Cartea cu Apolodor - poveste în versuri de Gellu Naum
Citește prima poveste pentru copii din "Cartea cu Apolodor" scrisă de Gellu Naum. Citește povestea în versuri "Cartea cu Apolodor" în care este vorba despre pinguinul Apolodor din Labrador ce era tenor în Tîrgul Moșilor. Într-o zi, pinguinului Apolodor îi vine dor de frații lui din Labrador. Prietenii au încercat să-l facă să se răzgândească, însă el nu a mai rezistat și a plecat spre Labrador cu un avion.
Vezi și rezumatul poveștii "Cartea cu Apolodor"
Citește și a doua poveste cu Apolodor numită "A doua carte cu Apolodor"
Vezi și rezumatul poveștii "Cartea cu Apolodor"
Citește și a doua poveste cu Apolodor numită "A doua carte cu Apolodor"
Citește "Cartea cu Apolodor"
|
1. La circ, în Târgul Moşilor,
Pe gheaţa unui răcitor, Trăia voios şi zâmbitor Un piguin din Labrador Cu nume falnic şi sonor. - Cum se numea? – Apolodor. - Şi ce făcea? – Cânta la cor. Deci, nu era nici scamator, Nici acrobat, nici dansator; Făcea şi el ce-i mai uşor: Cânta la cor. (Era tenor.) Grăsuţ, curat, atrăgător În fracul lui strălucitor, Aşa era Apolodor... 2. Dar într-o zi, Apolodor, Spre deznădejdea tuturor, A spus aşa: - Sunt foarte trist! Îmi place viaţa de corist, Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor De fraţii mei din Labrador... O de-aş putea un ceas măcar Să stau cu ei pe un gheţar!... Apoi a plâns Apolodor... 3. Când l-a văzut pisoiul Tiţ Plângând cu hohot şi sughiţ I-a spus: - Prietene aş da Mustaţa şi codiţa mea,, Aş da o litră de caimac, Aş da orice să te împac. Zău, nu mai plânge! Te implor... Dar el plângea: - Mi-e dor, mi-e dor De fraţii mei din Labrador... 4. Şi-au încercat să-l mai împace Ariciul dăruindu-i ace, Şi ursul cu un pumn de mure Atunci culese din pădure, Şi iepurele Buză-Lată Cu fruncte dulci şi cu salată (Colegi de-ai lui Apolodor, maeştri-cântăreţi la cor). Dar el plângea: - Mi-e dor, mi-e dor De fraţii mei din Labrador... |
5. Colegii lui Apolodor
S-au dus atunci la dirijor. Maestrul Domilasolfa, În haina lui de catifea I-a ascultat şi, gânditor, S-a aşezat pe-o canapea Oftând – Sărmanul meu tenor Se poate prăpădi de dor! Să plece , deci, spre Labrador... Şi a plecat Apolodor... 6. La început a fost uşor: L-a dus spre nord l-a dus în zbor Un avion, un bimotor. Şi stând picior peste picior Cânta, cânta Apolodor Cânta cu glasu-i de tenor Plimbându-se din nor în nor... Dar între timp înflăcărându-l Ameţitorul peisaj Sări pe-o aripă cu gândul Să dea dovadă de curaj. Apoi cu paraşuta-n spate Se zbengui Apolodor Când agăţându-se de roate, Când stând călare pe motor. Aşa, cu zboru-i acrobatic, Ar fi ajuns în Labrador, Dar l-a izbit un nor zănatic Şi a căzut Apolodor... 7. La Capul Nord, la Capul Nord, Adăpostit într-un fiord Şedea pe ţărm Apolodor Posomorât şi gânditor. Şedea pe ţărm tăcut şi trist Acest tenor acest corist, Şedea cu paraşuta spartă, Fără busolă fără hartă. În larg vuia clocotitor, Întreg potopul apelor Şi se jelea Apolodor... |
Jelania lui Apolodor la Capul Nord
