Prieten devotat - poveste populară arabă
Citește online povestea pentru copii "Prieten devotat" - o poveste populară din folclorul arab. Citește basmul pentru copii "Prieten devotat" în care este vorba despre un om dintr-o țară îndepărtată care avea un cal voinic și frumos cum nu mai era altul în lume. Calul câștiga toate întrecerile, la vânătoare era primul și niciodată nu era obosit când trebuia călărit.
Citește povestea "Prieten devotat"
Se povesteşte că odată trăia într-o ţară îndepărtată un om care avea un cal voinic şi frumos de nu se mai vedea altul ca el în toată ţara.
Câştiga orice întrecere, la vânătoare era primul, la tot felul de plimbări lungi, în fine, nu se arăta niciodată obosit, lăsându-se călărit zi şi noapte. Dar fiindcă stăpânul lui nu prea avea grijă să-l hrănească, să-l perie, să-l îngijească după cum s-ar fi cuvenit, încet-încet, calul începu să simtă că îl părăsesc puterile. Izbucnind războiul, stăpânul şi calul său au pornit îm-preună la luptă. Din nefericire, duşmanul se dovedi mai puternic, şi, cu o clipă înainte de a fi încercuiţi, stăpânul încearcă să scape, dând pinteni calului, dar calul nu mai avea putere să-l ducă iute pe stăpân. Şi-a amintit ce neglijat a fost de stăpânul său.
– Stăpâne, dacă mă îngrijeai la timp, acum te-aş fi dus la noi acasă ca vântul şi te-aş fi salvat.
Până să-i mai răspundă stăpânul, se văzu prizonier şi, din stăpân, deveni într-o clipă rob.
Una din muncile la care participa era aceea de a îngriji câţiva cai, printre care chiar pe al lui. Acum se văzu nevoit să perie frumos calul, să-i dea să mănânce bine, să-i dea apă să bea şi aşa mai departe. Dacă nu şi-ar fi îndeplinit datoria, l-ar fi aşteptat şi pe stăpân câteva bice bune. În tot acest timp, calul se lăsa îngrijit fără a-i spune nimic. Azi aşa, mâine aşa, calul redevenise armăsarul mândru şi voinic, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti. Şi într-o bună zi, pe când îl peria stăpânul lui de odinioară, necheză încet, ca să nu-l audă ceilalţi din jur:
– Făgăduieşte-mi că tot aşa de bine mă vei îngriji şi dacă nu te vei mai teme de biciul duşmanului şi, mâine în zori, te duc în cea mai mare goană acasă la noi.
Înmărmurit de bunătatea calului, mai mult decât de graiul lui, omul îi făgădui că se va îngriji de el tot restul vieţii, numai să-l scape din robie, pentru că era tare nefericit.
Şi a doua zi, pe când se crăpa de ziuă, calul îi spuse:
– Suie-te pe spinarea mea şi ţine-te bine stăpâ-ne, că nu ne vom mai putea opri decât la noi acasă!
Zadarnic încercară zeci de călăreţi să-i ajungă din urmă pe cei doi, căci nimeni nu izbuti să alerge cum alerga armăsarul nos-tru. Ajunseră amândoi teferi acasă şi calul îi aminti stăpânului făgăduiala făcută.
– Stăpâne, dacă mă în-grijeai la timp, nu cădeai în robie la duşman. Ai grijă de mine de azi încolo, că şi eu voi fi alături de tine!
Şi la o asemenea dovadă de devotament, stăpânul şi-a ţinut cuvântul dat şi s-a îngrijt de calul său cât a putut de bine.
Câştiga orice întrecere, la vânătoare era primul, la tot felul de plimbări lungi, în fine, nu se arăta niciodată obosit, lăsându-se călărit zi şi noapte. Dar fiindcă stăpânul lui nu prea avea grijă să-l hrănească, să-l perie, să-l îngijească după cum s-ar fi cuvenit, încet-încet, calul începu să simtă că îl părăsesc puterile. Izbucnind războiul, stăpânul şi calul său au pornit îm-preună la luptă. Din nefericire, duşmanul se dovedi mai puternic, şi, cu o clipă înainte de a fi încercuiţi, stăpânul încearcă să scape, dând pinteni calului, dar calul nu mai avea putere să-l ducă iute pe stăpân. Şi-a amintit ce neglijat a fost de stăpânul său.
– Stăpâne, dacă mă îngrijeai la timp, acum te-aş fi dus la noi acasă ca vântul şi te-aş fi salvat.
Până să-i mai răspundă stăpânul, se văzu prizonier şi, din stăpân, deveni într-o clipă rob.
Una din muncile la care participa era aceea de a îngriji câţiva cai, printre care chiar pe al lui. Acum se văzu nevoit să perie frumos calul, să-i dea să mănânce bine, să-i dea apă să bea şi aşa mai departe. Dacă nu şi-ar fi îndeplinit datoria, l-ar fi aşteptat şi pe stăpân câteva bice bune. În tot acest timp, calul se lăsa îngrijit fără a-i spune nimic. Azi aşa, mâine aşa, calul redevenise armăsarul mândru şi voinic, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti. Şi într-o bună zi, pe când îl peria stăpânul lui de odinioară, necheză încet, ca să nu-l audă ceilalţi din jur:
– Făgăduieşte-mi că tot aşa de bine mă vei îngriji şi dacă nu te vei mai teme de biciul duşmanului şi, mâine în zori, te duc în cea mai mare goană acasă la noi.
Înmărmurit de bunătatea calului, mai mult decât de graiul lui, omul îi făgădui că se va îngriji de el tot restul vieţii, numai să-l scape din robie, pentru că era tare nefericit.
Şi a doua zi, pe când se crăpa de ziuă, calul îi spuse:
– Suie-te pe spinarea mea şi ţine-te bine stăpâ-ne, că nu ne vom mai putea opri decât la noi acasă!
Zadarnic încercară zeci de călăreţi să-i ajungă din urmă pe cei doi, căci nimeni nu izbuti să alerge cum alerga armăsarul nos-tru. Ajunseră amândoi teferi acasă şi calul îi aminti stăpânului făgăduiala făcută.
– Stăpâne, dacă mă în-grijeai la timp, nu cădeai în robie la duşman. Ai grijă de mine de azi încolo, că şi eu voi fi alături de tine!
Şi la o asemenea dovadă de devotament, stăpânul şi-a ţinut cuvântul dat şi s-a îngrijt de calul său cât a putut de bine.
Sfârșit
