Neguțătorul și tinichigiul - poveste populară scurtă indiană
Citește povestea indiană pentru copii "Neguțătorul și tinichigiul". Citește basmul indian "Neguțătorul și tinichigiul" în care este vorba despre doi bărbați indieni, unul neguțător și altul tinichigiu. Ei au pus rămășag sporovăind despre ce-i mai de seamă: bogăția sau înțelepciunea. Neguțătorul credea că având bani și aur, nu trebuie să fii prea deștept, iar tinichigiul susținea că fiind înțelept vei putea să ieși din orice încurcătură. Ajunși la rajahul ținutului, i-au spus și acestuia despre pariul pus între ei.
Citește povestea indiană "Neguțătorul și tinichigiul"
Un neguțător și un tinichigiu au pus odată un rămăşag, sporovăind despre ce-i mai de seamă: bogăţia sau înţelepciunea.
Spunea neguţătorul:
— La ce-ţi foloseşte înţelepciunea, dacă eşti sărac ca şoarecele de câmp?
— Dar prostului nu-i ajută nici aurul! răspundea tinichigiul.
— Ei, asta s-o crezi tu! îi întorcea vorba neguţătorul. Aurul îl scoate pe om din orice nenorocire.
Tinichigiul nu era de aceeași părere.
— Fără minte, aurul nu face nici două parale, iar mintea-l ajută întotdeauna pe om, şi fără aur.
— Prostii! se supără neguţătorul. Nu se poate. Dacă mintea ta se dovedeşte mai puternică decât aurul meu, îţi dau o mie de rupii. Dar dacă aurul meu se dovedeşte mai puternic decât mintea ta, ai să-mi fii rob. Te învoieşti?
— Mă-nvoiesc — răspunse tinichigiul.
— Atunci hai la rajah (1) să-i spunem de rămăşag, pentru ca nici unul dintre noi să nu se poată lepăda de cuvintele lui.
S-au dus amândoi la rajah și i-au povestit ce hotărâseră. Era acest rajah un stăpân aprig şi crunt. Nu trecea zi să nu-şi ucidă vreun supus. Chiar şi-n ziua aceea poruncise descăpățânarea a trei nefericiţi... Văzându-i pe neguţător şi pe tinichigiu, rajahul voi de la bun început să cheme călăul, dar îşi aminti de spusele tatălui său:
— Să nu ucizi niciodată mai mult de trei supuşi pe zi, că nu va mai avea cine să-ți îngrijească elefanţii, să-ţi ducă armăsarii la păscut, să-ţi lucreze bumbacul și să-ţi ude orezăriile.
N-a cutezat aşadar rajahul să calce sfatul părintesc şi de aceea s-a gândit la un vicleşug. I-a dat neguţătorului un răvaş scris pe o frunză de palmier şi pecetluit cu trei peceți, după care i-a grăit:
— Du-te cu tinichigiul în împărăţia vecină şi-nmânează-i împăratului răvaşul ăsta. La întoarcere vă voi răsplăti.
Au ajuns neguţătorul şi tinichigiul în împărăţia vecină, i-au înmânat împăratului răvaşul şi au aşteptat să vadă ce-avea să le spună.
Împăratul a rupt pecetile, a despăturit frunza şi-a citit cu glas tare: "O, puternice vecin! Dacă-ti doreşti binele, fă-i pe aceşti oameni să piară!"
Auzind ce cuprinde răvaşul, a căzut neguţătorul la picioarele împăratului:
— Îndură-te, stâpâne! Ia-mi tot aurul, dar lasă-mi viaţa!
A râs împăratul:
— Aurul meu îmi ajunge. Hei, străjeri! Păziţi-i! Călăul îi va descăpăţâna pe pungaşii ăştia peste un ceas!
I-au împresurat străjerii pe neguţător şi pe tinichigiu şi nu şi-au mai luat ochii de la ei. Neguţătorul a prins a-i ruga:
— Daţi-mi drumul şi vă acopăr cu aur! Îi dau fiecăruia dintre voi câte o mie de rupii!
— Dacă-ţi dăm drumul, împăratul ne taie nouă capetele — a oftat căpetenia străjii. Iar dacă n-ai cap, n-ai ce face cu aurul.
Niciun ceas n-a trecut şi s-a ivit călăul, iar apoi împăratul și curtenii. Şi, numai ce-a pus călăul mâna pe spadă, că odată a început tinichigiul a râde tare şi plin de veselie.
— De ce râzi, nebune? s-a minunat împăratul.
