Sandino și dracii fricoși - poveste scurtă indoneziană
Citește povestea indoneziană pentru copii "Sandino și dracii fricoși". Citește basmul indonezian "Sandino și dracii fricoși" în care este vorba despre un băiat pe nume Sandino ce trăia în sărăcie alături de mama lui. Într-o zi, mama l-a trimis la pădure să adune vreascuri, dar în față i-au ieșit trei draci foarte fricoși, care înțelegând greșit vorbele lui Sandino, i-au dăruit acestuia o ceașcă fermecată din care pe loc ieșea mâncarea la care se gândea. Pe drum, băiatul a trecut pe la mătușa lui cea rea, care i-a furat darul dracilor de pădure.
Citește povestea indoneziană "Sandino și dracii fricoși"
O văduvă săracă avea un fecior vesel și viteaz. Tot satu-l iubea pe Sandino, că aşa-l chema pe băiat, numai mătuşa lui nu-l iubea. Veţi întreba de ce. Păi pentru că nu iubea pe nimeni, în afara ei însăşi. Locuia undeva departe, dincolo de sat, pe drumul ce ducea către pădure.
Odată, maică-sa l-a rugat pe Sandino să se ducă în junglă după vreascuri și i-a dat pentru drum trei covrigi. Ajungând în pădure, Sandino s-a aşezat la umbra unui ficus bătrân de o sută de ani. Nu ştia, fireşte, că într-o scorbură a ficusului locuiau trei draci de pădure, fricoşi cum nu se mai află.
Şi-a amintit băiatul că maică-sa îi dăduse trei covrigi pentru drum şi-a spus cu glas tare:
— Of, ce foame mi-e! Am să mănânc doi acu', iar pe-al treilea îl dau eu gata mai încolo...
Auzindu-i vorbele, au ieşit dracii cei fricoşi din scorburi şi s-au zvârlit la picioarele băiatului.
— Nu ne mânca, nu ne mânca! Vrei să-ţi dăruim o ceaşcă dintr-o nucă de cocos?
— Am eu ceaşca mea acasă — a spus Sandino.
— Da, dar vezi că asta nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte — au prins a-l lămuri dracii. E o ceaşcă fermecată. Numai să te gândeşti la o mâncare şi mâncarea se şi iveşte în ceaşca fermecată.
— Atunci se schimbă lucrurile — a spus băiatul şi, luând ceaşca, s-a îndreptat către casă.
A străbătut el o jumătate de drum şi s-a aflat înaintea bordeiului mătuşii. Văzând ea ceaşca în mânile băiatului, a început a-l dondăni:
— Prostule! Ce te cari din pădure cu ceaşca asta? Oare maică-ta n-are ceaşcă de lemn?
— Nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte, e fermecată — a lămurit-o băiatul şi i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— O, fecior al sorei mele — a grăit cu blândeţe femeia cea vicleană. Nu departe de bordeiul meu hoinăreşte un tigru. Până nu se crapă de zi, nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul.
Om povesti ]ndată ce-a mai fost.
Cum a adormit Sandino, cum i-a ascuns femeia ceaşca fermecată şi-a pus în locul ei una de rând. Dimineaţa băiatul i-a mulţumit mătuşii pentru găzduire, a luat ceaşca şi s-a grăbit către casă.
— Unde-s vreascurile? a întrebat mama, dacă băiatul a ajuns acasă. Oare cum să-ţi fierb orezul fără uscături?
— De azi înainte nu mai e nevoie să te îngrijeşti de mâncare — a grăit Sandino şl i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— Ah, tare-aş vrea să gust un pic de krupuk (1) — a spus mama.
— Înalţă capacul ceştii fermecate şi ai să găseşti în ea și krupuk, și ketupat (2) — a zis mândru Sandino.
Mama a privit de zor în ceaşcă și-a vorbit cu supărare:
— Nu văd nimic! Îti baţi joc de mine! Dar să ştii că, dacă nu aduci uscaturi, mâine îţi mănânci orezul nefiert...
A doua zi s-a dus iarăși Sandino după uscături. Numai ce s-a apropiat de ficus, că a și dat cu ochii de bârlogul unui iepure. Din bârlog îl priveau trei iepuraşi.
