Iulia Jilinschi - Biografie și operă
Biografia scriitoarei Iulia Jilinschi, născută pe 3 aprilie 1955 în satul Parcani, județul Tighina, Republica Moldova. Scriitoarea Iulia Jilinschi ne-a trimis pentru a fi citită aici pe site, prima poveste "Minunile de Crăciun" din seria de șapte povești fantastice numită "Prințesa Transilvaniei". Sperăm să primim de la dânsa și celelalte povești pentru a le publica pe site. Mulțumim doamnei Jilinschi și vă așteptăm cu comentarii despre povestea "Minunile de Crăciun".
Iulia Jilinschi - Biografie
Iulia Jilinschi, născută pe 3 aprilie 1955 în satul Parcani, județul Tighina, Republica Moldova. Ca și atunci, căsuța părintească stă sprijinită de pod, obosită de timp și evenimente.
Iar Parcanii și astăzi sunt un loc pitoresc. Dar prin anii 90 ai secolului trecut, aici s-a vărsat mult sânge. Posibil ca acest loc controversat, între două maluri ale Nistrului, să-și fi lăsat amprenta pe destinul meu, deloc simplu. Chiar nașterea mea, a fost o minune pentru părinți. Medicii i-au spus mamei, că nu va avea copii. Ea s-a rugat Mumei Natura, să-i dea un copil.
S-a rugat Nistrului, cu apele sale mistice. Se spune, că undeva în albia lui se află poarta Raiului. Nu degeaba pe malurile Nistrului, sunt multe Mănăstiri uimitoare prin istoria lor.
Astfel, când puterea sovietică a tăbărât pe Lăcașul Sfânt de la Saharna, călugării au luptat până au căzut toți, până la unul, urmând prorocirii de o sută de ani, a unui călugăr prezicător, despre moartea ordinului monahal al mănăstirii.
La Mănăstirea Ţipova, Domnitorul al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare, s-a cununat cu Voichița, cea de-a treia soție. Iar fiica lui, Elena era atât de frumoasă, încât a devenit prototipul Preafrumoasei Elena, din poveștile populare rusești. S-a măritat cu Ivan cel Tânăr, fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel Mare și avut la curtea Ţarului Rus, o soartă grea și plină de taine... În cărțile mele se descriu fapte reale, care denotă, că Prințul Charles al Marei Britaniei, este descendent direct din neamul Domnitorului al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare și prin acesta rudă cu Domnitorul al Ţării Românești Vlad Ţepeș, numit Dracula. Cu alte cuvinte, m-am născut într-un loc, cu puteri mistice, care vrând-nevrând m-au ghidat spre magie. Dar dilema „a fi sau a nu fi”, m-a însoțit de la naștere - mă născusem moartă... Mama era distrusă de durere și deznădejde. Şi atunci în casă a intrat bunica Ecaterina Stașevschi. (Travaliul a fost scurt și mama a născut acasă, asistată de o moașă). Pe vremuri bunica a fost o vindecătoare recunoscută în toată Moldova. Dar ca pe mulți alții, puterea stalinistă a nenorocit-o - pe soțul ei, director de școală și profesor de matematică și geografie, l- au dus în Siberia, apoi i-a fost luată prisaca de albine (ea trata oamenii cu remedii în baza de produse apicole). În 1955 bunica trăia la fiul ei, directorul școlii din Lozova, raionul Strășeni.
Moașa i-a spus că a pus pruncul mort învelit în cearșaf în tindă. Bunica m-a scos repede afară și a început să-mi frece cu iuțeală trupușorul sub ploaia de primăvară. Sub jetul de apă din burlan pielea mea din vânătă s-a făcut roză, iar fața s-a încrețit de frig. Apa cerească a făcut minunea. Atunci bunica a intrat iute în casă și m-a vârât într-un lighean, în care a turnat apă fierbinte din ceainic și a început să mă lovească puternic peste spate. N-am avut încontr-o și am țipat, înțelegând că bunica o să insiste până nu voi învia. După înviere, a urmat diagnosticul dezolant al unui pediatru bun din Tiraspol, l-a care m-a dus bunica - fractură la șira spinării:
- „Ați înviat-o, dar mai bine n-o făceați...”, - așa a spus el. Din ziua aceea bunica s-a mutat la noi și a început să mă trateze chiar ea. M-a legat de o scândură, pe care a învelit-o cu o plăpumioară și i-a spus mamei, că oasele sunt moi de tot și fractura se va prinde, iar medicii tradiționaliști nu-s chiar atât de buni, pe cât îi vrea lumea. La care mama i-a replicat, că medicul are o experiență bogată și știe ce vorbește. Bunica i-a răspuns: „Medicii capitulează în fața morții și a bolilor. Uneori boala trebuie învinsă cu credință și insistență”. În fiecare seară mă îmbăia în infuzie de foi de nuc, apoi mă masa cu poțiuni și unsori pe rețete inventate de ea. Apoi îmi făcea băi alternante cu apă rece și apă caldă cu buruieni de leac.
De atunci, apa rece este pentru mine un remediu revitalizant și dătător de viață...
Părinții mei sunt niște personalități minunate. Erau învățători cu studii superioare, spre deosebire de alți profesori, care făcuseră doar niște cursuri - pe atunci era insuficiență de cadre didactice și pentru a ameliora situația, se țineau aceste cursuri de scurtă durată, de unde ieșeau profesori cu duiumul.
Tatăl, Iacob Jilinschi, era profesor de chimie, iar mama Lidia - de limba și literatura română.