— O, împărate, am să-ţi spun de ce. Ascultă, mult preadreptule! Cu cinci zile în urmă un prezicător vestit s-a ivit ca din pământ în palatul mult slăvitului nostru rajah. Şi, văzându-ne i-a spus el rajahulul: "Atâta vreme cât tinichigiul şi neguţătorul ăsta vor trăi în împărăţia ta, numai nenorociri, ciumă, secetă, foamete, se vor abate pe pământul tău. Scapă-te de oamenii ăştia! Dar să ştii că, ducă-i vei ucide, nenorocirile se vor abate asupra principatului tău, toate deodată: şi ciuma, şi seceta, şi foametea. Întoarce lucrurile în aşa fel ca un alt stăpânitor să-i facă să piară şi atunci toate nenorocirile vor cădea pe capul celui care le-a adus moartea".
Auzind una ca asta, împăratul se mânie cumplit.
Spunea neguţătorul:
— La ce-ţi foloseşte înţelepciunea, dacă eşti sărac ca şoarecele de câmp?
— Dar prostului nu-i ajută nici aurul! răspundea tinichigiul.
— Ei, asta s-o crezi tu! îi întorcea vorba neguţătorul. Aurul îl scoate pe om din orice nenorocire.
Tinichigiul nu era de aceeași părere.
— Fără minte, aurul nu face nici două parale, iar mintea-l ajută întotdeauna pe om, şi fără aur.
— Prostii! se supără neguţătorul. Nu se poate. Dacă mintea ta se dovedeşte mai puternică decât aurul meu, îţi dau o mie de rupii. Dar dacă aurul meu se dovedeşte mai puternic decât mintea ta, ai să-mi fii rob. Te învoieşti?
— Mă-nvoiesc — răspunse tinichigiul.
— Atunci hai la rajah (1) să-i spunem de rămăşag, pentru ca nici unul dintre noi să nu se poată lepăda de cuvintele lui.
S-au dus amândoi la rajah și i-au povestit ce hotărâseră. Era acest rajah un stăpân aprig şi crunt. Nu trecea zi să nu-şi ucidă vreun supus. Chiar şi-n ziua aceea poruncise descăpățânarea a trei nefericiţi... Văzându-i pe neguţător şi pe tinichigiu, rajahul voi de la bun început să cheme călăul, dar îşi aminti de spusele tatălui său:
— Să nu ucizi niciodată mai mult de trei supuşi pe zi, că nu va mai avea cine să-ți îngrijească elefanţii, să-ţi ducă armăsarii la păscut, să-ţi lucreze bumbacul și să-ţi ude orezăriile.
N-a cutezat aşadar rajahul să calce sfatul părintesc şi de aceea s-a gândit la un vicleşug. I-a dat neguţătorului un răvaş scris pe o frunză de palmier şi pecetluit cu trei peceți, după care i-a grăit:
— Du-te cu tinichigiul în împărăţia vecină şi-nmânează-i împăratului răvaşul ăsta. La întoarcere vă voi răsplăti.
Au ajuns neguţătorul şi tinichigiul în împărăţia vecină, i-au înmânat împăratului răvaşul şi au aşteptat să vadă ce-avea să le spună.
Împăratul a rupt pecetile, a despăturit frunza şi-a citit cu glas tare: "O, puternice vecin! Dacă-ti doreşti binele, fă-i pe aceşti oameni să piară!"
Auzind ce cuprinde răvaşul, a căzut neguţătorul la picioarele împăratului:
— Îndură-te, stâpâne! Ia-mi tot aurul, dar lasă-mi viaţa!
A râs împăratul:
— Aurul meu îmi ajunge. Hei, străjeri! Păziţi-i! Călăul îi va descăpăţâna pe pungaşii ăştia peste un ceas!
I-au împresurat străjerii pe neguţător şi pe tinichigiu şi nu şi-au mai luat ochii de la ei. Neguţătorul a prins a-i ruga:
— Daţi-mi drumul şi vă acopăr cu aur! Îi dau fiecăruia dintre voi câte o mie de rupii!
— Dacă-ţi dăm drumul, împăratul ne taie nouă capetele — a oftat căpetenia străjii. Iar dacă n-ai cap, n-ai ce face cu aurul.
Niciun ceas n-a trecut şi s-a ivit călăul, iar apoi împăratul și curtenii. Şi, numai ce-a pus călăul mâna pe spadă, că odată a început tinichigiul a râde tare şi plin de veselie.
— De ce râzi, nebune? s-a minunat împăratul.
