Povești, povestiri și basme pentru copii
  • Home
  • Autori
  • Povesti
    • Printese
    • Animale
    • Povesti copii 3, 4, 5 si 6 ani
  • Ultimele
  • Contact
  • Cartea cu Apolodor - Gellu Naum
  • Rezumate povesti si basme
  • Micul Print de Antoine de Saint-Exupery - cap 1, 2, 3, 4, 5
  • Povești rusești
  • Povesti vietnameze
  • Povesti indoneziene
  • Povesti indiene
  • Basme si Povesti Chinezesti
  • Povesti de Craciun
    • Poveste de Craciun de Charles Dickens
  • Basme si povesti japoneze

​Balena - poveste scurtă de Lev Tolstoi

​Citește online povestea scurtă pentru copii "Balena" scrisă de scriitorul rus Lev Tolstoi. Citește basmul pentru copii "Balena" în care este vorba despre niște tinero pe o corabie care sar în apă pentru a se răcori. Din păcate pentru ei, se apropie amenințător o balenă care riscă să-i rănească.


Citește povestea ​"Balena"
Picture
​  Corabia noastră ancorase la ţărmul Africii. Era o zi minunată şi dinspre mare bătea un vânt răcoros. Spre seară, însă, vremea s-a schimbat; s-a făcut zăduf şi, ca dintr-un cuptor încins, bătea spre noi aerul fierbinte al pustiului Sahara.
  Înainte de apusul soarelui, căpitanul ieşi pe punte şi strigă:
  — Faceţi baie!
  Într-o clipă, marinarii săriră în apă, coborâră o pânză şi o legară în aşa fel ca să alcătuiască o piscină.
  Cu noi, pe corabie, erau şi doi băieţandri. Ei au sărit cei dintâi în apă, însă locul de scăldat era prea strâmt şi au hotărât să iasă şi să se întreacă la înot în larg.
  Se strecurau prin unde ca nişte şopârle şi înotau din toate puterile spre geamandura de deasupra ancorei.
  Unul dintre ei a trecut înaintea tovarăşului său, dar apoi a început să rămână în urmă. Tatăl băiatului, un bătrân artilerist, stătea pe punte şi se uita cu plăcere la copii. Când acesta a început să rămână în urmă, tatăl i-a strigat:
  — Nu te lăsa! Tine-te bine!
  Deodată cineva pe punte scoase un strigăt:
  — Balena! Și îndată văzurăm şi noi, ceilalţi, pe luciul apei, spinarea dihaniei.
  Balena înota drept spre băieți.
  — Inapoi! Inapoi! Intoarceţi-vă! Balena! începu să strige artileristul. 
  Insă copiii nu-l auzeau. Înotau mai departe, râzând şi ţipând tot mai tare şi cu mai mare plăcere.



​  Artileristul, alb ca varul, se uita neclintit la copii.
  Marinarii coborâră o barcă, se aruncară în ea şi vâslind din toate puterile, se îndreptară spre băieţi; însă erau încă foarte departe, pe cînd balena ajunsese la douăzeci de paşi depărtare de copii.
  La început, băieții nu văzuseră balena, nu înţelegeau strigătele. Pe urmă, însă, unul din ei privi îndărăt şi toţi auzirăm un ţipăt ascuţit şi văzurăm că amândoi încep să înoate în direcţii diferite.
  Ca şi cum acel ţipăt l-ar fi trezit, artileristul s-a smuls din loc şi a alergat la tunuri. Răsuci ţeava tunului, se lipi de ea, puse fitilul şi ochi.
  Toți câți ne aflam pe corabie încremenisem şi aşteptam să vedem ce se va întâmpla.
  Când se auzi bubuitura, îl văzurăm pe artilerist prăbuşindu-se lîngă tun şi acoperindu-şi fața cu mîinile. La început n-am putut vedea ce se întimplase cu balena şi cu băieții, din pricina fumului din jur.
  Dar după ce fumul se împrăştie deasupra apei, se auzi un murmur, la început înăbuşit, apoi din ce în ce mai tare, şi, în sfârşit, izbucni din toate părţile un strigăt puternic de bucurie.
  Bătrânul artilerist îşi descoperi fața, se ridică şi privi spre mare. 
  Pe valuri se legăna pântecele galben al balenei moarte. Peste câteva minute barca ajunse lângă băieți şi-i aduse nevătămați la corabie.
Sfârșit

Citește și alte povești de Lev Tolstoi

  • Balena
  • ​Câinele lui Iacov
  • Câinii pompieri
  • Cei doi prieteni
  • Cei trei urși
  • Cocoșul de munte și vulpea
  • Creanga de alun
  • Drumeții
  • Fetița și ciupercile
  • Elefantul​

  • Filipok
  • Focul​​
  • ​Lebedele
  • Leul și cățelușa
  • Lupul și câinele
  • Lupul si veverita
  • Mincinosul
  • Păsărica
  • Pisoiul​
  • Povestea băiețelului pe care l-a prins furtuna in pădure

  • Prepelița și puii ei
  • Puterea copilăriei
  • ​Rechinul
  • Săritura
  • Sâmburele
  • Scatiul
  • Șoarecele de rând și șoarecele de oraș
  • Țăranul și duhul apelor
  • Vrabia și rândunelele
  • Vulturul


Povesti de:     ​FRATII GRIMM     CREANGA     EMINESCU     SLAVICI     ANDERSEN     ISPIRESCU     DELAVRANCEA     FILIMON     ​​​​​​TOLSTOI     ​​​
Powered by Create your own unique website with customizable templates.