Zâna Măseluță și fabrica de vise dulci - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea pentru copii „Zâna Măseluță și fabrica de vise dulci” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste despre Zâna Măseluță care are un secret: măseluțele copiilor nu dispar, ci se transformă într-o pulbere magică din care ea creează vise dulci. Totul merge de minune până într-o noapte când fabrica de vise se strică și, în loc de povești frumoase, copiii încep să aibă coșmaruri caraghioase: crocodili dansatori pe pat, dulapuri care strănută și perne care se duelează. Hotărâtă să repare totul, Zâna pornește într-o aventură amuzantă prin mașinăria năzdrăvană, unde rotițele dansează, tuburile cântă și clopoțeii spun glume. Soluția nu vine însă din magie complicată, ci din cel mai simplu lucru: râsul copiilor. O poveste plină de haz, emoție și imaginație, care arată că optimismul și bucuria pot transforma chiar și cele mai ciudate vise în amintiri dulci.
Citește povestea „Zâna Măseluță și fabrica de vise dulci” de Daniel Vîrdol
În adâncul norilor, ascuns printre razele lunii și stelele somnoroase, se afla un loc pe care puțini îl cunoșteau: Fabrica de Vise Dulci. Acolo lucra Zâna Măseluță, atunci când nu era ocupată să strângă dințișorii copiilor. Pentru că, vezi tu, măseluțele nu erau doar simple amintiri ale copilăriei. Din ele, Zâna pregătea pulbere magică, fină ca zăpada și strălucitoare ca aurul, care se presăra noaptea peste copii și le aducea vise frumoase.
– Un strop de măseluță pentru un vis cu baloane colorate! spunea ea, amestecând cu lingura ei de argint.
– Două firicele pentru un vis cu aventuri pe mare!
– Trei prafuri pentru un vis cu prăjituri care cântă serenade!
Totul mergea de minune. Copiii adormeau liniștiți, zâmbeau în somn și dimineața se trezeau cu inima ușoară.
Dar într-o noapte, când Zâna turna pulberea într-o mașinărie uriașă, cu rotițe, tuburi și clopoței, se auzi un zgomot înfiorător: Poc! Tronc! Pfff! Mașinăria se zgudui, se clătină și, brusc, scoase fum violet.
– O, nu! strigă Zâna, speriată. Fabrica s-a stricat!
Nici nu apucă să repare ceva, că pulberea se amestecă greșit. În loc de vise dulci, începu să producă… coșmaruri caraghioase.
În aceeași noapte, în orășelul vesel, copiii se frământau în paturi. Ana visă că un crocodil îmbrăcat cu tutu dansa step pe salteaua ei, făcând piruete până îi zornăiau solzii.
– Dar eu voiam să visez cu prințese, nu cu crocodili dansatori! mormăi ea în somn.
La Mihai, dulapul din cameră începu să strănute atât de tare încât sertarele îi săreau ca rachetele.
– Hapciu! Hapciu! Și iar hapciu!
Iar la gemenii Radu și Ioana, pernele se ridicară în aer și începură să se bată între ele ca doi cavaleri pufoși.
– Buf! Poc! Puf!
– Un strop de măseluță pentru un vis cu baloane colorate! spunea ea, amestecând cu lingura ei de argint.
– Două firicele pentru un vis cu aventuri pe mare!
– Trei prafuri pentru un vis cu prăjituri care cântă serenade!
Totul mergea de minune. Copiii adormeau liniștiți, zâmbeau în somn și dimineața se trezeau cu inima ușoară.
Dar într-o noapte, când Zâna turna pulberea într-o mașinărie uriașă, cu rotițe, tuburi și clopoței, se auzi un zgomot înfiorător: Poc! Tronc! Pfff! Mașinăria se zgudui, se clătină și, brusc, scoase fum violet.
– O, nu! strigă Zâna, speriată. Fabrica s-a stricat!
Nici nu apucă să repare ceva, că pulberea se amestecă greșit. În loc de vise dulci, începu să producă… coșmaruri caraghioase.
În aceeași noapte, în orășelul vesel, copiii se frământau în paturi. Ana visă că un crocodil îmbrăcat cu tutu dansa step pe salteaua ei, făcând piruete până îi zornăiau solzii.
– Dar eu voiam să visez cu prințese, nu cu crocodili dansatori! mormăi ea în somn.
La Mihai, dulapul din cameră începu să strănute atât de tare încât sertarele îi săreau ca rachetele.
