Cu ce seamănă elefantul - poveste populară indiană
Citește povestea indiană pentru copii "Cu ce seamănă elefantul". Citește basmul indian "Cu ce seamănă elefantul" în care este vorba despre cinci indieni orbi din naștere care mergeau pe drum și în fața lor venea un elefant cu un om pe el. Omul le-a strigat celor cinci să se dea la o parte că îi calcă elefantul, dar orbii i-au spus că ei nu văd din naștere și de aceea nu știau că vine un elefant. Ei au pipăit elefantul pentru a-și da seama cum arată, dar cum fiecare pipăise o parte diferită a animalului, stăteau acum în drum și își spuneau părerea.
Citește povestea indiană "Cu ce seamănă elefantul"
Un om mergea odată pe un elefant, către oraş. Pe drum a întâlnit cinci cerşetori, care veneau în întâmpinarea elefantului şi nu se abateau din drum.
— La o parte! le-a strigat omul. Oare nu vedeţi că aveţi înainte un elefant?... îndată vă calcă-n picioare!
Cerşetorii s-au dat degrabă în lături şi unul dintre ei a spus:
— De unde să ştim că avem în faţă un elefant? Cu toţii suntem orbi din născare!
Iar al doilea cerşetor a grăit:
— Tare-am vrea să ştim cu ce seamănă elefantul!
— Apropiaţi-vă și pipăiţi-l — i-a îndemnat stăpânul elefantului. Așa o să vă puteţi da seama cât de minunat e animalul ăsta.
Zis şi făcut. Orbii s-au apropiat de elefant şi-au prins a-l pipăi. Unul i-a atins vârful cozii, altul un picior, al treilea o ureche, al patrulea trompa, al cincilea coastele.
Orbul care pipăise vârful cozii a spus:
— Iacă, niciodată nu mi-aş fi putut închipui că elefantul seamănă cu o mătură!
— Ce vorbeşti?! s-a mirat al doilea, care pipăise piciorul elefantului. Seamănă cu un stâlp.
Cel ce pipăise urechea elefantului a grăit atunci:
— Amândoi spuneţi neadevăruri! Aduce cu o ditamai frunză de lotus.
— Prostii! a strigat al patrulea. Seamănă cu o frânghie groasă.
Al cincilea orb, care pipăise coastele, a început să râdă:
— Atât de straşnic v-aţi speriat de elefant, pare-mi-se, încât nici nu v-ați apropiat de el! Aflaţi însă că elefantul seamănă cu un zid de cetate.
— La o parte! le-a strigat omul. Oare nu vedeţi că aveţi înainte un elefant?... îndată vă calcă-n picioare!
Cerşetorii s-au dat degrabă în lături şi unul dintre ei a spus:
— De unde să ştim că avem în faţă un elefant? Cu toţii suntem orbi din născare!
Iar al doilea cerşetor a grăit:
— Tare-am vrea să ştim cu ce seamănă elefantul!
— Apropiaţi-vă și pipăiţi-l — i-a îndemnat stăpânul elefantului. Așa o să vă puteţi da seama cât de minunat e animalul ăsta.
Zis şi făcut. Orbii s-au apropiat de elefant şi-au prins a-l pipăi. Unul i-a atins vârful cozii, altul un picior, al treilea o ureche, al patrulea trompa, al cincilea coastele.
Orbul care pipăise vârful cozii a spus:
— Iacă, niciodată nu mi-aş fi putut închipui că elefantul seamănă cu o mătură!
— Ce vorbeşti?! s-a mirat al doilea, care pipăise piciorul elefantului. Seamănă cu un stâlp.
Cel ce pipăise urechea elefantului a grăit atunci:
— Amândoi spuneţi neadevăruri! Aduce cu o ditamai frunză de lotus.
— Prostii! a strigat al patrulea. Seamănă cu o frânghie groasă.
Al cincilea orb, care pipăise coastele, a început să râdă:
— Atât de straşnic v-aţi speriat de elefant, pare-mi-se, încât nici nu v-ați apropiat de el! Aflaţi însă că elefantul seamănă cu un zid de cetate.
— Ei aș! a strigat din nou cel dintâi. Elefantul seamănă cu o mătură!
— Cu un stâlp! a spus al doilea.
— Cu o frunză! i-a încredinţat al treilea.
— Cu O frânghie! a strigat al patrulea.
— Cu un zid de cetate! a dat cuvânt al cincilea.
Omul cu elefantul plecase de mult și orbii tot se mai ciorovăiau. S-a lăsat seara, dar ei strigau înainte:
— Elefantul seamănă cu o mătura!
— Cu un stâlp!
— Cu o frunză!
— Cu o frânghie!
— Cu un zid de cetate!
Şi-a venit şi ziua a doua, dar, şezând în praful drumului, orbii se certau care de care:
— Elefantul seamănă cu o mătură!
— Cu un stâlp!
— Cu o frunză!
— Cu o frânghie!
— Cu un zid de cetate!
Se zice că până și-n ziua de azi mai șed în praful drumului, tot sfădindu-se cu ce seamănă elefantul.
— Cu un stâlp! a spus al doilea.
— Cu o frunză! i-a încredinţat al treilea.
— Cu O frânghie! a strigat al patrulea.
— Cu un zid de cetate! a dat cuvânt al cincilea.
Omul cu elefantul plecase de mult și orbii tot se mai ciorovăiau. S-a lăsat seara, dar ei strigau înainte:
— Elefantul seamănă cu o mătura!
— Cu un stâlp!
— Cu o frunză!
— Cu o frânghie!
— Cu un zid de cetate!
Şi-a venit şi ziua a doua, dar, şezând în praful drumului, orbii se certau care de care:
— Elefantul seamănă cu o mătură!
— Cu un stâlp!
— Cu o frunză!
— Cu o frânghie!
— Cu un zid de cetate!
Se zice că până și-n ziua de azi mai șed în praful drumului, tot sfădindu-se cu ce seamănă elefantul.
Sfârșit
