Racheta formidabilă – poveste de Oscar Wilde
Citește online povestea pentru copii “Racheta formidabilă” a scriitorului irlandez Oscar Wilde. Povestirea pentru copii “Racheta formidabilă” mai este cunoscută și ca “Remarcabila rachetă“ sau “Un artificiu cum nu sunt multe“ și în ea este vorba despre fiul unui rege care urma să se căsătorească și așteptase un an întreg s-o vadă pe frumoasa prințesă care-i va deveni soție. Viitoarea lui soție era o prințesă rusoaică care călătorise tocmai din Finlanda într-o sanie de forma unei lebede mari de aur trasă de șase reni. Oamenii de la balcoane vedeau cât de albă este Prințesa și spuneau cu încântare că aceasta arată ca un trandafir alb. Când a ajuns, Prințul i-a sărutat mâna și i-a spus că este mai frumoasă decât în tablou, iar ea s-a roșit la față și toți oamenii au spus că acum este ca un trandafir roșu.
Povestea a mai fost tradusă și sub titlurile de: Un artificiu cum nu sunt multe - Racheta fenomenală - Un artificiu cum nu sunt multe - Un foc de artificii fără pereche - Remarcabila rachetă
Povestea a mai fost tradusă și sub titlurile de: Un artificiu cum nu sunt multe - Racheta fenomenală - Un artificiu cum nu sunt multe - Un foc de artificii fără pereche - Remarcabila rachetă
Citește povestea “Racheta formidabilă”
Urma sa se insoare fiul Regelui, asa ca bucuria domnea pretutindeni in tara. Un an intreg isi asteptase mireasa si, in cele din urma, iata, sosise. Era o Printesa rusoaica si calatorise tocmai din Finlanda intr-o sanie trasa de sase reni, de forma unei lebede mari de aur, intre aripile careia sedea chiar Printesa. Hlamida lunga de hermana ii ajungea pina la calcaie, pe cap purta o bonetica tesuta din fir de argint si era palida ca Palatul de Zapada in care salasluise intotdeauna. Atat de palida era, incat oamenii se minunau de ea cand trecea pe strazi.
- Parca ar fi un trandafir alb! strigau ei si aruncau de la balcoane asupra Printesei o ploaie de flori.
Printul o astepta la poarta castelului. Avea ochi albastri aproape viorii si visatori, iar parul era ca un caier de aur fin.
Cand o vazu, se lasa intr-un genunchi si-i saruta mana.
- Erai frumoasa in tablou, ii sopti el, dar in realitate esti si mai frumoasa.
Si mica Printesa se impurpura.
- Inainte era ca un trandafir alb, dar acum e ca un trandafir rosu, ii zise un tinar paj vecinului sau si toti curtenii se aratara incantati.
In zilele urmatoare toata lumea spunea doar "trandafir alb, roza rosie, roza rosie, trandafir alb", iar Regele dadu porunca sa i se sporeasca de doua ori simbria pajului. Cum, de fapt, acesta n-avea nici un fel de simbrie, lucrul nu-i aduse prea mult folos, dar, oricum, fu socotit o mare onoare si, ca atare, porunca fu publicata in Buletinul Curtii Regale.
Dupa trecerea celor trei zile cuvenite, se celebra casatoria. Fu o ceremonie magnifica, mirele si mireasa trecura mana in mana pe sub un baldachin de catifea purpurie, brodata cu perlute. Urma banchetul oficial, care dura cinci ceasuri. Printul si Printesa sezura in capul mesei din Marele Salon si baura dintr-o cupa de cristal curat. Numai adevaratii indragostiti puteau sorbi din ea, caci daca o atingeau buze mincinoase, cupa se incetosa si se intuneca.
- E limpede ca se iubesc, dragostea lor e limpede precum clestarul! zise micul paj si Regele ii mai indoi o data leafa.
- Vai, ce onoare! strigara toti curtenii.
Dupa banchet urma sa se dea un bal. Mirele si mireasa trebuiau sa deschida Dansul Trandafirului, iar Regele insusi fagaduise sa-i acompanieze la flaut. De fapt, canta foarte prost, dar nimeni nu indraznea sa i-o spuna, ca doar era Rege. Nici nu stia decat doua melodii si niciodata nu era prea sigur pe care o canta. Oricum, nu conta, caci orice ar fi facut, toata lumea striga:
- Fermecator, fermecator!
Ultimul punct din programul festiv era un grandios spectacol cu focuri de artificii care urma sa inceapa exact la miezul noptii. Tanara Printesa nu vazuse niciodata focuri de artificii, asa ca Regele poruncise ca in ziua nuntii acestea sa fie conduse chiar de Pirotehnistul regal.
- Dar cum sunt focurile de artificii? il intrebase ea pe Print intr-o dimineata, pe cand se plimbau pe terasa.
- Sunt ca aurora boreala, dar mult mai firesti, zise Regele, care intotdeauna raspundea la intrebarile puse altora. Eu unul le prefer stelelor, caci stii intotdeauna cand apar focurile de artificii pe cer. Si sunt aproape la fel de placute ca si cantecul meu la flaut. Trebuie neaparat sa le vezi.
Asadar, in capatul gradinii regale se inaltase o tribuna somptuoasa si, de indata ce Pirotehnistul regal ajunsese sa faca toate aranjamentele necesare, artificiile incepura sa vorbeasca intre ele.
- Vai, ce frumoasa e lumea! striga o mica Petarda. Uitati-va putin la lalelele acelea galbene de acolo. Pai, nici pocnitorile adevarate n-ar putea fi mai frumoase! Ce bine imi pare ca am avut parte de calatorii in viata. Calatoriile iti largesc mintea extraordinar si te scapa de toate prejudecatile.
- Dar gradina Regelui nu e lumea intreaga, Petarda prostuta! ii striga Lumanarea Romana, care avea proportii maiestuoase. Lumea este imensa si ti-ar trebui trei zile incheiate ca s-o vezi de la un capat la altul.
- Orice loc indragit e pentru fiecare din noi o lume intreaga, spuse ginditoare Roata de Foc, care la tinerete fusese moarta dupa un cufar de lemn de brad si se lauda cu inima ei franta. Dar dragostea nu mai e la moda, au ucis-o poetii. Atata au tot scris despre ea, ca nimeni nu-i mai crede, si nici nu ma mira. Dragostea adevarata sufera in tacere. Mi-aduc aminte ca si eu, candva... dar acum nu mai conteaza. Romantismul e depasit!
- Prostii! striga Lumanarea Romana. Romantismul nu moare niciodata. Este ca luna si traieste de-a pururi. De exemplu, mirele si mireasa se iubesc foarte mult. Chiar azi-dimineata am auzit adevarul despre ei de la un cartus de hartie de maslina care intamplator locuia in acelasi sertar cu mine si stia ultimele noutati de la Curte.
Insa Roata de Foc clatina din cap:
- Romantismul a murit! Romantismul a murit! Romantismul a murit! murmura ea. Se numara printre cei care cred ca, daca repeti acelasi si acelasi lucru de nu stiu cate ori, lucrul sfarseste prin a fi adevarat.
- Parca ar fi un trandafir alb! strigau ei si aruncau de la balcoane asupra Printesei o ploaie de flori.
Printul o astepta la poarta castelului. Avea ochi albastri aproape viorii si visatori, iar parul era ca un caier de aur fin.
