Uriașul cel hapsân - poveste scurtă de adormit copii
Citește online povestea de adormit copii în română "Uriașul cel hapsân", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Uriașul cel hapsân" în care este vorba despre o grădină în care se jucau toți copiii când ieșeau de la școală. Grădina cea frumoasă aparținea unui uriaș hapsân, care cum s-a întors și a văzut copiii jucându-se, i-a gonit și apoi a ridicat un gard împrejurul ei. Uriașul a observat apoi că iarna nu mai pleca din grădina lui și s-a hotărât să dărâme gardul.
Citește și povestea originală scrisă de Oscar Wilde
Citește și povestea originală scrisă de Oscar Wilde
Citește povestea scurtă "Uriașul cel hapsân"
Demult, tare demult, într-o ţară îndepărtată, era o grădină nespus de frumoasă. Şi, în fiecare zi, după şcoală, copiii se opreau acolo şi se jucau ore în şir. Numai că minunăţia aceea de grădină era a unui uriaş pe care de ani şi ani nu-l mai văzuse nimeni. Mai rar aşa grădină precum cea a uriaşului!...
Cu iarbă mătăsoasă, puzderie de flori şi copaci numai buni de căţărat prin ei, pe crengile cărora ciripeau vesele păsărelele. Era chiar şi un lac unde copiii se jucau cu bărcuţe din hârtie şi pe care puteai vedea lebede! Adevărul era că uriaşul fusese plecat vreme de şapte ani la rând. Dar, într-o geroasă zi de iarnă, se intoar-se. Când dădu peste copiii care se jucau în grădina lui, se înfurie peste măsură şi răcni:
— Ce căutaţi aici, obraznicilor?
Copiii se speriară şi o luară la sănătoasa. În aceeaşi zi, uriaşul nostru ridică un zid înalt în jurul grădinii şi mai puse şi o placă de lemn, pe care scrise: CEI CE VOR INTRA AICI VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI! Aşa era el, un uriaş hapsân.
Şi, cum grădina aceea minunată nu se mai puteau juca, copiii îşi găsiră alte locuri de joacă, pe străduţele murdare şi pline de praf. Când veni primăvara, întregul ţinut se umplu de flori, iar păsărelele ciripeau voioase, lucrând de zor la noile cuiburi. Într-un singur loc însă iarna parcă încremenise: în grădina uriaşului! Şi aşa şi rămase, an după an!
„Nu înţeleg şi pace de ce întârzie primăvara atât de mult?", obişnuia să se întrebe uriaşul cel hapsân.
Până într-o zi în care văzu că, în sfârşit, primăvara se aşternuse şi în grădina lui! O ceată de copii se strecurase în grădină, printr-o spărtură din zid, iar copacii se înveseliseră la vederea lor şi, de atâta bucurie, se acoperiseră cu frunze şi flori parfumate.
— Ce rău m-am purtat cu voi şi cât de hapsân am fost, dragi copii! le spuse uriaşul. Acum am înţeles de ce primăvara s-a lăsat atât de mult aşteptată! se dumiri el.
Şi se apucă de îndată să dărâme zidul grădinii, în care, din ziua aceea, copiii intrară fără nicio oprelişte. Spre bucuria copiilor, până şi uriaşul începu să se prindă în jocurile lor!
Cu iarbă mătăsoasă, puzderie de flori şi copaci numai buni de căţărat prin ei, pe crengile cărora ciripeau vesele păsărelele. Era chiar şi un lac unde copiii se jucau cu bărcuţe din hârtie şi pe care puteai vedea lebede! Adevărul era că uriaşul fusese plecat vreme de şapte ani la rând. Dar, într-o geroasă zi de iarnă, se intoar-se. Când dădu peste copiii care se jucau în grădina lui, se înfurie peste măsură şi răcni:
— Ce căutaţi aici, obraznicilor?
Copiii se speriară şi o luară la sănătoasa. În aceeaşi zi, uriaşul nostru ridică un zid înalt în jurul grădinii şi mai puse şi o placă de lemn, pe care scrise: CEI CE VOR INTRA AICI VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI! Aşa era el, un uriaş hapsân.
Şi, cum grădina aceea minunată nu se mai puteau juca, copiii îşi găsiră alte locuri de joacă, pe străduţele murdare şi pline de praf. Când veni primăvara, întregul ţinut se umplu de flori, iar păsărelele ciripeau voioase, lucrând de zor la noile cuiburi. Într-un singur loc însă iarna parcă încremenise: în grădina uriaşului! Şi aşa şi rămase, an după an!
„Nu înţeleg şi pace de ce întârzie primăvara atât de mult?", obişnuia să se întrebe uriaşul cel hapsân.
Până într-o zi în care văzu că, în sfârşit, primăvara se aşternuse şi în grădina lui! O ceată de copii se strecurase în grădină, printr-o spărtură din zid, iar copacii se înveseliseră la vederea lor şi, de atâta bucurie, se acoperiseră cu frunze şi flori parfumate.
— Ce rău m-am purtat cu voi şi cât de hapsân am fost, dragi copii! le spuse uriaşul. Acum am înţeles de ce primăvara s-a lăsat atât de mult aşteptată! se dumiri el.
Şi se apucă de îndată să dărâme zidul grădinii, în care, din ziua aceea, copiii intrară fără nicio oprelişte. Spre bucuria copiilor, până şi uriaşul începu să se prindă în jocurile lor!
Sfârșit