— O, împărate, am să-ţi spun de ce. Ascultă, mult preadreptule! Cu cinci zile în urmă un prezicător vestit s-a ivit ca din pământ în palatul mult slăvitului nostru rajah. Şi, văzându-ne i-a spus el rajahulul: "Atâta vreme cât tinichigiul şi neguţătorul ăsta vor trăi în împărăţia ta, numai nenorociri, ciumă, secetă, foamete, se vor abate pe pământul tău. Scapă-te de oamenii ăştia! Dar să ştii că, ducă-i vei ucide, nenorocirile se vor abate asupra principatului tău, toate deodată: şi ciuma, şi seceta, şi foametea. Întoarce lucrurile în aşa fel ca un alt stăpânitor să-i facă să piară şi atunci toate nenorocirile vor cădea pe capul celui care le-a adus moartea".
Auzind una ca asta, împăratul se mânie cumplit.
— Aha, rajahul vostru vrea să-mi spulbere împărăţia! a răcnit el. Plecaţi îndată şi vestiți-i vicleanului că vitezele mele oşti îi vor cotropi în trei zile pământul şi că eu însumi am să-l robesc şi-am să dau poruncă să se are pământul de-asupră-i!
S-au plecat tinichigiul şi neguţătorul înaintea împăratului şi s-au grăbit către casă. Pe drum, tinichigiul i-a spus neguţătorului:
— Vezi acum că întelepciunea-i mai puternică decât aurul? Dacă n-aş fi fost eu, te-ai fi aflat acum fără cap!... Dă-mi mia de rupii!
— Întâi să ne întoarcem acasă — a răspuns neguţătorul — Iar acolo om vedea noi ce şi cum.
N-a vrut neguțătorul să se lipsească de aur şi de aceea şi-a pus în gând să-l ducă la pierzanie pe tinichigiu. Înfăţişându-se ei rajahului, i-au grăit:
— Împăratul din ţara vecină te ameninţă cu război. Oştile lui ne vor cotropi în trei zile câmpiile!
Înspăimintat, a întrebat rajahul :
— De ce s-a mâniat pe mine împăratul?
Atunci neguţătorul a păşit înainte și-a spus:
— Numai tinichigiu-i vinovat de mânia împăratului.
Şi-a povestit totul, aşa cum se petrecuse, de-a fir-a-păr.
Sărind de pe tron, rajahul a strigat:
— Amândurora am să vă tai capetele! Hei, chemaţi-l pe călău!
A venit călăul în goana mare și-a aşteptat ca rajahul să-i poruncească să scoată spada. Neguţătorul s-a târât în coate şi pe genunchi către călău, prinzând a se ruga:
— Cruţă-mă, stăpâne! Ţi-oi da un elefant şi un sac cu aur!
Auzind una ca asta, a răcnit rajahul:
— Retează-le capetele! Au chemat oştile duşmane-n împărăţia mea!
Când şi-a scos călăul spada, din nou s-a pus tinichigiul pe râs. Râdea şi nu se mai putea opri. Au prins a-i da lacrimile de atâta râs. Uluit, călăul şi-a plecat spada şi-a privit către rajah.
— De ce râzi, nebune? l-a întrebat rajahul.
— Râd pentru că vrei să mă rapui şi nu ştii că numai eu pot opri şi-ntoarce îndărăt oştile duşmane. Se cheamă că-ţi doreşti singur nefericirea. Iacă de ce râd...
— Am să văd eu dacă ceea ce spui e adevărat — a zis rajahul. Să ştii că, dacă nu vei întoarce duşmanii din drum, voi porunci să fii ars de viu!
— Dă-mi un cal şi duşmanul nu va mai îndrăzni să-ţi calce pământul!
— Daţi-i un cal! a poruncit rajahul.
A încălecat tinichigiul şi a pornit-o în întâmpinarea oştilor duşmane. Le-a zărit chiar lângă hotar. În fruntea oştilor, mânios, călărea împăratul. A dat tinichigiul pinteni calului, a gonit către împărat de i-a tăiat drumul și a grăit:
- Înainte de toate, ucide-mă pe mine, iar apoi abia calcă-n picioare semănăturile de pe pământul ţării mele! Cât trăiesc eu, niciun ostaş nu-ți va trece hotarul!
Împăratul și-a zis: "Dacă-l ucid, atunci tot ce-a spus înţeleptul se adeverește, şi ciuma, foametea şi seceta se vor abate peste pământul meu".
— Nu, nu — a spus aşadar împăratul. Mai bine să te ucidă rajahul tău, că doar nu-mi sunt mie însumi duşman!
Şi, întorcându-şi oştile, a pornit către casă.
Iar întorcându-se tinichigiul la rajah, i-a vorbit aşa:
— Mi-am ţinut tăgăduiala. Nimeni nu-ţi mai ameninţă împărăţia.
Mulţumit, rajahul a poruncit să i se numere îndată o mie de rupii. Punându-şi banii într-un sac, tinichigiul s-a întors apoi către neguţător:
— Acu’, rogu-te, toarnă şi tu în sac banii pe care i-ai pierdut.
