Lebedele sălbatice - poveste scurtă de adormit copii
Citește online povestea cu animale în română "Lebedele sălbatice", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Lebedele sălbatice" în care este vorba despre un rege care avea unsprezece fii și o fiică. După ce mama copiilor a murit, el s-a căsătorit cu o femeie care nu îi iubea pe copii lui și a încercat să-i transforme pe băieți în niște păsări urâte. A reușit să îi transforme în lebede, dar Eliza fata regelui, luptă pentru a-i face din nou oameni.
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește povestea scurtă "Lebedele sălbatice"
A fost odată un rege care avea unsprezece fii şi o singură fiică, al cărei nume era Eliza. Din nefericire, mama copiilor muri şi, curând, regele îşi luă altă nevastă.
Însă mama vitregă nu-i avea deloc la inimă pe Eliza şi pe cei unsprezece fraţi ai ei.
În cele din urmă, maştera izbuti să-i gonească pe copii de la palat. Numai că, înainte de a-i vedea plecaţi, încercă să-i prefacă pe cei unsprezece băieţi în nişte păsări hâde. În loc de asta, ei se preschimbară în unsprezece lebede frumoase. Scoţând ţipete deznădăjduite, păsările se înălţară în văzduh şi dispărură, găsindu-şi adăpost într-o pădure. Dar de îndată ce se lăsa seara, lebedele se prefăceau la loc, în oameni.
La revărsatul zorilor însă, se preschimbau iarăşi în lebede. În toată vremea asta, sora lor, Eliza, se ruga fierbinte ca vraja să se destrame.
Într-o noapte, fata visă că zboară şi ajunge la palatul unei zâne.
— Cum aş putea să le vin în ajutor fraţilor mei, zână bună? o întrebă ea.
Iar zâna îi spuse să culeagă urzici dintre cele amarnic de usturătoare, care creşteau într-un cimitir întunecos şi înfricoşător. Din urzicile acelea, spunea zâna, ar fi trebuit Eliza să împletească mai apoi unsprezece cămăşi. Dar, înainte ca fata să plece de la castelul ei, zâna cea bună o mai povăţui:
— Şi ai grijă să nu scoţi vreo vorbă, de când te vei apuca de lucrul ăsta şi până îl vei duce la bun sfârşit! Căci de vei vorbi, atunci fraţii tăi vor rămâne lebede pe vecie!
Când se trezi din vis, Eliza merse în cimitirul aflat în apropiere şi se apucă de cules cât mai multe urzici. Îşi înţepă mâinile până i se înroşiră şi i se umplură de o mulţime de băşicuţe.
Ajunsă acasă, fata călcă urzicile cu picioarele goale şi le toarse în fire pentru ţesut. Tot timpul cât lucră, nu scoase nici măcar un suspin, necum să încerce a vorbi cu fraţii ei.
Peste câteva zile cămăşile fură gata, iar Eliza le aruncă pe spinările celor unsprezece lebede. Pe dată, păsările se preschimbară în cei unsprezece fraţi ai săi. Vraja se destrămase! Copiii merseră la tatăl lor şi-i povestiră despre faptele mârşave ale mamei vitrege, iar acesta o goni numaidecât din ţară!
Însă mama vitregă nu-i avea deloc la inimă pe Eliza şi pe cei unsprezece fraţi ai ei.
În cele din urmă, maştera izbuti să-i gonească pe copii de la palat. Numai că, înainte de a-i vedea plecaţi, încercă să-i prefacă pe cei unsprezece băieţi în nişte păsări hâde. În loc de asta, ei se preschimbară în unsprezece lebede frumoase. Scoţând ţipete deznădăjduite, păsările se înălţară în văzduh şi dispărură, găsindu-şi adăpost într-o pădure. Dar de îndată ce se lăsa seara, lebedele se prefăceau la loc, în oameni.
La revărsatul zorilor însă, se preschimbau iarăşi în lebede. În toată vremea asta, sora lor, Eliza, se ruga fierbinte ca vraja să se destrame.
Într-o noapte, fata visă că zboară şi ajunge la palatul unei zâne.
— Cum aş putea să le vin în ajutor fraţilor mei, zână bună? o întrebă ea.
Iar zâna îi spuse să culeagă urzici dintre cele amarnic de usturătoare, care creşteau într-un cimitir întunecos şi înfricoşător. Din urzicile acelea, spunea zâna, ar fi trebuit Eliza să împletească mai apoi unsprezece cămăşi. Dar, înainte ca fata să plece de la castelul ei, zâna cea bună o mai povăţui:
— Şi ai grijă să nu scoţi vreo vorbă, de când te vei apuca de lucrul ăsta şi până îl vei duce la bun sfârşit! Căci de vei vorbi, atunci fraţii tăi vor rămâne lebede pe vecie!
Când se trezi din vis, Eliza merse în cimitirul aflat în apropiere şi se apucă de cules cât mai multe urzici. Îşi înţepă mâinile până i se înroşiră şi i se umplură de o mulţime de băşicuţe.
Ajunsă acasă, fata călcă urzicile cu picioarele goale şi le toarse în fire pentru ţesut. Tot timpul cât lucră, nu scoase nici măcar un suspin, necum să încerce a vorbi cu fraţii ei.
Peste câteva zile cămăşile fură gata, iar Eliza le aruncă pe spinările celor unsprezece lebede. Pe dată, păsările se preschimbară în cei unsprezece fraţi ai săi. Vraja se destrămase! Copiii merseră la tatăl lor şi-i povestiră despre faptele mârşave ale mamei vitrege, iar acesta o goni numaidecât din ţară!
Sfârșit