Fiind profesori, învățau elevii la școală și pe mine acasă - la trei ani deja citeam, iar la cinci am însușit tot materialul claselor primare. Mama preda la clasele primare, iar pe mine mă lua cu ea la lecții. Ca să mă țină ocupată, îmi dădea lucrări de sine-statoare, bunăoară, să scriu o compunere... La cinci ani chiar și poezii am scris despre natură, soare, lună, stele și anotimpuri. La cinci ani oficial am devenit elevă în clasa întâi, cu temele deja însușite, spre nemulțumirea și invidia colegilor. Profesorii se certau între ei - cine și la care olimpiadă să mă trimită. La cincisprezece ani am absolvit școala excelent cu note de zece... Dar cel mai important învățător din viața mea, a fost bunica. Ea m-a învățat dragostea, pentru știință și natură. De la ea, aproape din pruncie, am învățat limba rusă. La orele de rusă vorbeam numai eu și profesorul. În fiecare zi, de plăcere, scriam compuneri în rusă. Îmi plăcea obiectul și profesoara de rusă Victoria Pavlovna din Orenburg, era preferata mea din școală. Am citit o mare de cărți, din care majoritatea în rusă, deoarece pe atunci cărțile de literatură artistică se editau predominant în limba rusă. Atunci când colegii mei își petreceau timpul, păscând vaci și oi, sau lucrând pe lanurile colhozului, eu citeam. Una din cărțile cele mai impresionante a fost „O Mie și Una de Nopți”, pe care am citit-o la 6 ani. La dispoziția mea era biblioteca părinților, care creștea mereu din contul cărților dăruite și semnate de elevi și biblioteca satului. Niciodată nu m-a interesat literatura în spirit comunist, de parcă puterea care m-a readus la viață mi-a dat o înțelegere adâncă a lucrurilor, care nu mă lăsa să-mi pierd timpul cu lucrurile neesențiale și superficiale.
Doar la lecții răspundeam conform canoanelor cerute pe atunci și luam note de cinci cu plus. E posibil să fi fost influențată de repulsia mamei, pentru literatura moldovenească din acea perioada - despre comunism, colhoznici, muncitori și nemuritorul Lenin - exaltare artificială, fără suflet. Nimic înălțător și interesant. Cu astfel de literatură se educau pe atunci tinerii.
Aflându-se la noi într-o vacanță de creație, Grigore Botezatu, unchiul meu prin alianță (e soțul mătușii Iulia, sora mamei, profesor de limbă și literatură română) și vestit scriitor de povești, cercetător și culegător al folclorului și doctor în filologie, m-a surprins, când citeam o carte sub un măr rotat cu crengile până la pământ. Era nuvela „Bulgăre De Seu” a lui Guy De Maupassant. Cam ce puteam eu pricepe la 6 ani, din cele scrise de Maupassant? Aflând pățania, mama s-a întristat, căci la vârsta atât de fragedă, e bine să citești povești. Aveam un raft cu povești din toate țările lumii, pe care mi le-a dăruit unchiul. Din acea zi a început să-mi dea cărți cu povești și să mă întrebe despre cele citite. Izbuteam să citesc și cele impuse de părinți și cele alese de mine. Cărțile mi-au fost și prieteni și educatori.
...Mi-amintesc cum mama mereu îl jelea pe bunicu, Victor Stașevschi. A fost supus represaliilor și inițial a fost condamnat la moarte. Bunica a reușit să-i cumpere viața cu o mită exorbitantă în diamante (chiar și pe vremea lui Stalin era corupție), ca să-i înlocuiască pedeapsa capitală cu închisoarea pe viață. Bunelul s-a născut în Basarabia, a făcut armata în flota rusească, iar după, a făcut colegiul de pedagogie din Sankt-Petersburg. Multe lucruri despre el în familie se vorbeau pe șoptite. S-a întors abia după nașterea mea, foarte bolnav și slăbit. Era dintr-un neam de longevivi (unii bărbați ajungeau la 106 ani), dar el a murit devreme, când eu împlinisem abia 10 ani. Mi-amintesc cum în clasa opta, la un Concurs Unional de Limba Materna am scris o compunere, care, paremie-se se numea „Cu ce începe Patria”, și am luat primul loc în RSSM. Am primit cadou o invitație la Facultatea de Jurnalistică sau Filologie, astfel, dacă aș fi dat curs acestei invitații, aș fi fost scutită de examenele de înmatriculare. Dar știind câtă bătaie de cap le-ar fi dat firea mea liberă și încăpățânată, dacă aș învăța la litere, părinții nu m-au lăsat.
Ştiau prea bine câte neplăceri, din cauza regilor, prinților și prințeselor din poveștile sale, a avut unchiul Grigore Botezatu, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS, cu cărți editate în peste 75 de țări. E un om modest și muncitor, acum, la 90 de ani, lucrează foarte mult.
După zodie sunt un Berbec, evident cu o fire directă. Părinții mi-au recomandat Universitatea Tehnică. Desenam bine, cântam la vioară și scriam versuri, dar am ales Universitatea Tehnică din Chișinău și cea mai de prestigiu facultate, după părerea tatălui meu - inginer tehnolog în industria de conserve, cu un concurs nebun. Am fost înmatriculată, devenind cea mai tânără studentă. Obiectele tehnice, deși le asimilam ușor, nu-mi plăceau.
Şi am continuat să citesc literatura artistică, de astă dată de la biblioteca Universității.
Am abandonat studiile în anul doi și m-am transferat la Kiev, la facultatea tehnologia panificației. M-am îndrăgostit de oraș, dar viitoare profesie mă plictisea. Din nou, citeam și făceam notițe în caiet, descoperirile mele despre lume, care, din păcate s-au pierdut.
Iar Parcanii și astăzi sunt un loc pitoresc. Dar prin anii 90 ai secolului trecut, aici s-a vărsat mult sânge. Posibil ca acest loc controversat, între două maluri ale Nistrului, să-și fi lăsat amprenta pe destinul meu, deloc simplu. Chiar nașterea mea, a fost o minune pentru părinți. Medicii i-au spus mamei, că nu va avea copii. Ea s-a rugat Mumei Natura, să-i dea un copil.
S-a rugat Nistrului, cu apele sale mistice. Se spune, că undeva în albia lui se află poarta Raiului. Nu degeaba pe malurile Nistrului, sunt multe Mănăstiri uimitoare prin istoria lor.
Astfel, când puterea sovietică a tăbărât pe Lăcașul Sfânt de la Saharna, călugării au luptat până au căzut toți, până la unul, urmând prorocirii de o sută de ani, a unui călugăr prezicător, despre moartea ordinului monahal al mănăstirii.