Cand o vazu, se lasa intr-un genunchi si-i saruta mana.
- Erai frumoasa in tablou, ii sopti el, dar in realitate esti si mai frumoasa.
Si mica Printesa se impurpura.
- Inainte era ca un trandafir alb, dar acum e ca un trandafir rosu, ii zise un tinar paj vecinului sau si toti curtenii se aratara incantati.
In zilele urmatoare toata lumea spunea doar "trandafir alb, roza rosie, roza rosie, trandafir alb", iar Regele dadu porunca sa i se sporeasca de doua ori simbria pajului. Cum, de fapt, acesta n-avea nici un fel de simbrie, lucrul nu-i aduse prea mult folos, dar, oricum, fu socotit o mare onoare si, ca atare, porunca fu publicata in Buletinul Curtii Regale.
Dupa trecerea celor trei zile cuvenite, se celebra casatoria. Fu o ceremonie magnifica, mirele si mireasa trecura mana in mana pe sub un baldachin de catifea purpurie, brodata cu perlute. Urma banchetul oficial, care dura cinci ceasuri. Printul si Printesa sezura in capul mesei din Marele Salon si baura dintr-o cupa de cristal curat. Numai adevaratii indragostiti puteau sorbi din ea, caci daca o atingeau buze mincinoase, cupa se incetosa si se intuneca.
- E limpede ca se iubesc, dragostea lor e limpede precum clestarul! zise micul paj si Regele ii mai indoi o data leafa.
- Vai, ce onoare! strigara toti curtenii.
Dupa banchet urma sa se dea un bal. Mirele si mireasa trebuiau sa deschida Dansul Trandafirului, iar Regele insusi fagaduise sa-i acompanieze la flaut. De fapt, canta foarte prost, dar nimeni nu indraznea sa i-o spuna, ca doar era Rege. Nici nu stia decat doua melodii si niciodata nu era prea sigur pe care o canta. Oricum, nu conta, caci orice ar fi facut, toata lumea striga:
- Fermecator, fermecator!
Ultimul punct din programul festiv era un grandios spectacol cu focuri de artificii care urma sa inceapa exact la miezul noptii. Tanara Printesa nu vazuse niciodata focuri de artificii, asa ca Regele poruncise ca in ziua nuntii acestea sa fie conduse chiar de Pirotehnistul regal.
- Dar cum sunt focurile de artificii? il intrebase ea pe Print intr-o dimineata, pe cand se plimbau pe terasa.
- Sunt ca aurora boreala, dar mult mai firesti, zise Regele, care intotdeauna raspundea la intrebarile puse altora. Eu unul le prefer stelelor, caci stii intotdeauna cand apar focurile de artificii pe cer. Si sunt aproape la fel de placute ca si cantecul meu la flaut. Trebuie neaparat sa le vezi.
Asadar, in capatul gradinii regale se inaltase o tribuna somptuoasa si, de indata ce Pirotehnistul regal ajunsese sa faca toate aranjamentele necesare, artificiile incepura sa vorbeasca intre ele.
- Vai, ce frumoasa e lumea! striga o mica Petarda. Uitati-va putin la lalelele acelea galbene de acolo. Pai, nici pocnitorile adevarate n-ar putea fi mai frumoase! Ce bine imi pare ca am avut parte de calatorii in viata. Calatoriile iti largesc mintea extraordinar si te scapa de toate prejudecatile.
- Dar gradina Regelui nu e lumea intreaga, Petarda prostuta! ii striga Lumanarea Romana, care avea proportii maiestuoase. Lumea este imensa si ti-ar trebui trei zile incheiate ca s-o vezi de la un capat la altul.
- Orice loc indragit e pentru fiecare din noi o lume intreaga, spuse ginditoare Roata de Foc, care la tinerete fusese moarta dupa un cufar de lemn de brad si se lauda cu inima ei franta. Dar dragostea nu mai e la moda, au ucis-o poetii. Atata au tot scris despre ea, ca nimeni nu-i mai crede, si nici nu ma mira. Dragostea adevarata sufera in tacere. Mi-aduc aminte ca si eu, candva... dar acum nu mai conteaza. Romantismul e depasit!
- Prostii! striga Lumanarea Romana. Romantismul nu moare niciodata. Este ca luna si traieste de-a pururi. De exemplu, mirele si mireasa se iubesc foarte mult. Chiar azi-dimineata am auzit adevarul despre ei de la un cartus de hartie de maslina care intamplator locuia in acelasi sertar cu mine si stia ultimele noutati de la Curte.
Insa Roata de Foc clatina din cap:
- Romantismul a murit! Romantismul a murit! Romantismul a murit! murmura ea. Se numara printre cei care cred ca, daca repeti acelasi si acelasi lucru de nu stiu cate ori, lucrul sfarseste prin a fi adevarat.
Deodata se auzi o tuse seaca si stridenta, si toata lumea intoarse capul. Venea de la o Racheta inalta si cu nasul pe sus, legata la capatul unui bat lung. Intotdeauna tusea inainte de a face vreo remarca, pentru a atrage atentia asupra sa.
- Hm, hm! incepu ea, si toata lumea ciuli urechile, cu exceptia bietei Roti de Foc, care tot mai clatina din cap, murmurand:
- Romantismul a murit!
- La ordine! La ordine! striga un Dop care cocheta cu politica si intotdeauna participase in primele rinduri la alegerile locale, asa ca era la curent cu vocabularul si expresiile parlamentare.
- Romantismul e mort si ingropat, sopti Roata de Foc si adormi.
De indata ce se facu tacere deplina, Racheta mai tusi o data si incepu. Vorbea rar si cu un glas foarte deslusit, de parca si-ar fi dictat memoriile si parca privea mereu dincolo de persoana careia i se adresa. De fapt, avea maniere foarte distinse.
- Vai, ce noroc pe fiul Regelui sa se insoare chiar in ziua lansarii mele! Nici daca ar fi fost aranjate lucrurile dinainte nu s-ar fi putut nimeri mai bine pentru el. Asa sunt printii: au intotdeauna noroc!
- Doamne-Dumnezeule! striga micuta Petarda. Eu credeam ca e tocmai pe dos, ca noi o sa fim detonate in cinstea Printului.
- Asa o fi in ceea ce te priveste pe tine, raspunse Racheta. Ba chiar nici nu ma indoiesc de asta, dar cu mine lucrurile stau cu totul altfel. Sunt o Racheta fenomenala si ma trag din parinti fenomenali. Maica-mea a fost la vremea ei cea mai cunoscuta Roata de Foc - era celebra pentru gratia cu care dansa. Cand si-a facut marea aparitie publica, s-a invartit de nouasprezece ori inainte de-a se stinge si la fiecare rotire a aruncat in aer sapte stele trandafirii. Avea un diametru de peste un metru si era facuta din praf de pusca de cea mai buna calitate. Tata era un Tub de artificii ca si mine, dar de origine franceza. A zburat atat de sus, incat oamenii s-au temut ca n-o sa mai revina niciodata pe pamint. Dar el s-a intors, caci era bun ca piinea calda, si a izbutit o coborire scanteietoare, intr-o adevarata ploaie de aur. Ziarele au tiparit cronici laudative despre spectacolul pe care l-a dat. De fapt, Buletinul Curtii Regale l-a numit "un triumf al artei pilotehnice".
