Lupul şi cei şapte iezi - poveste scurtă de adormit copii
Citește online povestea cu animale în română "Lupul şi cei şapte iezi", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Lupul şi cei şapte iezi" în care este vorba despre o capră care avea șapte iezi. Ea a plecat cu treburi și le-a spus iezilor să nu deschidă nimănui ușa, dar lupul a fost șiret și a reușit să-i facă să deschidă și apoi imediat i-a mâncat. Când s-a întors capra, a văzut că în burta lupul se mișcau cei șapte iezi ai săi.
Citește și povestea originală scrisă de Frații Grimm
Citește și povestea originală scrisă de Frații Grimm
Citește povestea scurtă "Lupul şi cei şapte iezi"
A fost odată o capră care avea şapte iezi. Într-o zi, trebuind să meargă în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra îi strânse în jurul ei pe cei şapte iezişori şi le spuse:
— Cât lipsesc de-acasă, să nu care cumva să deschideţi uşa străinilor! Pentru că, să ştiţi, unul precum lupul cel rău, o dihanie cu labe negre şi glas gros şi dogit, abia aşteaptă să intre în casă şi să vă mănânce pe toţi!
Chiar aşa şi stătea treaba cu lupul, care pândea casa caprei mai tot timpul! Şi, de cum plecă ea de-acasă, se şi înfiinţă la uşă şi bătu încetişor.
— Cine-i acolo? întrebară cei şapte iezi, într-un glas.
— Deschideţi uşa, că sunt eu, mămica voastră, le ceru dihania. Şi v-am adus multe bunătăţi!
Iezii însă îi răspunseră:
— Nu-ţi deschidem, căci tu nu eşti mama noastră! Glasul ei e subţirel şi blând, nu gros şi dogit ca al tău. Şi să mai ştii că ea nu are labele mari şi negre... Aşa că nu ne poţi înşela, tu eşti lupul cel rău şi sigur vrei să ne mănânci pe toţi!
Înfuriat, lupul plecă. Dar cum mintea nu îi stătea decât la iezii aceia fragezi, găsi şi cum să-i păcălească: se puse pe mestecat nişte cretă, ca să-şi subţieze glasul, şi-şi mânji labele cu făină, ca să arate albe şi frumoase.
Când mama-capră plecă iarăşi în pădure, dihania se grăbi să ajungă la căsuţa ei şi să bată la uşă. De astă dată se preschimbase aşa de bine, că iezii îi dădură drumul în casă! Rând pe rând, toţi şapte fură înghiţiţi de lup. După care, sătulă, dihania se întinse la somn. Curând, se întoarse şi capra acasă. La început, dând peste lupul dormind pe jos, cu burdihanul plin cu iezişorii ei, izbucni în lacrimi. Mai apoi însă, uitându-se mai bine, văzu că burta dihaniei se tot frământa încoace şi încolo. Capra apucă un borcănaş plin cu piper şi îl deşertă în nările lupului, făcându-l să strănute amarnic.
HAPCIU! HAPCIU! HAPCIU!...
Şapte strănuturi zdravene trase lupul şi, la fiecare dintre ele, scuipă pe gură câte un ied! Capra nu mai putu de bucurie când îşi revăzu iezişorii vii şi nevătămaţi! Tâlharul de lup o luă la sănătoasa spre pădure, strănutând de mama focului. Şi de-atunci nici că-l mai văzu cineva prin acele locuri!
— Cât lipsesc de-acasă, să nu care cumva să deschideţi uşa străinilor! Pentru că, să ştiţi, unul precum lupul cel rău, o dihanie cu labe negre şi glas gros şi dogit, abia aşteaptă să intre în casă şi să vă mănânce pe toţi!
Chiar aşa şi stătea treaba cu lupul, care pândea casa caprei mai tot timpul! Şi, de cum plecă ea de-acasă, se şi înfiinţă la uşă şi bătu încetişor.
— Cine-i acolo? întrebară cei şapte iezi, într-un glas.
— Deschideţi uşa, că sunt eu, mămica voastră, le ceru dihania. Şi v-am adus multe bunătăţi!
Iezii însă îi răspunseră:
— Nu-ţi deschidem, căci tu nu eşti mama noastră! Glasul ei e subţirel şi blând, nu gros şi dogit ca al tău. Şi să mai ştii că ea nu are labele mari şi negre... Aşa că nu ne poţi înşela, tu eşti lupul cel rău şi sigur vrei să ne mănânci pe toţi!
Înfuriat, lupul plecă. Dar cum mintea nu îi stătea decât la iezii aceia fragezi, găsi şi cum să-i păcălească: se puse pe mestecat nişte cretă, ca să-şi subţieze glasul, şi-şi mânji labele cu făină, ca să arate albe şi frumoase.
Când mama-capră plecă iarăşi în pădure, dihania se grăbi să ajungă la căsuţa ei şi să bată la uşă. De astă dată se preschimbase aşa de bine, că iezii îi dădură drumul în casă! Rând pe rând, toţi şapte fură înghiţiţi de lup. După care, sătulă, dihania se întinse la somn. Curând, se întoarse şi capra acasă. La început, dând peste lupul dormind pe jos, cu burdihanul plin cu iezişorii ei, izbucni în lacrimi. Mai apoi însă, uitându-se mai bine, văzu că burta dihaniei se tot frământa încoace şi încolo. Capra apucă un borcănaş plin cu piper şi îl deşertă în nările lupului, făcându-l să strănute amarnic.
HAPCIU! HAPCIU! HAPCIU!...
Şapte strănuturi zdravene trase lupul şi, la fiecare dintre ele, scuipă pe gură câte un ied! Capra nu mai putu de bucurie când îşi revăzu iezişorii vii şi nevătămaţi! Tâlharul de lup o luă la sănătoasa spre pădure, strănutând de mama focului. Şi de-atunci nici că-l mai văzu cineva prin acele locuri!
Sfârșit
