Vulpea cea șireată și găinușa cea roșcată - poveste de adormit copii pe scurt
Citește online povestea cu animale în română "Vulpea cea șireată și găinușa cea roșcată", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Vulpea cea șireată și găinușa cea roșcată" în care este vorba despre o găinușă ce trăia liniștită în mijlocul unei păduri. O vulpe vicleană tot dădea târcoale și încerca să prindă găinușa și s-o bage la oală.
Citește povestea scurtă "Vulpea cea șireată și găinușa cea roșcată"
A fost odată o găinuşă roşcată, care trăia de una singură într-o căsuţă din mijlocul pădurii.
Într-o zi însă, o vulpe şireată foc se aciuă într-o văgăună din preajmă. Din ziua aceea, gândul vulpii a fost unul singur: cum să facă să pună laba pe vecina găinuşă, pentru ca apoi s-o arunce în oală, s-o fiarbă şi s-o mănânce! Toate ca toate, dar găinuşa cea roşcată umbla mereu cu băgare de seamă şi, mai ales, nu uita niciodată să încuie uşa casei. Până la urmă, cumătra vulpe se gândi la un şiretlic prin care să-i vină de hac găinuşei.
Într-o zi, dis-de-dimineaţă, aşteptă până ce găinuşa plecă să adune rămurele pentru noul ei cuibar. Vulpea luă un sac şi, furişându-se prin tufişuri, ajunse la casa găinuşei. Găsind o fereastră deschisă, şireata nu mai aşteptă altă invitaţie şi intră.
Ce spaimă trase găinuşa cea roşcată când, întorcându-se din pădure, dădu peste vulpe în casă! Zbură pe dată cât colo, oprindu-se taman sus, pe-o grindă.
— Ei, uite că aici n-o să pui tu laba pe mine, îi spuse ea vulpii. Aşa că, cel mai bine ar fi să faci repejor calea întoarsă!
— Tu chiar crezi tot ce cotcodăceşti? o întrebă vulpea, începând să se învârtă în cerc, ca şi cum ar fi vrut să-şi prindă coada. Şi se învârti tot mai repede şi mai repede, de biata roşcată ameţi tot uitându-se după ea. Nu trecu mult şi găinuşa căzu de pe grinda pe care se cocoţase, iar vulpea se grăbi s-o vâre în sac. Mulţumită că şiretlicul îi ieşise aşa cum plănuise, luă sacul în spate şi porni spre vizuină. Atât că alergătura aceea nebună în cerc o obosise şi pe cumătră. Drept care puse sacul de-o parte şi se întinse cu gând să se odihnească oleacă. Dar, abia adormi vulpea, că-şi reveni în simţiri găinuşa! Şi, scoţând de sub aripă o foarfecă, de care nu se despărţea niciodată, tăie frumuşel sacul şi ieşi de-acolo la lumină. Îl umplu apoi cu niscaiva pietre mai măricele, îl legă la gură şi se întoarse degrabă acasă. De cum se trezi, vulpea înşfăcă sacul şi-l duse în vizuina ei. Acolo, avea pe foc un ceaun plin cu apă, pregătit pentru supă.
Dar, deşertând sacul în ceaun, pietrele făcură să sară din oală stropi mari de apă clocotită, care o opăriră pe cumătra vulpe!
Aceasta a fost prima şi ultima ei încercare de-a pune laba pe găinuşa cea roşcată şi... isteaţă!
Într-o zi însă, o vulpe şireată foc se aciuă într-o văgăună din preajmă. Din ziua aceea, gândul vulpii a fost unul singur: cum să facă să pună laba pe vecina găinuşă, pentru ca apoi s-o arunce în oală, s-o fiarbă şi s-o mănânce! Toate ca toate, dar găinuşa cea roşcată umbla mereu cu băgare de seamă şi, mai ales, nu uita niciodată să încuie uşa casei. Până la urmă, cumătra vulpe se gândi la un şiretlic prin care să-i vină de hac găinuşei.
Într-o zi, dis-de-dimineaţă, aşteptă până ce găinuşa plecă să adune rămurele pentru noul ei cuibar. Vulpea luă un sac şi, furişându-se prin tufişuri, ajunse la casa găinuşei. Găsind o fereastră deschisă, şireata nu mai aşteptă altă invitaţie şi intră.
Ce spaimă trase găinuşa cea roşcată când, întorcându-se din pădure, dădu peste vulpe în casă! Zbură pe dată cât colo, oprindu-se taman sus, pe-o grindă.
— Ei, uite că aici n-o să pui tu laba pe mine, îi spuse ea vulpii. Aşa că, cel mai bine ar fi să faci repejor calea întoarsă!
— Tu chiar crezi tot ce cotcodăceşti? o întrebă vulpea, începând să se învârtă în cerc, ca şi cum ar fi vrut să-şi prindă coada. Şi se învârti tot mai repede şi mai repede, de biata roşcată ameţi tot uitându-se după ea. Nu trecu mult şi găinuşa căzu de pe grinda pe care se cocoţase, iar vulpea se grăbi s-o vâre în sac. Mulţumită că şiretlicul îi ieşise aşa cum plănuise, luă sacul în spate şi porni spre vizuină. Atât că alergătura aceea nebună în cerc o obosise şi pe cumătră. Drept care puse sacul de-o parte şi se întinse cu gând să se odihnească oleacă. Dar, abia adormi vulpea, că-şi reveni în simţiri găinuşa! Şi, scoţând de sub aripă o foarfecă, de care nu se despărţea niciodată, tăie frumuşel sacul şi ieşi de-acolo la lumină. Îl umplu apoi cu niscaiva pietre mai măricele, îl legă la gură şi se întoarse degrabă acasă. De cum se trezi, vulpea înşfăcă sacul şi-l duse în vizuina ei. Acolo, avea pe foc un ceaun plin cu apă, pregătit pentru supă.
Dar, deşertând sacul în ceaun, pietrele făcură să sară din oală stropi mari de apă clocotită, care o opăriră pe cumătra vulpe!
Aceasta a fost prima şi ultima ei încercare de-a pune laba pe găinuşa cea roşcată şi... isteaţă!
Sfârșit