- Vrei sa spui "pirotehnice", o corecta un Foc Bengal. Cunosc acest cuvant, caci l-am vazut scris chiar pe bidonul din care ma alimentez eu.
- Ei bine, eu prefer totusi sa spun "pilotehnic", raspunse Racheta pe un ton cum nu se poate mai sever, iar Focul Bengal se simti atat de umilit, incat incepu imediat sa le terorizeze pe micutele Petarde, pentru a le arata ca, totusi, e o persoana insemnata.
- Spuneam, deci..., continua Racheta. Deci, spuneam... Ce spuneam?
- Vorbeai despre tine, ii zise Lumanarea Romana.
- Bineinteles, stiam eu ca discut o tema de mare interes cand am fost intrerupta atat de nepoliticos. Nu pot suferi impolitetea si proastele maniere de orice fel, caci sunt extrem de sensibila. Nimeni de pe lume nu e atat de sensibil ca mine, de asta sunt convinsa.
- Ce e aia persoana sensibila? o intreba Dopul pe Lumanarea Romana.
- O persoana care, pentru ca sufera de pe urma bataturilor, calca intotdeauna pe ale altora, ii raspunse Lumanarea in soapta, iar Dopul era cat pe ce sa explodeze de ris.
- Ma rog, ma rog, de ce radeti? intreba Racheta. Eu una nu rad.
- Rad fiindca sunt ferecat, raspunse Dopul.
- Asta e un motiv cum nu se poate mai egoist! i-o reteza, furioasa, Racheta. Ce drept ai tu sa fii ferecat? Ar trebui sa te gandesti la ceilalti. De fapt, ar trebui sa te gandesti la mine. Eu una ma gandesc mereu la mine si ma astept ca toti ceilalti sa faca la fel. Asta inseamna simpatie profunda. E o virtute splendida, iar eu o posed in cel mai inalt grad. Sa zicem, de exemplu, ca mi s-ar intimpla ceva asta-seara: ce nenorocire ar fi pentru toata lumea! Printul si Printesa nu si-ar mai regasi fericirea, intregul lor mariaj ar fi distrus; cat despre Rege, stiu bine ca nu si-ar mai reveni niciodata. De fapt, cand incep sa reflectez la importanta situatiei mele, sunt miscata pina la lacrimi.
- N-ar trebui sa te uzi, daca vrei sa le faci placere altora, ii striga Lumanarea Romana.
- Fireste, fireste! exclama Focul Bengal, aflat acum intr-o dispozitie mai buna. E o banala chestiune de bun simt.
- Auzi vorba, o banala chestiune de bun simt! striga indignata Racheta. Dar uiti ca eu nu sunt deloc banala, sunt fenomenala. Pai bun simt poate sa aiba oricine, cu conditia sa-i lipseasca imaginatia. Dar eu una am imaginatie, caci nu ma gindesc niciodata la lucruri asa cum sunt in realitate; intotdeauna ma gindesc la ele in cu totul alt fel. Cat despre ideea de a nu ma umezi, bineinteles ca aici nu se afla nimeni in stare sa aprecieze o fire emotiva. Din fericire pentru mine, putin imi pasa.
Singurul lucru care il poate sustine pe un om in viata este constiinta infinitei inferioritati a tuturor celorlalti - si acesta este un sentiment pe care l-am cultivat intotdeauna. Insa nici unul dintre voi nu are inima. Stati sa radeti si va veseliti, ca si cum Printul si Printesa nu s-ar fi cununat chiar acum.
- Vai de mine si de mine, dar de ce sa nu radem? se minuna un mic Balon de Foc. E un prilej de veselie si, cand ma voi inalta in vazduh, le voi vorbi stelelor despre acest lucru. Sa va uitati si voi cum o sa clipeasca atunci cand o sa le spun cat de frumoasa e mireasa.
- Vai, ce conceptie vulgara despre viata! striga Racheta. Dar la ce era sa ma astept? N-ai nimic pe dinauntru: esti gol si gaunos. Pai cum, dar poate ca Printul si Printesa se vor duce sa stea intr-o tara unde curge un rau adinc si poate vor avea un singur fiu, un baietel blond, cu ochii viorii, ca ai Printului; si poate ca intr-o buna zi o sa iasa la plimbare cu guvernanta; si poate ca baietelul o sa cada in raul adinc si o sa se inece. Vai, ce nenorocire infioratoare! Bietii oameni, auzi, sa-si piarda singurul fiu! E de-a dreptul cumplit! N-o sa-mi revin niciodata.
- Bine, dar nu si-au pierdut nici un fiu! Nu li s-a intimplat nici o nenorocire! striga Lumanarea Romana.
- Parca eu am zis ca s-a intamplat? Am zis ca s-ar putea sa-l piarda, replica Racheta. Daca si-ar fi pierdut singurul copil, nici n-ar mai fi avut rost sa mai discutam chestiunea. Nu pot sa sufar oamenii care jelesc laptele varsat! Ce a fost a fost! Dar cand ma gindesc ca s-ar putea sa-si piarda singurul copil, fireste ca sunt foarte afectata.
- Asta fara indoiala! striga Focul Bengal. De fapt, esti persoana cea mai afectata pe care am cunoscut-o vreodata.
- Iar tu cea mai nepoliticoasa! zise Racheta. Nici nu esti in stare sa intelegi prietenia mea pentru Print.
- Care prietenie, ca nici nu-l cunosti? marai Lumanarea.
- Nici n-am zis ca-l cunosc. Ba chiar as zice ca, daca l-as cunoaste, s-ar putea sa nu-i mai fiu deloc prietena. E foarte primejdios sa-ti cunosti bine prietenii.
- Oricum, te sfatuiesc sa nu te uzi! ii zise Balonul de Foc. asta e singurul lucru important.
- O fi important pentru tine, de asta nu ma indoiesc, raspunse Racheta, dar daca o sa am chef, o sa plang! Si chiar izbucni in lacrimi, care incepura sa siroiasca pe batul in care era infipta, cat pe ce sa inece doua gize mici care tocmai se apucasera sa-si faca un camin comun si-si cautau un loc frumos si uscat de locuit.
- Trebuie ca are o fire cu adevarat romantica, zise Roata de Foc, caci plange fara nici un motiv serios.
...Si scoase un oftat adinc, gandindu-se la cufarul de lemn de brad de care fusese indragostita. In schimb, Lumanarea Romana si Focul Bengal isi manifestasera indignarea, strigand mereu cat ii tinea gura: "Prostii! Prostii!".
Erau fiinte extrem de practice si ori de cate ori nu le placea ceva spuneau "Prostii".
Apoi se inalta luna ca o minunata tipsie de argint; si stelele incepura sa straluceasca, iar din palat rasuna muzica.
Printul si Printesa conduceau perechile de dansatori. Dansau atat de frumos, incat crinii albi si zvelti bagara capul pe fereastra si se uitara la ei, in timp ce uriasii maci rosii clatinau din cap, tinand ritmul.
Apoi suna ora zece, pe urma unsprezece, pe urma douasprezece. Si la ultima bataie a miezului noptii toata lumea iesi pe terasa, iar Regele trimise dupa Pirotehnistul Curtii.
- Sa inceapa focurile de artificii! striga Regele.