– Hapciu! Hapciu! Și iar hapciu!
Iar la gemenii Radu și Ioana, pernele se ridicară în aer și începură să se bată între ele ca doi cavaleri pufoși.
– Buf! Poc! Puf!
Copiii se treziră buimaci și râseră, pentru că era amuzant, dar totuși… ciudat.
Zâna își puse mâinile în șolduri, privindu-și fabrica care scotea acum baloane negre cu dungi portocalii.
– Trebuie să fac ceva, altfel toată lumea va visa numai trăznăi!
Se înarmă cu bagheta, un șurub imens și multă răbdare, apoi porni prin mașinăria gigantă. Întâlni prima problemă la rotițele de bronz. Acestea nu mai voiau să se învârtă.
– Hei, ce se întâmplă? întrebă Zâna.
– Ne-am plictisit! răspunseră rotițele, mormăind. Mereu ne învârtim la fel.
– Dar fără voi, copiii visează crocodili dansatori!
– Și ce dacă? râseră ele. Măcar sunt originali.
Zâna chicoti.
– E adevărat, dar ce-ar fi să vă dau un pic de varietate?
Și, cu bagheta, transformă rotițele în discuri de discotecă. Acestea începură să se învârtă pe ritmuri vesele, dansând în timp ce produceau pulbere.
– Asta da distracție! strigară rotițele.
Mai departe, ajunse la tuburile de cristal. Acestea, în loc să transporte pulberea fină, suflau baloane uriașe care se spărgeau cu zgomot.
– Nu mai vrem să muncim, declară un tub grosolan. Noi vrem să cântăm!
– Dar eu am nevoie de voi, zise Zâna. Altfel copiii o să viseze dulapuri care strănută.
– Dacă ne lași să cântăm, facem și treaba!
– Bine, bine!
Zâna le înfășură cu panglici muzicale. De atunci, tuburile cântau ca niște flaute în timp ce transportau pulberea. Melodiile lor adormeau chiar și fulgii de zăpadă.
Zâna își puse mâinile în șolduri, privindu-și fabrica care scotea acum baloane negre cu dungi portocalii.
– Trebuie să fac ceva, altfel toată lumea va visa numai trăznăi!
Se înarmă cu bagheta, un șurub imens și multă răbdare, apoi porni prin mașinăria gigantă. Întâlni prima problemă la rotițele de bronz. Acestea nu mai voiau să se învârtă.
– Hei, ce se întâmplă? întrebă Zâna.
– Ne-am plictisit! răspunseră rotițele, mormăind. Mereu ne învârtim la fel.
– Dar fără voi, copiii visează crocodili dansatori!
– Și ce dacă? râseră ele. Măcar sunt originali.
Zâna chicoti.
– E adevărat, dar ce-ar fi să vă dau un pic de varietate?
Și, cu bagheta, transformă rotițele în discuri de discotecă. Acestea începură să se învârtă pe ritmuri vesele, dansând în timp ce produceau pulbere.
– Asta da distracție! strigară rotițele.
Mai departe, ajunse la tuburile de cristal. Acestea, în loc să transporte pulberea fină, suflau baloane uriașe care se spărgeau cu zgomot.
– Nu mai vrem să muncim, declară un tub grosolan. Noi vrem să cântăm!
– Dar eu am nevoie de voi, zise Zâna. Altfel copiii o să viseze dulapuri care strănută.
– Dacă ne lași să cântăm, facem și treaba!
– Bine, bine!
Zâna le înfășură cu panglici muzicale. De atunci, tuburile cântau ca niște flaute în timp ce transportau pulberea. Melodiile lor adormeau chiar și fulgii de zăpadă.
Ajunse și la clopoțeii finali, care aveau rolul să presare pulberea peste copii. Dar aceștia refuzau să mai sune.
– De ce? întrebă Zâna, exasperată.
– Suntem triști! Niciodată nu ne bagă nimeni în seamă. Doar „cling-cling” și gata.
– Dar voi sunteți partea cea mai importantă! Fără voi, pulberea nu ajunge unde trebuie.
Clopoțeii chicotiră.
– Atunci vrem și noi să facem haz, să spunem glume înainte să sune.
– Glume?
– Da! „De ce nu are crocodilul periuță de dinți? Pentru că și-ar face solzii spumă!”
Zâna izbucni în râs.
– Bine, dar doar dacă nu speriați copiii!