8. „O, fraţii mei din Labrador, Adio vouă, tuturor! Pesemne că mi-e dat să mor Aici la ţărmul mărilor... Şi ce păcat! Eram tenor, Cântam frumos, cântam la cor, O, fraţii mei din Labrador, O, fraţii mei din Labrador De-acuma, apele, de vor, Îmi vor aşterne un covor Peste nisipul de la fund Legănător şi sclipitor, La sânul lor să mă ascund, Să dorm pe veci să dorm profund, O, fraţii mei din Labrador, O, fraţii mei din Labrador!” 9. Stătea pe ţărm Apolodor Posomorât şi gânditor... Dar iată iată un vapor! E pescadorul METEOR Cel mai de frunte pescador Din Baltica în Labrador. Sirena şuieră de zor: - Heei! Cine eşti? – Un călător. - Cum te numeşti? – Apolodor. - Şi încotro? – Spre Labrador. - De ce jeleşti? – Păi simt că mor Uitat şi fără ajutor... 10. Şi i-au strigat atunci în cor, Matrozii de pe METEOR: „Noi te luăm, Apolodor Că vasul nostru METEOR E MARE ŞI ÎNCĂPĂTOR. Ai drum ceva mai ocolit Mergând cu noi spre răsărit, Dar tot ajungi în Labrador. Hai urcă-te pe pescador.. ” Înveselit, Apolodor Şi-a luat suindu-se pe bord, Adio de la CAPUL NORD. |
|
11. A fost un drum fermecător:
În zare nici un fir de nor, Doar culmile gheţarilor Şi pescăruşi, rotind în zbor, Şi apa unduind uşor, Şi vântul lin, ca un fior... Plutea vaporul METEOR Încetişor, încetişor, Plutea pe-o luminoasă cale De aurore boreale, Plutea pe unde de fosfor, Şi-l străjuia, ocrotitor, Înaltul cer multicolor. Plutea vaporul METEOR Încetişor, încetişor, Matrozii toţi cântau în cor, Şi pe deasupra tuturor, Îşi risipea Apolodor Superba voce de tenor Spre desfătarea focilor.. A fost un drum fermecător. 12. Dar, pân-la urmă se opri În port vaporul METEOR Şi debarcă Apolodor La Behring, într-o bună zi... Apoi trecând peste strâmtoare Cu luntrea unui eschimos Porni spre Labrador, pe jos Porni cu mare nerăbdare... Pe unde-a fost, nu se prea ştie Dar, după câte-am priceput, Se pare că a străbătut Alaska rece şi pustie... 13. Ieraţi-mă că par uituc, Dar s-au păstrat puţine file Şi-n cronica acelor zile Sunt scrişi doar: munţii Tinkmerkpuk, Un râu, o vale sau un sat Şi-un nume : Castorul Bursuk (De două ori subliniat) Apoi caietul e pătat... Firesc ar fi şi necesar, Să-l întrebăm pe cronicar De câte-a trebuit să-nfrunte Şi să ne dea, în plus, măcar O serie de amănunte: De pildă, foarte însemnate Sunt noutăţile aflate Pe când vorbea la telefon În nu ştiu ce localitate, Pe malul fluviului Yukon. Acestea nu pot fi uitate... |
14. Ce noutăţi? Pe cât de pare
I-a spus Bursuk: „În Labrador Ai fost născut din întâmplare, Căci nu-i picior de pinguin; Familia Apolodor A stat şi ea forte puţin (Venise numai în plimbare). Acuma, după câte-aud s-a stabilit la Polul Sud pe gheaţa Golfului Terror...” Bursuk era convingător: Se bizuia pe vechi tratate, Pe tomurile studiate, Pe manuscrise, pe citate, Pe documente ştampilate. Avea, în orice caz, dreptate. Deci, l-a crezut Apolodor Şi n-a mai mers spre Labrador... 15. Cu mare caznă descifrez Ce scrie , printre ştersături: „... Străbat Canada , prin păduri....” „... Popas la tribul irochez...” Apoi un rând mai înţeleg: „... Plutim pe lacul Winnipeg... ” Şi iar e manuscrisul ud, Pătat, murdar, îngrozitor... (În orice caz Apolodor E clar că a pornit spre sud.) 16. Si iată cum, pe negândite, S-a pomenit Apolodor De data asta călător De-a lungul Statelor Unite. Iar cronica, de la-nceput Notează speriată: „Vai, Se ţine după mine scai, Tâlharul din Connecticut... Alaltăieri, când l-am văzut Umbla cu barbă şi mascat Şi sta ursuz şi încruntat Tâlharul din Connecticut... Iar ca să fie mai temut Purta perucă bicoloră. Şi împuşca un om pe oră Tâlharul din Connecticut...” |