Si Pirotehnistul regal facu o plecaciune adanca si merse pana in capatul gradinii. Avea sase insotitori, fiecare cu o torta aprinsa in virful unei prajini lungi.
A fost fara doar si poate un spectacol magnific.
- Zvarrr! Zvarrr! facea Roata de Foc in timp ce se invirtea nebuneste la nesfarsit.
- Bum! Bum! izbucni Lumanarea Romana. Apoi Petardele dantuira peste tot si Focurile Bengale facura ca totul sa para stacojiu.
- La revedere! striga Balonul de Foc in timp ce se inalta spre cer, aruncand scanteiute albastre.
- Poc! Poc! raspunsera Dopurile, care se distrau la nebunie.
Toata lumea avu mare succes, cu exceptia nemaipomenitei Rachete. Era atat de uda de plans, incat nici nu se aprinse. Cel mai bun lucru pe care-l avea era praful de pusca, dar si acela fusese atat de rau udat de lacrimi, incat nu mai facea doua parale. Toate rubedeniile ei sarace, cu care n-avea sa vorbeasca niciodata decat ranjind dispretuitor, tasnira spre cer ca o minunata gradina de aur cu flori de foc.
- Ura! Ura!, strigara curtenii, iar micuta Printesa rase de bucurie.
- Presupun ca pe mine ma pastreaza pentru vreo ocazie cu totul speciala, spuse Racheta. Fara indoiala ca asta este motivul amanarii! si-si lua un aer mai arogant ca niciodata.
A doua zi muncatorii venira sa faca ordine peste tot.
- Aha, trebuie sa fie o delegatie, zise Racheta. Am s-o primesc cu toata demnitatea cuvenita.
Drept care isi ridica nasul si mai sus decat de obicei si incepu sa se incrunte sever de parca ar fi meditat asupra unui subiect de o importanta nemaipomenita. Dar muncatorii n-o bagara in seama decat la plecare. Abia atunci unul din ei dadu cu ochii de ea si striga:
- Hei! Uite ce Racheta tampita!
Si o arunca peste zidul gradinii, intr-un sant.
- Racheta Tampitaaa? Racheta tampitaaa?, se minuna ea, invartindu-se prin aer. Cu neputinta! Racheta cumplita, asta trebuie ca a spus omul. Tampit si cumplit suna cam la fel si, de fapt, uneori se si confunda, adauga Racheta afundindu-se in noroi.
Dupa o vreme, comenta: "Nu prea e comod aici, dar negresit trebuie sa fie vorba de o localitate balneara foarte la moda, la care m-au trimis sa ma refac. Adevarul este ca aveam nervii foarte zdruncinati si putina odihna n-o sa-mi strice."
- Hm, hm! incepu ea, si toata lumea ciuli urechile, cu exceptia bietei Roti de Foc, care tot mai clatina din cap, murmurand:
- Romantismul a murit!
- La ordine! La ordine! striga un Dop care cocheta cu politica si intotdeauna participase in primele rinduri la alegerile locale, asa ca era la curent cu vocabularul si expresiile parlamentare.
- Romantismul e mort si ingropat, sopti Roata de Foc si adormi.
De indata ce se facu tacere deplina, Racheta mai tusi o data si incepu. Vorbea rar si cu un glas foarte deslusit, de parca si-ar fi dictat memoriile si parca privea mereu dincolo de persoana careia i se adresa. De fapt, avea maniere foarte distinse.
- Vai, ce noroc pe fiul Regelui sa se insoare chiar in ziua lansarii mele! Nici daca ar fi fost aranjate lucrurile dinainte nu s-ar fi putut nimeri mai bine pentru el. Asa sunt printii: au intotdeauna noroc!
- Doamne-Dumnezeule! striga micuta Petarda. Eu credeam ca e tocmai pe dos, ca noi o sa fim detonate in cinstea Printului.
- Asa o fi in ceea ce te priveste pe tine, raspunse Racheta. Ba chiar nici nu ma indoiesc de asta, dar cu mine lucrurile stau cu totul altfel. Sunt o Racheta fenomenala si ma trag din parinti fenomenali. Maica-mea a fost la vremea ei cea mai cunoscuta Roata de Foc - era celebra pentru gratia cu care dansa. Cand si-a facut marea aparitie publica, s-a invartit de nouasprezece ori inainte de-a se stinge si la fiecare rotire a aruncat in aer sapte stele trandafirii. Avea un diametru de peste un metru si era facuta din praf de pusca de cea mai buna calitate. Tata era un Tub de artificii ca si mine, dar de origine franceza. A zburat atat de sus, incat oamenii s-au temut ca n-o sa mai revina niciodata pe pamint. Dar el s-a intors, caci era bun ca piinea calda, si a izbutit o coborire scanteietoare, intr-o adevarata ploaie de aur. Ziarele au tiparit cronici laudative despre spectacolul pe care l-a dat. De fapt, Buletinul Curtii Regale l-a numit "un triumf al artei pilotehnice".
- Vrei sa spui "pirotehnice", o corecta un Foc Bengal. Cunosc acest cuvant, caci l-am vazut scris chiar pe bidonul din care ma alimentez eu.
- Ei bine, eu prefer totusi sa spun "pilotehnic", raspunse Racheta pe un ton cum nu se poate mai sever, iar Focul Bengal se simti atat de umilit, incat incepu imediat sa le terorizeze pe micutele Petarde, pentru a le arata ca, totusi, e o persoana insemnata.
- Spuneam, deci..., continua Racheta. Deci, spuneam... Ce spuneam?
- Vorbeai despre tine, ii zise Lumanarea Romana.
- Bineinteles, stiam eu ca discut o tema de mare interes cand am fost intrerupta atat de nepoliticos. Nu pot suferi impolitetea si proastele maniere de orice fel, caci sunt extrem de sensibila. Nimeni de pe lume nu e atat de sensibil ca mine, de asta sunt convinsa.
- Ce e aia persoana sensibila? o intreba Dopul pe Lumanarea Romana.
- O persoana care, pentru ca sufera de pe urma bataturilor, calca intotdeauna pe ale altora, ii raspunse Lumanarea in soapta, iar Dopul era cat pe ce sa explodeze de ris.
- Ma rog, ma rog, de ce radeti? intreba Racheta. Eu una nu rad.
- Rad fiindca sunt ferecat, raspunse Dopul.
- Asta e un motiv cum nu se poate mai egoist! i-o reteza, furioasa, Racheta. Ce drept ai tu sa fii ferecat? Ar trebui sa te gandesti la ceilalti. De fapt, ar trebui sa te gandesti la mine. Eu una ma gandesc mereu la mine si ma astept ca toti ceilalti sa faca la fel. Asta inseamna simpatie profunda. E o virtute splendida, iar eu o posed in cel mai inalt grad. Sa zicem, de exemplu, ca mi s-ar intimpla ceva asta-seara: ce nenorocire ar fi pentru toata lumea! Printul si Printesa nu si-ar mai regasi fericirea, intregul lor mariaj ar fi distrus; cat despre Rege, stiu bine ca nu si-ar mai reveni niciodata. De fapt, cand incep sa reflectez la importanta situatiei mele, sunt miscata pina la lacrimi.
- N-ar trebui sa te uzi, daca vrei sa le faci placere altora, ii striga Lumanarea Romana.