La Mănăstirea Ţipova, Domnitorul al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare, s-a cununat cu Voichița, cea de-a treia soție. Iar fiica lui, Elena era atât de frumoasă, încât a devenit prototipul Preafrumoasei Elena, din poveștile populare rusești. S-a măritat cu Ivan cel Tânăr, fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel Mare și avut la curtea Ţarului Rus, o soartă grea și plină de taine... În cărțile mele se descriu fapte reale, care denotă, că Prințul Charles al Marei Britaniei, este descendent direct din neamul Domnitorului al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare și prin acesta rudă cu Domnitorul al Ţării Românești Vlad Ţepeș, numit Dracula. Cu alte cuvinte, m-am născut într-un loc, cu puteri mistice, care vrând-nevrând m-au ghidat spre magie. Dar dilema „a fi sau a nu fi”, m-a însoțit de la naștere - mă născusem moartă... Mama era distrusă de durere și deznădejde. Şi atunci în casă a intrat bunica Ecaterina Stașevschi. (Travaliul a fost scurt și mama a născut acasă, asistată de o moașă). Pe vremuri bunica a fost o vindecătoare recunoscută în toată Moldova. Dar ca pe mulți alții, puterea stalinistă a nenorocit-o - pe soțul ei, director de școală și profesor de matematică și geografie, l- au dus în Siberia, apoi i-a fost luată prisaca de albine (ea trata oamenii cu remedii în baza de produse apicole). În 1955 bunica trăia la fiul ei, directorul școlii din Lozova, raionul Strășeni.
Moașa i-a spus că a pus pruncul mort învelit în cearșaf în tindă. Bunica m-a scos repede afară și a început să-mi frece cu iuțeală trupușorul sub ploaia de primăvară. Sub jetul de apă din burlan pielea mea din vânătă s-a făcut roză, iar fața s-a încrețit de frig. Apa cerească a făcut minunea. Atunci bunica a intrat iute în casă și m-a vârât într-un lighean, în care a turnat apă fierbinte din ceainic și a început să mă lovească puternic peste spate. N-am avut încontr-o și am țipat, înțelegând că bunica o să insiste până nu voi învia. După înviere, a urmat diagnosticul dezolant al unui pediatru bun din Tiraspol, l-a care m-a dus bunica - fractură la șira spinării:
- „Ați înviat-o, dar mai bine n-o făceați...”, - așa a spus el. Din ziua aceea bunica s-a mutat la noi și a început să mă trateze chiar ea. M-a legat de o scândură, pe care a învelit-o cu o plăpumioară și i-a spus mamei, că oasele sunt moi de tot și fractura se va prinde, iar medicii tradiționaliști nu-s chiar atât de buni, pe cât îi vrea lumea. La care mama i-a replicat, că medicul are o experiență bogată și știe ce vorbește. Bunica i-a răspuns: „Medicii capitulează în fața morții și a bolilor. Uneori boala trebuie învinsă cu credință și insistență”. În fiecare seară mă îmbăia în infuzie de foi de nuc, apoi mă masa cu poțiuni și unsori pe rețete inventate de ea. Apoi îmi făcea băi alternante cu apă rece și apă caldă cu buruieni de leac.
De atunci, apa rece este pentru mine un remediu revitalizant și dătător de viață...
Părinții mei sunt niște personalități minunate. Erau învățători cu studii superioare, spre deosebire de alți profesori, care făcuseră doar niște cursuri - pe atunci era insuficiență de cadre didactice și pentru a ameliora situația, se țineau aceste cursuri de scurtă durată, de unde ieșeau profesori cu duiumul.
Tatăl, Iacob Jilinschi, era profesor de chimie, iar mama Lidia - de limba și literatura română.
Fiind profesori, învățau elevii la școală și pe mine acasă - la trei ani deja citeam, iar la cinci am însușit tot materialul claselor primare. Mama preda la clasele primare, iar pe mine mă lua cu ea la lecții. Ca să mă țină ocupată, îmi dădea lucrări de sine-statoare, bunăoară, să scriu o compunere... La cinci ani chiar și poezii am scris despre natură, soare, lună, stele și anotimpuri. La cinci ani oficial am devenit elevă în clasa întâi, cu temele deja însușite, spre nemulțumirea și invidia colegilor. Profesorii se certau între ei - cine și la care olimpiadă să mă trimită. La cincisprezece ani am absolvit școala excelent cu note de zece... Dar cel mai important învățător din viața mea, a fost bunica. Ea m-a învățat dragostea, pentru știință și natură. De la ea, aproape din pruncie, am învățat limba rusă. La orele de rusă vorbeam numai eu și profesorul. În fiecare zi, de plăcere, scriam compuneri în rusă. Îmi plăcea obiectul și profesoara de rusă Victoria Pavlovna din Orenburg, era preferata mea din școală. Am citit o mare de cărți, din care majoritatea în rusă, deoarece pe atunci cărțile de literatură artistică se editau predominant în limba rusă. Atunci când colegii mei își petreceau timpul, păscând vaci și oi, sau lucrând pe lanurile colhozului, eu citeam. Una din cărțile cele mai impresionante a fost „O Mie și Una de Nopți”, pe care am citit-o la 6 ani. La dispoziția mea era biblioteca părinților, care creștea mereu din contul cărților dăruite și semnate de elevi și biblioteca satului. Niciodată nu m-a interesat literatura în spirit comunist, de parcă puterea care m-a readus la viață mi-a dat o înțelegere adâncă a lucrurilor, care nu mă lăsa să-mi pierd timpul cu lucrurile neesențiale și superficiale.
Doar la lecții răspundeam conform canoanelor cerute pe atunci și luam note de cinci cu plus. E posibil să fi fost influențată de repulsia mamei, pentru literatura moldovenească din acea perioada - despre comunism, colhoznici, muncitori și nemuritorul Lenin - exaltare artificială, fără suflet. Nimic înălțător și interesant. Cu astfel de literatură se educau pe atunci tinerii.
Aflându-se la noi într-o vacanță de creație, Grigore Botezatu, unchiul meu prin alianță (e soțul mătușii Iulia, sora mamei, profesor de limbă și literatură română) și vestit scriitor de povești, cercetător și culegător al folclorului și doctor în filologie, m-a surprins, când citeam o carte sub un măr rotat cu crengile până la pământ. Era nuvela „Bulgăre De Seu” a lui Guy De Maupassant. Cam ce puteam eu pricepe la 6 ani, din cele scrise de Maupassant? Aflând pățania, mama s-a întristat, căci la vârsta atât de fragedă, e bine să citești povești. Aveam un raft cu povești din toate țările lumii, pe care mi le-a dăruit unchiul. Din acea zi a început să-mi dea cărți cu povești și să mă întrebe despre cele citite. Izbuteam să citesc și cele impuse de părinți și cele alese de mine. Cărțile mi-au fost și prieteni și educatori.