Mașinăria începu să funcționeze din nou, dar încă nu era perfectă. Pulberea ieșea amestecată: jumătate vise dulci, jumătate trăznăi.
Zâna se așeză pe o rotiță și suspină.
– Oare ce lipsește?
Atunci auzi un hohot de râs care se rostogoli prin nori. Erau copiii din orășel. Deși avuseseră vise ciudate, râdeau povestind unii altora ce visaseră.
– Crocodilul dansa pe patul meu! striga Ana.
– Al meu dulap strănuta de parcă avea guturai! chicotea Mihai.
– Pernele noastre s-au duelat ca niște cavaleri! se hlizeau gemenii.
– De ce? întrebă Zâna, exasperată.
– Suntem triști! Niciodată nu ne bagă nimeni în seamă. Doar „cling-cling” și gata.
– Dar voi sunteți partea cea mai importantă! Fără voi, pulberea nu ajunge unde trebuie.
Clopoțeii chicotiră.
– Atunci vrem și noi să facem haz, să spunem glume înainte să sune.
– Glume?
– Da! „De ce nu are crocodilul periuță de dinți? Pentru că și-ar face solzii spumă!”
Zâna izbucni în râs.
– Bine, dar doar dacă nu speriați copiii!
Mașinăria începu să funcționeze din nou, dar încă nu era perfectă. Pulberea ieșea amestecată: jumătate vise dulci, jumătate trăznăi.
Zâna se așeză pe o rotiță și suspină.
– Oare ce lipsește?
Atunci auzi un hohot de râs care se rostogoli prin nori. Erau copiii din orășel. Deși avuseseră vise ciudate, râdeau povestind unii altora ce visaseră.
– Crocodilul dansa pe patul meu! striga Ana.
– Al meu dulap strănuta de parcă avea guturai! chicotea Mihai.
– Pernele noastre s-au duelat ca niște cavaleri! se hlizeau gemenii.
Zâna își duse mâna la gură.
– Asta e! Râsul!
Se întoarse repede la fabrică și, cu bagheta, adăugă în mașinărie un nou ingredient: o picătură de râs de copil.
Deodată, pulberea se transformă într-o lumină caldă, aurie, care plutea ca niște licurici veseli.
– Acum e perfect! exclamă Zâna.
În acea noapte, toți copiii visară minunății. Ana se văzu călărind un unicorn cu aripi roz. Mihai visă că zbura într-un avion de ciocolată care cânta la trompetă. Iar gemenii se treziră râzând, povestind cum pernele lor se transformaseră în prieteni de joacă.
Zâna Măseluță, privind din fabrica ei reparată, zâmbi mulțumită. Descoperise secretul: nu doar pulberea din măseluțe face visele dulci, ci și râsul copiilor, acea magie simplă care îmblânzește orice coșmar.
– De acum înainte, a decretat ea, fiecare vis va fi presărat și cu o picătură de râs.
Și astfel, niciun copil nu mai avu coșmaruri caraghioase. Doar vise dulci, pline de aventuri, imaginație și veselie.
Iar dacă vreodată auzeai în somn un clopoțel care spune o glumă, să știi că era fabrica Zânei Măseluță, muncind cu veselie ca visele să fie mai frumoase.
– Asta e! Râsul!
Se întoarse repede la fabrică și, cu bagheta, adăugă în mașinărie un nou ingredient: o picătură de râs de copil.
Deodată, pulberea se transformă într-o lumină caldă, aurie, care plutea ca niște licurici veseli.
– Acum e perfect! exclamă Zâna.
În acea noapte, toți copiii visară minunății. Ana se văzu călărind un unicorn cu aripi roz. Mihai visă că zbura într-un avion de ciocolată care cânta la trompetă. Iar gemenii se treziră râzând, povestind cum pernele lor se transformaseră în prieteni de joacă.
Zâna Măseluță, privind din fabrica ei reparată, zâmbi mulțumită. Descoperise secretul: nu doar pulberea din măseluțe face visele dulci, ci și râsul copiilor, acea magie simplă care îmblânzește orice coșmar.
– De acum înainte, a decretat ea, fiecare vis va fi presărat și cu o picătură de râs.
Și astfel, niciun copil nu mai avu coșmaruri caraghioase. Doar vise dulci, pline de aventuri, imaginație și veselie.
Iar dacă vreodată auzeai în somn un clopoțel care spune o glumă, să știi că era fabrica Zânei Măseluță, muncind cu veselie ca visele să fie mai frumoase.
Sfârșit