17. Apolodor, ştiu, n-ar fi vrut,
Dar eu am cercetat şi-am scris Ce i-a făcut şi ce i-a zis Tâlharul din Connecticut. Era în tren. Cum sta tăcut Şi singur cuc Apolodor S-a mai urcat un călător: Tâlharul din Connecticut. Lăsându-l gol, într-un minut, I-a spus apoi netam-nesam: - Aşa... Acum te-arunc pe geam... şi cum a zis, a şi făcut Tâlharul din Connecticut... 18. O, ştiu!... A fost îngrozitor... Dar n-a pierit Apolodor, Ci, iată-l, istovit şi gol, Mergând spre Sud, mergând spre Pol... Şi-a mers aşa, ceas după ceas, Oftând la fiecare pas... Departe fremăta uşor Înalta boltă a pădurii: Şi-a poposit Apolodor În valea râului Missouri... 19. Cu glasul lui răsunător Se jeluia Apolodor: „Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut Tâlharul din Connecticut... Aşa, cu vânătăi şi gol Nu cred să mai ajung la Pol, Nu cred să mai ajung la Pol...” Missouri clipocea, uşor, Şi el plângea, plângea de zor... 20. Iar când tăcu Apolodor I-aduse vântul la urechi Un huruit asurzitor: Pocnind amarnic din motor Un camion cu fiare vechi, Mai răpănos ca o cămilă, Venea pe drum încetişor. Şi l-a luat cu el, de milă, Şoferul binevoitor.. |
|
21. Aşa porni Apolodor,
Murdar de praf şi de rugină, Sub soarele dogoritor, Urcat pe fiare, în maşină... Şi cum se văieta de zor: Vai! N-am să pot ajunge gol, În gerurile de la Pol (Deşi aici e zăpuşeală), Văzu pe maldărul de fier O platoşă medievală Şi-o chivără de cavaler Croite parcă, pe măsură. Şi-a îmbrăcat Apolodor Această falnică armură. 22. Dar, după câteva secunde, Un uragan îngrozitor Se abătu de nu ştiu unde Şi-atunci cumplita vijelie L-a smuls în drumul ei din zbor, Şi l-a purtat din nor în nor Ca pe un fulg de păpădie. Ia el gândea: „Acuma mor...” 23. Apoi stă scris în manuscris Că a picat plocon, de sus, Stârnind o zarvă de nespus, Pe străzile din Saint-Louis. Întâiul care l-a zărit (Savantul Fergus Mac-Piggot) A dat de veste peste tot: - Un satelit! Un satelit!... Dar, sfătuindu-se, de-o parte, Cu creierul automat, Savantul a rectificat: - Nu-i satelit: e om din Marte!... La care adunaţi în cor Vreo patreuzeci de gură-cască Strigară: „Uraaa! Să trăiască!” Şi auzind urarea lor, S-a bucurat Apolodor... 24. Şi-au început să se tocmească În jurul lui Apolodor Cei patruzeci de gură-cască: - Ce-ar fi să-l facem senator?.. - De box nu-i bun că e firav... - Să-l punem la Academie... - Ca general ar fi grozav... - Să-l facem şef de puşcărie... |
25. Şi-atunci s-a ridicar şi-a zis
