Privighetoarea - poveste de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești
Citește online povestea pentru copii "Privighetoarea" scrisă de scriitorul român Ioan Alexandru Brătescu Voinești. Citește povestirea "Privighetoarea" în care este vorba despre nenea Iorgu, prin a cărui curte trece iazul morilor, unde el mai pescuiește din când în când mrene și cleni. În tufișurile și tufele de lângă iaz sunt priveghetori, și câteodată, nenea Iorgu stă pe pridvor și le ascultă cântecul.
Citește povestea "Privighetoarea"
— Ce ai, nene Iorgule? Parca ai fi suparat.
— E!…
— Ba nu zau, ti s-a intamplat ceva?
— Mi s-a intamplat o ticalosie… Nici nu stiu cum sa-ti spui… Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor. Cand n-am ce face, dau cu undita la peste. Am acolo, in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat), o adancatura, in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste… Si uneori, cand e apa merie, mai ales acuma primavara, se da bine si prinz… nu cine stie ce pesti mari, dar in sfarsit: cleni, mrene… Am prins de multe ori si mai maricei — asa, cat un cutit de masa obisnuit… Tu nu esti pescar; n-ai dat cu undita niciodata… E pacat…
La mine, acolo, e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa, si apa aia care curge lin printre salcii pletoase… Sa vii o data sa vezi… Acum, eu am undite sistematice, de se strang, se fac baston; dar aici in iaz nu le intrebuintez, ca prea sunt lungi… Iau cate o nuia de alun, ii pun ata, plumb si carlig, si gata; iar cand plec de acolo, infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita.
In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea… Foarte de multe ori, cand stau linistit la pescuit, vin saracele pana langa mine, aproape de tot, sa le prinzi cu mana, parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame… Ce e azi? Joi. Alaltaseara, marti, a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam.
Nu canta una, cantau zece, cincisprezece; rasuna tot zavoiul… Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul… am petrecut o seara… sa-l intrebi pe el… Mai ales una, chiar in gradina la mine, intr-o salcie pletoasa, canta…
Doamne,Dumnezeule!… De cate ori incepea, facea intr-un fel nou. Inca Victorita, nevasta capitanului, luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea.
Uneori facea: fi, fi, fi, tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!…
iar cand ispravea intr-o cascada de triluri, zau daca nu-ti venea s-o
aplauzi ca pe-o primadona… Si din crina ii raspundeau altele si altele…
— E!…
— Ba nu zau, ti s-a intamplat ceva?
— Mi s-a intamplat o ticalosie… Nici nu stiu cum sa-ti spui… Stiti ca prin fundul curtii mele trece iazul morilor. Cand n-am ce face, dau cu undita la peste. Am acolo, in stanga scarii (c-am facut o scara pentru scaldat), o adancatura, in care arunc in toate serile cate o bucata de mamaliga ori cate un pumn de grau fiert: nada la peste… Si uneori, cand e apa merie, mai ales acuma primavara, se da bine si prinz… nu cine stie ce pesti mari, dar in sfarsit: cleni, mrene… Am prins de multe ori si mai maricei — asa, cat un cutit de masa obisnuit… Tu nu esti pescar; n-ai dat cu undita niciodata… E pacat…
La mine, acolo, e frumos de tot: o umbra deasa si racoroasa, si apa aia care curge lin printre salcii pletoase… Sa vii o data sa vezi… Acum, eu am undite sistematice, de se strang, se fac baston; dar aici in iaz nu le intrebuintez, ca prea sunt lungi… Iau cate o nuia de alun, ii pun ata, plumb si carlig, si gata; iar cand plec de acolo, infasor ata pe nuia si o bag intrun tufis de rachita.
In tufisurile astea si in salciile de pe marginea iazului vin privighetori si canta toata noaptea… Foarte de multe ori, cand stau linistit la pescuit, vin saracele pana langa mine, aproape de tot, sa le prinzi cu mana, parca ar fi oarbe: umbla dupa oua de furnici si dupa rame… Ce e azi? Joi. Alaltaseara, marti, a venit pe la noi capitanul Delescu cu nevasta-sa si am stat cu totii in pridvor sa le ascultam.