...Mi-amintesc cum mama mereu îl jelea pe bunicu, Victor Stașevschi. A fost supus represaliilor și inițial a fost condamnat la moarte. Bunica a reușit să-i cumpere viața cu o mită exorbitantă în diamante (chiar și pe vremea lui Stalin era corupție), ca să-i înlocuiască pedeapsa capitală cu închisoarea pe viață. Bunelul s-a născut în Basarabia, a făcut armata în flota rusească, iar după, a făcut colegiul de pedagogie din Sankt-Petersburg. Multe lucruri despre el în familie se vorbeau pe șoptite. S-a întors abia după nașterea mea, foarte bolnav și slăbit. Era dintr-un neam de longevivi (unii bărbați ajungeau la 106 ani), dar el a murit devreme, când eu împlinisem abia 10 ani. Mi-amintesc cum în clasa opta, la un Concurs Unional de Limba Materna am scris o compunere, care, paremie-se se numea „Cu ce începe Patria”, și am luat primul loc în RSSM. Am primit cadou o invitație la Facultatea de Jurnalistică sau Filologie, astfel, dacă aș fi dat curs acestei invitații, aș fi fost scutită de examenele de înmatriculare. Dar știind câtă bătaie de cap le-ar fi dat firea mea liberă și încăpățânată, dacă aș învăța la litere, părinții nu m-au lăsat.
Ştiau prea bine câte neplăceri, din cauza regilor, prinților și prințeselor din poveștile sale, a avut unchiul Grigore Botezatu, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS, cu cărți editate în peste 75 de țări. E un om modest și muncitor, acum, la 90 de ani, lucrează foarte mult.
După zodie sunt un Berbec, evident cu o fire directă. Părinții mi-au recomandat Universitatea Tehnică. Desenam bine, cântam la vioară și scriam versuri, dar am ales Universitatea Tehnică din Chișinău și cea mai de prestigiu facultate, după părerea tatălui meu - inginer tehnolog în industria de conserve, cu un concurs nebun. Am fost înmatriculată, devenind cea mai tânără studentă. Obiectele tehnice, deși le asimilam ușor, nu-mi plăceau.
Şi am continuat să citesc literatura artistică, de astă dată de la biblioteca Universității.
Am abandonat studiile în anul doi și m-am transferat la Kiev, la facultatea tehnologia panificației. M-am îndrăgostit de oraș, dar viitoare profesie mă plictisea. Din nou, citeam și făceam notițe în caiet, descoperirile mele despre lume, care, din păcate s-au pierdut.
M-am întors la părinți în Chișinău.
M-am măritat cu Guțu Vitalie, pe care-i iubesc și acum, după 40 de ani de căsnicie.
Abia atunci mi-am ales ceva mai pe plac - Facultatea de Arhitectură. Am fost înscrisă în anul doi, deoarece învățasem deja prin instituții de învățământ superior. Nu am mers la arhitectura propriu-zisă, erau prea mari diferențele de obiecte. Specialitatea mea era urbanistica și designul peisagistic. De data aceasta am dus studiile la bun sfârșit - era interesant, se studia arhitectura marilor orașe ale lumii, ca inspirație pentru când vom ajunge și noi să proiectăm orașe.
Iar corpul profesoral, în majoritate, erau de la catedra de arhitectură din Sank-Petersburg.
Le-am promis părinților, care erau convinși că studiile superioare înnobilează și dă o experiență importantă, că-mi voi primi diploma...
Am născut o fată, unicul copil, Guțu Laura, care devenise sensul existenței mele.
Am absolvit Universitatea, spre bucuria tuturor, dar nu a fost să fie bine - din neglijența medicilor, am luat o boală, pe atunci necurabilă... Timp de 10 ani, câte jumate de an, eram internată în spitale, unde încercam să scap de infecția cu stafilococul albastru, apoi l-au mai găsit și pe cel auriu. Şi într-o zi s-a pronunțat verdictul - nu se mai poate face nimic! De aici încolo, nici remediile naturiste ale bunicii nu mă mai puteau ajuta, fără riturile magice, în care forța cuvântului e primordială. Şi maică-mea m-a convins să merg la o bătrână, vestită vindecătoare din satul Obreja, la care veneau oameni disperați, care, pe atunci, umpleau toate avioanele la zboruri din Moscova și Leningrad, spre Moldova. Era vestită în toată Uniunea Sovietică, bunica - vrăjitoare Maria, prin magia ei de vindecare rurală, de esență balcanică. Magia Balcanică, pecetluită cu 7 sigilii, a dovedit forța ei adevărată. Am mers la ea cu pile. M-a sfătuit un elev de¬al mamei, primul secretar al comitetului orășenesc de partid din Chișinău, Uzun, care mai apoi a devenit Ministrul Construcțiilor al RSSM. El a venit cu automobil „Volga” de serviciu să-și felicite învățătoare iubită și i-a dăruit mamei flori și o cutie de bomboane „Meteorit”. Mama a început să plângă și i-a spus, că pe singura ei fată, pe Lealea, au trimis-o medicii să moară acasă... La poarta babei Maria, se aliniaseră un șir lung de automobile “Lada”.
Vroiam să plec, nu credeam că cineva sau ceva mă poate salva, dar mama nu mă lăsa.
Aveam 27 de ani și-mi rămânea de trăit ceasuri numărate, pe care nu vroiam să le petrec cu o bătrână necărturară, spre deosebire de bunica mea Elisaveta, care a făcut școala regală de fete. M-a primit bunica Maria, așa necrezătoare cum eram, cu comunismul științific la perfecție... Şi mi-a vorbit așa moldovenește: - Ce frumoasă ești, Iulia, și foarte deșteaptă, și nu crezi deloc în puterile mele. Dar să știi, că ți-i făcut de multe ori din invidie și porți pe tine negreața deochiurilor, pe care le-ai adunat până acum. Dacă nu veneai la mine - ai mai fi avut de trăit: o zi-două! Ai ajuns la vreme. Citesc după ochii tăi viitorul, după 50 de ani te vei proslăvi.
