Zâna Măseluță și copiii care nu voiau să se spele pe dinți - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea pentru copii „Zâna Măseluță și copiii care nu voiau să se spele pe dinți” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste cu Zâna Măseluță, despre un orășel vesel, unde copiii hotărăsc dintr-o dată că nu mai vor să se spele pe dinți. La început li se pare amuzant, dar foarte curând apar consecințele: dinții încep să scârțâie, să scoată sunete ciudate și să se coloreze în dungi caraghioase. Părinții și profesorii nu știu ce să facă, iar dentistul orașului e complet depășit de situație. Atunci apare Zâna Măseluță, hotărâtă să le arate copiilor că igiena dentară nu e plictisitoare. Cu bagheta ei, transformă spălatul pe dinți într-un spectacol de magie: periuțele dansează, pasta de dinți face baloane parfumate, iar apa de gură cântă melodii vesele. Povestea îmbină umorul cu emoția și transmite un mesaj educativ: curățenia și sănătatea dinților pot fi la fel de distractive ca un joc.
Citește povestea „Zâna Măseluță și copiii care nu voiau să se spele pe dinți” de Daniel Vîrdol
Într-un orășel vesel, plin de case colorate ca bomboanele și cu străduțe înguste care miroseau a plăcinte calde, copiii erau mereu zburdalnici. Se jucau în parc, alergau pe lângă fântână și râdeau de dimineață până seara. Dar într-o zi, s-a întâmplat ceva foarte ciudat.
Totul a pornit de la Vlad, un băiat cu părul vâlvoi și cu ochi scânteietori de șotii. Într-o dimineață, când mama lui i-a întins periuța de dinți, el a făcut o grimasă și a declarat solemn:
– Gata! Nu mă mai spăl pe dinți niciodată!
– Cum adică, niciodată? se miră mama, ridicând sprânceana.
– Păi mă plictisește. E mereu la fel: periuță, pastă, clătește… unde e distracția?
În aceeași zi, la școală, Vlad a povestit colegilor lui ce decizie a luat. Și, ce să vezi, ideea a prins repede! Copiii au început să râdă și să strige:
– Nici noi nu mai vrem! Jos spălatul pe dinți!
În câteva zile, tot orășelul era cuprins de revoluția… dinților nespălați.
La început, părea amuzant. Copiii se lăudau unul altuia că nu mai pierd timpul dimineața și seara cu periuța. Dar apoi au început să apară problemele.
La școală, în timpul lecțiilor, se auzeau zgomote ciudate: scârț-scârț, clănț-clănț. Unii dinți protestau, alții trosneau ca niște uși de hambar.
– Cine scârțâie așa? întreba învățătoarea, speriată.
– Dinții mei… mormăia un copil rușinat.
Mai rău, dinții se colorau! Unii erau albaștri, alții verzi cu buline mov, iar câțiva aveau dungi galbene ca o zebrină caraghioasă.
– Arăți ca un curcubeu stricăt, râdeau unii copii, deși nu era prea vesel.
Totul a pornit de la Vlad, un băiat cu părul vâlvoi și cu ochi scânteietori de șotii. Într-o dimineață, când mama lui i-a întins periuța de dinți, el a făcut o grimasă și a declarat solemn:
– Gata! Nu mă mai spăl pe dinți niciodată!
– Cum adică, niciodată? se miră mama, ridicând sprânceana.
– Păi mă plictisește. E mereu la fel: periuță, pastă, clătește… unde e distracția?
În aceeași zi, la școală, Vlad a povestit colegilor lui ce decizie a luat. Și, ce să vezi, ideea a prins repede! Copiii au început să râdă și să strige:
– Nici noi nu mai vrem! Jos spălatul pe dinți!
În câteva zile, tot orășelul era cuprins de revoluția… dinților nespălați.
La început, părea amuzant. Copiii se lăudau unul altuia că nu mai pierd timpul dimineața și seara cu periuța. Dar apoi au început să apară problemele.
La școală, în timpul lecțiilor, se auzeau zgomote ciudate: scârț-scârț, clănț-clănț. Unii dinți protestau, alții trosneau ca niște uși de hambar.
– Cine scârțâie așa? întreba învățătoarea, speriată.
– Dinții mei… mormăia un copil rușinat.
Mai rău, dinții se colorau! Unii erau albaștri, alții verzi cu buline mov, iar câțiva aveau dungi galbene ca o zebrină caraghioasă.
– Arăți ca un curcubeu stricăt, râdeau unii copii, deși nu era prea vesel.
Părinții nu mai știau ce să facă. Dentisul orașului, un domn cu mustață stufoasă, își punea mâinile în cap:
– Dacă mai continuă așa, va trebui să folosesc pensule de pictat, nu instrumente dentare!
Și chiar atunci, vestea ajunse la Zâna Măseluță. Ea stătea liniștită în palatul ei de nori, verificând cufărul cu măseluțe, când auzi un zgomot straniu. Dinți care se scuturau, se plângeau și strigau:
– Ne doare! Suntem murdari! Ajută-ne, Zâno!
Zâna își puse mâinile pe șolduri.
