Croitorașul cel viteaz - poveste de adormit copii pe scurt
Citește online povestea de adormit copii în română "Croitorașul cel viteaz", o poveste scurtă pentru copii de 3, 4, 5, și 6 ani. Citește basmul "Croitorașul cel viteaz" în care este vorba despre un croitor care într-o zi omoară șapte muște dintr-o lovitură. El își coase pe piept Șapte dintr-o lovitură și pleacă pe drum pentru a se făli. Se întâlnește cu un uriaș care vrea să-și măsoare forțele cu el.
Citește și povestea originală scrisă de Frații Grimm
Citește și povestea originală scrisă de Frații Grimm
Citește povestea scurtă "Croitorașul cel viteaz"
Într-o zi, apucând la iuţeală o bucată de stofă, un croitoraş plesni nişte muşte sâcâitoare care-l bâzâiau. Şi, când ridică bucata de stofă, ce să vezi? Şapte dintre ele zăceau moarte! Ceea ce-l făcu pe croitoraş să se umfle în pene. Îşi croi repede un brâu, pe care brodă următoarele: „ŞAPTE DINTR-0 LOVITURĂ!".
Apoi, omul nostru plecă în lume, cu gând să se laude în tot locul cu fapta lui de vitejie. Nu trecu mult şi întâlni o pocitanie de uriaş, care-şi râse însă de el.
— Ia nu mai râde ca un apucat! Mai bine citeşte ce scrie aici pe brâul pe care-l port, ca să pricepi cu cine ai de-a face!
Şi, pe măsură ce citea, uriaşului îi cam intra frica-n oase, căci se întreba dacă nu cumva era vorba de şapte oameni omorâţi din lovitura aceea. Aşa că se hotărî să afle cât de puternic era croitoraşul cu adevărat. Apucă de pe jos un pietroi şi îl strânse în mâini până ce începu să picure apă dintr-însul...
— Ei, eşti şi tu în stare de-aşa ceva, slăbănogule? Întrebă uriaşul, râzând în hohote.
Croitoraşul se prefăcu că ia o piatră de pe jos, dar scoase pe furiş din traistă o bucată de brânză, pe care o strânse în palme până când începu să curgă zerul din ea.
La vederea lucrului ăstuia, uriaşului chiar că i se făcu frică de-a binelea. Aşa că, în vreme ce mergeau pe drum, îi arunca însoţitorului său, pe ascuns, priviri temătoare.
Merseră ei ce merseră împreună, până ajunseră la un cireş încărcat de roade pârguite. Uriaşul aplecă trunchiul pomului, pentru a-l ajuta pe croitoraş să culeagă cele mai coapte fructe, aflate taman în vârful cireşului. Dar, în vreme ce mânca ţinându-se de-o creangă, uriaşul cel viclean dădu drumul pomului din strânsoare şi zvârrr!, croitoraşul nostru zbură cât colo.
— Ha! Ha! Ha! râse uriaşul. Dar văd că nici măcar nu eşti în stare să ţii de crengile astea subţirele! Asta să-ţi fie oare toată puterea?
— Că prost mai eşti! îi răspunse croitoraşul. N-am făcut decât să sar peste el! Ia încearcă şi tu!
Uriaşul sări şi el peste pom, dar îşi prinse un picior între crăcile cireşului şi căzu cât era de lung.
Tocmai atunci se nimeri să treacă prin preajmă şi caleaşca regelui.
— Bună treabă ai făcut, flăcău! îi zise regele. Care va să zică, l-ai prins pe uriaşul cel rău!
Regele îi dărui un sac cu galbeni şi îi oferi şi o slujbă pe măsură la palat. Toată lumea află de vitejia croitoraşului care-l prinsese pe uriaş. Şi de atunci nici că mai cuteză cineva caute pricină...
Apoi, omul nostru plecă în lume, cu gând să se laude în tot locul cu fapta lui de vitejie. Nu trecu mult şi întâlni o pocitanie de uriaş, care-şi râse însă de el.
— Ia nu mai râde ca un apucat! Mai bine citeşte ce scrie aici pe brâul pe care-l port, ca să pricepi cu cine ai de-a face!
Şi, pe măsură ce citea, uriaşului îi cam intra frica-n oase, căci se întreba dacă nu cumva era vorba de şapte oameni omorâţi din lovitura aceea. Aşa că se hotărî să afle cât de puternic era croitoraşul cu adevărat. Apucă de pe jos un pietroi şi îl strânse în mâini până ce începu să picure apă dintr-însul...
— Ei, eşti şi tu în stare de-aşa ceva, slăbănogule? Întrebă uriaşul, râzând în hohote.
Croitoraşul se prefăcu că ia o piatră de pe jos, dar scoase pe furiş din traistă o bucată de brânză, pe care o strânse în palme până când începu să curgă zerul din ea.
La vederea lucrului ăstuia, uriaşului chiar că i se făcu frică de-a binelea. Aşa că, în vreme ce mergeau pe drum, îi arunca însoţitorului său, pe ascuns, priviri temătoare.
Merseră ei ce merseră împreună, până ajunseră la un cireş încărcat de roade pârguite. Uriaşul aplecă trunchiul pomului, pentru a-l ajuta pe croitoraş să culeagă cele mai coapte fructe, aflate taman în vârful cireşului. Dar, în vreme ce mânca ţinându-se de-o creangă, uriaşul cel viclean dădu drumul pomului din strânsoare şi zvârrr!, croitoraşul nostru zbură cât colo.
— Ha! Ha! Ha! râse uriaşul. Dar văd că nici măcar nu eşti în stare să ţii de crengile astea subţirele! Asta să-ţi fie oare toată puterea?
— Că prost mai eşti! îi răspunse croitoraşul. N-am făcut decât să sar peste el! Ia încearcă şi tu!
Uriaşul sări şi el peste pom, dar îşi prinse un picior între crăcile cireşului şi căzu cât era de lung.
Tocmai atunci se nimeri să treacă prin preajmă şi caleaşca regelui.
— Bună treabă ai făcut, flăcău! îi zise regele. Care va să zică, l-ai prins pe uriaşul cel rău!
Regele îi dărui un sac cu galbeni şi îi oferi şi o slujbă pe măsură la palat. Toată lumea află de vitejia croitoraşului care-l prinsese pe uriaş. Şi de atunci nici că mai cuteză cineva caute pricină...
Sfârșit