Vie ești, pentru că ochii tăi sunt deosebiți, Îngerul Păzitor, te iubește și te-a adus la mine, trecându-te prin șirul de oameni, care așteaptă afară. Iar într-o bună zi, vei ajunge la magie, când vei simți puterea vrăjii mele. Şi pentru că ai trecut la naștere prin moarte (asta citesc în ochii tăi), 7-te Îngeri a trimis Dumnezeu, să te salveze.
- Pentru ce? - făcui eu pe Toma Necredinciosul.
- Pentru că ei salvează numai oameni deosebiți, de care are nevoie lumea și care vor face descoperiri. Ai pecetea Domnului pe tine. Ştiu că nu crezi în El, odată nu te-ai uitat la icoană, dar ea are 300 de ani. Este pecetea unui talent enorm, pe care o văd doar magicienii. Iar acum împreună vom lupta cu moartea ta. O văd la spatele tău, gata-gata să-și pună mâinile pe umerii tăi, și dacă le pune, nu te mai poate salva nimic.
- Şi mata nu te temi s-o lași în casă? - am întrebat-o eu cu zeflemea.
- Îmi zâmbește victorios de fiecare dată, când întră în casa mea, în urma unui om grav bolnav... Nu mi-i frică, eu cu Magia mea Albă din Balcani știu s-o gonesc!
Vorba bătrânei de 75 de ani, în costum național moldovenesc mi s-a părut simplă și stranie. Casa ei era împodobită cu broderii pe la icoane și cu scaunele de pe coridor, ca în secția de internare a spitalului... Acest anturaj îmi stârnea râsul.
Ea a făcut pentru mine două ritualuri, unul cu oglinda și al doilea la poarta cimitirului, unde, cu câteva cuvinte și cu o băsmăluță, am întors moartea de la mine. Baba Maria, mi-a dat de grijă, ca timp de 36 de ore, după ritual să nu mă privesc în oglindă. La trecerea acestui timp, am văzut în oglindă un chip total diferit, de cel care-l aveam ultimii ani - ochii erau vii, se luase de pe ei, ceața morții. Nu m-am mai întors la spital și mi-am pus scopul să studiez magia meleagurilor mele, apoi și pe cea Transilvăneană, despre care am scris o serie de cărți.
Uneori o vizitam pe verișoara bunicii Elisaveta Hohlova, care trăia în București, unde în 1917 s-a refugiat din Sankt-Petersburg. Tatăl ei era secretarul Dumei, pe vremea împăratului Nicolai II și era foarte bogat. Lui îi aparținea fabrica textilă din Riga. Elizaveta l-a cunoscut personal pe renumitul cântăreț, compozitor, actor și poet din prima jumătate a secolului XX, Alexandr Nicolaevici Vertinschii. Deseori se întâlnea cu legendarul rus împreună cu soțul său bulgar Uzunov, tatăl căruia era Patriarhul Bulgariei. Vara bunicii era deosebită. Ea mi-a altoit dragostea pentru Sankt-Peterburg, unde familia ei avea propriul palat. Tatăl și fratele au fost uciși de bolșevici. La insistența tatălui, ea și surorile ei s-au salvat, refugiindu-se mai întâi la bunica în Basarabia, care locuia într-un sat de lângă Chișinău. Dar erau atât de speriate, încât peste o lună au plecat la București, convinse că ciuma roșie nu va pătrunde în împărăția reginei Maria, care, de altfel, avea rădăcini rusești. Dar nu peste mult timp puterea sovietică s-a instalat în România și Elizaveta, a fost chiar translatoarea secretarului general al Partidului Comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, căruia îi purta o stimă deosebită. Cânta extraordinar de frumos romanțe rusești și românești, acompaniindu-și la chitară. Iubea România deopotrivă cu Rusia. Pentru mine, fată de la sat, a rămas mereu în amintiri persoana, care a unit în închipuirea mea două culturi și două limbi. Îi scriam scrisori în rusă și în română. Scrisorile în română către ea le scriam cu grafie latină, cum m-a învățat mama...
Această împletitură culturală, este un leitmotiv prezent destul de des în cărțile mele. Eroii sunt în relații de rubedenie, unind prin sine aceste două meleaguri dragi inimii mele. Şi nu știu care mi-i mai drag.
În căutările mele i-am vizitat pe cei mai buni magicieni, făceam notițe. Vedeam șirurile de oameni, veniți după ajutor și groaza de bani cu care plăteau. Atunci am decis să descriu în cărți de magie, simplu și pe înțeles, toate secretele, pe care le voi afla până la 50 de ani.
După absolvirea Facultății de Arhitectură, am lucrat la Institutul de Proiectare Chișinău, mai întâi în calitate de inginer-constructor, apoi inginer superior și managerul firmei, cu o vechime de muncă de 25 de ani.
Astfel, în afara orelor de lucru, învățam lucruri noi despre Magia Albă. Aceste cunoștințe m¬au ajutat să rezist vitregiilor soartei, să fiu mai puternică. Am devenit mai bună și mai înțelegătoare, cei drept acestea s-au dovedit a fi necompatibile cu legile nescrise ale timpurilor noi și ale economiei de piață.
Am început să scriu la 47 de ani. La început au fost cărți de magie în limba română.
Aceasta a fost primul meu dialog cu cititorul. A urmat povestea “Prințesa Lunna”, apoi “Fiica Pescarului” si “Fiica Cititorului În Stele”.
La una din întâlnirile cu partenerii de afaceri din România, ai soțului, era prezent prietenul lui din Sankt-Petersburg Evghenii Rîbin. El a rămas surprins de inteligența și cunoștințele mele și a menționat limbajul meu cu o carismă nemaiîntâlnită de el până atunci. Soțul i-a spus că eu scriu cărți. El m-a rugat să-i expediez manuscrisele. Urma să ceară sfatul unor scriitori ruși, dacă merită să fac literatură artistică sau să mă opresc la cărțile de magie.
Erau 4 cărți cu volumul total de peste 2000 de pagini, scrise în română și aceasta reprezenta un impediment, altfel ar fi putut fi tipărite chiar atunci, după cum a spus el. Mi-a recomandat să scriu în rusă, având un limbaj elevat și un dar bun de naratoare. Astfel voi începe să tipăresc în Rusia, de unde se deschid mai multe perspective.