Primarul Bigg, din Saint-Louis: „Noi, care ne aflăm de faţă, Am hotărât să ni se facă Din nylon pur, cusut cu aţă În centrul pieţei o baracă. În ea, pe-un soclu de granit Pictat cu stele pe o parte, Va sta în lanţuri, fericit, Acest străin, picat din Marte. Şi, după cum m-aţi cunoscut (Părinte pentru fiecare) Fireşte că am prevăzut Şi-o mică taxă la intrare...” Iar după asta a tăcut. Şi s-a făcut precum a zis Primarul Bigg, din saint-Louis... 26. Cât a durat nu ştiu precis Dar nici o îndoială nu e Că în oraşul Saint-Louis Apolodor a fost statuie. Şi tot aşa e clar de tot Că după ce l-a studiat, Savantul Fergus Mac-Piggott A scris faimosul lui tratat Cu titlul : „Oamenii din Marte” (Din care dau mai jos o parte). OAMENII DIN MARTE DE FERGUS MAC-PIGGOTT Capitolul I Toţi marţienii au pe ei O sumedenie de piei Din care , una, minerală, Aduce , după cum s-a spus, A platoşă medievală. (Modele noi cu preţ redus, găsiţi la „Pielea ideală”)... Capitolul II Din studii şi măsurători Reiese că planeta Marte E undeva foate departe , Iar marţieni sunt tenori. Şi pomenesc de Capul Nord Sau de Alaska uneori. Se vede că de-acolo vin... (La orice mare magazin găsiţi produse marca Ford.) |
Capitolul III
...De-aceea mă ridic şi strig ca orice bun american: Cine e dornic de câştig Să-şi facă rost de-un marţian! (Votaţi-l pe primarul Bigg!) capitolul IV Cu geniul şi ştiinţa mea... (etcetera, etcetera...) 28. De multe ori am recitit Volumul până l-am închis.. Dar să vedem ce-a mai păţit Apolodor în Saint-Louis... ............................................ Pornise vânt dinspre apus Prin noaptea rece şi posacă, Iar el şedea în lanţuri pus, Pe soclul rece, în baracă. Şedea cuminte şi supus Şedea în beznă şi tăcere, Când uşa a sărit în sus Şi-au năvăli în încăpere Vreo patruzeci de inşi mascaţi, Tâlhari şi ucigaşi cu leafă: Toţi câinii ăştia blestemaţi Rânjeau cu gura pân` la ceafă. Şi-n fruntea lor venea tăcut Tâlharul din Connecticut... 29. Apoi s-au năpustit vreo trei Şi l-au răpit pe- Apolodor Pe când ceilalţi răcneau la ei: - Nu staţi! Mai repede ! Daţi zor!... Legat cu funii de bumbac, Vârât în fundul unui sac, Aşa l-au dus, pe rând, în spate, Prin uliţe întortocheate, Prin străzi cu nume deocheate. 30. Şi s-au oprit cumpliţii zbiri La ora unu jumătate, În faţa unei vechi clădiri. Era o casă mare, mare, Cu geamurile ferecate, Cu poarta prinsă în zăvoare, Cu sonerii automate, Şi, chiar deasupra, la intrare, Scrisese cineva, cu cretă: Amicii armei nucleare Asociaţie secretă. |
|
31. Şi ca un stol de lilieci
În beznele întunecate s-au risipit cei patruzeci, Iar pragul uşii l-a trecut Doar unul, cu povara-n spate: Tâlharul din Connecticut... 32. Şi s-a trezit Apolodor Că-i scos din sac şi aruncat Pe florile unui covor Din „Marea sală pentru sfat”. Erau acolo adunaţi Cei mai bogaţi dintre bogaţi, Stăpânii marilor averi, Un amiral, veo trei bancheri, Şi fabricanţi nu mai ştiu câţi, „Amicii armei nucleare”. Şi îl priveau posomorâţi, Şezând cu nasul în pahare... 