Croitorul și calfa - poveste scurtă vietnameză
Citește povestea vietnameză de citit pentru copii în română "Croitorul și calfa". Citește basmul vietnamez "Croitorul și calfa" în care este vorba despre un croitor vietnamez ce avea ca ajutor un băiat pe nume Son. De câte ori un client le punea să mănânce, croitorul spunea că ajutorul lui mâncase deja și hulpav cum era, mânca și mâncarea acestuia, lăsându-l pe săracul Son nemâncat toată ziua. Când croitorul a fost invitat la palat pentru a croi o haină pentru mandarin, Son a prins momentul și s-a răzbunat pe stăpânul lui.
Citește povestea vietnameză "Croitorul și calfa"
Un meşter croitor avea o calfă, un băieţaş pe nume Son. Dacă se pricepea croitorul la cusut, sau ba, nu se prea ştie, dar ce se ştie e că era zgârcit şi hulpav. Se-ntâmpla ca meşterul şi calfa să plece la careva acasă să-i lucreze şi-ndată se şi ivea acela cu două străchini de orez fiert: una, mai mare, pentru croitor, alta, mai mică, pentru calfă. Dar nici n-apuca biata calfă să se atingă de mâncare, că-i şi trăgea croitorul strachina dinainte, zicând către stăpânul casei:
— Son a mai mâncat azi, iar eu n-am pus nimic în gură de ieri, c-am tot lucrat.
Uite-aşa, ori de câte ori li se aducea câte ceva. Umbla Son flămând și croitorul sătul pentru amândoi.
Nemaiputând îndura foamea, hotărî Son să-l înveţe minte pe stăpân.
I s-a poruncit croitorului într-un rând să-i coasă un veşmânt de sărbătoare chiar mandarinului. Venind ziua când să-i încerce haina, s-au înfățișat croitorul și calfa la palat. O slugă a mandarinului a dat cu ochii de ei și le-a spus:
— Domnilor croitori, treceți pe la bucătărie, unde vă așteaptă niște se (1).
Croitorul a sărit îndată:
— Son a prânzit azi. Iar eu n-am mâncat de ieri, că am tot lucrat.
Şi, înfigând acul într-o rogojină, a plecat la bucătărie.
Flămând, Son era gata să plângă de necaz. Şi poate că ar fi plâns chiar, dacă mandarinul n-ar fi intrat tocmai atunci.
— Unde ţi-e stâpânul? l-a întebat mandarinul.
Băiatul a oftat din rărunchi și-a răspuns:
— Sărmanul, bietul meu stăpân mănâncă se la bucătărie!
— Şi de asta îl căinezi?
— Oare nu știţi că stăpânul meu își pierde minţile săptămână de săptămână? Şi că sfâșie atunci bucăţi-bucăţi pânza sau mătasea muşteriilor... Noroc că pot spune întotdeauna dinainte dacă stăpânul va avea sau nu o izbucnire de nebunie!
— Dar cum de-ți dai seama?
— Am eu semnele mele. Dacă stăpânul nu mănâncă una, ci două străchini de orez, înseamnă că boala se apropie. Dacă, după ce a mâncat, începe să umble cu mâinile pe rogojină, înseamnă că peste o clipă se-apucă să ciopârţească pânza sau mătasea muşteriului.
— Şi-l ţine mult? a întrebat cu nelinişte mandarinul.
— A, nu ! Numai ce-i tragi douăzeci de beţe de bambus la călcâie, că-ndată-şi vine în fire!
Grăind aşa, Son a scos din rogojină, pe furiş, acul pe care croitorul îl înfipsese acolo. Şi-abia îl scosese, când, hop! se ivi din bucătărie şi croitorul.
— Son a mai mâncat azi, iar eu n-am pus nimic în gură de ieri, c-am tot lucrat.
Uite-aşa, ori de câte ori li se aducea câte ceva. Umbla Son flămând și croitorul sătul pentru amândoi.
Nemaiputând îndura foamea, hotărî Son să-l înveţe minte pe stăpân.
I s-a poruncit croitorului într-un rând să-i coasă un veşmânt de sărbătoare chiar mandarinului. Venind ziua când să-i încerce haina, s-au înfățișat croitorul și calfa la palat. O slugă a mandarinului a dat cu ochii de ei și le-a spus:
— Domnilor croitori, treceți pe la bucătărie, unde vă așteaptă niște se (1).
Croitorul a sărit îndată:
— Son a prânzit azi. Iar eu n-am mâncat de ieri, că am tot lucrat.
Şi, înfigând acul într-o rogojină, a plecat la bucătărie.
Flămând, Son era gata să plângă de necaz. Şi poate că ar fi plâns chiar, dacă mandarinul n-ar fi intrat tocmai atunci.
— Unde ţi-e stâpânul? l-a întebat mandarinul.
Băiatul a oftat din rărunchi și-a răspuns:
— Sărmanul, bietul meu stăpân mănâncă se la bucătărie!
— Şi de asta îl căinezi?
