Motanul încălțat - poveste de adormit copii pe scurt
Citește online povestea de adormit copii în română "Motanul încălțat", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Motanul încălțat" în care este vorba despre un bătrân care moare și-i lasă fiului cel mare moara, celui mijlociu un măgar iar celui mic un motan. Văietându-se că va muri de foame cu moștenirea primită, motanul îi cere băiatului cel mic o pereche de cizme și îi promite că în scurt timp îl va face bogat.
Citește și povestea originală scrisă de Charles Perrault
Citește și povestea originală scrisă de Charles Perrault
Citește povestea scurtă "Motanul încălțat"
A fost odată un bătrân care avea o moară, un măgar şi un motan.
Şi mai avea şi trei feciori. Când bătrânul muri, cel mai mare dintre feciori se alese cu moara, cel mijlociu primi măgarul, iar mezinul se pricopsi cu motanul.
— Fraţii mei se vor descurca în viaţă, cu ce-au primit, spuse cel mai mic dintre fraţi. Dar eu, ce-o să mă fac cu motanul ăsta leneş?
Auzindu-i nemulţunnirea, motanul prinse glas şi îi spuse:
— Nu fii trist, stăpâne! Mai bine mi-ai da un sac, o pălărie şi-o pereche de cizme... Şi, foarte curând, vei fi mult mai bogat decât te-ai fi gândit vreodată!
Aşa gătit, cu pălăria cea nouă pe cap şi cu cizmele cele trainice în picioare, motanul plecă de acasă.
Nu trecu multă vreme şi izbuti să prindă un iepure arătos, cu care se şi grăbi să ajungă la castelul regelui. Acolo, scoţându-şi pălăria, motanul făcu o plecăciune şi grăi:
— Sire, stăpânul meu, marchizul de Carabas, îţi trimite ploconul acesta, ca semn de mare preţuire!
Câteva zile la rând, motanul trecu pe la castel, lăsând la picioarele regelui o mulţime de daruri, toate, fireşte, din partea marchizului.
Într-o zi, motanul îi spuse regelui:
— Sire, stăpânul meu, marchizul de Carabas, vă pofteşte la castel, împreună cu familia regală!
Bine, dar unde oare avea să găsească isteţul motan un castel pentru amărâtul lui stăpân?
— Ia-te după mine! îi spuse motanul mezinului, pornind întins spre un castel din împrejurimi, acolo unde sălăşluia un temut şi foarte bogat căpcăun.
— Spune-mi, mărite căpcăun, începu motanul, e adevărat ce se zvoneşte, c-ai fi în stare să te prefaci în orice animal de pe lumea asta?
Când acesta îi răspunse că tot ce se povestea despre el era cât se poate de adevărat, motanul îl rugă să se preschimbe într-un animal mic, cât mai mic. Şi îngâmfatul căpcăun se transformă pe dată într-un... şoricel!
Asta şi aştepta motanul... Cât ai clipi, puse laba pe el şi-l înfulecă dintr-o înghiţitură! Când regele ajunse la castelul marchizului, se arătă foarte mulţumit de cât de înstărit era chipeşul tânăr. De cum se văzură, stăpânul motanului şi fiica regelui prinseră drag unul de celălalt şi, în scurt timp, făcură şi nunta. Iar isteţul motan nu mai fu nevoit să prindă şoricei, decât aşa, ca să se distreze...
Şi mai avea şi trei feciori. Când bătrânul muri, cel mai mare dintre feciori se alese cu moara, cel mijlociu primi măgarul, iar mezinul se pricopsi cu motanul.
— Fraţii mei se vor descurca în viaţă, cu ce-au primit, spuse cel mai mic dintre fraţi. Dar eu, ce-o să mă fac cu motanul ăsta leneş?
Auzindu-i nemulţunnirea, motanul prinse glas şi îi spuse:
— Nu fii trist, stăpâne! Mai bine mi-ai da un sac, o pălărie şi-o pereche de cizme... Şi, foarte curând, vei fi mult mai bogat decât te-ai fi gândit vreodată!
Aşa gătit, cu pălăria cea nouă pe cap şi cu cizmele cele trainice în picioare, motanul plecă de acasă.
Nu trecu multă vreme şi izbuti să prindă un iepure arătos, cu care se şi grăbi să ajungă la castelul regelui. Acolo, scoţându-şi pălăria, motanul făcu o plecăciune şi grăi:
— Sire, stăpânul meu, marchizul de Carabas, îţi trimite ploconul acesta, ca semn de mare preţuire!
Câteva zile la rând, motanul trecu pe la castel, lăsând la picioarele regelui o mulţime de daruri, toate, fireşte, din partea marchizului.
Într-o zi, motanul îi spuse regelui:
— Sire, stăpânul meu, marchizul de Carabas, vă pofteşte la castel, împreună cu familia regală!
Bine, dar unde oare avea să găsească isteţul motan un castel pentru amărâtul lui stăpân?
— Ia-te după mine! îi spuse motanul mezinului, pornind întins spre un castel din împrejurimi, acolo unde sălăşluia un temut şi foarte bogat căpcăun.
— Spune-mi, mărite căpcăun, începu motanul, e adevărat ce se zvoneşte, c-ai fi în stare să te prefaci în orice animal de pe lumea asta?
Când acesta îi răspunse că tot ce se povestea despre el era cât se poate de adevărat, motanul îl rugă să se preschimbe într-un animal mic, cât mai mic. Şi îngâmfatul căpcăun se transformă pe dată într-un... şoricel!
Asta şi aştepta motanul... Cât ai clipi, puse laba pe el şi-l înfulecă dintr-o înghiţitură! Când regele ajunse la castelul marchizului, se arătă foarte mulţumit de cât de înstărit era chipeşul tânăr. De cum se văzură, stăpânul motanului şi fiica regelui prinseră drag unul de celălalt şi, în scurt timp, făcură şi nunta. Iar isteţul motan nu mai fu nevoit să prindă şoricei, decât aşa, ca să se distreze...
Sfârșit