Țareviciul vrăjit - poveste rusească (varianta rusească la Frumoasa și bestia)
Citește online povestea pentru copii în română "Țareviciul vrăjit", o poveste rusească. Citește basmul "Țareviciul vrăjit" în care este vorba despre un negustor rus care i-a promis fiicei lui mai mici, că-i va aduce la întoarcere, floarea pe care ea a desenat-o. Când se întorcea, a văzut floarea într-o grădină și s-a gândit s-o rupă pentru fiica lui. Imediat a apărut un zmeu cu trei capete care i-a cerut ca în schimbul vieții, să i-aducă pe prima persoană din familie care îl va îmbrățișa.
Acest basm rusesc este varianta rusească la povestea Frumoasa și Bestia.
Acest basm rusesc este varianta rusească la povestea Frumoasa și Bestia.
Citește povestea "Țareviciul vrăjit"
A fost odată ca niciodată un negustor care avea trei fete. Într-o zi, pregătindu-se să plece în cele ţări străine după marfă, şi-a chemat fetele şi le-a întrebat:
— Ce să vă aduc de peste mări?
Sora cea mare a cerut să-i aducă ceva de îmbrăcat. Cea mijlocie aşijderea. Cea mică însă a luat o foaie de hârtie, a desenat pe ea o floare şi i-a spus tatălui:
— Mie, tătucă, să-mi aduci o floare ca asta!
Negustorul a umblat mult prin cele ţări străine, dar n-a văzut pe nicăieri o floare asemănătoare celei desenate de mezina sa.
Pe drumul de întoarcere a dat de un palat măreţ cu turnuri şi grădină. A intrat să se plimbe prin grădină şi s-a minunat de mulţimea florilor şi a pomilor. Când s-a uitat mai bine, a văzut că acolo creştea şi floarea desenată de fiica lui.
— Ce-ar fi s-o rup şi s-o duc iubitei mele fiice? se gândi el. Mi se pare că nu-i nimeni prin preajmă şi n-o să mă vadă careva...
S-a aplecat, a rupt floarea, dar în acest timp s-a iscat un vânt năprasnic, a răsunat tunetul şi în faţa negustorului s-a arătat o matahală înspăimântătoare, un zmeu înaripat şi hidos, cu trei capete.
— Cum de îndrăzneşti să furi din grădina mea?! a urlat zmeul la negustor. De ce ai rupt floarea?
Negustorul s-a speriat şi a început să-şi ceară iertare.
— Fie! zise zmeul. Am să te iert, dar cu o condiţie: cine te va întâmpina primul când vei ajunge acasă, pe acela să mi-l dai mie pe vecie! Însă ține minte: dacă mă tragi pe sfoară, de mine n-ai să scapi! Am să te găsesc şi-n gaură de şarpe!
Negustorul s-a învoit. S-a întors acasă şi, când se apropia de gospodăria lui, fata cea mică l-a zărit pe geam şi, fără a sta pe gânduri, i-a ieşit în întâmpinare. Negustorul s-a întristat. S-a uitat la fiica sa şi l-au podidit lacrimile.
— Ce-i cu tine, tătucă? De ce plângi?
Tatăl i-a dat floarea şi i-a povestit tot ce se întămplase.
— Nu te întrista, tătucă! iî spuse mezina. Dacă o să vrea Domnul, o să-mi fie bine şi acolo. Du-mă la zmeu!
Tatăl a dus-o, a lăsat-o la palatul zmeului, şi-a luat rămas-bun şi s-a întors acasă.
Frumoasa fată, fiica negustorului, a umblat prin palat, minunăndu-se de frumusețea lui: pretutindeni numai aur şi catifea, dar nici țipenie de om. Timpul trecea fără să se oprească în loc.
„Ah, ce-aş mai mânca acum!", se gândi fata. Nici n-a isprăvit să-şi ducă gândul până la capăt, că dinaintea ei s-a întins o masă cu tot felul de bunătăți pe ea; doar lapte de pasăre mai lipsea. S-a aşezat la masă, a mâncat şi a băut pe săturate, iar când s-a ridicat, totul a dispărut la fel de repede cum apăruse.
Soarele a apus şi a început să se întunece. Fata negustorului a intrat în dormitor şi a început să se pregătească de culcare. Deodată s-a pornit un vânt putemic şi s-a ivit dinaintea ei zmeul cu trei capete.
— Bună seara, frumoasă fecioarăl zise el. Te rog să-mi aşterni să dorm aici, lângă uşă!
Fata i-a aştemut acolo unde iî ceruse zmeul şi s-a culcat în pat.
Dimineata, cănd s-a trezit, a văzut că în tot palatul nu era, iarăşi, nici țipenie. În schimb, orice dorintă şi-ar fi pus i se împlinea pe dată.
— Ce să vă aduc de peste mări?