- Fireste, fireste! exclama Focul Bengal, aflat acum intr-o dispozitie mai buna. E o banala chestiune de bun simt.
- Auzi vorba, o banala chestiune de bun simt! striga indignata Racheta. Dar uiti ca eu nu sunt deloc banala, sunt fenomenala. Pai bun simt poate sa aiba oricine, cu conditia sa-i lipseasca imaginatia. Dar eu una am imaginatie, caci nu ma gindesc niciodata la lucruri asa cum sunt in realitate; intotdeauna ma gindesc la ele in cu totul alt fel. Cat despre ideea de a nu ma umezi, bineinteles ca aici nu se afla nimeni in stare sa aprecieze o fire emotiva. Din fericire pentru mine, putin imi pasa.
Singurul lucru care il poate sustine pe un om in viata este constiinta infinitei inferioritati a tuturor celorlalti - si acesta este un sentiment pe care l-am cultivat intotdeauna. Insa nici unul dintre voi nu are inima. Stati sa radeti si va veseliti, ca si cum Printul si Printesa nu s-ar fi cununat chiar acum.
- Vai de mine si de mine, dar de ce sa nu radem? se minuna un mic Balon de Foc. E un prilej de veselie si, cand ma voi inalta in vazduh, le voi vorbi stelelor despre acest lucru. Sa va uitati si voi cum o sa clipeasca atunci cand o sa le spun cat de frumoasa e mireasa.
- Vai, ce conceptie vulgara despre viata! striga Racheta. Dar la ce era sa ma astept? N-ai nimic pe dinauntru: esti gol si gaunos. Pai cum, dar poate ca Printul si Printesa se vor duce sa stea intr-o tara unde curge un rau adinc si poate vor avea un singur fiu, un baietel blond, cu ochii viorii, ca ai Printului; si poate ca intr-o buna zi o sa iasa la plimbare cu guvernanta; si poate ca baietelul o sa cada in raul adinc si o sa se inece. Vai, ce nenorocire infioratoare! Bietii oameni, auzi, sa-si piarda singurul fiu! E de-a dreptul cumplit! N-o sa-mi revin niciodata.
- Bine, dar nu si-au pierdut nici un fiu! Nu li s-a intimplat nici o nenorocire! striga Lumanarea Romana.
- Parca eu am zis ca s-a intamplat? Am zis ca s-ar putea sa-l piarda, replica Racheta. Daca si-ar fi pierdut singurul copil, nici n-ar mai fi avut rost sa mai discutam chestiunea. Nu pot sa sufar oamenii care jelesc laptele varsat! Ce a fost a fost! Dar cand ma gindesc ca s-ar putea sa-si piarda singurul copil, fireste ca sunt foarte afectata.
- Asta fara indoiala! striga Focul Bengal. De fapt, esti persoana cea mai afectata pe care am cunoscut-o vreodata.
- Iar tu cea mai nepoliticoasa! zise Racheta. Nici nu esti in stare sa intelegi prietenia mea pentru Print.
- Care prietenie, ca nici nu-l cunosti? marai Lumanarea.
- Nici n-am zis ca-l cunosc. Ba chiar as zice ca, daca l-as cunoaste, s-ar putea sa nu-i mai fiu deloc prietena. E foarte primejdios sa-ti cunosti bine prietenii.
- Oricum, te sfatuiesc sa nu te uzi! ii zise Balonul de Foc. asta e singurul lucru important.
- O fi important pentru tine, de asta nu ma indoiesc, raspunse Racheta, dar daca o sa am chef, o sa plang! Si chiar izbucni in lacrimi, care incepura sa siroiasca pe batul in care era infipta, cat pe ce sa inece doua gize mici care tocmai se apucasera sa-si faca un camin comun si-si cautau un loc frumos si uscat de locuit.
- Trebuie ca are o fire cu adevarat romantica, zise Roata de Foc, caci plange fara nici un motiv serios.
...Si scoase un oftat adinc, gandindu-se la cufarul de lemn de brad de care fusese indragostita. In schimb, Lumanarea Romana si Focul Bengal isi manifestasera indignarea, strigand mereu cat ii tinea gura: "Prostii! Prostii!".
Erau fiinte extrem de practice si ori de cate ori nu le placea ceva spuneau "Prostii".
Apoi se inalta luna ca o minunata tipsie de argint; si stelele incepura sa straluceasca, iar din palat rasuna muzica.
Printul si Printesa conduceau perechile de dansatori. Dansau atat de frumos, incat crinii albi si zvelti bagara capul pe fereastra si se uitara la ei, in timp ce uriasii maci rosii clatinau din cap, tinand ritmul.
Apoi suna ora zece, pe urma unsprezece, pe urma douasprezece. Si la ultima bataie a miezului noptii toata lumea iesi pe terasa, iar Regele trimise dupa Pirotehnistul Curtii.
- Sa inceapa focurile de artificii! striga Regele.
Si Pirotehnistul regal facu o plecaciune adanca si merse pana in capatul gradinii. Avea sase insotitori, fiecare cu o torta aprinsa in virful unei prajini lungi.
A fost fara doar si poate un spectacol magnific.
- Zvarrr! Zvarrr! facea Roata de Foc in timp ce se invirtea nebuneste la nesfarsit.
- Bum! Bum! izbucni Lumanarea Romana. Apoi Petardele dantuira peste tot si Focurile Bengale facura ca totul sa para stacojiu.
- La revedere! striga Balonul de Foc in timp ce se inalta spre cer, aruncand scanteiute albastre.
- Poc! Poc! raspunsera Dopurile, care se distrau la nebunie.
Toata lumea avu mare succes, cu exceptia nemaipomenitei Rachete. Era atat de uda de plans, incat nici nu se aprinse. Cel mai bun lucru pe care-l avea era praful de pusca, dar si acela fusese atat de rau udat de lacrimi, incat nu mai facea doua parale. Toate rubedeniile ei sarace, cu care n-avea sa vorbeasca niciodata decat ranjind dispretuitor, tasnira spre cer ca o minunata gradina de aur cu flori de foc.
- Ura! Ura!, strigara curtenii, iar micuta Printesa rase de bucurie.
- Presupun ca pe mine ma pastreaza pentru vreo ocazie cu totul speciala, spuse Racheta. Fara indoiala ca asta este motivul amanarii! si-si lua un aer mai arogant ca niciodata.
A doua zi muncatorii venira sa faca ordine peste tot.
- Aha, trebuie sa fie o delegatie, zise Racheta. Am s-o primesc cu toata demnitatea cuvenita.
Drept care isi ridica nasul si mai sus decat de obicei si incepu sa se incrunte sever de parca ar fi meditat asupra unui subiect de o importanta nemaipomenita. Dar muncatorii n-o bagara in seama decat la plecare. Abia atunci unul din ei dadu cu ochii de ea si striga:
- Hei! Uite ce Racheta tampita!
Si o arunca peste zidul gradinii, intr-un sant.
- Racheta Tampitaaa? Racheta tampitaaa?, se minuna ea, invartindu-se prin aer. Cu neputinta! Racheta cumplita, asta trebuie ca a spus omul. Tampit si cumplit suna cam la fel si, de fapt, uneori se si confunda, adauga Racheta afundindu-se in noroi.
