Logodnicul prostănac - poveste vietnameză
Citește povestea vietnameză de citit pentru copii în română "Logodnicul prostănac". Citește basmul vietnamez "Logodnicul prostănac" în care este vorba despre un tânăr vietnamez cam prost ce vede o fată frumoasă cu care vrea să se însoare. Învățat de mama lui, Viet Soi pleacă s-o pețească pe fată, dar când ajunge acolo, crează numai probleme tatălui fetei și acesta se supără și nu vrea să i-o dea de nevastă pe fiica lui.
Citește povestea vietnameză "Logodnicul prostănac"
În provincia Tai-Nguen trăia o văduvă. Şi-avea un fecior cam prostănac, pre nume Viet Soi.
Odată. Viet Soi a văzut în ușa unei colibe o fată nespus de frumoasă. A venit acasă și a spus:
— Măicuţă, am zărit la marginea satului o fată nespus de frumoasă. Îngăduie-mi să mă-nsor cu ea.
— Însoară-te, dacă o vrea să te ia — i-a răspuns mama.
— Dar cum să știu dacă vrea sau ba?
— Dă-i niște betel. Dacă nu ți-l înapoiază, se cheamă că i-ai plăcut. Dacă ți-l înapoiază, cată-ți altă logodnică. Aşa-i la noi obiceiul pământulul.
Dimineaţa, când Viet Soi își pregătea betelul, mamă-sa i-a spus:
— Părinţilor fetei să le-arăți cinstea cuvenită. Nu lenevi. Fă tot ce face tatăl logodnicei, împlinește-i toate dorinţele.
— Mi-oi aminti de sfaturile tale, măicuţă — a făgăduit feciorul cel prostănac.
Şi, iacă, a ajuns Viet Soi la coliba frumoasei. I-a dat Viet Soi betelul și fata l-a primit. S-a bucurat Viet Soi și și-a zis : „Acu' trebuie să urmez al doilea sfat al măicuţei, să nu lenevesc, să fac tot ce face și tatăl fetei, să-i împlinesc toate dorinţele..."
Şi, dacă a văzut Viet Soi că tatăl fetei a apucat toporul și-a ieşit din colibă, îndată a sărit și el din loc, a pus mâna pe al doilea topor şi-a întins-o după bătrân.
Bătrânul a intrat în pădure și s-a oprit lângă un palmier uscat.
Numai ce a început a da cu toporul, că Viet Soi l-a și prins de mâini și-a zis:
— Îngăduie-mi să tai eu palmierul!
— Tale-l! a rostit mulţumit bătrânul şi s-a îndreptat către un bambus.
Abia începuse să dea cu toporul, că Viet Soi l-a oprit din nou:
— Îngăduie-mi să tai eu copacul!
— Bine, dacă puterile nu te ajută să tai palmierul, taie bambusul — a grăit bătrânul și s-a îndreptat din nou către palmier.
Dar nici n-a apucat să dea o dată ca lumea în trunchiul palmierului, că Viet Soi se afla iar înaintea lui.
— Nu, nu — a zis logodnicul cel prostănac — îmi cunosc îndatoririle. Îndată am să-ţi tai palmierul!
„E nebun, pe cât se pare" — a gândit înspăimântat bătrânul și a zis cu glas tare:
— Bine, taie palmierul şi eu am să dobor bambusul...
Din nou s-a îndreptat bătrânul către bambus și din nou, cum a izbit cu toporul, cum l-a prins Viet Soi de mână.
Odată. Viet Soi a văzut în ușa unei colibe o fată nespus de frumoasă. A venit acasă și a spus:
— Măicuţă, am zărit la marginea satului o fată nespus de frumoasă. Îngăduie-mi să mă-nsor cu ea.
— Însoară-te, dacă o vrea să te ia — i-a răspuns mama.
— Dar cum să știu dacă vrea sau ba?
— Dă-i niște betel. Dacă nu ți-l înapoiază, se cheamă că i-ai plăcut. Dacă ți-l înapoiază, cată-ți altă logodnică. Aşa-i la noi obiceiul pământulul.
Dimineaţa, când Viet Soi își pregătea betelul, mamă-sa i-a spus:
— Părinţilor fetei să le-arăți cinstea cuvenită. Nu lenevi. Fă tot ce face tatăl logodnicei, împlinește-i toate dorinţele.
