-a abătut pe la noi aşa de dimineată? întrebă unul dintre dânşii.
- D-apoi iată cum şi iacă cum! răspunse săracul.
Atunci zise unul dintre cei doisprezece:
- Ţi-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întâi: care lună-i cea mai rea peste an?
- Apoi de, răspunse săracul, unii oamenii zic că luna lui Prier (1) ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!
- Ţine poala cămăşii să-ţi dau foc!
Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde si cămaşa şi va rămâne gol ca napul. Cu toate acestea însă ţinu cămaşa, şi omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăştie prin ogradă şi prin grădină.
Săracul făcu aşa, după cum i se spuse.
Nu mult după aceasta, iată că o copilă a sa, care ieşise afară, se întoarce repede în casă şi plină de bucurie zice:
- Tată! Tată! Vai ce de vite mai avem noi! Toată ograda şi grădina e plină de vite!
Ieşind omul afară, văzu şi el că toată ograda şi grădina e plină de boi, vaci, cai şi oi. Şi se bucură când le văzu, căci el ştia acuma că toate vitele acestea sunt ale sale.
Văzând aceasta şi o copilă de a frăţâne-său cel bogat merse în casă si zise tătâne-său:
- Tată! oare de unde are uncheşul meu atâtea vite, că e plină ograda şi grădina?
Ieşind cel bogat afară şi văzând şi el vitele, îl întrebă pe frate-său de unde are atâtea vite, cine i le-a dat.
Fratele cel sărac îi spuse adevărul.
Bogatul, auzind aceasta, ce-i plesneşte prin minte?... Luă o manta mare în spate şi se duse şi el la focul de pe deal. Iar când ajunse, fără a da «bună dimineaţa» zise:
- Oameni buni! daţi-mi o țâră de foc că mi s-a stins!
- Ţi-om da, de ce nu, dar mai întâi să ne spui: care lună-i cea mai rea de peste an! zise unul dintre cei doisprezece oameni.
- Apoi de, răspunse bogatul, toate lunile de peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai, că rea-i, amuş plouă, amuş pâclă, amuş ninge, şi mai toate oile pier. Nu degeaba a zis, cine a zis:
Prier prieşte,
Dar şi jupeşte.
Atunci se sculă Prier mânios, căci oamenii aceia erau cele douăsprezece luni de peste an, şi-i zise răstit:
- Ţine poala de la manta!
Bogatul întinse poala şi Prier îi puse două lopeţi de foc întrânsa.
- Mai pune una, zise bogatul.
Prier îi mai puse o lopată.
Bogatul, bucuros de ceea ce a primit, se întoarse cu focul acasă, îl duse şi-l turnă prin grădină, ogradă şi grajd.
Iată însă că nu mult după aceasta, intrând copila sa în casă, îi spuse că şura, grajdul, casa şi toate celelalte acareturi de prin ogradă ard.
Şi aşa a păţit bogatul cel lacom.
1 Prier - popular luna Aprilie
Văzând aceasta şi o copilă de a frăţâne-său cel bogat merse în casă si zise tătâne-său:
- Tată! oare de unde are uncheşul meu atâtea vite, că e plină ograda şi grădina?
Ieşind cel bogat afară şi văzând şi el vitele, îl întrebă pe frate-său de unde are atâtea vite, cine i le-a dat.
Fratele cel sărac îi spuse adevărul.
Bogatul, auzind aceasta, ce-i plesneşte prin minte?... Luă o manta mare în spate şi se duse şi el la focul de pe deal. Iar când ajunse, fără a da «bună dimineaţa» zise:
- Oameni buni! daţi-mi o țâră de foc că mi s-a stins!
- Ţi-om da, de ce nu, dar mai întâi să ne spui: care lună-i cea mai rea de peste an! zise unul dintre cei doisprezece oameni.
- Apoi de, răspunse bogatul, toate lunile de peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai, că rea-i, amuş plouă, amuş pâclă, amuş ninge, şi mai toate oile pier. Nu degeaba a zis, cine a zis:
Prier prieşte,
Dar şi jupeşte.
Atunci se sculă Prier mânios, căci oamenii aceia erau cele douăsprezece luni de peste an, şi-i zise răstit:
- Ţine poala de la manta!
Bogatul întinse poala şi Prier îi puse două lopeţi de foc întrânsa.
- Mai pune una, zise bogatul.
Prier îi mai puse o lopată.
Bogatul, bucuros de ceea ce a primit, se întoarse cu focul acasă, îl duse şi-l turnă prin grădină, ogradă şi grajd.
Iată însă că nu mult după aceasta, intrând copila sa în casă, îi spuse că şura, grajdul, casa şi toate celelalte acareturi de prin ogradă ard.
Şi aşa a păţit bogatul cel lacom.
1 Prier - popular luna Aprilie
Sfârșit