— Tii, ce noroc! a strigat băiatul. Îndată-i prind și-i frig pe jeratic pe tustrei! Așa prânz mai zic și eu!
— Vrea să ne frigă! s-au speriat dracii. Degrabă au ţâșnit din scorbură și-au prins a-l ruga: Nu ne ucide, nu ne ucide! Iacă, ţine biciul ăsta fermecat. Pocneşti din el şi-o cireadă de bivoli ţi se iveşte înainte.
Atât s-a bucurat Sandino de noul dar, încât a uitat cu totul de vreascuri. Luând biciul, a pornit spre casă. Dacă a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femeia cea haină a început a striga din nou la el:
— Prostule! Ce nevoie ai de bici, când n-ai nici bivol, nici măgar!
I-a mărturisit băiatul tot ce se petrecuse în pădure. Atunci vicleana i-a spus cu blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, niște urşi cumpliţi dau târcoale-n jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A rămas băiatul să doarmă la mătuşa lui. Şi, cum a adormit, cum i-a luat femeia biciul fermecat şi i l-a schimbat pe unul de rând.
Dimineaţa a pus Sandina mâna pe bici, şi-a luat rămas bun de la mătuşă și-a pornit către casă.
Dacă l-a văzut venind din nou fără uscături, i-a spus maică-sa cu supărare:
— Tare eşti leneş! Iar te-ai întors cu mâinile goale!
Odată, maică-sa l-a rugat pe Sandino să se ducă în junglă după vreascuri și i-a dat pentru drum trei covrigi. Ajungând în pădure, Sandino s-a aşezat la umbra unui ficus bătrân de o sută de ani. Nu ştia, fireşte, că într-o scorbură a ficusului locuiau trei draci de pădure, fricoşi cum nu se mai află.
Şi-a amintit băiatul că maică-sa îi dăduse trei covrigi pentru drum şi-a spus cu glas tare:
— Of, ce foame mi-e! Am să mănânc doi acu', iar pe-al treilea îl dau eu gata mai încolo...
Auzindu-i vorbele, au ieşit dracii cei fricoşi din scorburi şi s-au zvârlit la picioarele băiatului.
— Nu ne mânca, nu ne mânca! Vrei să-ţi dăruim o ceaşcă dintr-o nucă de cocos?
— Am eu ceaşca mea acasă — a spus Sandino.
— Da, dar vezi că asta nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte — au prins a-l lămuri dracii. E o ceaşcă fermecată. Numai să te gândeşti la o mâncare şi mâncarea se şi iveşte în ceaşca fermecată.
— Atunci se schimbă lucrurile — a spus băiatul şi, luând ceaşca, s-a îndreptat către casă.
A străbătut el o jumătate de drum şi s-a aflat înaintea bordeiului mătuşii. Văzând ea ceaşca în mânile băiatului, a început a-l dondăni:
— Prostule! Ce te cari din pădure cu ceaşca asta? Oare maică-ta n-are ceaşcă de lemn?
— Nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte, e fermecată — a lămurit-o băiatul şi i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— O, fecior al sorei mele — a grăit cu blândeţe femeia cea vicleană. Nu departe de bordeiul meu hoinăreşte un tigru. Până nu se crapă de zi, nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul.
Om povesti ]ndată ce-a mai fost.
Cum a adormit Sandino, cum i-a ascuns femeia ceaşca fermecată şi-a pus în locul ei una de rând. Dimineaţa băiatul i-a mulţumit mătuşii pentru găzduire, a luat ceaşca şi s-a grăbit către casă.
— Unde-s vreascurile? a întrebat mama, dacă băiatul a ajuns acasă. Oare cum să-ţi fierb orezul fără uscături?
— De azi înainte nu mai e nevoie să te îngrijeşti de mâncare — a grăit Sandino şl i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— Ah, tare-aş vrea să gust un pic de krupuk (1) — a spus mama.
— Înalţă capacul ceştii fermecate şi ai să găseşti în ea și krupuk, și ketupat (2) — a zis mândru Sandino.
Mama a privit de zor în ceaşcă și-a vorbit cu supărare:
— Nu văd nimic! Îti baţi joc de mine! Dar să ştii că, dacă nu aduci uscaturi, mâine îţi mănânci orezul nefiert...