— Mi-oi aminti de sfaturile tale, măicuţă — a făgăduit feciorul cel prostănac.
Şi, iacă, a ajuns Viet Soi la coliba frumoasei. I-a dat Viet Soi betelul și fata l-a primit. S-a bucurat Viet Soi și și-a zis : „Acu' trebuie să urmez al doilea sfat al măicuţei, să nu lenevesc, să fac tot ce face și tatăl fetei, să-i împlinesc toate dorinţele..."
Şi, dacă a văzut Viet Soi că tatăl fetei a apucat toporul și-a ieşit din colibă, îndată a sărit și el din loc, a pus mâna pe al doilea topor şi-a întins-o după bătrân.
Bătrânul a intrat în pădure și s-a oprit lângă un palmier uscat.
Numai ce a început a da cu toporul, că Viet Soi l-a și prins de mâini și-a zis:
— Îngăduie-mi să tai eu palmierul!
— Tale-l! a rostit mulţumit bătrânul şi s-a îndreptat către un bambus.
Abia începuse să dea cu toporul, că Viet Soi l-a oprit din nou:
— Îngăduie-mi să tai eu copacul!
— Bine, dacă puterile nu te ajută să tai palmierul, taie bambusul — a grăit bătrânul și s-a îndreptat din nou către palmier.
Dar nici n-a apucat să dea o dată ca lumea în trunchiul palmierului, că Viet Soi se afla iar înaintea lui.
— Nu, nu — a zis logodnicul cel prostănac — îmi cunosc îndatoririle. Îndată am să-ţi tai palmierul!
„E nebun, pe cât se pare" — a gândit înspăimântat bătrânul și a zis cu glas tare:
— Bine, taie palmierul şi eu am să dobor bambusul...
Din nou s-a îndreptat bătrânul către bambus și din nou, cum a izbit cu toporul, cum l-a prins Viet Soi de mână.
— Nu te osteni, că-l retez eu îndată!
„E nebun, fără doar și poate!" — s-a încredinţat bătrânul şi-a tulit-o către casă.
„Fă tot ce face și tatăl logodnicei" — și-a amintit Viet Soi cuvintele mamei și-a rupt-o la fugă pe urmele bătrânului.
Când a văzut bătrânul că Viet Soi goneşte după el, de groază, s-a împiedicat de o tufă şi şi-a agățat pălăria într-o cracă. Dacă a ajuns în dreptul tufei, şi-a scos Viet Soi pălăria cea nouă şi a agăţat-o şi el de cracă. Fiindu-i greu să alerge cu toporul, bătrânul l-a lepădat in iarbă. Atunci şi-a zvârlit toporul în iarbă şi Viet Soi.
Fugea acu' bătrânul fără a-şi mai alege drumul. La un cot se-mpiedică de o buturugă şi căzu în şanţ. Nici nu izbutise încă să iasă, că Viet Soi se şi prăbuşi lângă el. De spaimă, bătrânul a îngheţat locului. Viet Soi stătea şi el culcat şi nu se clintea.
„Nebunul, pe cât se pare, s-a lovit de moarte! se bucură bătrânul. S-o iau către casă degrabă, până nu-și vine-n fire“.
Cu chiu cu vai a ieşit din şanţ şi s-a îndreptat spre casă. Când, deodată, aude că cineva îi calcă pe urme. Se uită îndărăt — Viet Soi!
Pe cât îl ţineau picioarele, bătrânul a luat-o din nou la sănătoasa.
Mai mult mort decât viu, bătrânul a ajuns în sat, a dat buzna în coliba lui şi-a răcnit:
— A-nnebunit Viet Soi! Aleargă după mine cu toporul! Vrea să mă ucidă! Vă omoară şi pe voi! Feriţi-vă de nebun!
Speriate de moarte, mama şi fata s-au pitit într-un ungher întunecat. Bătrânul s-a ascuns într-un sac, în care ţinuse orez.
În vremea asta a dat buzna şi Viet Soi în colibă. Văzând că tatăl fetei s-a vârât în sac, s-a băgat peste el.