— Oare nu știţi că stăpânul meu își pierde minţile săptămână de săptămână? Şi că sfâșie atunci bucăţi-bucăţi pânza sau mătasea muşteriilor... Noroc că pot spune întotdeauna dinainte dacă stăpânul va avea sau nu o izbucnire de nebunie!
— Dar cum de-ți dai seama?
— Am eu semnele mele. Dacă stăpânul nu mănâncă una, ci două străchini de orez, înseamnă că boala se apropie. Dacă, după ce a mâncat, începe să umble cu mâinile pe rogojină, înseamnă că peste o clipă se-apucă să ciopârţească pânza sau mătasea muşteriului.
— Şi-l ţine mult? a întrebat cu nelinişte mandarinul.
— A, nu ! Numai ce-i tragi douăzeci de beţe de bambus la călcâie, că-ndată-şi vine în fire!
Grăind aşa, Son a scos din rogojină, pe furiş, acul pe care croitorul îl înfipsese acolo. Şi-abia îl scosese, când, hop! se ivi din bucătărie şi croitorul.
Se plecă frumos înaintea mandarinului şi-i spuse:
— Mulţumesc, strălucite domn! Orez mai gustos decât la domnia-voastră n-am mâncat nicăieri.
Mandarinul se trase într-o parte şi-l întrebă :
— Dar câte străchini cu orez ai mâncat?
— Două, strălucite domn, chiar două — răspunse mulţumit croitorul.
Şi, aşezându-se pe rogojină, se-ntinse după ac. Dar, ia-l de unde nu-i! Croitorul, care nici nu prea vedea bine. a început să caute acul, de zor, în rogojină.
— Puneţi mâna pe el! a ţipat mandarinul către slugi. Apucaţi-l de mâini, că altminteri îmi sfâşie-n bucăţi minunata mătase!
Îndată ce slugile-i îndepliniră porunca, mandarinul a vorbit către Son:
— Ei, şi-acum, începe lecuirea! Ia băţul de bambus de colo şi trage-i stăpânulul tău douăzeci de lovituri peste călcâiele goale!
Ce să mai vorbim de mulţumirea cu care Son i-a îndeplinit porunca!
— Dar pentru ce, pentru ce mă pedepsiţi? a întrebat croitorul.
— Pentru ca să-ţi treacă boala mai degrabă — i-a răspuns mandarinul.
— Ce boală ? N-am fost bolnav niciodată!
— Cum n-ai fost bolnav? Calfa spune că-ţi pierzi minţile săptămână de săptămână...
Auzind una ca asta, l-a prins croitorul pe Son de guler şi a răcnit:
— Cum ai cutezat să mă faci nebun, netrebnicule?
— Oare nu-i adevărat? a grăit Son. Judecă singur: ori de câte ori sunt flămând, domnia ta zici că am mâncat foarte bine. Parcă un om sănătos spune despre flămând că-i sătul? Vorbe d-astea nu poate rosti decât cine nu-i în toate minţile!
Din ziua aceea croitorul nu s-a mai atins de orezul lui Son.
1. Se - mâncare națională din orez și zahăr
— Mulţumesc, strălucite domn! Orez mai gustos decât la domnia-voastră n-am mâncat nicăieri.
Mandarinul se trase într-o parte şi-l întrebă :
— Dar câte străchini cu orez ai mâncat?
— Două, strălucite domn, chiar două — răspunse mulţumit croitorul.
Şi, aşezându-se pe rogojină, se-ntinse după ac. Dar, ia-l de unde nu-i! Croitorul, care nici nu prea vedea bine. a început să caute acul, de zor, în rogojină.
— Puneţi mâna pe el! a ţipat mandarinul către slugi. Apucaţi-l de mâini, că altminteri îmi sfâşie-n bucăţi minunata mătase!
Îndată ce slugile-i îndepliniră porunca, mandarinul a vorbit către Son:
— Ei, şi-acum, începe lecuirea! Ia băţul de bambus de colo şi trage-i stăpânulul tău douăzeci de lovituri peste călcâiele goale!
Ce să mai vorbim de mulţumirea cu care Son i-a îndeplinit porunca!
— Dar pentru ce, pentru ce mă pedepsiţi? a întrebat croitorul.
— Pentru ca să-ţi treacă boala mai degrabă — i-a răspuns mandarinul.
— Ce boală ? N-am fost bolnav niciodată!
— Cum n-ai fost bolnav? Calfa spune că-ţi pierzi minţile săptămână de săptămână...
Auzind una ca asta, l-a prins croitorul pe Son de guler şi a răcnit:
— Cum ai cutezat să mă faci nebun, netrebnicule?
— Oare nu-i adevărat? a grăit Son. Judecă singur: ori de câte ori sunt flămând, domnia ta zici că am mâncat foarte bine. Parcă un om sănătos spune despre flămând că-i sătul? Vorbe d-astea nu poate rosti decât cine nu-i în toate minţile!
Din ziua aceea croitorul nu s-a mai atins de orezul lui Son.
1. Se - mâncare națională din orez și zahăr
Sfârșit