I-am urmat sfatul. Am expediat cărțile și am primit recenzii bune de la unii scriitori din Sankt-Petersburg, membri ai Uniunii Scriitorilor din Rusia.
În 2007 m-am mutat cu traiul la București, România, care era deja membru al Uniunii Europene. Vroiam să-mi public cărțile acolo, ca autor european.
În 2009 s-a publicat povestea “Prințesa Transilvaniei” și “Magia Traiului Îmbelșugat”, care au fost primite cu brio. Nu m-am așteptat la un asemenea succes. Cititorii mi-au evaluat opera cu 10 puncte din 10.
Ţin să adaug, că povestea “Prințesa Transilvaniei: Minunile de Crăciun”, îmi este cea mai scumpă, deoarece din cauza ei am trecut prin propria școală a umilinței ca personalitate și scriitor. Trecând prin acest teasc, m-am înnobilat, am devenit mai bună și mai curată.
M-am măritat cu Guțu Vitalie, pe care-i iubesc și acum, după 40 de ani de căsnicie.
Abia atunci mi-am ales ceva mai pe plac - Facultatea de Arhitectură. Am fost înscrisă în anul doi, deoarece învățasem deja prin instituții de învățământ superior. Nu am mers la arhitectura propriu-zisă, erau prea mari diferențele de obiecte. Specialitatea mea era urbanistica și designul peisagistic. De data aceasta am dus studiile la bun sfârșit - era interesant, se studia arhitectura marilor orașe ale lumii, ca inspirație pentru când vom ajunge și noi să proiectăm orașe.
Iar corpul profesoral, în majoritate, erau de la catedra de arhitectură din Sank-Petersburg.
Le-am promis părinților, care erau convinși că studiile superioare înnobilează și dă o experiență importantă, că-mi voi primi diploma...
Am născut o fată, unicul copil, Guțu Laura, care devenise sensul existenței mele.
Am absolvit Universitatea, spre bucuria tuturor, dar nu a fost să fie bine - din neglijența medicilor, am luat o boală, pe atunci necurabilă... Timp de 10 ani, câte jumate de an, eram internată în spitale, unde încercam să scap de infecția cu stafilococul albastru, apoi l-au mai găsit și pe cel auriu. Şi într-o zi s-a pronunțat verdictul - nu se mai poate face nimic! De aici încolo, nici remediile naturiste ale bunicii nu mă mai puteau ajuta, fără riturile magice, în care forța cuvântului e primordială. Şi maică-mea m-a convins să merg la o bătrână, vestită vindecătoare din satul Obreja, la care veneau oameni disperați, care, pe atunci, umpleau toate avioanele la zboruri din Moscova și Leningrad, spre Moldova. Era vestită în toată Uniunea Sovietică, bunica - vrăjitoare Maria, prin magia ei de vindecare rurală, de esență balcanică. Magia Balcanică, pecetluită cu 7 sigilii, a dovedit forța ei adevărată. Am mers la ea cu pile. M-a sfătuit un elev de¬al mamei, primul secretar al comitetului orășenesc de partid din Chișinău, Uzun, care mai apoi a devenit Ministrul Construcțiilor al RSSM. El a venit cu automobil „Volga” de serviciu să-și felicite învățătoare iubită și i-a dăruit mamei flori și o cutie de bomboane „Meteorit”. Mama a început să plângă și i-a spus, că pe singura ei fată, pe Lealea, au trimis-o medicii să moară acasă... La poarta babei Maria, se aliniaseră un șir lung de automobile “Lada”.
Vroiam să plec, nu credeam că cineva sau ceva mă poate salva, dar mama nu mă lăsa.
Aveam 27 de ani și-mi rămânea de trăit ceasuri numărate, pe care nu vroiam să le petrec cu o bătrână necărturară, spre deosebire de bunica mea Elisaveta, care a făcut școala regală de fete. M-a primit bunica Maria, așa necrezătoare cum eram, cu comunismul științific la perfecție... Şi mi-a vorbit așa moldovenește: - Ce frumoasă ești, Iulia, și foarte deșteaptă, și nu crezi deloc în puterile mele. Dar să știi, că ți-i făcut de multe ori din invidie și porți pe tine negreața deochiurilor, pe care le-ai adunat până acum. Dacă nu veneai la mine - ai mai fi avut de trăit: o zi-două! Ai ajuns la vreme. Citesc după ochii tăi viitorul, după 50 de ani te vei proslăvi.
Vie ești, pentru că ochii tăi sunt deosebiți, Îngerul Păzitor, te iubește și te-a adus la mine, trecându-te prin șirul de oameni, care așteaptă afară. Iar într-o bună zi, vei ajunge la magie, când vei simți puterea vrăjii mele. Şi pentru că ai trecut la naștere prin moarte (asta citesc în ochii tăi), 7-te Îngeri a trimis Dumnezeu, să te salveze.
- Pentru ce? - făcui eu pe Toma Necredinciosul.
- Pentru că ei salvează numai oameni deosebiți, de care are nevoie lumea și care vor face descoperiri. Ai pecetea Domnului pe tine. Ştiu că nu crezi în El, odată nu te-ai uitat la icoană, dar ea are 300 de ani. Este pecetea unui talent enorm, pe care o văd doar magicienii. Iar acum împreună vom lupta cu moartea ta. O văd la spatele tău, gata-gata să-și pună mâinile pe umerii tăi, și dacă le pune, nu te mai poate salva nimic.
- Şi mata nu te temi s-o lași în casă? - am întrebat-o eu cu zeflemea.
- Îmi zâmbește victorios de fiecare dată, când întră în casa mea, în urma unui om grav bolnav... Nu mi-i frică, eu cu Magia mea Albă din Balcani știu s-o gonesc!
Vorba bătrânei de 75 de ani, în costum național moldovenesc mi s-a părut simplă și stranie. Casa ei era împodobită cu broderii pe la icoane și cu scaunele de pe coridor, ca în secția de internare a spitalului... Acest anturaj îmi stârnea râsul.
Ea a făcut pentru mine două ritualuri, unul cu oglinda și al doilea la poarta cimitirului, unde, cu câteva cuvinte și cu o băsmăluță, am întors moartea de la mine. Baba Maria, mi-a dat de grijă, ca timp de 36 de ore, după ritual să nu mă privesc în oglindă. La trecerea acestui timp, am văzut în oglindă un chip total diferit, de cel care-l aveam ultimii ani - ochii erau vii, se luase de pe ei, ceața morții. Nu m-am mai întors la spital și mi-am pus scopul să studiez magia meleagurilor mele, apoi și pe cea Transilvăneană, despre care am scris o serie de cărți.