33. Fireşte că întreaga noapte S-au sfătuit, încet, încet, Mai mult prin semne şi prin şoapte; Iar sfatul a rămas secret. De-aceea am puţine date (Şi poate nu destul de clare) În mare parte copiate Din HOTĂRÂREA următoare: Hotărârea Asociaţiei „Amicii armei nucleare” Punctul unu Noi, adunaţi în Saint-Louis Cu toată graba necesară Ne-am sfătuit şi am decis: Acest străin va fi trimis s-arunce-n fiecare ţară O mică bombă nucleară. Punctul doi În misiunea lui secretă Va fi trimis cu o rachetă. Punctul trei De va ieşi, cumva, război, Suntem nevinovaţi, fireşte: Străinul nu e de la noi; Ce face el, nu ne priveşte... Punctul patru Vom da la vremea cuvenită, Anunţ că Banca împrumută Oricare ţară pustiită (Dobândă: nouăzeci la sută). 35. În zori, porniră doi sau trei (Cei mai de seamă dintre ei) Trimişi s-aducă, fiecare, Mai multe bombe nucleare. Şi tot cu ei porni tăcut Tâlharul din Connecticut... Într-o maşină violetă. Apoi, după plecarea lor, A fost târât Apolodor În camera-laborator Şi încuiat într-o rachetă. |
36. Târziu, când şi-a venit în fire,
Cum sta aşa Apolodor Văzu butonul de pornire (Pe care scrie: pentru zbor), Şi-l apăsă încetişor... Ce s-a-ntâmplat, e de mirare, De-aceea m-am simţit dator Să copiez de prin ziare Întreg pasajul următor: Explozie la Saint-Louis La ora cinci şi cinci , precis, Prin telegraf ni s-a transmis Că în oraşul Saint-Louis Pe strda X, la 6 bis, Un marţian s-a sinucis Lăsând un robinet deschis.. Explozia a mai ucis Trei amirali şi opt bancheri: Aceştia, după cât se spune, Se adunaseră de ieri Şi se aflau la rugăciune. (Acum sunt toţi în paradis.) Pe străzile din Saint-Louis Emoţia-i de nedescris... Savantul Fergus Mac-Piggott, La faţa locului venit A declarat: „E clar de tot Că marţianul a murit...” (Savantul are păr pe frunte) Vom reveni cu amănunte... 38. Pe Missisippi, într-un bac, De ce zâmbesc mereu şi tac Şi negrul Jim şi negru Jack? Pluteşte bacul printre cioate De sălcii vechi şi fărâmate Şi-i murmură şi-i cântă cui Puhoiul apelor gălbui? De ce zâmbesc mereu şi tac Şi negrul Jim şi negru Jack? Au lângă ei un călător (L-au scos din apă gol şi ud; Picase nu ştiu cum, din zbor, Şi-atât spunea : „Spre sud... spre sud...”) Acum bătrânul negru Jack Îşi umple pipa cu tabac, Iar Jim întreabă zâmbitor: - Cum te numeşti? – Apolodor... Şi-i dau din prânzul lor sărac, Şi-i dau o haină de bumbac, Şi îl privesc zâmbind şi tac Şi negrul Jim şi negru Jack... |
39. Şi iar lipsesc vreo şapte file
Din cronica acelor zile.. Cât o fi mers Apolodor Şi ce s-o fi ales din bac? Pe unde-i Jim? Pe unde-i Jack? Nu ştiu nimic de soarta lor... Atâta am: un colţişor O bucăţică de hârtie, Un peticel, pe care scrie: „Zăceam în portul New-Orleans Zăceam pe un maldăr de catran, Iar căpitanul CyrusSmith, Un beţivan şi-un adormit, Beteag de şale, slut şi chior Mi-a zis: - Te iau ca ajutor. Am de cărat nişte susan (Fireşte, nu-ţi dau nici un ban)... Nu te uita cât sunt de slut: Am fost un falnic căpitan, Un lup de mare cunoscut, Dar m-a pocit acum un an Cu latul unui iatagan, Când navigam spre yukatan Tâlharul din Connecticut... De-atunci, să ştii că-i sunt duşman”... „Şi am plecat din New-Orleans; Acuma stau lângă cazan; E tare cald şi eu asud, Dar mergem, mergem către sud...” 40. Şi, rătăcind mai multe zile În largul Mărilor Antile A navigat Apolodor Prin Marea Caraibelor... Era un cer ca de smarald, Un cer înmiresmat şi cald Şi-n valuri străvezii Sclipeau meduze, mii şi mii... Iar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit. Dormea adânc, dormea tihnit, Lăsându-l pe Apolodor Să vadă singur de vapor.... 