Ursitoarele și Noaptea Stelelor Căzătoare - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Ursitoarele și Noaptea Stelelor Căzătoare” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste cu ursitoare emoționantă și plină de aventură, în care ursitoarele Sorina, Doina și Irina trebuie să salveze dorințele copiilor. Într-o noapte magică, când cerul e luminat de sute de stele căzătoare, fiecare dorință șoptită de un copil devine o scânteie ce coboară pe Pământ. Dar Umbrița, vrăjitoarea umbrelor, fură aceste dorințe și le transformă în gânduri triste. Ursitoarele pornesc într-o călătorie prin oraș, pe acoperișuri, turnuri și chiar prin vise, pentru a reda copiilor bucuria de a spera. Povestea îmbină emoția cu umorul, mai ales prin Doina, care confundă o dronă cu o stea și aproape „leagă” internetul la firele destinului. Un basm modern care arată cât de importante sunt dorințele și imaginația copiilor.
Citește povestea „Ursitoarele și Noaptea Stelelor Căzătoare” de Daniel Vîrdol
Era o noapte cum rar se mai vedea. Cerul, curat ca o oglindă, se umplea de linii luminoase, iar stelele căzătoare străluceau de parcă ar fi fost scântei trimise dintr-o forjă cosmică. O ploaie de meteoriți, anunțată de astronomi, dar așteptată mai ales de copii. În toate casele, micuții priveau cerul cu ochii mari, murmurând dorințe șoptite: o jucărie nouă, un prieten adevărat, sănătate pentru bunica, o excursie la mare sau, pur și simplu, „să nu se termine niciodată vacanța”.
Doina, întinsă pe o casă înaltă, ținea în mâini o plasă de fluturi.
— Una pentru mine, una pentru tine, una pentru Sorina! râdea ea, încercând să „prindă” dorințele care curgeau odată cu stelele.
Sorina se ținea de cap, cu aerul ei responsabil:
— Nu așa funcționează! Dorințele trebuie să ajungă unde le e locul, altfel… se încurcă firele soartei.
— Eh, ce dramă! replică Doina, în timp ce aproape se dezechilibră încercând să agațe o dungă luminoasă.
Irina, cu zâmbetul ei blând, privea cerul mai atent. Ea simțea lucrurile pe care celelalte nu le simțeau. În acea noapte, simțea un curent rece, ca o umbră ce trecea prin inimile copiilor. Își lipi palma de aer și înțelese: Umbrița era din nou la lucru.
Vrăjitoarea umbrelor găsise o metodă diabolică. Se urcase pe acoperișul unui turn părăsit și, cu un baston negru, „pescuia” dorințele copiilor, transformându-le în suspine. Dacă un copil își dorea o bicicletă, Umbrița răsucise dorința în gândul: „Nu o să am niciodată nimic frumos.” Dacă altul visa să aibă prieteni, ea îi întorcea dorința în: „Nimeni nu mă place.” Dorințele deveneau gânduri triste, grele ca niște pietre.
— Trebuie să o oprim! spuse Irina hotărâtă. Dacă mai fură dorințe, copiii își pierd curajul să viseze!
— Și fără vise… nu mai există nici viitor, completă Sorina.
— Sau, mai grav, nu mai există distracție! adăugă Doina, făcând o grimasă teatrală.
Doina, întinsă pe o casă înaltă, ținea în mâini o plasă de fluturi.
— Una pentru mine, una pentru tine, una pentru Sorina! râdea ea, încercând să „prindă” dorințele care curgeau odată cu stelele.
Sorina se ținea de cap, cu aerul ei responsabil:
— Nu așa funcționează! Dorințele trebuie să ajungă unde le e locul, altfel… se încurcă firele soartei.
— Eh, ce dramă! replică Doina, în timp ce aproape se dezechilibră încercând să agațe o dungă luminoasă.
Irina, cu zâmbetul ei blând, privea cerul mai atent. Ea simțea lucrurile pe care celelalte nu le simțeau. În acea noapte, simțea un curent rece, ca o umbră ce trecea prin inimile copiilor. Își lipi palma de aer și înțelese: Umbrița era din nou la lucru.
Vrăjitoarea umbrelor găsise o metodă diabolică. Se urcase pe acoperișul unui turn părăsit și, cu un baston negru, „pescuia” dorințele copiilor, transformându-le în suspine. Dacă un copil își dorea o bicicletă, Umbrița răsucise dorința în gândul: „Nu o să am niciodată nimic frumos.” Dacă altul visa să aibă prieteni, ea îi întorcea dorința în: „Nimeni nu mă place.” Dorințele deveneau gânduri triste, grele ca niște pietre.