Sora cea mare a cerut să-i aducă ceva de îmbrăcat. Cea mijlocie aşijderea. Cea mică însă a luat o foaie de hârtie, a desenat pe ea o floare şi i-a spus tatălui:
— Mie, tătucă, să-mi aduci o floare ca asta!
Negustorul a umblat mult prin cele ţări străine, dar n-a văzut pe nicăieri o floare asemănătoare celei desenate de mezina sa.
Pe drumul de întoarcere a dat de un palat măreţ cu turnuri şi grădină. A intrat să se plimbe prin grădină şi s-a minunat de mulţimea florilor şi a pomilor. Când s-a uitat mai bine, a văzut că acolo creştea şi floarea desenată de fiica lui.
— Ce-ar fi s-o rup şi s-o duc iubitei mele fiice? se gândi el. Mi se pare că nu-i nimeni prin preajmă şi n-o să mă vadă careva...
S-a aplecat, a rupt floarea, dar în acest timp s-a iscat un vânt năprasnic, a răsunat tunetul şi în faţa negustorului s-a arătat o matahală înspăimântătoare, un zmeu înaripat şi hidos, cu trei capete.
— Cum de îndrăzneşti să furi din grădina mea?! a urlat zmeul la negustor. De ce ai rupt floarea?
Negustorul s-a speriat şi a început să-şi ceară iertare.
— Fie! zise zmeul. Am să te iert, dar cu o condiţie: cine te va întâmpina primul când vei ajunge acasă, pe acela să mi-l dai mie pe vecie! Însă ține minte: dacă mă tragi pe sfoară, de mine n-ai să scapi! Am să te găsesc şi-n gaură de şarpe!
Negustorul s-a învoit. S-a întors acasă şi, când se apropia de gospodăria lui, fata cea mică l-a zărit pe geam şi, fără a sta pe gânduri, i-a ieşit în întâmpinare. Negustorul s-a întristat. S-a uitat la fiica sa şi l-au podidit lacrimile.
— Ce-i cu tine, tătucă? De ce plângi?
Tatăl i-a dat floarea şi i-a povestit tot ce se întămplase.
— Nu te întrista, tătucă! iî spuse mezina. Dacă o să vrea Domnul, o să-mi fie bine şi acolo. Du-mă la zmeu!
Tatăl a dus-o, a lăsat-o la palatul zmeului, şi-a luat rămas-bun şi s-a întors acasă.
Frumoasa fată, fiica negustorului, a umblat prin palat, minunăndu-se de frumusețea lui: pretutindeni numai aur şi catifea, dar nici țipenie de om. Timpul trecea fără să se oprească în loc.
„Ah, ce-aş mai mânca acum!", se gândi fata. Nici n-a isprăvit să-şi ducă gândul până la capăt, că dinaintea ei s-a întins o masă cu tot felul de bunătăți pe ea; doar lapte de pasăre mai lipsea. S-a aşezat la masă, a mâncat şi a băut pe săturate, iar când s-a ridicat, totul a dispărut la fel de repede cum apăruse.
Soarele a apus şi a început să se întunece. Fata negustorului a intrat în dormitor şi a început să se pregătească de culcare. Deodată s-a pornit un vânt putemic şi s-a ivit dinaintea ei zmeul cu trei capete.
— Bună seara, frumoasă fecioarăl zise el. Te rog să-mi aşterni să dorm aici, lângă uşă!
Fata i-a aştemut acolo unde iî ceruse zmeul şi s-a culcat în pat.
Dimineata, cănd s-a trezit, a văzut că în tot palatul nu era, iarăşi, nici țipenie. În schimb, orice dorintă şi-ar fi pus i se împlinea pe dată.
Seara s-a întors zmeul şi i-a poruncit:
— Acum, frumoasă fecioară, pregăteşte-mi culcuşul alături de patul tău!
Fata i-a aştemut alături de patul ei. S-a culcat, iar dimineata, când s-a trezit, a băgat de seamă că în palat nu era nimeni.
Seara, cănd a sosit zmeul pentru a treia oară, i-a spus:
— Ei, frumoasă fată, acum am să mă culc în pat, lăngă tine!
Fetei i s-a făcut frică să se culce lângă un asemenea monstru hidos, dar nu avea de ales: şi-a înfrânat teama şi s-a culcat lângă el.
Dimineata, zmeul îi spuse:
— Dacă tânjeşti, frumoasă fată, du-te la tatăl şi la surorile tale pentru o zi, iar seara întoarce-te la mine! Numai bagă de seamă: dacă ai să întârzii fie şi o singură clipă, am să mor de necaz.
— Nu, nu voi întârzia! i-a răspuns fata de negustor.
A ieşit în pridvor şi a văzut că trăsura o şi aştepta la intrare. S-a urcat şi, în aceeaşi clipă, a şi ajuns la casa părintească. Când a văzut-o, negustorul a îmbrătişat-o cu mare bucurie.
