Talismanul de Safir capitolul 2 PITICUL - poveste de Elvira Bogdan
Citește online capitolul 2 intitulat PITICUL, al poveștii basm pentru copii "Talismanul de safir" de Elvira Bogdan în care o găsim pe Mioara îngândurată și uitându-se prin albumul din fața ei, după ce spusese cu voce tare că și-ar dori să călătorească în timp. Dintr-o dată, aude o muzică suavă și neasemuit de duioasă, iar în fața ei apare un pitic. Cu voce tremurândă, Mioara îl întreabă dacă este este un pitic ca cei din povestea Albă ca zăpada. Piticul îi răspunde că se numește Sispo și a fost trimis de Crăiasa Zânelor Munților și Pădurilor.
Citește capitolul 2 intitulat PITICUL, al poveștii "Talismanul de safir" de Elvira Bogdan
CAPITOLUL II. PITICUL
Murmurând aceste cuvinte, Mioara privește îngândurată la albumul din fața ei.
Dar ce se aude oare?
Acordurile unei muzici suave și neasemuit de duioase...
Și iată, o! mirare! în fața Mioarei apare un pitic!
Are un cap mare și un corp mărunt, ca de copil.
Îmbrăcămintea lui de mătase este jumătate de culoare galbenă și jumătate de culoare albastră. Cizmulițele din picioare îi sunt roșii, la fel ca și fesul lunguieț, cu ciucure în vârf, de pe cap.
Mioara îl privește uimită și nici nu-i vine să-și creadă ochilor. „Un pitic aci?" se întreabă ea.
De unde a răsărit el oare?
Pe unde a intrat, căci ușa chiar ea o încuiase?
Și din nou privi la noul venit cu cercetătoare atenție și nemaiștiind ce să creadă. Apoi copila zise cu glas șoptit și nițel tremurător:
— Un pitic, ca cei din Albă ca zăpada?
Dar ce se aude oare?
Acordurile unei muzici suave și neasemuit de duioase...
Și iată, o! mirare! în fața Mioarei apare un pitic!
Are un cap mare și un corp mărunt, ca de copil.
Îmbrăcămintea lui de mătase este jumătate de culoare galbenă și jumătate de culoare albastră. Cizmulițele din picioare îi sunt roșii, la fel ca și fesul lunguieț, cu ciucure în vârf, de pe cap.
Mioara îl privește uimită și nici nu-i vine să-și creadă ochilor. „Un pitic aci?" se întreabă ea.
De unde a răsărit el oare?
Pe unde a intrat, căci ușa chiar ea o încuiase?
Și din nou privi la noul venit cu cercetătoare atenție și nemaiștiind ce să creadă. Apoi copila zise cu glas șoptit și nițel tremurător:
— Un pitic, ca cei din Albă ca zăpada?
Atunci piticul vorbi, cu o voce subțirică, dar plină de gravitate:
— Da, copilă. Sunt piticul Sispo, și am venit la tine, trimis de Crăiasa Zânelor Munților și Pădurilor, preaslăvita noastră Stăpână.
Când rosti aceste ultime cuvinte, piticul se ploconi adânc, în semn de mare cinstire față de Crăiasa, stăpâna lui. Apoi el își urmă povestirea:
— Departe, departe, spre Soare-Răsare, în creierul munților celor mai înalți, acolo, în Palatul de Cleștar azuriu, din diamante și aur, palat care sclipește în bătaia razelor soarelui ca o adevărată minune între minuni, căci e mai strălucitor decât cele mai de preț nestemate, locuiește Prea-înălțata și slăvită noastră Crăiasă, stăpâna tuturor vietăților munților și pădurilor nesfârșite, din lumea întreagă!...
Puterea înălțimii-sale e nemărginită și bunătatea Sa fără seamăn!
— Și de ce, oare, te-a trimis la mine Crăiasa Zânelor Munților și Pădurilor? întrebă sfioasă și foarte mirată Mioara, mai mult în șoaptă, de teamă că piticul să nu se supere cumva pe ea și să dispară tot atât de tainic și pe neașteptate precum venise.
— Pentru că cea mai iubită dintre supusele ei, Căprioara, mama cerbului, pe care tu, îți mai amintești, l-ai salvat de la moarte, a rugat-o să te răsplătească, mai presus de orice așteptări, pentru fapta ta bună!
Mioara asculta plină de reculegere, și, deodată, o duioșie blândă îi cuprinse inima.
Cerbul salvat de ea! Dacă-și mai amintea! Oh! Desigur că-și amintea...
— Da, copilă. Sunt piticul Sispo, și am venit la tine, trimis de Crăiasa Zânelor Munților și Pădurilor, preaslăvita noastră Stăpână.
Când rosti aceste ultime cuvinte, piticul se ploconi adânc, în semn de mare cinstire față de Crăiasa, stăpâna lui. Apoi el își urmă povestirea:
— Departe, departe, spre Soare-Răsare, în creierul munților celor mai înalți, acolo, în Palatul de Cleștar azuriu, din diamante și aur, palat care sclipește în bătaia razelor soarelui ca o adevărată minune între minuni, căci e mai strălucitor decât cele mai de preț nestemate, locuiește Prea-înălțata și slăvită noastră Crăiasă, stăpâna tuturor vietăților munților și pădurilor nesfârșite, din lumea întreagă!...
Puterea înălțimii-sale e nemărginită și bunătatea Sa fără seamăn!
— Și de ce, oare, te-a trimis la mine Crăiasa Zânelor Munților și Pădurilor? întrebă sfioasă și foarte mirată Mioara, mai mult în șoaptă, de teamă că piticul să nu se supere cumva pe ea și să dispară tot atât de tainic și pe neașteptate precum venise.
— Pentru că cea mai iubită dintre supusele ei, Căprioara, mama cerbului, pe care tu, îți mai amintești, l-ai salvat de la moarte, a rugat-o să te răsplătească, mai presus de orice așteptări, pentru fapta ta bună!
Mioara asculta plină de reculegere, și, deodată, o duioșie blândă îi cuprinse inima.
Cerbul salvat de ea! Dacă-și mai amintea! Oh! Desigur că-și amintea...
