Domnișorul - poveste de Simion Florea Marian
Citește online povestea pentru copii în română "Domnișorul", scrisă de autorul Simion Florea Marian. Citește basmul "Domnișorul - legenda păsării Sticlete" în care este vorba despre pasărea numită Domnișorul, dar și Stigleț, Sticlete sau Scăier. Atunci când bătrânul care a creat păsările le-a chemat la el pe toate pentru a le vopsi penele, Sticletele a venit ultimul și i-a povestit acestuia că a rămas încurcat în niște scaieți și din cauza asta a întârziat. Bătrânul l-a crezut și l-a pictat doar cu culorile care îi mai rămăseseră.
Citește povestea "Domnișorul"
Adesea, pruncii, cu ajutorul unor lațuri făcute din păr de cal și cu diferite cuști durate din bostani sau rămurele de soc, în timpul iernei prind păsărele, Ei bine, una din ele, care cade nu o dată în mâna copiilor, este Domnișorul, numit încă și Stigleț sau Scăier. A descrie această păsăruică este de prisos, deoarece, fiecăruia dintre noi cred că-i este bine cunoscută. Vom istorisi numai una din legendele sale.
După ce au apărut pe lume toate păsările, câte se află pe pământ, și părintele păsărilor a împărțit fiecăreia dintre dânsele hrana cu care are să trăiască în lume, într-o zi le-a chemat iarăși pe toate la sine, anume ca să le boiască, căci dintru-nceput penele tuturor păsărilor aveau numai o singură culoare. Și fiecare voia să fie mai arătoasă și mai frumoasă.
Toate păsările, de la cea mai mare până la cea mai mică, cum auziră vestea îmbucurătoare, se adunară dinaintea bătrânului și el pe toate le-a zugrăvit în culori alese.
Era peste tot numai un cântec de bucurie.
Iată însă că, într-un târziu, după ce a gătit acesta pe toate păsările de boit și voia ca să dea drumul să se ducă fiecare în treabă-și de unde a venit, sosește tot într-un suflet și Domnișorul. N-apucă bine a răsufla și se și roagă să-l boiască și pe dânsul.
Părintele păsărilor, cum îl auzi, îl întrebă:
- D-apoi bine, Domnișorule, unde mi-ai fost până acum?... De ce n-ai venit și tu cu celelalte zburătoare?...
- Apoi de! ce era să fac, păcatele mele!... Înainte de a fi auzit porunca ta, m-am fost vârât prin niște scai, ca să-mi caut și eu puțină sămânță, și când prinsei de veste și voii să mă pornesc și eu deodată ce celelalte păsări, ca să vin aicea... nevoie mare!... Mă împleticii printre scai și atâta ce mă zbuciumai, de nu mai știam acuma singur ce să mai fac, doară să scap mai degrabă din încurcătura în care intrasem. Iar după ce scăpai tot într-un suflet alergai până aicea.
Văzând bătrânul că Domnișorul Sticlete nu din lene sau nebăgare de seamă a întârziat, ci din pricina scailor în care s-a fost încurcat, a luat penița și întingând cu dânsa în toate oalele în care fuseseră culorile și în care mai rămăsese câte puțină culoare, l-a împestrițat și pe dânsul cu mai multe feluri de culori, precum: mohorât, alb, negru, roșu și galben.
Și de atunci apoi penele Domnișorului au mai multe culori. Și tot de-atuncea i-a rămas și denumirea de Domnișor și de Scăier, pentru că mai mult cu sămânța de scai se nutrește.
Și din acea vreme place el atât de mult copiilor. Dar ei trebuie să știe cu nu e bine a asupri bietele păsărele, a le închide în colivii. Căci și ele iubesc libertatea, le e prielnică viții și cântecului.
După ce au apărut pe lume toate păsările, câte se află pe pământ, și părintele păsărilor a împărțit fiecăreia dintre dânsele hrana cu care are să trăiască în lume, într-o zi le-a chemat iarăși pe toate la sine, anume ca să le boiască, căci dintru-nceput penele tuturor păsărilor aveau numai o singură culoare. Și fiecare voia să fie mai arătoasă și mai frumoasă.
Toate păsările, de la cea mai mare până la cea mai mică, cum auziră vestea îmbucurătoare, se adunară dinaintea bătrânului și el pe toate le-a zugrăvit în culori alese.
Era peste tot numai un cântec de bucurie.
Iată însă că, într-un târziu, după ce a gătit acesta pe toate păsările de boit și voia ca să dea drumul să se ducă fiecare în treabă-și de unde a venit, sosește tot într-un suflet și Domnișorul. N-apucă bine a răsufla și se și roagă să-l boiască și pe dânsul.
Părintele păsărilor, cum îl auzi, îl întrebă:
- D-apoi bine, Domnișorule, unde mi-ai fost până acum?... De ce n-ai venit și tu cu celelalte zburătoare?...
- Apoi de! ce era să fac, păcatele mele!... Înainte de a fi auzit porunca ta, m-am fost vârât prin niște scai, ca să-mi caut și eu puțină sămânță, și când prinsei de veste și voii să mă pornesc și eu deodată ce celelalte păsări, ca să vin aicea... nevoie mare!... Mă împleticii printre scai și atâta ce mă zbuciumai, de nu mai știam acuma singur ce să mai fac, doară să scap mai degrabă din încurcătura în care intrasem. Iar după ce scăpai tot într-un suflet alergai până aicea.
Văzând bătrânul că Domnișorul Sticlete nu din lene sau nebăgare de seamă a întârziat, ci din pricina scailor în care s-a fost încurcat, a luat penița și întingând cu dânsa în toate oalele în care fuseseră culorile și în care mai rămăsese câte puțină culoare, l-a împestrițat și pe dânsul cu mai multe feluri de culori, precum: mohorât, alb, negru, roșu și galben.
Și de atunci apoi penele Domnișorului au mai multe culori. Și tot de-atuncea i-a rămas și denumirea de Domnișor și de Scăier, pentru că mai mult cu sămânța de scai se nutrește.
Și din acea vreme place el atât de mult copiilor. Dar ei trebuie să știe cu nu e bine a asupri bietele păsărele, a le închide în colivii. Căci și ele iubesc libertatea, le e prielnică viții și cântecului.
Sfârșit