— Cum o duci, fata mea iubită? Îţi este bine?
— Bine, tătucă! i-a răspuns fata şi a început să-i povestească ce bogătie era în palatul zmeului şi cum i se îndeplinea orice dorință.
Surorile ei o ascultau şi mureau de ciudă. Ziua a trecut repede şi frumoasa fata a început să se gătească de întoarcere şi să-şi ia rămas-bun de la tată şi de la surori.
— E timpul să mă întorc. Mi s-a poruncit să nu întărzii.
Surorile pizmaşe şi-au frecat ochii cu ceapă şi s-au prefăcut că plâng:
— Nu pleca, surioară! Mai rămăi, măcar până mâine dimineață!
Fetei i s-a făcut milă de surori şi a rămas până a doua zi. Dimineață şi-a luat rămas-bun şi s-a întors la palat. Acolo totul era pustiu, ca de obicei. A ieşit în grădină şi a văzut că zmeul zăcea mort în iaz: de necaz, se aruncase în apă.
— Doamne, ce-am putut să fac! a strigat frumoasa fată şi a izbucnit in lacrimi.
S-a apropiat într-un suflet de iaz, l-a scos pe zmeu pe mal, i-a îmbrătişat unul din capete şi l-a sărutat apăsat. Zmeul s-a scuturat şi pe dată s-a prefăcut într-un tânăr viteaz.
— Îți mulțumesc, frumoasă fecioară! îi spuse viteazul. M-ai scăpat de o mare nenorocire. Nu sunt zmeu, ci fiu de țar. Am fost prefăcut în zmeu de o vrăjitoare, iar tu, prin sărutul tău, ai destrămat blestemul.
S-au luat de mână, au plecat la casa negustorului, s-au cununat şi-au început să trăiască şi avutul să şi-l sporească.
— Acum, frumoasă fecioară, pregăteşte-mi culcuşul alături de patul tău!
Fata i-a aştemut alături de patul ei. S-a culcat, iar dimineata, când s-a trezit, a băgat de seamă că în palat nu era nimeni.
Seara, cănd a sosit zmeul pentru a treia oară, i-a spus:
— Ei, frumoasă fată, acum am să mă culc în pat, lăngă tine!
Fetei i s-a făcut frică să se culce lângă un asemenea monstru hidos, dar nu avea de ales: şi-a înfrânat teama şi s-a culcat lângă el.
Dimineata, zmeul îi spuse:
— Dacă tânjeşti, frumoasă fată, du-te la tatăl şi la surorile tale pentru o zi, iar seara întoarce-te la mine! Numai bagă de seamă: dacă ai să întârzii fie şi o singură clipă, am să mor de necaz.
— Nu, nu voi întârzia! i-a răspuns fata de negustor.
A ieşit în pridvor şi a văzut că trăsura o şi aştepta la intrare. S-a urcat şi, în aceeaşi clipă, a şi ajuns la casa părintească. Când a văzut-o, negustorul a îmbrătişat-o cu mare bucurie.
— Cum o duci, fata mea iubită? Îţi este bine?
— Bine, tătucă! i-a răspuns fata şi a început să-i povestească ce bogătie era în palatul zmeului şi cum i se îndeplinea orice dorință.
Surorile ei o ascultau şi mureau de ciudă. Ziua a trecut repede şi frumoasa fata a început să se gătească de întoarcere şi să-şi ia rămas-bun de la tată şi de la surori.
— E timpul să mă întorc. Mi s-a poruncit să nu întărzii.
Surorile pizmaşe şi-au frecat ochii cu ceapă şi s-au prefăcut că plâng:
— Nu pleca, surioară! Mai rămăi, măcar până mâine dimineață!
Fetei i s-a făcut milă de surori şi a rămas până a doua zi. Dimineață şi-a luat rămas-bun şi s-a întors la palat. Acolo totul era pustiu, ca de obicei. A ieşit în grădină şi a văzut că zmeul zăcea mort în iaz: de necaz, se aruncase în apă.
— Doamne, ce-am putut să fac! a strigat frumoasa fată şi a izbucnit in lacrimi.
S-a apropiat într-un suflet de iaz, l-a scos pe zmeu pe mal, i-a îmbrătişat unul din capete şi l-a sărutat apăsat. Zmeul s-a scuturat şi pe dată s-a prefăcut într-un tânăr viteaz.
— Îți mulțumesc, frumoasă fecioară! îi spuse viteazul. M-ai scăpat de o mare nenorocire. Nu sunt zmeu, ci fiu de țar. Am fost prefăcut în zmeu de o vrăjitoare, iar tu, prin sărutul tău, ai destrămat blestemul.
S-au luat de mână, au plecat la casa negustorului, s-au cununat şi-au început să trăiască şi avutul să şi-l sporească.
Sfârșit