Dupa o vreme, comenta: "Nu prea e comod aici, dar negresit trebuie sa fie vorba de o localitate balneara foarte la moda, la care m-au trimis sa ma refac. Adevarul este ca aveam nervii foarte zdruncinati si putina odihna n-o sa-mi strice."
Tocmai atunci veni inotand spre ea prin baltoaca o broscuta cu ochisorii stralucatori ca niste giuvaieruri si o hainuta verde baltata:
- Ha, ha! Iata si un musafir! Ei, la urma urmei, nimic nu e mai placut decat noroiul.
Daca am un sant si putina vreme ploioasa, altceva nici nu-mi mai trebuie. sunt pur si simplu fericita. Credeti ca o sa fie o dupa-amiaza umeda? Eu una trag nadejde, dar vad ca cerul e inca albastru si fara nori. Ce pacat!
- Ham, ham! reincepu sa tuseasca Racheta.
- Vai, ce glas incantator aveti! striga Broscuta. Seamana, de fapt, cu oracaitul, care cu siguranta este sunetul cel mai muzical din lume.
Asta-seara o sa puteti asista la spectacolul pe care-l dam la Clubul Veseliei. Ne asezam in vechiul helesteu cu ratuste de langa casa fermierului si, cum se ridica luna pe cer, incepem. E un concert fermecator si toata lumea sta sa ne asculte fara sa inchida un ochi pana dimineata. De fapt, chiar ieri am auzit-o pe nevasta fermierului spunandu-i mamei ei ca din pricina noastra n-a pus geana pe geana toata noaptea. E o mare satisfactie sa constati ca te bucuri de atata popularitate.
- Ham, ham! tusi Racheta, suparata la culme ca nu poate spune si ea o vorba.
- Da, da, o voce incantatoare, relua Broscuta. Sper ca veti veni cu noi la helesteul ratustelor. Va rog sa ma scuzati, dar eu trebuie sa plec ca sa ma ocup de fetitele mele. Am sase fiice - o frumusete! , dar tare mi-e teama sa nu dea stiuca peste ele. E o bestie lacoma ca un capcaun si n-ar avea nici o mustrare de constiinta sa le manance la micul dejun. Ei, va las cu bine. Va rog sa ma credeti ca mi-a facut mare placere conversatia dumneavoastra.
- Ce sa-ti spun, conversatie! zise Racheta. Dumneata ai trancanit tot timpul. Asta nu se poate numi conversatie!
- Cineva mai trebuie sa si asculte, iar mie imi place sa sustin eu conversatia. E o mare economie de timp si evita disputele.
- Dar mie imi plac disputele.
- Vai, sper ca va inselati! zise cu amabila condescendenta Broscuta. Disputele sunt extrem de vulgare, fiindca in societatea aleasa toata lumea e exact de aceeasi parere. Va spun pentru a doua oara la revedere, caci imi vad in departare fetitele.
Si Broscuta inota spre ele.
- Esti o persoana enervanta si foarte prostcrescuta, spuse Racheta. Nu pot sa sufar oamenii care vorbesc despre ei insisi, asa cum faci dumneata, cand altii vor sa vorbeasca despre ei - de pilda, ca mine. Asta zic eu ca inseamna egoism, lucru de-a dreptul detestabil, mai ales pentru cineva cu temperamentul meu, caci sunt binecunoscuta pentru firea mea intelegatoare. De fapt, ar trebui sa iei exemplu de la mine. Nici c-ai putea avea un model mai bun.
Acum ti se ofera prilejul acesta extraordinar, ar trebui sa profiti iute de el, caci ma intorc aproape imediat la Curte. Acolo sunt mare favorita; de fapt, in cinstea mea s-au casatorit ieri Printul si Printesa. Dar bineinteles ca dumneata habar n-ai de toate chestiile astea, fiindca esti provinciala.
- N-are rost sa-i vorbesti, zise o Libelula asezata in varful unei maciulii de papura. Nu-ti slujeste la nimic, caci Broscuta a plecat.
- Ma rog, ea e in paguba, nu eu, raspunse netulburata Racheta. Doar n-o sa incetez sa-i vorbesc pur si simplu pentru ca nu-mi da atentie. Mie imi place foarte tare sa ma aud vorbind. E una din cele mai mari desfatari ale mele. Adeseori intretin conversatii lungi cu mine insami si sunt atat de isteata, incat mi se intimpla sa nu inteleg nimic din ce spun.
- Atunci cu siguranta ca ar trebui sa tii conferinte si prelegeri de filosofie! zise Libelula si, desfacandu-si minunatele-i aripioare de voal, se inalta spre cer.
- Doamne, ce proasta e ca n-a mai stat! isi zise Racheta. Nu cred sa mai aiba un asemenea prilej de a-si deschide mintea. Oricum, mie nu-mi pasa nici cat negru sub unghie. Cu siguranta, geniul meu va fi apreciat la adevarata lui valoare intr-o buna zi.
Si Racheta se mai afunda putin in noroi.
Dupa o vreme inota spre ea o Rata mare, alba. Avea picioarele galbene, degetele lipite si, din pricina felului in care isi legana trupul, trecea drept o mare frumusete.
- Mac-mac-mac! Vai, dar ce forma ciudata ai! Nu te supara ca te intreb, asa te-ai nascut sau ai suferit vreun accident?
- Se vede de la o posta ca n-ai fost niciodata la oras, caci altfel ai sti prea bine cine sunt! ii replica Racheta. Dar, ma rog, sunt gata sa-ti iert ignoranta. Ar fi nedrept sa te astepti ca altii sa fie la fel de fenomenali ca tine. Ei bine, cred ca te vei mira afland ca eu sunt in stare sa ma inalt in zbor pina-n tariile cerului si sa ma cobor apoi intr-o ploaie de aur.
- Asta nu mi se pare cine stie ce, pentru ca nu prea vad la ce i-ar sluji cuiva. Daca ai putea ara ogoarele ca boul sau trage o caruta cum face calul ori pazi oile ca dulaul de stina - asta da, ar fi ceva.
- Draga mea necunoscuta, ii striga Racheta cu maxima aroganta. Imi dau bine seama ca tii de fiintele de rand. O persoana de rangul meu nu este niciodata utila. Noi avem anumite inzestrari si asta e mai mult decat suficient.
Personal, nu manifest prea multa intelegere pentru harnicie sau pentru munci - cel mai putin pentru cele pe care dumneata pari sa le recomanzi. De fapt, opinia mea dintotdeauna a fost ca munca grea este pur si simplu refugiul oamenilor care n-au nimic de facut.
- Ei, ma rog, zise Rata, cu firea ei pasnica, multumita careia nu se certase niciodata cu nimeni. Gusturile difera. in orice caz, sper ca te vei instala aici printre noi.
- Fereasca Dumnezeu! striga Racheta. sunt doar musafir aici, un distins oaspete. Adevarul este ca locul mi se pare destul de plicticos. N-ai nici societate aleasa, dar nici singuratate. Ce mai vorba? Este un mediu esentialmente suburban. Probabil ca ma voi intoarce la Curte, caci stiu ca sunt menita sa starnesc senzatie in lume.
- Pe vremuri ma batuse si pe mine gandul sa intru in viata publica, zise Rata, mai ales ca sunt atatea si atatea lucruri care au nevoie de o reforma. Nu demult chiar am luat cuvantul la o intrunire si am adoptat rezolutii prin care condamnam tot ce nu ne era pe plac. Numai ca ele nu par sa fi avut mare efect. Acum insa am mai mult preocupari domestice si ma ingrijesc de familia mea.
