Pelerina fermecată - poveste scurtă de adormit copii
Citește online povestea de adormit copii în română "Pelerina fermecată", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Pelerina fermecată" în care este vorba despre un tânăr sărac care a plecat în lume ca să-și găsească norocul. Pe drum se întâlnește cu o bătrână pe care o ajută să prindă o găină, iar aceasta îi dăruiește o pelerină fermecată care îl făcea invizibil.
Citește povestea scurtă "Pelerina fermecată"
A fost odată un flăcău sărman, de la ţară, care se hotărî să plece în lume pentru a-şi căuta norocul. Şi, cum mergea el aşa, întâlni o bătrână care se chinuia să prindă un pui de găină. Flăcăul o ajută, prinzând puiul şi ducându-l la locul lui, în poiată.
Isprava asta o mulţumi tare mult pe femeie şi, drept răsplată, îi dărui flăcăului nostru o pelerină fermecată. Pasămite, odată îmbrăcată, pelerina îl făcea nevăzut! Tot bătrâna îi mai povesti despre un rege care-şi avea castelul prin apropiere şi la curtea căruia se petreceau lucruri ciudate. Regele avea douăsprezece fete, una mai frumoasă ca alta, care dormeau împreună în aceeaşi odaie. Cu toate că noaptea porţile castelului erau ferecate şi bine păzite, în fiecare dimineaţă condurii prinţeselor arătau scâlciaţi şi plini de găuri în tălpi, de parcă domniţele ar fi dănţuit toată noaptea! Iar despre cum făcuseră de rupseseră condurii aceia, nici că sufla vreo vorbă vreuna dintre prinţese. Aşa că regele făgăduise mare avere aceluia care ar fi izbutit să dezlege taina, dar şi pierderea capului celui care ar fi dat greş.
O mulţime de prinţi şi cavaleri curajoşi, veniţi din toate zările, se perindaseră pe la castel, nădăjduind să poată dezlega misterul. Niciunul însă nu se dovedise mai dibaci decât ceilalţi şi, rând pe rând, îşi pierduseră cu toţii capetele.
Curând, nici că mai îndrăzni cineva să se mai arate dinaintea regelui.
Flăcăul cel sărman se hotărî să meargă până la castel, să-şi încerce şi el norocul. Şi, chiar în aceeaşi seară, se puse de strajă în faţa uşii de la odaia prinţeselor. Apoi, pe la miezul nopţii, se prefăcu toropit de somn, sforăind, chipurile, de mama focului. După ce se asigurară că străjerul doarme tun, prinţesele îşi îmbrăcară degrabă veşmintele cele strălucitoare şi îşi încălţară condurii cei noi. Flăcăul le auzi însă pregătindu-se, aşa că se înfăşură în pelerina lui fermecată şi aşa, nevăzut, se strecură în odaia lor.
Apoi, urmărindu-le pe domniţe printr-un tunel numai de ele ştiut, ajunse într-o minunată grădină.
Copaci cu frunze de argint şi de aur străluceau în lumina lunii şi flori de diamant aruncau scântei împrejurul lor. Flăcăul rupse nişte frunze şi culese câteva flori, după care văzu cum domniţele dănţuiră toată noaptea, până îşi rupseră condurii. Iar când se pregătiră de plecare, flăcăul le-o luă înainte, ajungând primul la castel. Trântindu-se în faţa uşii de la odaia prinţeselor, se apucă să sforăie ca şi cum ar fi dormit adânc.
A doua zi, flăcăul merse şi-i duse regelui frunzele de aur şi de argint şi florile de diamant, culese în noaptea trecută, povestindu-i despre locul în care prinţesele dănţuiau în fiecare noapte.
Drept răsplată că dezlegase misterul condurilor rupţi, flăcăul o primi de soţie pe cea mai mică şi mai frumoasă dintre domniţe.
Şi amândoi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţi!
Isprava asta o mulţumi tare mult pe femeie şi, drept răsplată, îi dărui flăcăului nostru o pelerină fermecată. Pasămite, odată îmbrăcată, pelerina îl făcea nevăzut! Tot bătrâna îi mai povesti despre un rege care-şi avea castelul prin apropiere şi la curtea căruia se petreceau lucruri ciudate. Regele avea douăsprezece fete, una mai frumoasă ca alta, care dormeau împreună în aceeaşi odaie. Cu toate că noaptea porţile castelului erau ferecate şi bine păzite, în fiecare dimineaţă condurii prinţeselor arătau scâlciaţi şi plini de găuri în tălpi, de parcă domniţele ar fi dănţuit toată noaptea! Iar despre cum făcuseră de rupseseră condurii aceia, nici că sufla vreo vorbă vreuna dintre prinţese. Aşa că regele făgăduise mare avere aceluia care ar fi izbutit să dezlege taina, dar şi pierderea capului celui care ar fi dat greş.
O mulţime de prinţi şi cavaleri curajoşi, veniţi din toate zările, se perindaseră pe la castel, nădăjduind să poată dezlega misterul. Niciunul însă nu se dovedise mai dibaci decât ceilalţi şi, rând pe rând, îşi pierduseră cu toţii capetele.
Curând, nici că mai îndrăzni cineva să se mai arate dinaintea regelui.
Flăcăul cel sărman se hotărî să meargă până la castel, să-şi încerce şi el norocul. Şi, chiar în aceeaşi seară, se puse de strajă în faţa uşii de la odaia prinţeselor. Apoi, pe la miezul nopţii, se prefăcu toropit de somn, sforăind, chipurile, de mama focului. După ce se asigurară că străjerul doarme tun, prinţesele îşi îmbrăcară degrabă veşmintele cele strălucitoare şi îşi încălţară condurii cei noi. Flăcăul le auzi însă pregătindu-se, aşa că se înfăşură în pelerina lui fermecată şi aşa, nevăzut, se strecură în odaia lor.
Apoi, urmărindu-le pe domniţe printr-un tunel numai de ele ştiut, ajunse într-o minunată grădină.
Copaci cu frunze de argint şi de aur străluceau în lumina lunii şi flori de diamant aruncau scântei împrejurul lor. Flăcăul rupse nişte frunze şi culese câteva flori, după care văzu cum domniţele dănţuiră toată noaptea, până îşi rupseră condurii. Iar când se pregătiră de plecare, flăcăul le-o luă înainte, ajungând primul la castel. Trântindu-se în faţa uşii de la odaia prinţeselor, se apucă să sforăie ca şi cum ar fi dormit adânc.
A doua zi, flăcăul merse şi-i duse regelui frunzele de aur şi de argint şi florile de diamant, culese în noaptea trecută, povestindu-i despre locul în care prinţesele dănţuiau în fiecare noapte.
Drept răsplată că dezlegase misterul condurilor rupţi, flăcăul o primi de soţie pe cea mai mică şi mai frumoasă dintre domniţe.
Şi amândoi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţi!
Sfârșit
