Fetița cu chibrituri - poveste de adormit copii pe scurt
Citește online povestea de adormit copii în română "Fetița cu chibrituri", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Fetița cu chibrituri" în care este vorba despre o fetiță care într-o seară de iarnă geroasă stătea ghemuită la un colț de stradă și încerca să-și vândă chibriturile ca să nu fie certată de mama ei vitregă. Din păcate nu reușise să vândă nicio cutie de chibrituri iar gerul și vântul se întețeau.
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește și povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen
Citește povestea scurtă "Fetița cu chibrituri"
Într-o seară geroasă de iarnă, o fetiţă sărmană şedea ghemuită la un colţ de stradă dintr-un mare oraş.
Ningea cu fulgi mari, vântul tăios spulbera zăpada din loc în loc, iar biata fetiţă era îmbrăcată doar într-o rochiţă peticită.
Oameni grăbiţi treceau nepăsători pe lângă fetiţa cea tristă, care tremura de frig din toate încheieturile. În buzunarul rochiţei ţinea nişte cutii de chibrituri, cu care cutreierase toată ziua prin oraş, nădăjduind să vândă vreuna. Din timp în timp, fetiţa le striga trecătorilor grăbiţi:
— Chibrituri! Chibrituri de vânzare! Chibrituri...
Dar nimeni nu-i cumpăra nicio cutie şi nu-i dădea, măcar de pomană, vreun bănuţ. Mânuţele îi îngheţaseră, dar îi era frică să se întoarcă la ai săi... Nu vânduse nici măcar un băţ de chibrit şi nu putea să ducă niciun bănuţ acasă, iar mama ei vitregă tare s-ar mai fi mâniat. Găsi un locşor ferit de vânt şi, deodată, se gândi că de-ar fi aprins un băţ de chibrit, s-ar fi încălzit olecuţă. Zis şi făcut! „Hârşti!"Aprinse băţul de chibrit şi-şi făcu mâinile căuş în jurul lui.
Flacăra jucăuşă era o binecuvântare...
Îşi închipui că se află în faţa unui cămin, cu un foc mare şi vesel în vatră. Şi ce plăcută era căldura aceea! Dar băţul de chibrit se stinse, iar flacăra pieri şi odată cu ea şi focul cel vesel din cămin. Se făcu şi mai frig, iar ninsoarea se opri. Privind spre cer, fetiţei i se păru că şi stelele se stinseseră. Deodată, văzu o stea căzătoare şi îşi aminti vorbele de odinioară ale bunicii, singura care o iubise cu adevărat şi care acum nu mai era. Ea îi povestise că atunci când cade o stea, un suflet se înalţă spre rai. Fetiţa aprinse alt băţ de chibrit. Şi, în luminiţa aceea minunată, i se păru că o vede pe bunicuţa ei dragă.
— O, bunico! Te rog, ia-mă cu tine! şopti fetiţa, cu lacrimile şiroindu-i pe obrăjorii ingheţaţi de frig.
Rând pe rând aprinse toate celelalte beţe de chibrit din cutie.
Cu un zâmbet drăgăstos, bunica întinse braţele şi o cuprinse pe nepoată. Şi amândouă zburară sus, sus de tot, acolo unde nu e nici frig, nici foame, nici suferinţă... in rai!
Ningea cu fulgi mari, vântul tăios spulbera zăpada din loc în loc, iar biata fetiţă era îmbrăcată doar într-o rochiţă peticită.
Oameni grăbiţi treceau nepăsători pe lângă fetiţa cea tristă, care tremura de frig din toate încheieturile. În buzunarul rochiţei ţinea nişte cutii de chibrituri, cu care cutreierase toată ziua prin oraş, nădăjduind să vândă vreuna. Din timp în timp, fetiţa le striga trecătorilor grăbiţi:
— Chibrituri! Chibrituri de vânzare! Chibrituri...
Dar nimeni nu-i cumpăra nicio cutie şi nu-i dădea, măcar de pomană, vreun bănuţ. Mânuţele îi îngheţaseră, dar îi era frică să se întoarcă la ai săi... Nu vânduse nici măcar un băţ de chibrit şi nu putea să ducă niciun bănuţ acasă, iar mama ei vitregă tare s-ar mai fi mâniat. Găsi un locşor ferit de vânt şi, deodată, se gândi că de-ar fi aprins un băţ de chibrit, s-ar fi încălzit olecuţă. Zis şi făcut! „Hârşti!"Aprinse băţul de chibrit şi-şi făcu mâinile căuş în jurul lui.
Flacăra jucăuşă era o binecuvântare...
Îşi închipui că se află în faţa unui cămin, cu un foc mare şi vesel în vatră. Şi ce plăcută era căldura aceea! Dar băţul de chibrit se stinse, iar flacăra pieri şi odată cu ea şi focul cel vesel din cămin. Se făcu şi mai frig, iar ninsoarea se opri. Privind spre cer, fetiţei i se păru că şi stelele se stinseseră. Deodată, văzu o stea căzătoare şi îşi aminti vorbele de odinioară ale bunicii, singura care o iubise cu adevărat şi care acum nu mai era. Ea îi povestise că atunci când cade o stea, un suflet se înalţă spre rai. Fetiţa aprinse alt băţ de chibrit. Şi, în luminiţa aceea minunată, i se păru că o vede pe bunicuţa ei dragă.
— O, bunico! Te rog, ia-mă cu tine! şopti fetiţa, cu lacrimile şiroindu-i pe obrăjorii ingheţaţi de frig.
Rând pe rând aprinse toate celelalte beţe de chibrit din cutie.
Cu un zâmbet drăgăstos, bunica întinse braţele şi o cuprinse pe nepoată. Şi amândouă zburară sus, sus de tot, acolo unde nu e nici frig, nici foame, nici suferinţă... in rai!
Sfârșit