— Trebuie să o oprim! spuse Irina hotărâtă. Dacă mai fură dorințe, copiii își pierd curajul să viseze!
— Și fără vise… nu mai există nici viitor, completă Sorina.
— Sau, mai grav, nu mai există distracție! adăugă Doina, făcând o grimasă teatrală.
Cele trei surori porniră prin oraș. Urcară pe acoperișuri, alergară pe balcoane, se strecurară prin scările blocurilor ca niște umbre luminoase. Doina se opri o clipă și arătă entuziasmată spre cer:
— Uitați! Am prins una! Și ridică în palmă o lumină mică.
— Aia e o dronă cu beculețe, of Doina… mormăi Sorina.
Doina făcu o față lungă.
— Ei, seamănă cu o stea! Și, între noi fie vorba, aproape că o legasem la firele destinului!
— Dacă legai internetul la firele soartei, se făcea haos cosmic, izbucni Irina în râs.
În cele din urmă, ajunseră la turnul unde Umbrița strângea dorințele. În jurul ei pluteau globuri de lumină, dar toate erau învăluite de negură. Copiii care își făcuseră dorințe începeau să se simtă triști prin oraș.
— Oprește-te, Umbriță! strigă Sorina.
— Voi? Din nou? chicoti vrăjitoarea. Dorințele sunt slabe. Eu le fac… adevărate. Eu le arăt copiilor că viața e grea.
Irina păși înainte.
— Viața poate fi grea, dar fără dorințe e pustie. Dorințele sunt lumina care îi ajută să meargă mai departe.
— Uitați! Am prins una! Și ridică în palmă o lumină mică.
— Aia e o dronă cu beculețe, of Doina… mormăi Sorina.
Doina făcu o față lungă.
— Ei, seamănă cu o stea! Și, între noi fie vorba, aproape că o legasem la firele destinului!
— Dacă legai internetul la firele soartei, se făcea haos cosmic, izbucni Irina în râs.
În cele din urmă, ajunseră la turnul unde Umbrița strângea dorințele. În jurul ei pluteau globuri de lumină, dar toate erau învăluite de negură. Copiii care își făcuseră dorințe începeau să se simtă triști prin oraș.
— Oprește-te, Umbriță! strigă Sorina.
— Voi? Din nou? chicoti vrăjitoarea. Dorințele sunt slabe. Eu le fac… adevărate. Eu le arăt copiilor că viața e grea.
Irina păși înainte.
— Viața poate fi grea, dar fără dorințe e pustie. Dorințele sunt lumina care îi ajută să meargă mai departe.
Doina făcu o săritură comică și încercă să-i smulgă bastonul. Se împiedică însă de o piatră și căzu spectaculos, făcându-le pe Sorina și Irina să izbucnească în râs. Umbrița se uită confuză pentru o clipă, iar asta le dădu șansa. Sorina întinse un fir de soartă, legând bastonul, iar Irina atinse globurile de lumină cu mâinile ei calde. Negura începu să se dizolve, iar dorințele își regăsiră calea: una se așeză lângă un băiețel care voia un câine, alta lângă o fetiță care își dorea să cânte la pian, alta lângă o mamă care voia sănătate pentru copilul ei.
Umbrița se zbătu, dar lumina dorințelor era prea puternică. Într-un nor de fum, dispăru, lăsând în urmă doar o adiere rece.
Ursitoarele rămaseră pe acoperiș, privind cum stelele continuă să cadă.
— Crezi că va reveni? întrebă Doina.
— Cu siguranță, răspunse Sorina. Dar și noi vom fi aici.
— Atunci, până atunci… fac și eu o dorință, spuse Irina.
— Ce-ți dorești? o tachină Doina.
— Ca fiecare copil să aibă mereu o poveste spusă la culcare, șopti Irina, privind spre oraș.
Și pentru o clipă, chiar și Doina tăcu, lăsând liniștea să se umple cu lumina stelelor.
Umbrița se zbătu, dar lumina dorințelor era prea puternică. Într-un nor de fum, dispăru, lăsând în urmă doar o adiere rece.
Ursitoarele rămaseră pe acoperiș, privind cum stelele continuă să cadă.
— Crezi că va reveni? întrebă Doina.
— Cu siguranță, răspunse Sorina. Dar și noi vom fi aici.
— Atunci, până atunci… fac și eu o dorință, spuse Irina.
— Ce-ți dorești? o tachină Doina.
— Ca fiecare copil să aibă mereu o poveste spusă la culcare, șopti Irina, privind spre oraș.
Și pentru o clipă, chiar și Doina tăcu, lăsând liniștea să se umple cu lumina stelelor.
Sfârșit