- Eu una sunt facuta pentru o cariera publica, la fel ca toate rubedeniile mele, chiar si cele mai umile. Ori de cate ori ne facem aparitia in lume, starnim senzatie. Eu una inca nu mi-am facut aparitia, dar cand va veni ziua aceea, va fi o priveliste magnifica. Viata domestica te imbatraneste groaznic de repede si-ti abate gindurile de la preocuparile superioare.
- Ah, preocuparile superioare in viata, ce frumoase sunt astea! se extazie Rata. Asta-mi aduce aminte ca mi-e o foame cumplita.
Si o porni inot in josul santului, macaind de zor.
- Intoarce-te! Vino inapoi! striga tare de tot Racheta. Mai am sa-ti spun o multime de lucruri.
Dar Rata nu-i dadu nici o atentie.
"Ei, imi pare bine ca a plecat. Avea, e foarte clar, o minte burgheza", isi zise Racheta si se mai afunda putin in noroi.
Incepu sa mediteze la singuratatea geniului, cand deodata venira in fuga spre malul canalului doi baietei in camasute albe, cu un ceaun si cateva lemnisoare.
"Aha, trebuie sa fie o delegatie trimisa la mine!", isi zise Racheta si adopta o tinuta cat mai demna.
- Hei! striga unul dintre baieti. Ia uita-te la batul ala vechi! Cum naiba o fi ajuns aici?
Si scoase racheta din sant.
"Bat vechi!", se indigna in sinea ei Racheta. "Imposibil! Bat verde! Asta trebuie sa fi spus. Da, ar fi chiar un compliment. Probabil ca m-a luat drept un demnitar de pe la Curte."
- Sa-l punem pe foc! O sa fiarba mai repede ceaunul, zise celalalt baiat.
Asadar, aranjara cat mai bine lemnisoarele, pusera Racheta in varf si aprinsera focul.
"Vai, dar e de-a dreptul magnific! O sa explodez in plina zi, ca sa ma poata vedea toata lumea!", exclama in sinea ei Racheta.
- Acum putem sa tragem un pui de somn, zisera baietii, si, pana ne trezim, o sa fiarba si apa din ceaun.
Si se intinsera pe iarba si inchisera ochii.
Racheta se umezise de tot, asa ca se usca foarte incet. intr-un tirziu insa, o cuprinse focul.
"Acum o sa ma lansez!", striga ea, indreptindu-se, si se incorda.
"Stiu ca o sa ma inalt pana deasupra stelelor, deasupra lunii mult mai sus decat soarele. De fapt, o sa zbor atat de sus incat..."
Fas! Fas! Fas! Si se ridica in vazduh.
- Incantator! striga Racheta. Asa o sa plutesc la nesfarsit. Vai, ce succes pentru mine!
Dar n-o vazu nimeni.
Apoi o cuprinse un fel de furnicatura peste tot.
- Acum o sa explodez! striga ea. O sa dau foc intregii lumi si o sa fac atata zgomot, incat un an intreg nimeni n-o sa mai vorbeasca decat despre asta.
Si chiar exploda. Poc-poc-poc! izbucni praful de pusca - in privinta asta, nu incape nici o indoiala.
Dar nimeni n-o auzi, nici macar cei doi baietei, care dormeau tun.
Nu mai ramase din ea decat batul, iar acesta cazu in spinarea unei Gaste care-si facea plimbarea pe poteca de langa sant.
- Dumnezeule mare! striga Gasca. A inceput sa ploua cu bete!
Si se azvirli in apa.
- Stiam eu ca o sa fac mare senzatie, rosti cu ultima suflare Racheta si se stinse de tot.
- Ha, ha! Iata si un musafir! Ei, la urma urmei, nimic nu e mai placut decat noroiul.
Daca am un sant si putina vreme ploioasa, altceva nici nu-mi mai trebuie. sunt pur si simplu fericita. Credeti ca o sa fie o dupa-amiaza umeda? Eu una trag nadejde, dar vad ca cerul e inca albastru si fara nori. Ce pacat!
- Ham, ham! reincepu sa tuseasca Racheta.
- Vai, ce glas incantator aveti! striga Broscuta. Seamana, de fapt, cu oracaitul, care cu siguranta este sunetul cel mai muzical din lume.
Asta-seara o sa puteti asista la spectacolul pe care-l dam la Clubul Veseliei. Ne asezam in vechiul helesteu cu ratuste de langa casa fermierului si, cum se ridica luna pe cer, incepem. E un concert fermecator si toata lumea sta sa ne asculte fara sa inchida un ochi pana dimineata. De fapt, chiar ieri am auzit-o pe nevasta fermierului spunandu-i mamei ei ca din pricina noastra n-a pus geana pe geana toata noaptea. E o mare satisfactie sa constati ca te bucuri de atata popularitate.
- Ham, ham! tusi Racheta, suparata la culme ca nu poate spune si ea o vorba.
- Da, da, o voce incantatoare, relua Broscuta. Sper ca veti veni cu noi la helesteul ratustelor. Va rog sa ma scuzati, dar eu trebuie sa plec ca sa ma ocup de fetitele mele. Am sase fiice - o frumusete! , dar tare mi-e teama sa nu dea stiuca peste ele. E o bestie lacoma ca un capcaun si n-ar avea nici o mustrare de constiinta sa le manance la micul dejun. Ei, va las cu bine. Va rog sa ma credeti ca mi-a facut mare placere conversatia dumneavoastra.
- Ce sa-ti spun, conversatie! zise Racheta. Dumneata ai trancanit tot timpul. Asta nu se poate numi conversatie!
- Cineva mai trebuie sa si asculte, iar mie imi place sa sustin eu conversatia. E o mare economie de timp si evita disputele.
- Dar mie imi plac disputele.
- Vai, sper ca va inselati! zise cu amabila condescendenta Broscuta. Disputele sunt extrem de vulgare, fiindca in societatea aleasa toata lumea e exact de aceeasi parere. Va spun pentru a doua oara la revedere, caci imi vad in departare fetitele.
Si Broscuta inota spre ele.
- Esti o persoana enervanta si foarte prostcrescuta, spuse Racheta. Nu pot sa sufar oamenii care vorbesc despre ei insisi, asa cum faci dumneata, cand altii vor sa vorbeasca despre ei - de pilda, ca mine. Asta zic eu ca inseamna egoism, lucru de-a dreptul detestabil, mai ales pentru cineva cu temperamentul meu, caci sunt binecunoscuta pentru firea mea intelegatoare. De fapt, ar trebui sa iei exemplu de la mine. Nici c-ai putea avea un model mai bun.
Acum ti se ofera prilejul acesta extraordinar, ar trebui sa profiti iute de el, caci ma intorc aproape imediat la Curte. Acolo sunt mare favorita; de fapt, in cinstea mea s-au casatorit ieri Printul si Printesa. Dar bineinteles ca dumneata habar n-ai de toate chestiile astea, fiindca esti provinciala.
- N-are rost sa-i vorbesti, zise o Libelula asezata in varful unei maciulii de papura. Nu-ti slujeste la nimic, caci Broscuta a plecat.