Mama şi fata au ţipat atunci cât au putut:
— Săriţi! Ajutor! Ne omoară!
Bătrânul a bolborosit şi el:
— Săriţi! Ajutor! Ne omoară!
Amintindu-şi de vorbele maică-si, Viet Soi a prins a răcni şi el cât îl ţinea gura, împreună cu ceilalţi:
— Săriți! Ajutor! Ne omoară!
La asemenea strigăte, fireşte, s-a adunat tot satul.
Oamenii l-au scos din sac pe bătrânul înspăimântat
S-a scuturat bătrânul de pleava de orez şi, mânios, s-a răstit către logodnic:
— Cară-te din casa mea!
Şi-a plecat prostănacul de Viet Soi către casă. Tot drumul n-a făcut decât să se întrebe de ce fusese alungat. Dar n-a putut să-şi răspundă cu niciun preţ.
Cică tot neînsurat a rămas Viet Soi şi până-n ziua de azi. Toată lumea a aflat că, nu se știe de ce, tatăl logodnicei nu l-a plăcut.
„E nebun, fără doar și poate!" — s-a încredinţat bătrânul şi-a tulit-o către casă.
„Fă tot ce face și tatăl logodnicei" — și-a amintit Viet Soi cuvintele mamei și-a rupt-o la fugă pe urmele bătrânului.
Când a văzut bătrânul că Viet Soi goneşte după el, de groază, s-a împiedicat de o tufă şi şi-a agățat pălăria într-o cracă. Dacă a ajuns în dreptul tufei, şi-a scos Viet Soi pălăria cea nouă şi a agăţat-o şi el de cracă. Fiindu-i greu să alerge cu toporul, bătrânul l-a lepădat in iarbă. Atunci şi-a zvârlit toporul în iarbă şi Viet Soi.
Fugea acu' bătrânul fără a-şi mai alege drumul. La un cot se-mpiedică de o buturugă şi căzu în şanţ. Nici nu izbutise încă să iasă, că Viet Soi se şi prăbuşi lângă el. De spaimă, bătrânul a îngheţat locului. Viet Soi stătea şi el culcat şi nu se clintea.
„Nebunul, pe cât se pare, s-a lovit de moarte! se bucură bătrânul. S-o iau către casă degrabă, până nu-și vine-n fire“.
Cu chiu cu vai a ieşit din şanţ şi s-a îndreptat spre casă. Când, deodată, aude că cineva îi calcă pe urme. Se uită îndărăt — Viet Soi!
Pe cât îl ţineau picioarele, bătrânul a luat-o din nou la sănătoasa.
Mai mult mort decât viu, bătrânul a ajuns în sat, a dat buzna în coliba lui şi-a răcnit:
— A-nnebunit Viet Soi! Aleargă după mine cu toporul! Vrea să mă ucidă! Vă omoară şi pe voi! Feriţi-vă de nebun!
Speriate de moarte, mama şi fata s-au pitit într-un ungher întunecat. Bătrânul s-a ascuns într-un sac, în care ţinuse orez.
În vremea asta a dat buzna şi Viet Soi în colibă. Văzând că tatăl fetei s-a vârât în sac, s-a băgat peste el.
Mama şi fata au ţipat atunci cât au putut:
— Săriţi! Ajutor! Ne omoară!
Bătrânul a bolborosit şi el:
— Săriţi! Ajutor! Ne omoară!
Amintindu-şi de vorbele maică-si, Viet Soi a prins a răcni şi el cât îl ţinea gura, împreună cu ceilalţi:
— Săriți! Ajutor! Ne omoară!
La asemenea strigăte, fireşte, s-a adunat tot satul.
Oamenii l-au scos din sac pe bătrânul înspăimântat
S-a scuturat bătrânul de pleava de orez şi, mânios, s-a răstit către logodnic:
— Cară-te din casa mea!
Şi-a plecat prostănacul de Viet Soi către casă. Tot drumul n-a făcut decât să se întrebe de ce fusese alungat. Dar n-a putut să-şi răspundă cu niciun preţ.
Cică tot neînsurat a rămas Viet Soi şi până-n ziua de azi. Toată lumea a aflat că, nu se știe de ce, tatăl logodnicei nu l-a plăcut.
Sfârșit