A doua zi s-a dus iarăși Sandino după uscături. Numai ce s-a apropiat de ficus, că a și dat cu ochii de bârlogul unui iepure. Din bârlog îl priveau trei iepuraşi.
— Tii, ce noroc! a strigat băiatul. Îndată-i prind și-i frig pe jeratic pe tustrei! Așa prânz mai zic și eu!
— Vrea să ne frigă! s-au speriat dracii. Degrabă au ţâșnit din scorbură și-au prins a-l ruga: Nu ne ucide, nu ne ucide! Iacă, ţine biciul ăsta fermecat. Pocneşti din el şi-o cireadă de bivoli ţi se iveşte înainte.
Atât s-a bucurat Sandino de noul dar, încât a uitat cu totul de vreascuri. Luând biciul, a pornit spre casă. Dacă a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femeia cea haină a început a striga din nou la el:
— Prostule! Ce nevoie ai de bici, când n-ai nici bivol, nici măgar!
I-a mărturisit băiatul tot ce se petrecuse în pădure. Atunci vicleana i-a spus cu blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, niște urşi cumpliţi dau târcoale-n jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A rămas băiatul să doarmă la mătuşa lui. Şi, cum a adormit, cum i-a luat femeia biciul fermecat şi i l-a schimbat pe unul de rând.
Dimineaţa a pus Sandina mâna pe bici, şi-a luat rămas bun de la mătuşă și-a pornit către casă.
Dacă l-a văzut venind din nou fără uscături, i-a spus maică-sa cu supărare:
— Tare eşti leneş! Iar te-ai întors cu mâinile goale!
Băiatul a răspuns:
— Bucură-te, că de azi înainte sărăcia o să uite drumul către coliba noastră! Îndată oi pocni din biciul fermecat şi-om avea şi noi bivolii noştri.
Grăind aşa, a pocnit băiatul din bici, dar nu s-a petrecut nicio minune. Nu s-a ivit nici picior de bivol.
— Iar m-ai minţit! a strigat mama. Du-te după uscături!
Din nou s-a dus băiatul în pădure. Ajungând până-n dreptul ficusului, a zărit în iarbă trei fragi şi-a zis:
— Sunt numai trei şi nu ştiu cum e mai bine: să-i mănânc deodată sau pe rând?
Auzind una ca asta, iar au ieşit dracii din scorbură şi i-au întins băiatului o funie.
— Na, ia-o, numai nu ne mânca!
— Ce să fac cu funia voastră? Am funia mea, pentru uscături — le-a răspuns băiatul.
— Da, dar asta nu-i o funie ca toate funiile, e fermecată — au început a-i spune dracii. Ţie nu-ţi face niciun rău, dar pe oricine se atinge de ea ți-l leagă, pe loc, fedeleş...
Înfăşurându-şi funia fermecată în jurul trupului, a adunat Sandino o legătură de vreascuri şi-a făcut cale-ntoarsă. Când a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femela l-a văzut şi şi-a zis: "Băiatul a priceput, pesemne, că i-am luat darurile dracilor de pădure. Trebuie să scap de el!" Şi i-a vorbit cu nespusă blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, un elefant turbat se-nvârte în jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A mers Sandino la mătuşa lui, şi-a pus funia fermecată sub cap şi-a adormit buştean.
Femeia cea nemiloasă şi-a pus în gând să-l lege cu funia şi, aşa somnoros, să-l zvârle pradă fiarelor pădurii. "Nu va trebui să pierd nicio frânghie — s-a bucurat răufăcătoarea. Iacă ce funie groasă are sub cap!"
Dar numai ce s-a atins de funia fermecată, că-ntr-o clipă s-a şi pomenit legată fedeleş.
Toată noaptea s-a străduit să scape din lațurile funiei fermecate, cu cât se zbătea însă mai mult cu atât mai vârtos o strângea funia dracilor de pădure.
Când s-a trezit şi şi-a văzut mătuşa legată, îndată a bănuit băiatul cine-i furase ceaşca şi biciul.
— Of, fecior al dragii mele surori, o, nepot iubit — s-a văicărit femeia — dezleagă-mă, rogu-te...