A fost nevoit să numere şi neguţătorul mia lui de rupii.
Atunci, săltându-şi sacul în spinare, tinichigiul i-a spus la despărţire:
— Ţine minte că pe prost nici aurul nu-l ajută, în vreme ce înţeleptul alungă nenorocirea si fără aur!
1. Rajah — prinţ indian
S-au plecat tinichigiul şi neguţătorul înaintea împăratului şi s-au grăbit către casă. Pe drum, tinichigiul i-a spus neguţătorului:
— Vezi acum că întelepciunea-i mai puternică decât aurul? Dacă n-aş fi fost eu, te-ai fi aflat acum fără cap!... Dă-mi mia de rupii!
— Întâi să ne întoarcem acasă — a răspuns neguţătorul — Iar acolo om vedea noi ce şi cum.
N-a vrut neguțătorul să se lipsească de aur şi de aceea şi-a pus în gând să-l ducă la pierzanie pe tinichigiu. Înfăţişându-se ei rajahului, i-au grăit:
— Împăratul din ţara vecină te ameninţă cu război. Oştile lui ne vor cotropi în trei zile câmpiile!
Înspăimintat, a întrebat rajahul :
— De ce s-a mâniat pe mine împăratul?
Atunci neguţătorul a păşit înainte și-a spus:
— Numai tinichigiu-i vinovat de mânia împăratului.
Şi-a povestit totul, aşa cum se petrecuse, de-a fir-a-păr.
Sărind de pe tron, rajahul a strigat:
— Amândurora am să vă tai capetele! Hei, chemaţi-l pe călău!
A venit călăul în goana mare și-a aşteptat ca rajahul să-i poruncească să scoată spada. Neguţătorul s-a târât în coate şi pe genunchi către călău, prinzând a se ruga:
— Cruţă-mă, stăpâne! Ţi-oi da un elefant şi un sac cu aur!
Auzind una ca asta, a răcnit rajahul:
— Retează-le capetele! Au chemat oştile duşmane-n împărăţia mea!
Când şi-a scos călăul spada, din nou s-a pus tinichigiul pe râs. Râdea şi nu se mai putea opri. Au prins a-i da lacrimile de atâta râs. Uluit, călăul şi-a plecat spada şi-a privit către rajah.
— De ce râzi, nebune? l-a întrebat rajahul.
— Râd pentru că vrei să mă rapui şi nu ştii că numai eu pot opri şi-ntoarce îndărăt oştile duşmane. Se cheamă că-ţi doreşti singur nefericirea. Iacă de ce râd...
— Am să văd eu dacă ceea ce spui e adevărat — a zis rajahul. Să ştii că, dacă nu vei întoarce duşmanii din drum, voi porunci să fii ars de viu!
— Dă-mi un cal şi duşmanul nu va mai îndrăzni să-ţi calce pământul!
— Daţi-i un cal! a poruncit rajahul.
A încălecat tinichigiul şi a pornit-o în întâmpinarea oştilor duşmane. Le-a zărit chiar lângă hotar. În fruntea oştilor, mânios, călărea împăratul. A dat tinichigiul pinteni calului, a gonit către împărat de i-a tăiat drumul și a grăit:
- Înainte de toate, ucide-mă pe mine, iar apoi abia calcă-n picioare semănăturile de pe pământul ţării mele! Cât trăiesc eu, niciun ostaş nu-ți va trece hotarul!
Împăratul și-a zis: "Dacă-l ucid, atunci tot ce-a spus înţeleptul se adeverește, şi ciuma, foametea şi seceta se vor abate peste pământul meu".
— Nu, nu — a spus aşadar împăratul. Mai bine să te ucidă rajahul tău, că doar nu-mi sunt mie însumi duşman!
Şi, întorcându-şi oştile, a pornit către casă.
Iar întorcându-se tinichigiul la rajah, i-a vorbit aşa:
— Mi-am ţinut tăgăduiala. Nimeni nu-ţi mai ameninţă împărăţia.
Mulţumit, rajahul a poruncit să i se numere îndată o mie de rupii. Punându-şi banii într-un sac, tinichigiul s-a întors apoi către neguţător:
— Acu’, rogu-te, toarnă şi tu în sac banii pe care i-ai pierdut.
A fost nevoit să numere şi neguţătorul mia lui de rupii.
Atunci, săltându-şi sacul în spinare, tinichigiul i-a spus la despărţire:
— Ţine minte că pe prost nici aurul nu-l ajută, în vreme ce înţeleptul alungă nenorocirea si fără aur!
1. Rajah — prinţ indian
Sfârșit