Nu canta una, cantau zece, cincisprezece; rasuna tot zavoiul… Si cum era o luna ca ziua si mirosea liliacul… am petrecut o seara… sa-l intrebi pe el… Mai ales una, chiar in gradina la mine, intr-o salcie pletoasa, canta…
Doamne,Dumnezeule!… De cate ori incepea, facea intr-un fel nou. Inca Victorita, nevasta capitanului, luase un condei sa insemne cu vorbe toate felurile de sunete pe care le scotea.
Uneori facea: fi, fi, fi, tiha! tiha! tiha! chiau! chiau! chiau! clings!…
iar cand ispravea intr-o cascada de triluri, zau daca nu-ti venea s-o
aplauzi ca pe-o primadona… Si din crina ii raspundeau altele si altele…
Frumoasa seara am petrecut, n-am s-o uit niciodata! Si ne intrebam cu totii, daca o fi adevarat ca toate vietuitoarele de pe pamant se trag dintr-o tulpina si ca s-au deosebit unele de altele numai silite de imprejurarile deosebite prin care au trecut — ce fel de imprejurari au fost alea, care au putut sili privighetoarea sa ajunga sa cante asa, iar carsteiul bunaoara sa haraie, ca un ceasornic de buzunar cand il intorci? Mare taina! E!… Pe la douasprezece ne-au plecat musafirii, iar nevasta capitanului, dupa ce ne-a zis noua “Buna-seara”, a facut bezele inspre salcia pletoasa, strigand: “La revedere, puica, pe mane seara!”
Si au venit si aseara; dar in salcie nu mai canta privighetoarea…
Se auzea in zavoi, dincolo peste iaz, o multime; aici insa nu… Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi; si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec; dar, ori ca era prea departe si nu puteam deosebi toate sunetele, ori ca nu canta toate la fel; dar lucru hotarat, lipsea un sunet; n-n-auzeam pe niciuna facand: clings!
Nu-l auzeam si sa vezi de ce… Azi-dimineata, neavand treaba, ma cobor la
garla. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis… O caut: nimic. Zic:
sa stii ca mi-a furat-o cineva. Cand ma uit mai bine, o vaz mai departe pe jos. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima… Lasasem rama in carligul unditei; si biata privighetoare, umbland dupa demancare, a inghitit carligul!…
Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut, cat
trebuie sa se fi chinuit!… Acum sta moarta, cu aripioarele intinse, iar pe ochisorii ei, ca doua margele negre, napadisera furnicile… Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea, iti zdruncinacredinta…
Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia, care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata, pentru ca ne desfatase cu viersul ei!
Cand ma gandesc, imi vine nebunie; dar ce nebunie!… Ah! ochisorii
aia negri pe care napadisera furnicile!…
Si au venit si aseara; dar in salcie nu mai canta privighetoarea…
Se auzea in zavoi, dincolo peste iaz, o multime; aici insa nu… Ne gandeam ca poate si-a gasit sotia si s-o fi dus dupa ea in zavoi; si ne sileam s-o recunoastem de pe cantec; dar, ori ca era prea departe si nu puteam deosebi toate sunetele, ori ca nu canta toate la fel; dar lucru hotarat, lipsea un sunet; n-n-auzeam pe niciuna facand: clings!
Nu-l auzeam si sa vezi de ce… Azi-dimineata, neavand treaba, ma cobor la
garla. Lasasem in ajun undita acolo intr-un tufis… O caut: nimic. Zic:
sa stii ca mi-a furat-o cineva. Cand ma uit mai bine, o vaz mai departe pe jos. Dau s-o ridic: ata desirata de pe bat si incurcata in rachita. Ma iau dupa fir si ce sa vaz? Parca si acuma mi se sfasie inima… Lasasem rama in carligul unditei; si biata privighetoare, umbland dupa demancare, a inghitit carligul!…
Saracuta! Cat trebuie sa se fi zbatut, cat
trebuie sa se fi chinuit!… Acum sta moarta, cu aripioarele intinse, iar pe ochisorii ei, ca doua margele negre, napadisera furnicile… Pre legea mea! Sunt asa intamplari absurde care-ti tulbura mintea, iti zdruncinacredinta…
Auzi dumneata moarta: cu carligul infipt in gusulita aia, care scotea sunetele alea dumnezeiesti! Auzi dumneata cum am rasplatit eu pasarica nevinovata, pentru ca ne desfatase cu viersul ei!
Cand ma gandesc, imi vine nebunie; dar ce nebunie!… Ah! ochisorii
aia negri pe care napadisera furnicile!…
Sfârșit
