Povestea omului de zăpadă - poveste populară
Citește online "Povestea omului de zăpadă" o poveste populară. Citește povestirea de iarnă "Povestea omului de zăpadă" în care este vorba despre niște copii care într-o iarnă când se jucau afară în zăpadă, au avut ideea să facă trei bulgări și să-i așeze unul peste altul.Jucându-se, copii i-au pus bulgărelui mic ochi și gură zâmbitoare din cărbuni, apoi i-au pus nas dintr-un morcov. În loc de mâini, copii au pus o mătură veche și așa s-a născut primul om de zăpadă.
O poveste prezentă în manualul de limba română de clasa a treia.
O poveste prezentă în manualul de limba română de clasa a treia.
Citește povestea "Povestea omului de zăpadă"
Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil, jucându-se în zăpadă, a avut ideea să aşeze trei bulgări mai mari unul peste celălalt ca să ridice un fel de turnuleţ în grădina din spatele casei sale.
În joacă, i-a pus apoi bulgărelui mai mic ochi și gură zâmbitoare din bucăţi de cărbune şi nas dintr-un morcov. Pe cap i-a așezat o căciulă roșie de lână roasă de vreme şi în loc de brațe, un rest dintr-o mătură veche și ruptă. Aşa a apărut primul om de nea... Ce minunăție! Când s-a lăsat seara, copilul a intrat în casă lăsând omuleţul de nea cu nas portocaliu, singur în grădina albă, îngheţată.
Zâna Iarna, care tocmai colinda lumea în lung și în lat în sania ei măiastră trasă de doi cerbi albi, cu coarne strălucitoare, a zărit arătarea haioasă din grădină şi, în glumă, s-a gândit să îi dea viaţă.
Seara, când s-a aşternut liniştea, fulgii au început să cadă din cer, din ce în ce mai des. Din pădurea din apropierea grădinii, prin gardul rupt de viscolul aprig de seara trecută, au început să sosească musafirii nopţii.
Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească cu grijă omătul, căutând frunze de varză sau ştiuleţi uitaţi prin grădină de gospodari. Hrana era foarte greu de găsit. Omul cel alb de nea le-a zărit şi s-a gândit să le ofere nasul său cel portocaliu drept masă:
– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă și prețioasă pe așa vreme potrivnică.
Căprioarele, mirate, au primit cu bucurie darul.
În aceeaşi vreme, câteva păsărele zgribulite și zburlite se aşază pe căciula roșie de pe capul omului de nea şi cer câteva fire de lână ca să îşi mai căptu-şească cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns blând omul de zăpadă şi s-a grăbit să împartă toată lâna din căciulă cu păsă-rile cerului. Acestea le-au primit bucu-roase, mulțumindu-i din suflet bunului om de zăpadă. Cât a fost de lungă noaptea de iarnă, omul de nea a făcut cadouri celor din jur: firele de paie din mătura veche le-a dat unor iepuraşi pentru a le pune în culcuș să le fie mai cald, iar cărbunii i-a dat unor pitici ai pădurii ca să își aprindă felinarele.
Spre dimineaţă, trecând înapoi din lunga sa călătorie, Zâna Iarna l-a observat pe omul de zăpadă stând cu totul despuiat. Pentru bunătatea și generozitatea lui, s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.
De atunci, omul de zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Când zăpada acoperă în strat pufos și gros pământul, toţi copiii se grăbesc bucuroși să ridice oameni de zăpadă, pe străzi, în grădini, în curţile caselor sau oriunde doresc.
În joacă, i-a pus apoi bulgărelui mai mic ochi și gură zâmbitoare din bucăţi de cărbune şi nas dintr-un morcov. Pe cap i-a așezat o căciulă roșie de lână roasă de vreme şi în loc de brațe, un rest dintr-o mătură veche și ruptă. Aşa a apărut primul om de nea... Ce minunăție! Când s-a lăsat seara, copilul a intrat în casă lăsând omuleţul de nea cu nas portocaliu, singur în grădina albă, îngheţată.
Zâna Iarna, care tocmai colinda lumea în lung și în lat în sania ei măiastră trasă de doi cerbi albi, cu coarne strălucitoare, a zărit arătarea haioasă din grădină şi, în glumă, s-a gândit să îi dea viaţă.
Seara, când s-a aşternut liniştea, fulgii au început să cadă din cer, din ce în ce mai des. Din pădurea din apropierea grădinii, prin gardul rupt de viscolul aprig de seara trecută, au început să sosească musafirii nopţii.
Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească cu grijă omătul, căutând frunze de varză sau ştiuleţi uitaţi prin grădină de gospodari. Hrana era foarte greu de găsit. Omul cel alb de nea le-a zărit şi s-a gândit să le ofere nasul său cel portocaliu drept masă:
– Eu nu am nevoie de el, iar pentru voi poate fi o cină gustoasă și prețioasă pe așa vreme potrivnică.
Căprioarele, mirate, au primit cu bucurie darul.
În aceeaşi vreme, câteva păsărele zgribulite și zburlite se aşază pe căciula roșie de pe capul omului de nea şi cer câteva fire de lână ca să îşi mai căptu-şească cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns blând omul de zăpadă şi s-a grăbit să împartă toată lâna din căciulă cu păsă-rile cerului. Acestea le-au primit bucu-roase, mulțumindu-i din suflet bunului om de zăpadă. Cât a fost de lungă noaptea de iarnă, omul de nea a făcut cadouri celor din jur: firele de paie din mătura veche le-a dat unor iepuraşi pentru a le pune în culcuș să le fie mai cald, iar cărbunii i-a dat unor pitici ai pădurii ca să își aprindă felinarele.
Spre dimineaţă, trecând înapoi din lunga sa călătorie, Zâna Iarna l-a observat pe omul de zăpadă stând cu totul despuiat. Pentru bunătatea și generozitatea lui, s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.
De atunci, omul de zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Când zăpada acoperă în strat pufos și gros pământul, toţi copiii se grăbesc bucuroși să ridice oameni de zăpadă, pe străzi, în grădini, în curţile caselor sau oriunde doresc.
Sfârșit