- Ma rog, ea e in paguba, nu eu, raspunse netulburata Racheta. Doar n-o sa incetez sa-i vorbesc pur si simplu pentru ca nu-mi da atentie. Mie imi place foarte tare sa ma aud vorbind. E una din cele mai mari desfatari ale mele. Adeseori intretin conversatii lungi cu mine insami si sunt atat de isteata, incat mi se intimpla sa nu inteleg nimic din ce spun.
- Atunci cu siguranta ca ar trebui sa tii conferinte si prelegeri de filosofie! zise Libelula si, desfacandu-si minunatele-i aripioare de voal, se inalta spre cer.
- Doamne, ce proasta e ca n-a mai stat! isi zise Racheta. Nu cred sa mai aiba un asemenea prilej de a-si deschide mintea. Oricum, mie nu-mi pasa nici cat negru sub unghie. Cu siguranta, geniul meu va fi apreciat la adevarata lui valoare intr-o buna zi.
Si Racheta se mai afunda putin in noroi.
Dupa o vreme inota spre ea o Rata mare, alba. Avea picioarele galbene, degetele lipite si, din pricina felului in care isi legana trupul, trecea drept o mare frumusete.
- Mac-mac-mac! Vai, dar ce forma ciudata ai! Nu te supara ca te intreb, asa te-ai nascut sau ai suferit vreun accident?
- Se vede de la o posta ca n-ai fost niciodata la oras, caci altfel ai sti prea bine cine sunt! ii replica Racheta. Dar, ma rog, sunt gata sa-ti iert ignoranta. Ar fi nedrept sa te astepti ca altii sa fie la fel de fenomenali ca tine. Ei bine, cred ca te vei mira afland ca eu sunt in stare sa ma inalt in zbor pina-n tariile cerului si sa ma cobor apoi intr-o ploaie de aur.
- Asta nu mi se pare cine stie ce, pentru ca nu prea vad la ce i-ar sluji cuiva. Daca ai putea ara ogoarele ca boul sau trage o caruta cum face calul ori pazi oile ca dulaul de stina - asta da, ar fi ceva.
- Draga mea necunoscuta, ii striga Racheta cu maxima aroganta. Imi dau bine seama ca tii de fiintele de rand. O persoana de rangul meu nu este niciodata utila. Noi avem anumite inzestrari si asta e mai mult decat suficient.
Personal, nu manifest prea multa intelegere pentru harnicie sau pentru munci - cel mai putin pentru cele pe care dumneata pari sa le recomanzi. De fapt, opinia mea dintotdeauna a fost ca munca grea este pur si simplu refugiul oamenilor care n-au nimic de facut.
- Ei, ma rog, zise Rata, cu firea ei pasnica, multumita careia nu se certase niciodata cu nimeni. Gusturile difera. in orice caz, sper ca te vei instala aici printre noi.
- Fereasca Dumnezeu! striga Racheta. sunt doar musafir aici, un distins oaspete. Adevarul este ca locul mi se pare destul de plicticos. N-ai nici societate aleasa, dar nici singuratate. Ce mai vorba? Este un mediu esentialmente suburban. Probabil ca ma voi intoarce la Curte, caci stiu ca sunt menita sa starnesc senzatie in lume.
- Pe vremuri ma batuse si pe mine gandul sa intru in viata publica, zise Rata, mai ales ca sunt atatea si atatea lucruri care au nevoie de o reforma. Nu demult chiar am luat cuvantul la o intrunire si am adoptat rezolutii prin care condamnam tot ce nu ne era pe plac. Numai ca ele nu par sa fi avut mare efect. Acum insa am mai mult preocupari domestice si ma ingrijesc de familia mea.
- Eu una sunt facuta pentru o cariera publica, la fel ca toate rubedeniile mele, chiar si cele mai umile. Ori de cate ori ne facem aparitia in lume, starnim senzatie. Eu una inca nu mi-am facut aparitia, dar cand va veni ziua aceea, va fi o priveliste magnifica. Viata domestica te imbatraneste groaznic de repede si-ti abate gindurile de la preocuparile superioare.
- Ah, preocuparile superioare in viata, ce frumoase sunt astea! se extazie Rata. Asta-mi aduce aminte ca mi-e o foame cumplita.
Si o porni inot in josul santului, macaind de zor.
- Intoarce-te! Vino inapoi! striga tare de tot Racheta. Mai am sa-ti spun o multime de lucruri.
Dar Rata nu-i dadu nici o atentie.
"Ei, imi pare bine ca a plecat. Avea, e foarte clar, o minte burgheza", isi zise Racheta si se mai afunda putin in noroi.
Incepu sa mediteze la singuratatea geniului, cand deodata venira in fuga spre malul canalului doi baietei in camasute albe, cu un ceaun si cateva lemnisoare.
"Aha, trebuie sa fie o delegatie trimisa la mine!", isi zise Racheta si adopta o tinuta cat mai demna.
- Hei! striga unul dintre baieti. Ia uita-te la batul ala vechi! Cum naiba o fi ajuns aici?
Si scoase racheta din sant.
"Bat vechi!", se indigna in sinea ei Racheta. "Imposibil! Bat verde! Asta trebuie sa fi spus. Da, ar fi chiar un compliment. Probabil ca m-a luat drept un demnitar de pe la Curte."
- Sa-l punem pe foc! O sa fiarba mai repede ceaunul, zise celalalt baiat.
Asadar, aranjara cat mai bine lemnisoarele, pusera Racheta in varf si aprinsera focul.
"Vai, dar e de-a dreptul magnific! O sa explodez in plina zi, ca sa ma poata vedea toata lumea!", exclama in sinea ei Racheta.
- Acum putem sa tragem un pui de somn, zisera baietii, si, pana ne trezim, o sa fiarba si apa din ceaun.
Si se intinsera pe iarba si inchisera ochii.
Racheta se umezise de tot, asa ca se usca foarte incet. intr-un tirziu insa, o cuprinse focul.
"Acum o sa ma lansez!", striga ea, indreptindu-se, si se incorda.
"Stiu ca o sa ma inalt pana deasupra stelelor, deasupra lunii mult mai sus decat soarele. De fapt, o sa zbor atat de sus incat..."
Fas! Fas! Fas! Si se ridica in vazduh.
- Incantator! striga Racheta. Asa o sa plutesc la nesfarsit. Vai, ce succes pentru mine!
Dar n-o vazu nimeni.
Apoi o cuprinse un fel de furnicatura peste tot.
- Acum o sa explodez! striga ea. O sa dau foc intregii lumi si o sa fac atata zgomot, incat un an intreg nimeni n-o sa mai vorbeasca decat despre asta.
Si chiar exploda. Poc-poc-poc! izbucni praful de pusca - in privinta asta, nu incape nici o indoiala.
Dar nimeni n-o auzi, nici macar cei doi baietei, care dormeau tun.
Nu mai ramase din ea decat batul, iar acesta cazu in spinarea unei Gaste care-si facea plimbarea pe poteca de langa sant.
- Dumnezeule mare! striga Gasca. A inceput sa ploua cu bete!
Si se azvirli in apa.
- Stiam eu ca o sa fac mare senzatie, rosti cu ultima suflare Racheta si se stinse de tot.
Sfârșit
Citește și alte povești de Oscar Wilde
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