Uneori o vizitam pe verișoara bunicii Elisaveta Hohlova, care trăia în București, unde în 1917 s-a refugiat din Sankt-Petersburg. Tatăl ei era secretarul Dumei, pe vremea împăratului Nicolai II și era foarte bogat. Lui îi aparținea fabrica textilă din Riga. Elizaveta l-a cunoscut personal pe renumitul cântăreț, compozitor, actor și poet din prima jumătate a secolului XX, Alexandr Nicolaevici Vertinschii. Deseori se întâlnea cu legendarul rus împreună cu soțul său bulgar Uzunov, tatăl căruia era Patriarhul Bulgariei. Vara bunicii era deosebită. Ea mi-a altoit dragostea pentru Sankt-Peterburg, unde familia ei avea propriul palat. Tatăl și fratele au fost uciși de bolșevici. La insistența tatălui, ea și surorile ei s-au salvat, refugiindu-se mai întâi la bunica în Basarabia, care locuia într-un sat de lângă Chișinău. Dar erau atât de speriate, încât peste o lună au plecat la București, convinse că ciuma roșie nu va pătrunde în împărăția reginei Maria, care, de altfel, avea rădăcini rusești. Dar nu peste mult timp puterea sovietică s-a instalat în România și Elizaveta, a fost chiar translatoarea secretarului general al Partidului Comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, căruia îi purta o stimă deosebită. Cânta extraordinar de frumos romanțe rusești și românești, acompaniindu-și la chitară. Iubea România deopotrivă cu Rusia. Pentru mine, fată de la sat, a rămas mereu în amintiri persoana, care a unit în închipuirea mea două culturi și două limbi. Îi scriam scrisori în rusă și în română. Scrisorile în română către ea le scriam cu grafie latină, cum m-a învățat mama...
Această împletitură culturală, este un leitmotiv prezent destul de des în cărțile mele. Eroii sunt în relații de rubedenie, unind prin sine aceste două meleaguri dragi inimii mele. Şi nu știu care mi-i mai drag.
În căutările mele i-am vizitat pe cei mai buni magicieni, făceam notițe. Vedeam șirurile de oameni, veniți după ajutor și groaza de bani cu care plăteau. Atunci am decis să descriu în cărți de magie, simplu și pe înțeles, toate secretele, pe care le voi afla până la 50 de ani.
După absolvirea Facultății de Arhitectură, am lucrat la Institutul de Proiectare Chișinău, mai întâi în calitate de inginer-constructor, apoi inginer superior și managerul firmei, cu o vechime de muncă de 25 de ani.
Astfel, în afara orelor de lucru, învățam lucruri noi despre Magia Albă. Aceste cunoștințe m¬au ajutat să rezist vitregiilor soartei, să fiu mai puternică. Am devenit mai bună și mai înțelegătoare, cei drept acestea s-au dovedit a fi necompatibile cu legile nescrise ale timpurilor noi și ale economiei de piață.
Am început să scriu la 47 de ani. La început au fost cărți de magie în limba română.
Aceasta a fost primul meu dialog cu cititorul. A urmat povestea “Prințesa Lunna”, apoi “Fiica Pescarului” si “Fiica Cititorului În Stele”.
La una din întâlnirile cu partenerii de afaceri din România, ai soțului, era prezent prietenul lui din Sankt-Petersburg Evghenii Rîbin. El a rămas surprins de inteligența și cunoștințele mele și a menționat limbajul meu cu o carismă nemaiîntâlnită de el până atunci. Soțul i-a spus că eu scriu cărți. El m-a rugat să-i expediez manuscrisele. Urma să ceară sfatul unor scriitori ruși, dacă merită să fac literatură artistică sau să mă opresc la cărțile de magie.
Erau 4 cărți cu volumul total de peste 2000 de pagini, scrise în română și aceasta reprezenta un impediment, altfel ar fi putut fi tipărite chiar atunci, după cum a spus el. Mi-a recomandat să scriu în rusă, având un limbaj elevat și un dar bun de naratoare. Astfel voi începe să tipăresc în Rusia, de unde se deschid mai multe perspective.
I-am urmat sfatul. Am expediat cărțile și am primit recenzii bune de la unii scriitori din Sankt-Petersburg, membri ai Uniunii Scriitorilor din Rusia.
În 2007 m-am mutat cu traiul la București, România, care era deja membru al Uniunii Europene. Vroiam să-mi public cărțile acolo, ca autor european.
În 2009 s-a publicat povestea “Prințesa Transilvaniei” și “Magia Traiului Îmbelșugat”, care au fost primite cu brio. Nu m-am așteptat la un asemenea succes. Cititorii mi-au evaluat opera cu 10 puncte din 10.
Ţin să adaug, că povestea “Prințesa Transilvaniei: Minunile de Crăciun”, îmi este cea mai scumpă, deoarece din cauza ei am trecut prin propria școală a umilinței ca personalitate și scriitor. Trecând prin acest teasc, m-am înnobilat, am devenit mai bună și mai curată.
Iulia Jilinschi - Operă
În această perioadă până azi au fost scrise de mine:
1. Două romane pline de complot: “Destinul Furat” (“Stolen Destiny”) si “Fiica Regăsită - 2 volume” (“Regained Daughter - 2 Vol.”)
2. Sau scris o serie de sapte povesti-fantastice despre Prințesa Transilvaniei:
“Prințesa Transilvaniei: Minunile de Crăciun” (“Princess Of Transylvania: Christmas Miracles”); “Misterul Oglinzii Prințesei - 2 volume” (“The Mystery Of Princess’s Mirror - 2 Vol.”); “Apel de Sânge - 2 volume” (“Call Of Blood - 2 Vol”) si “Secretele Haremului - 2 volume” (“The Secrets Of Harem - 2 Vol.”)