I-a răspuns băiatul:
-- Până n-ai să-mi spui unde mi-e ceașca şi biciul, tot legată ai să stai.
A fost nevoită hoţomana să-i înapoieze băiatului darurile dracilor de pădure.
Mulţumit, Sandino a dezlegat-o pe mătuşă-sa, și-a ridicat în spinare legătura de vreascuri şi-a pornit-o către casă. Acolo, tristă, îl aştepta mama.
— Ai adus tu uscături, dar nu mai am niciun bob de orez în casă. Cu ce să fac demâncare? a întrebat mama.
— O să avem mâncare, şi ce mâncare! a spus băiatul, gândindu-se la krupuk şi la ketupat, la tebu (3) la kui-kuă (4) şi la manisan (5).
Când Sandino a ridicat de astă dată capacul, a văzut mama că ceaşca era plină de tot soiul de bunătăţi.
— Stai, că încă nu-i tot! a spus băiatul, pocnind din biciul fermecat.
Şi s-a-ntâmplat aşa cum îi făgăduiseră dracii: cât ai clipi, bătătura văduvei s-a umplut de bivoli.
Straşnic au trăit de atunci mama şi feciorul ei! Şi toti trăiau bine-n jurul lor. Sărmanul îşi putea potoli întotdeauna foamea în pragul colibei lui Sandino, ba primea şi un bivol, să-şi are peticul de pământ.
Odată. nemilosul stăpân al acelor locuri, prinţul Kaiman, a trecut pe lângă coliba lui Sandino. Când a văzut mulţimea bivolilor arătoşi din bătătură, s-a mâniat prinţul şi-a strigat:
— Hei, slugi! Prindeţi băiatul şi-l zvârliţi în temniţă! Sărăntocul ăsta mi-a furat bivolii!
S-au năpustit slujitorii asupra băiatului, dar Sandino i-a atins cu funia și oamenii prinţului s-au pomenit legaţi fedeleş. S-a repezit prinţul în ajutorul slujitorilor, dar numai ce s-a atins de funie că s-a pomenit cetluit întocmai ca oamenii lui.
Atunci l-a legat Sandino pe prinţ şi pe slujitori de cozile bivolilor, iar bivolii, târându-i pe pământ, i-au scos departe, dincolo de sat.
Şi nimeni nu i-a mai văzut nici pe prinţ, nici pe slujitori. Se vede treaba că bivolii i-au târât ăn junglă şi că acolo și-au aflat sfârşitul.
Sandino însă a trăit o sută de ani şi toți vecinii i-au slăvit bunătatea. Dar când a murit, au pierit pentru totdeauna din coliba lui şi darurile fermecate ale fricoşilor draci de pădure.
1 Krupuk — mâncare naţională din făină și crevetee uscate.
2 Ketupat — mâncare națională din frunze umplute cu orez.
3 tebu — trestie de zahăr.
4 kui-kuă — un fel de cozonak.
5 manisan — dulceață.
— Bucură-te, că de azi înainte sărăcia o să uite drumul către coliba noastră! Îndată oi pocni din biciul fermecat şi-om avea şi noi bivolii noştri.
Grăind aşa, a pocnit băiatul din bici, dar nu s-a petrecut nicio minune. Nu s-a ivit nici picior de bivol.
— Iar m-ai minţit! a strigat mama. Du-te după uscături!
Din nou s-a dus băiatul în pădure. Ajungând până-n dreptul ficusului, a zărit în iarbă trei fragi şi-a zis:
— Sunt numai trei şi nu ştiu cum e mai bine: să-i mănânc deodată sau pe rând?
Auzind una ca asta, iar au ieşit dracii din scorbură şi i-au întins băiatului o funie.
— Na, ia-o, numai nu ne mânca!
— Ce să fac cu funia voastră? Am funia mea, pentru uscături — le-a răspuns băiatul.
— Da, dar asta nu-i o funie ca toate funiile, e fermecată — au început a-i spune dracii. Ţie nu-ţi face niciun rău, dar pe oricine se atinge de ea ți-l leagă, pe loc, fedeleş...