– Așa ceva nu s-a mai întâmplat! Trebuie să merg de urgență în orășelul vesel.
Își luă bagheta, punguța cu praf de stele și porni la drum.
Când ajunse, rămase cu gura căscată. Niciun copil nu mai avea dinți normali. Unii scoteau sunete caraghioase când vorbeau, alții nu puteau rosti cuvinte simple fără să sune ca niște trompete stricate.
– Bună ziua, dragi copii! spuse Zâna, apărând în mijlocul clasei.
– Aaa! strigară copiii într-un glas. E Zâna Măseluță!
– Ce căutați aici? întrebă Vlad, liderul revoluției.
– Am venit să văd ce se întâmplă. Dinții voștri se plâng! Nu mai pot să stea liniștiți în gură, sunt triști și murdari.
– Eh, dar noi nu vrem să ne spălăm, se încruntă Vlad. E plictisitor.
– Da! adăugară ceilalți. Nu vrem să pierdem vremea cu apă, periuțe și paste.
– Dacă mai continuă așa, va trebui să folosesc pensule de pictat, nu instrumente dentare!
Și chiar atunci, vestea ajunse la Zâna Măseluță. Ea stătea liniștită în palatul ei de nori, verificând cufărul cu măseluțe, când auzi un zgomot straniu. Dinți care se scuturau, se plângeau și strigau:
– Ne doare! Suntem murdari! Ajută-ne, Zâno!
Zâna își puse mâinile pe șolduri.
– Așa ceva nu s-a mai întâmplat! Trebuie să merg de urgență în orășelul vesel.
Își luă bagheta, punguța cu praf de stele și porni la drum.
Când ajunse, rămase cu gura căscată. Niciun copil nu mai avea dinți normali. Unii scoteau sunete caraghioase când vorbeau, alții nu puteau rosti cuvinte simple fără să sune ca niște trompete stricate.
– Bună ziua, dragi copii! spuse Zâna, apărând în mijlocul clasei.
– Aaa! strigară copiii într-un glas. E Zâna Măseluță!
– Ce căutați aici? întrebă Vlad, liderul revoluției.
– Am venit să văd ce se întâmplă. Dinții voștri se plâng! Nu mai pot să stea liniștiți în gură, sunt triști și murdari.
– Eh, dar noi nu vrem să ne spălăm, se încruntă Vlad. E plictisitor.
– Da! adăugară ceilalți. Nu vrem să pierdem vremea cu apă, periuțe și paste.
Zâna clătină din cap și zâmbi.
– Atunci trebuie să vă arăt ceva. Dacă nu vreți să vă spălați pe dinți pentru că vi se pare plictisitor, haideți să vedem cât de distractiv poate fi!
Și, cu o mișcare a baghetei, sala de clasă se transformă într-o scenă de spectacol. Pereții erau acoperiți de lumini colorate, iar podeaua sclipea ca un covor de cristal.
Din aer coborâră zeci de periuțe de dinți care, ca prin magie, începură să danseze. Se învârteau, săreau, făceau piruete și chiar formau piramide ca acrobații.
– Uauuu! strigară copiii, cu ochii mari de uimire.
– Asta nu e tot! zâmbi Zâna.
Tuburile de pastă de dinți se ridicară și începură să facă baloane parfumate: unele miroseau a căpșuni, altele a vanilie, altele a mentă proaspătă. Baloanele pluteau prin clasă, iar copiii le prindeau râzând.
– Privește asta!
Sticlele de apă de gură se aliniau și începeau să cânte. Una cânta ca o trompetă, alta ca o vioară, alta ca un tambur. Împreună, formau o orchestră veselă care acompania dansul periuțelor.
Copiii aplaudau și țopăiau, uitând complet că refuzaseră spălatul pe dinți.
– Vedeți? spuse Zâna. Igiena dentară nu trebuie să fie plictisitoare. Poate fi un spectacol, un joc, un dans!
Vlad, care stătea cu brațele încrucișate, începu să râdă fără să vrea când o periuță îi gâdilă nasul.
– Hei, oprește-te! Dar… e cam amuzant.
Atunci, dinții lui scârțâitori începură să bată din „palme”, adică să ciocănească unii de alții pe ritm. Toată clasa izbucni în râs.
– Cred că dinții mei vor să danseze și ei! recunoscu Vlad.
– Exact! spuse Zâna. Dinții voștri iubesc să fie curați și sănătoși. Atunci strălucesc și cântă, nu scârțâie și nu se colorează caraghios.
– Atunci trebuie să vă arăt ceva. Dacă nu vreți să vă spălați pe dinți pentru că vi se pare plictisitor, haideți să vedem cât de distractiv poate fi!
Și, cu o mișcare a baghetei, sala de clasă se transformă într-o scenă de spectacol. Pereții erau acoperiți de lumini colorate, iar podeaua sclipea ca un covor de cristal.
Din aer coborâră zeci de periuțe de dinți care, ca prin magie, începură să danseze. Se învârteau, săreau, făceau piruete și chiar formau piramide ca acrobații.
– Uauuu! strigară copiii, cu ochii mari de uimire.
– Asta nu e tot! zâmbi Zâna.
