Prințesa Ana și Olița de Aur - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Prințesa Ana și Olița de Aur” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste caldă și amuzantă pentru copii, despre o mică prințesă care crede că e „prea importantă” pentru a folosi olița. Ana își ocupă zilele cu parade de păpuși și jocuri regale, convinsă că prințesele nu au timp pentru astfel de lucruri. Însă, într-o noapte, Zâna Olițelor îi dăruiește o oliță strălucitoare de aur, care se aprinde doar atunci când e folosită corect. Printr-o serie de peripeții amuzante la palat, Ana descoperă că nimeni nu e prea mare sau prea nobil pentru oliță și că, de fapt, acesta e un pas important spre a fi curajoasă și înțeleaptă. O poveste plină de magie și umor, ideală pentru a-i încuraja pe cei mici să prindă încredere în acest moment al creșterii lor.
Citește povestea „Prințesa Ana și Olița de Aur” de Daniel Vîrdol
Într-un palat cu turnuri înalte și perdele din catifea, trăia o prințesă veselă și isteață pe nume Ana. Avea doar trei ani și jumătate și toată lumea din regat o adora, pentru că era plină de energie și inventa mereu jocuri noi. Totuși, exista o mică problemă: prințesa Ana nu voia să audă de oliță.
– Olița e plictisitoare, spunea ea cu nasul pe sus. Prințesele nu au timp pentru așa ceva. Eu trebuie să mă joc, să dansez și să conduc regatul păpușilor!
Regele și regina încercaseră tot ce se putea: i-au adus olițe roz, olițe cu floricele, chiar și una cu coroniță desenată pe ea. Dar nimic nu funcționa. Ana ridica fustița și trecea mai departe.
Într-o seară, când palatul era liniștit și stelele străluceau pe cer, o lumină blândă a apărut în camera Anei. Din acea lumină s-a ivit Zâna Olițelor, cu o rochie făcută din raze aurii și o baghetă care sclipea.
– Prințesă Ana, a spus Zâna cu glas cald, am auzit că nu vrei să folosești olița. Dar pentru o prințesă adevărată, olița este un pas important. Uite, ți-am adus ceva special.
Și dintr-un nor de praf strălucitor a apărut o oliță de aur. Era frumoasă, cu mânere lucioase și cu modele de stele sculptate. Ana a deschis ochii mari.
– Vai! E… minunată! Seamănă cu un tron mic! a spus ea încântată.
– Da, a zâmbit Zâna. Dar există o regulă: olița va rămâne rece și ternă până când tu o vei folosi așa cum trebuie. Atunci se va aprinde în mii de scântei de aur.
– Olița e plictisitoare, spunea ea cu nasul pe sus. Prințesele nu au timp pentru așa ceva. Eu trebuie să mă joc, să dansez și să conduc regatul păpușilor!
Regele și regina încercaseră tot ce se putea: i-au adus olițe roz, olițe cu floricele, chiar și una cu coroniță desenată pe ea. Dar nimic nu funcționa. Ana ridica fustița și trecea mai departe.
Într-o seară, când palatul era liniștit și stelele străluceau pe cer, o lumină blândă a apărut în camera Anei. Din acea lumină s-a ivit Zâna Olițelor, cu o rochie făcută din raze aurii și o baghetă care sclipea.
– Prințesă Ana, a spus Zâna cu glas cald, am auzit că nu vrei să folosești olița. Dar pentru o prințesă adevărată, olița este un pas important. Uite, ți-am adus ceva special.
Și dintr-un nor de praf strălucitor a apărut o oliță de aur. Era frumoasă, cu mânere lucioase și cu modele de stele sculptate. Ana a deschis ochii mari.
– Vai! E… minunată! Seamănă cu un tron mic! a spus ea încântată.
– Da, a zâmbit Zâna. Dar există o regulă: olița va rămâne rece și ternă până când tu o vei folosi așa cum trebuie. Atunci se va aprinde în mii de scântei de aur.
Ana a bătut din palme de bucurie, dar totuși a zis:
– Hmm… poate mâine. Azi trebuie să conduc parada păpușilor mele.
Și a fugit râzând.
A doua zi, Ana alerga prin palat. Bufonii făceau jonglerii în curte, iar cavalerii exersau cu săbiile. Deodată, prințesa a simțit un mic „semn” în burtică.
– O, nu! Nu acum! a spus ea și a fugit să-și caute păpușile.
Dar burtica nu a mai așteptat, iar prințesa s-a trezit cu o mică încurcătură chiar în mijlocul sălii de bal. Bufonii au căzut pe spate de râs, iar cavalerii s-au împiedicat de săbiile lor. Regele și regina s-au privit amuzați, dar și puțin îngrijorați.
