Hainele cele noi ale împăratului - poveste de adormit copii pe scurt
Citește online povestea de adormit copii în română "Hainele cele noi ale împăratului", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Hainele cele noi ale împăratului" în care este vorba despre un împărat căruia îi plăceau foarte mult hainele frumoase și își cheltuia toți bani cumpărându-le. Într-o zi, doi șarlatani se laudă că pot face cele mai frumoase veșminte iar împăratul cum aude îi și cheamă la el pentru a-i face și lui un rând de haine.
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește povestea scurtă "Hainele cele noi ale împăratului"
Cu multi, foarte multi ani în urmă, trăia un împărat căruia îi plăceau atât de mult veşmintele arătoase, încât îşi cheltuia toti banii pentru a avea cea mai aleasă şi mai la modă îmbrăcăminte. Într-o zi, în împărătia cu pricina se aciuară doi pungaşi, care se lăudară în tot locul că sunt cei mai iscusiți meşteri, în stare să croiască cele mai frumoase straie de pe pământ. Bineînteles că împăratul ceru să fie aduşi numaidecât dinaintea sa.
— Măria Ta, îi spuseră cei doi şarlatani, hainele care ies din mâinile noastre au cele mai delicate culori şi modele. Şi, la drept vorbind, veşmintele astea măiestrite nici nu pot fi văzute de ochii vreunui prostănac. Stofa din care le croim are darul de a le face invizibile! Împăratul fu încântat de cele auzite.
— Neapărat trebuie să am şi eu nişte haine de-astea! le spuse el celor doi.
Aşa că le dădu zece săculeti cu galbeni, pentru a se apuca neîntârziat de lucru. Ducându-şi bănetul către atelier, cei doi şarlatani râseră pe săturate.
Meşteriră un război de ţesut, în jurul căruia se învârtiră până târziu în noapte, prefăcându-se că lucrează din greu şi că tot împletesc şi tot ţes ceva. Iar când hotărâră că straiele erau gata, cei doi croitori pretinseră că-i arată împăratului o cămaşă, nişte pantaloni şi, mai spuneau ei, o minunăţie de mantie. În realitate, lucrurile stăteau cu totul altfel... împăratul,care nu vroia nici în ruptul capului să se creadă că ar fi vreun prostănac, spuse:
— Vai de mine şi de mine, dar chiar că sunt tare frumoase!
Pentru ca imediat să se prefacă a le îmbrăca, rând pe rând. Mai târziu, Măria Sa ieşi pe stradă la o plimbare.
— Vai, ce straie alese şi ce croială minunată! îi strigau cei care-l întâlneau, nevrând niciunul să fie luat drept prostănac.
Deodată, din mijlocul mulţimii, se făcu auzit un glas de copil:
— Care straie?! Eu nu văd nicio haină pe el. Împăratul e gol!
Ştiind câtă dreptate avea copilul, toţi cei de faţă se puseră pe un râs straşnic. Iar împăratul cel neghiob o luă la fugă spre palat şi, mai multe săptămâni la rând, nu mai îndrăzni să se arate supușilor săi!
— Măria Ta, îi spuseră cei doi şarlatani, hainele care ies din mâinile noastre au cele mai delicate culori şi modele. Şi, la drept vorbind, veşmintele astea măiestrite nici nu pot fi văzute de ochii vreunui prostănac. Stofa din care le croim are darul de a le face invizibile! Împăratul fu încântat de cele auzite.
— Neapărat trebuie să am şi eu nişte haine de-astea! le spuse el celor doi.
Aşa că le dădu zece săculeti cu galbeni, pentru a se apuca neîntârziat de lucru. Ducându-şi bănetul către atelier, cei doi şarlatani râseră pe săturate.
Meşteriră un război de ţesut, în jurul căruia se învârtiră până târziu în noapte, prefăcându-se că lucrează din greu şi că tot împletesc şi tot ţes ceva. Iar când hotărâră că straiele erau gata, cei doi croitori pretinseră că-i arată împăratului o cămaşă, nişte pantaloni şi, mai spuneau ei, o minunăţie de mantie. În realitate, lucrurile stăteau cu totul altfel... împăratul,care nu vroia nici în ruptul capului să se creadă că ar fi vreun prostănac, spuse:
— Vai de mine şi de mine, dar chiar că sunt tare frumoase!
Pentru ca imediat să se prefacă a le îmbrăca, rând pe rând. Mai târziu, Măria Sa ieşi pe stradă la o plimbare.
— Vai, ce straie alese şi ce croială minunată! îi strigau cei care-l întâlneau, nevrând niciunul să fie luat drept prostănac.
Deodată, din mijlocul mulţimii, se făcu auzit un glas de copil:
— Care straie?! Eu nu văd nicio haină pe el. Împăratul e gol!
Ştiind câtă dreptate avea copilul, toţi cei de faţă se puseră pe un râs straşnic. Iar împăratul cel neghiob o luă la fugă spre palat şi, mai multe săptămâni la rând, nu mai îndrăzni să se arate supușilor săi!
Sfârșit