3. Pentru nepoata iubita Ana-Luiza, am scria șaptesprezece basme-fantastice pentru toate vârstele: “Prințesa Lunna” (“Princess Lunna”); “Fiica Cititorului În Stele” (“Stargazer’s Daughter”); “Delfina - Fiica Pescarului” (“Fisherman’s Daughter Dolphin”); “Vrăjitoarea Transilvăneană Veda” (“Transylvanian Witch Veda”); “Cadoul Undinei - 3 volume”; (“Undine’s Gift - 3 Vol.”); “Aventurile Miresei”; (“Adventures Of The Bride”); “Povestea Iubirii Eterne” (“The Story Of Eternal Love”); “Cina cu Spirite” (“Dinner With Ghosts”); “Lacrima si Zâmbetul Nimfei de Apă” (“The Tear And The Smile Of A Water Nymph”);
“Dresor de Fantoma - 4 volume” (“The Ghost Handler - 4 Vol ”) și „Andromeda - Lumina Îndrumătoare - 2 volume” (“Andromeda - Guiding Light - 2 Volume”)
4. Douăzeci de cărți din seria: „Biblioteca de Aur a Magiei Transilvane si Balcanice” (“Golden Library of Transylvanian and Balkans Magic”), care include cărți intitulate: “Magia Albă Destinata Femeilor - 12 Volumuri” („White Magic For Women - 12 Vol.”); “Magia Traiului Îmbelșugat” - 5 volume” („Magic and Wealth - 5 Vol”) și „Magia Bunăstării Familiei - 3 volume” („Magic and Family Welling - 3 Vol.”).
1. Două romane pline de complot: “Destinul Furat” (“Stolen Destiny”) si “Fiica Regăsită - 2 volume” (“Regained Daughter - 2 Vol.”)
2. Sau scris o serie de sapte povesti-fantastice despre Prințesa Transilvaniei:
“Prințesa Transilvaniei: Minunile de Crăciun” (“Princess Of Transylvania: Christmas Miracles”); “Misterul Oglinzii Prințesei - 2 volume” (“The Mystery Of Princess’s Mirror - 2 Vol.”); “Apel de Sânge - 2 volume” (“Call Of Blood - 2 Vol”) si “Secretele Haremului - 2 volume” (“The Secrets Of Harem - 2 Vol.”)
3. Pentru nepoata iubita Ana-Luiza, am scria șaptesprezece basme-fantastice pentru toate vârstele: “Prințesa Lunna” (“Princess Lunna”); “Fiica Cititorului În Stele” (“Stargazer’s Daughter”); “Delfina - Fiica Pescarului” (“Fisherman’s Daughter Dolphin”); “Vrăjitoarea Transilvăneană Veda” (“Transylvanian Witch Veda”); “Cadoul Undinei - 3 volume”; (“Undine’s Gift - 3 Vol.”); “Aventurile Miresei”; (“Adventures Of The Bride”); “Povestea Iubirii Eterne” (“The Story Of Eternal Love”); “Cina cu Spirite” (“Dinner With Ghosts”); “Lacrima si Zâmbetul Nimfei de Apă” (“The Tear And The Smile Of A Water Nymph”);
“Dresor de Fantoma - 4 volume” (“The Ghost Handler - 4 Vol ”) și „Andromeda - Lumina Îndrumătoare - 2 volume” (“Andromeda - Guiding Light - 2 Volume”)
4. Douăzeci de cărți din seria: „Biblioteca de Aur a Magiei Transilvane si Balcanice” (“Golden Library of Transylvanian and Balkans Magic”), care include cărți intitulate: “Magia Albă Destinata Femeilor - 12 Volumuri” („White Magic For Women - 12 Vol.”); “Magia Traiului Îmbelșugat” - 5 volume” („Magic and Wealth - 5 Vol”) și „Magia Bunăstării Familiei - 3 volume” („Magic and Family Welling - 3 Vol.”).
Viața mea continue pe bune, pot spune că e frumoasă, atunci când alături este soțul, familia și prietenii fideli...
Continui să iubesc Moldova ca urmașii Domnitorului al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare și Sfânt. Şi România cu Transilvania ei, la care îmi pun mari speranțe în viitorul României.
O iubesc pentru energia ei deosebită, atât de necesară creației unui scriitor de povești, pentru misterele și tainele ei și pentru legendarul Voevod Vlad Ţepeș - Dracula.
Sper, că cărțile mele vor fi pe placul Dumneavoastră, și mă veți aprecia după cum merit, oarecum aprecierea Dumneavoastră, va fi mai înaltă decât mă aștept eu.
Vă iubesc pe toți - pe cei care citesc cu plăcere cărțile mele și pe cei care m-au ajutat să-mi editez cărțile, șlefuind textul și alegând idei pentru coperte.
Poveștile, romanele și cărțile mele de magie dezvăluie lumea misterioasă și magică a ținutului lui Vlad Dracula, unde natura fantastică și măreață parcă-mi șoptește incantații și descântece din ritualurilor vrăjitorești. Acolo Binele întotdeauna învinge Răul.
Meleag mai frumos nu este pe fața pământului. Şi fenomenele naturii generează totul ce poate fi simțit, auzit, văzut, imaginat și trăit...
Continui să iubesc Moldova ca urmașii Domnitorului al Ţării Moldovei Ştefan cel Mare și Sfânt. Şi România cu Transilvania ei, la care îmi pun mari speranțe în viitorul României.
O iubesc pentru energia ei deosebită, atât de necesară creației unui scriitor de povești, pentru misterele și tainele ei și pentru legendarul Voevod Vlad Ţepeș - Dracula.
Sper, că cărțile mele vor fi pe placul Dumneavoastră, și mă veți aprecia după cum merit, oarecum aprecierea Dumneavoastră, va fi mai înaltă decât mă aștept eu.
Vă iubesc pe toți - pe cei care citesc cu plăcere cărțile mele și pe cei care m-au ajutat să-mi editez cărțile, șlefuind textul și alegând idei pentru coperte.
Poveștile, romanele și cărțile mele de magie dezvăluie lumea misterioasă și magică a ținutului lui Vlad Dracula, unde natura fantastică și măreață parcă-mi șoptește incantații și descântece din ritualurilor vrăjitorești. Acolo Binele întotdeauna învinge Răul.
Meleag mai frumos nu este pe fața pământului. Şi fenomenele naturii generează totul ce poate fi simțit, auzit, văzut, imaginat și trăit...
Scriitoarea,
Iulia JILINSCHI
Iulia JILINSCHI