41. Şi lunecau uşor , uşor, Pe unde moi şi străvezii De-a lungul apelor pustii... Era frumos, era frumos!... (O cum rotea un albatros În larg la sud de Barbados Şi cum, tăind în apă vad, Treceau rechini spre Trinidad!... ) Iar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit.. |
|
42. Au dat apoi în calea lor
De un zăduf ca de cuptor : Nici pic de vânt, nici fir de nor (Pluteau, acum, pe-Ecuator...) Şi admira Apolodor Culoarea serii, de aramă, Când a primit o telegramă Având cuprinsul următor: Telegramă (prin radio) „Hei, căpitane Cyrus Smith, ce naiba faci? Ai adormit? Întroarce-te spre punctul trei, Că punctul doi s-a potolit; Laşi toate armele la ei. Aici sunt eu...ai priceput? Amicul din Connecticut...” Dar căpitanul Cyrus Smith Dormea mereu, dormea tihnit Dormea şi sforăia cumplit... 44. Deci, pricepând Apolodor Că e stăpân peste vapor Duşmanul lui cel mai temut, Tâlharul din Connecticut, Că vor cârmi, poate, spre nord, Că beţivanul chior şi slut E mincinos şi prefăcut, Că nu duceau cu ei pe bord Nici pomeneală de susan, Ci numai pulbere şi arme, S-a dus întins la căpitan Ştia în ce cabină doarme – Şi scos din fie s-a răstit : - Tâlhar ce eşti, m-ai păcălit! Dar căpitanul Cyrus Smith Dormea şi sforăia cumplit, Dormea mereu, dormea tihnit Şi nici măcar n-a tresărit... 45. O, ce păcat, o, ce păcat Că n-a fost fotografiat Acel moment înălţător Când, singur cuc, Apolodor A găurit cu un topor Pereţii marelui vapor!.. Şi iar de şapte ori păcat Că n-a fost imortalizat Munitul tragic şi solemn Când nava s-a cutremurat Din toţi pereţii ei de lemn, Apoi, domol s-a scufundat Ca un rechin înjungheat... ...................................... Iar căpitanul Cyrus Smith În clipa când a răposat Se spune că dormea ,tihnit Dormea şi sforăia cumplit. O, ce păcat, o, ce păcat Că n-a fost fotografiat!... 46. Ceva mai jos de Ecuator Plutea, plutea Apolodor, Plutea călare pe-un colac Şi-ar fi plutit aşa un veac, Dar l-au cules cu chiu cu vai Nişte pescari din Uruguai... Și, cum era flămând și ud, L-au luat spre casă, către sud, L-au luat pe vasul lor sărac, I-au dat si buruieni de leac (Fiindcă prinsese guturai) Și l-au ținut într-un hamac Pân-au ajuns în Uruguai... |
47. Şi iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile.. Dar se găsesc în Uruguai O sumedenie de cai Şi n-ar fi lucru de mirare Să fi pornit Apolodor Spre sud, pe-un cal de soi, călare. Că n-avem ştiri din partea lor Fireşte, calul poartă vina... 48. A fost sau nu obositor? Au zăbovit în Argentina? S-au mai oprit să cerceteze Câmpiile patagoneze? Pe unde au mai făcut popas? Au sta să-şi spună bun rămas La Capul Horn? În altă parte? A izbutit Apolodor Să mai găsească un vapor Şi să pornească mai departe?... Atâta ştiu: era în marte... Bătea un vânt de vreme rea Şi-n lagul mării viscolea Cu fulgi de gheaţă reci şi tari Când a zărit Apolodor Antarctica printre gheţari. Şi-a debarcat triumfător, Pe gheaţa Golfului Terror... 