Tuburile de pastă de dinți se ridicară și începură să facă baloane parfumate: unele miroseau a căpșuni, altele a vanilie, altele a mentă proaspătă. Baloanele pluteau prin clasă, iar copiii le prindeau râzând.
– Privește asta!
Sticlele de apă de gură se aliniau și începeau să cânte. Una cânta ca o trompetă, alta ca o vioară, alta ca un tambur. Împreună, formau o orchestră veselă care acompania dansul periuțelor.
Copiii aplaudau și țopăiau, uitând complet că refuzaseră spălatul pe dinți.
– Vedeți? spuse Zâna. Igiena dentară nu trebuie să fie plictisitoare. Poate fi un spectacol, un joc, un dans!
Vlad, care stătea cu brațele încrucișate, începu să râdă fără să vrea când o periuță îi gâdilă nasul.
– Hei, oprește-te! Dar… e cam amuzant.
Atunci, dinții lui scârțâitori începură să bată din „palme”, adică să ciocănească unii de alții pe ritm. Toată clasa izbucni în râs.
– Cred că dinții mei vor să danseze și ei! recunoscu Vlad.
– Exact! spuse Zâna. Dinții voștri iubesc să fie curați și sănătoși. Atunci strălucesc și cântă, nu scârțâie și nu se colorează caraghios.
Copiii se priviră unul pe altul. Erau distrați, dar și puțin rușinați.
– Am fost cam încăpățânați, recunoscu Maria, o fetiță cu codițe.
– Da… adăugă Vlad. Poate că ne-am grăbit să spunem că e plictisitor. Dacă transformăm spălatul pe dinți într-un joc, atunci chiar e amuzant.
– Exact! zise Zâna. Puteți inventa concursuri: cine face cea mai mare spumă, cine dansează cel mai caraghios în timp ce se spală pe dinți, cine cântă mai vesel cu periuța în gură.
Copiii chicotiră și începură să imite periuțele dansatoare.
Atunci, Zâna bătu din palme și magia se topi încet, lăsând în urmă doar periuțele, pasta și apa de gură obișnuite. Dar acum copiii le priveau cu alți ochi: nu ca pe niște obiecte plictisitoare, ci ca pe prieteni de joacă.
– Promitem să ne spălăm pe dinți! strigară ei într-un glas.
– Și să inventăm jocuri noi în fiecare seară! adăugă Vlad, râzând.
Dinții copiilor scânteiară fericiți și nu se mai auziră scârțâituri. Curcubeul caraghios de culori dispăru, iar în locul lui apăru albul strălucitor, ca fulgii de zăpadă.
– Așa vă vreau! spuse Zâna, mulțumită. Dinții sănătoși sunt cei mai frumoși prieteni pe care îi puteți avea.
Copiii îi făcură cu mâna, iar ea, înainte de a zbura spre palatul ei, le lăsă câte o mică steluță strălucitoare, care să le amintească promisiunea.
De atunci, în orășelul vesel, niciun copil nu mai considera spălatul pe dinți plictisitor. Fiecare seară era un mic spectacol: spumă, cântece și râsete.
Iar Zâna Măseluță, din palatul ei, zâmbea mulțumită. Știa că făcuse din nou o magie: transformase un obicei banal într-o aventură plină de haz și emoție.
– Am fost cam încăpățânați, recunoscu Maria, o fetiță cu codițe.
– Da… adăugă Vlad. Poate că ne-am grăbit să spunem că e plictisitor. Dacă transformăm spălatul pe dinți într-un joc, atunci chiar e amuzant.
– Exact! zise Zâna. Puteți inventa concursuri: cine face cea mai mare spumă, cine dansează cel mai caraghios în timp ce se spală pe dinți, cine cântă mai vesel cu periuța în gură.
Copiii chicotiră și începură să imite periuțele dansatoare.
Atunci, Zâna bătu din palme și magia se topi încet, lăsând în urmă doar periuțele, pasta și apa de gură obișnuite. Dar acum copiii le priveau cu alți ochi: nu ca pe niște obiecte plictisitoare, ci ca pe prieteni de joacă.
– Promitem să ne spălăm pe dinți! strigară ei într-un glas.
– Și să inventăm jocuri noi în fiecare seară! adăugă Vlad, râzând.
Dinții copiilor scânteiară fericiți și nu se mai auziră scârțâituri. Curcubeul caraghios de culori dispăru, iar în locul lui apăru albul strălucitor, ca fulgii de zăpadă.
– Așa vă vreau! spuse Zâna, mulțumită. Dinții sănătoși sunt cei mai frumoși prieteni pe care îi puteți avea.
Copiii îi făcură cu mâna, iar ea, înainte de a zbura spre palatul ei, le lăsă câte o mică steluță strălucitoare, care să le amintească promisiunea.
De atunci, în orășelul vesel, niciun copil nu mai considera spălatul pe dinți plictisitor. Fiecare seară era un mic spectacol: spumă, cântece și râsete.
Iar Zâna Măseluță, din palatul ei, zâmbea mulțumită. Știa că făcuse din nou o magie: transformase un obicei banal într-o aventură plină de haz și emoție.
Sfârșit