Înfăşurându-şi funia fermecată în jurul trupului, a adunat Sandino o legătură de vreascuri şi-a făcut cale-ntoarsă. Când a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femela l-a văzut şi şi-a zis: "Băiatul a priceput, pesemne, că i-am luat darurile dracilor de pădure. Trebuie să scap de el!" Şi i-a vorbit cu nespusă blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, un elefant turbat se-nvârte în jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A mers Sandino la mătuşa lui, şi-a pus funia fermecată sub cap şi-a adormit buştean.
Femeia cea nemiloasă şi-a pus în gând să-l lege cu funia şi, aşa somnoros, să-l zvârle pradă fiarelor pădurii. "Nu va trebui să pierd nicio frânghie — s-a bucurat răufăcătoarea. Iacă ce funie groasă are sub cap!"
Dar numai ce s-a atins de funia fermecată, că-ntr-o clipă s-a şi pomenit legată fedeleş.
Toată noaptea s-a străduit să scape din lațurile funiei fermecate, cu cât se zbătea însă mai mult cu atât mai vârtos o strângea funia dracilor de pădure.
Când s-a trezit şi şi-a văzut mătuşa legată, îndată a bănuit băiatul cine-i furase ceaşca şi biciul.
— Of, fecior al dragii mele surori, o, nepot iubit — s-a văicărit femeia — dezleagă-mă, rogu-te...
I-a răspuns băiatul:
-- Până n-ai să-mi spui unde mi-e ceașca şi biciul, tot legată ai să stai.
A fost nevoită hoţomana să-i înapoieze băiatului darurile dracilor de pădure.
Mulţumit, Sandino a dezlegat-o pe mătuşă-sa, și-a ridicat în spinare legătura de vreascuri şi-a pornit-o către casă. Acolo, tristă, îl aştepta mama.
— Ai adus tu uscături, dar nu mai am niciun bob de orez în casă. Cu ce să fac demâncare? a întrebat mama.
— O să avem mâncare, şi ce mâncare! a spus băiatul, gândindu-se la krupuk şi la ketupat, la tebu (3) la kui-kuă (4) şi la manisan (5).
Când Sandino a ridicat de astă dată capacul, a văzut mama că ceaşca era plină de tot soiul de bunătăţi.
— Stai, că încă nu-i tot! a spus băiatul, pocnind din biciul fermecat.
Şi s-a-ntâmplat aşa cum îi făgăduiseră dracii: cât ai clipi, bătătura văduvei s-a umplut de bivoli.
Straşnic au trăit de atunci mama şi feciorul ei! Şi toti trăiau bine-n jurul lor. Sărmanul îşi putea potoli întotdeauna foamea în pragul colibei lui Sandino, ba primea şi un bivol, să-şi are peticul de pământ.
Odată. nemilosul stăpân al acelor locuri, prinţul Kaiman, a trecut pe lângă coliba lui Sandino. Când a văzut mulţimea bivolilor arătoşi din bătătură, s-a mâniat prinţul şi-a strigat:
— Hei, slugi! Prindeţi băiatul şi-l zvârliţi în temniţă! Sărăntocul ăsta mi-a furat bivolii!
S-au năpustit slujitorii asupra băiatului, dar Sandino i-a atins cu funia și oamenii prinţului s-au pomenit legaţi fedeleş. S-a repezit prinţul în ajutorul slujitorilor, dar numai ce s-a atins de funie că s-a pomenit cetluit întocmai ca oamenii lui.
Atunci l-a legat Sandino pe prinţ şi pe slujitori de cozile bivolilor, iar bivolii, târându-i pe pământ, i-au scos departe, dincolo de sat.
Şi nimeni nu i-a mai văzut nici pe prinţ, nici pe slujitori. Se vede treaba că bivolii i-au târât ăn junglă şi că acolo și-au aflat sfârşitul.
Sandino însă a trăit o sută de ani şi toți vecinii i-au slăvit bunătatea. Dar când a murit, au pierit pentru totdeauna din coliba lui şi darurile fermecate ale fricoşilor draci de pădure.
1 Krupuk — mâncare naţională din făină și crevetee uscate.
2 Ketupat — mâncare națională din frunze umplute cu orez.
3 tebu — trestie de zahăr.
4 kui-kuă — un fel de cozonak.
5 manisan — dulceață.
Sfârșit