49. Pe gheaţa Golfului Terror... S-a adunat cu mic cu mare Tot neamul lui Apolodor. Şi l-au primit la debarcare, Bunicu Apoloririn (cel mai în vârstă pinguin Şi mama Apolodorica (o pinguină atâtica Şi tata Apolodorel (Un pinguin , mărunt şi chel) Şi unchiul Apolodorini Şi neamurile, şi vecinii... Şi au cântat cu toţi în cor, Iar pe deasupra tuturor Şi-a risipit Apolodor În triluri lungi, răsunătoare, Superba-i voce de tenor. A fost o zi de sărbătoare Pe coasta Golfului Terror... 50. Cum s-a simţit Apolodor Pe gheaţa Golfului Terror ? Era un frig îngrozitor, Mai frig ca-n orice răcitor, Un ger tăios ca un cuţit Şi-un viscol nemaipomenit, Dar el se prăpădea de dor; Îşi amintea Apolodor De foştii lui colegi de cor Şi parcă îi vedea în faţă: Da, iepurele Buză-Lată Îl îmbia cu o salată Şi Tiţ zâmbea pe sub mustaţă, Iar ursul adusese mure Atunci culese din pădure, Şi îi dădea Ariciul ace Şi ghemotoace să se joace... Şi parcă i se năzărea Că mai încolo, pe gheţar, Maestrul Domilasolfa, În haina lui de catifea, Cu notele în buzunar, Şedea întins pe canapea Şi îi zâmbea şi-l întreba: - „Ţi-e dor de noi, Apolodor? ”... |
51. Pe gheaţa Golfului Terror...
Ofta , ofta Apolodor, Iar tata, Apolodorel, Şi unchiul, Apolodorini, Şi neamurile, şi vecinii Şedeau grămadă lângă el Şi-l îmbiau c-un sac de peşti: - Ia-i, dragă, dacă ne iubeşti... - Nu mai fi trist Apolodor... - Ţi-i dăm pe toţi, dacă zâmbeşti... Dar el ofta, ofta de zor: „Aş vrea să plec la Bucureşti...” 52. Şi-a stat de-a chibzuit puţin Bunicul Apolodorin (Cel mai în vârstă pinguin) Apoi a spus: „Eu nu te ţin, Că dorul e amar şi chin... Decât să stai şi să jeleşti Aicea, mistuit de dor, Mai bine pleci la Bucureşti...” Şi a plecat Apolodor... 53. Pe unde a trecut şi cum A străbătut atâta drum? O fi trecut peste ocean, Pe urmele lui Magellan, Plutind pe vechiul drum naval Din emisferul austral? Sau (după cum mai e un zvon) O fi pornit în avoin Şi-a rătăcit, apoi, un an, Prin continentul african? Din Kamerun şi din Gabon Există două ilustrate: Doi albi cu puştile la spate Şi scrie dedesubtul lor: „Călăi şi zbiri ai negrilor” Le-o fi trimis Apolodor?... S-o fi oprit în statul Ghana? A străbătut Mediterana? O fi trecut pe la Bosfor?... Sunt pagini goale-n manuscris Şi n-aş vrea să înşir poveşti. Un singur lucru e precis: Că într-o zi, Apolodor S-a reîntors la Bucureşti. 54. Era sătul de pribegie... Şi l-au primit, cu bucurie, Maestrul Doremilasolfa În haina lui de catifea, Şi iepurele Buză-Lată Cu fructe dulci şi cu salată, Şi Ursul, aducându-i mure Atunci culese din pădure, Şi l-a primit pisoiul Tiţ Plângând cu hohot şi sughiţ. Şi toţi cântau cântau în cor Urările prieteneşti: „Bine-ai venit, Apolodor” Iar el ofta , încetişor: - Ce bine e la Bucueşti! 55. De-atunci, voios şi zâmbitor Stă iar la circ Apolodor Pe gheaţa unui răcitor; Dar nu în Târgul Moşilor. Pe cât se pare s-a mutat, Voi însă îl găsiţi uşor: E foarte simplu de aflat Adresa Circului de Stat. Acolo cântă. E tenor. Şi vreau să-mi scriţi, neapărat, Cum v-a primit Apolodor. |