– Draga mea, a spus regele, „nici măcar un cavaler viteaz nu este prea important pentru oliță. Chiar și eu am folosit-o când eram mic!”
– Și eu, și eu! a adăugat regina râzând.
Ana a roșit până la urechi. Apoi a alergat în camera ei, unde olița de aur stătea liniștită. S-a apropiat de ea și a șoptit:
– Poate că nu e chiar așa rău… dar dacă nu reușesc?
Atunci, dintr-un colț s-a auzit un chicotit. Era Zâna Olițelor, care apăruse din nou.
– Toată lumea învață treptat. Nimeni nu devine prințesă mare peste noapte. Încearcă, și vei vedea.
– Hmm… poate mâine. Azi trebuie să conduc parada păpușilor mele.
Și a fugit râzând.
A doua zi, Ana alerga prin palat. Bufonii făceau jonglerii în curte, iar cavalerii exersau cu săbiile. Deodată, prințesa a simțit un mic „semn” în burtică.
– O, nu! Nu acum! a spus ea și a fugit să-și caute păpușile.
Dar burtica nu a mai așteptat, iar prințesa s-a trezit cu o mică încurcătură chiar în mijlocul sălii de bal. Bufonii au căzut pe spate de râs, iar cavalerii s-au împiedicat de săbiile lor. Regele și regina s-au privit amuzați, dar și puțin îngrijorați.
– Draga mea, a spus regele, „nici măcar un cavaler viteaz nu este prea important pentru oliță. Chiar și eu am folosit-o când eram mic!”
– Și eu, și eu! a adăugat regina râzând.
Ana a roșit până la urechi. Apoi a alergat în camera ei, unde olița de aur stătea liniștită. S-a apropiat de ea și a șoptit:
– Poate că nu e chiar așa rău… dar dacă nu reușesc?
Atunci, dintr-un colț s-a auzit un chicotit. Era Zâna Olițelor, care apăruse din nou.
– Toată lumea învață treptat. Nimeni nu devine prințesă mare peste noapte. Încearcă, și vei vedea.
Ana a zâmbit curajoasă, și-a ridicat fustița și s-a așezat pe olița de aur. La început, nu s-a întâmplat nimic. Dar când în sfârșit a reușit… olița a început să sclipească! Stele mici de aur au țâșnit în aer, iar camera s-a luminat ca un curcubeu strălucitor.
– Reușiiiiiit! a strigat prințesa, bătând din palme.
Regele, regina, bufonii și cavalerii au venit în fugă să vadă ce se întâmplă. Toți au aplaudat. Bufonii au făcut tumbe, cavalerii au ridicat săbiile în semn de salut, iar regina a sărutat-o pe frunte.
– Ești o prințesă adevărată acum, i-a spus Zâna Olițelor cu blândețe. Nu pentru că ai o coroană, ci pentru că ai curajul să faci pașii importanți.
Ana a râs cu gura până la urechi.
– Să știți că prințesele au timp și pentru oliță! Mai ales dacă e o oliță de aur.
Și, de atunci, prințesa Ana nu a mai privit olița ca pe o corvoadă, ci ca pe tronul ei magic, care strălucea de fiecare dată când ea îl folosea.
Și astfel, în tot regatul se spunea că cea mai strălucitoare comoară a palatului nu era coroana regelui sau sabia cavalerilor, ci Olița de Aur a prințesei Ana – dovada că a fi mare și înțelept începe cu pași mici și curajoși.
– Reușiiiiiit! a strigat prințesa, bătând din palme.
Regele, regina, bufonii și cavalerii au venit în fugă să vadă ce se întâmplă. Toți au aplaudat. Bufonii au făcut tumbe, cavalerii au ridicat săbiile în semn de salut, iar regina a sărutat-o pe frunte.
– Ești o prințesă adevărată acum, i-a spus Zâna Olițelor cu blândețe. Nu pentru că ai o coroană, ci pentru că ai curajul să faci pașii importanți.
Ana a râs cu gura până la urechi.
– Să știți că prințesele au timp și pentru oliță! Mai ales dacă e o oliță de aur.
Și, de atunci, prințesa Ana nu a mai privit olița ca pe o corvoadă, ci ca pe tronul ei magic, care strălucea de fiecare dată când ea îl folosea.
Și astfel, în tot regatul se spunea că cea mai strălucitoare comoară a palatului nu era coroana regelui sau sabia cavalerilor, ci Olița de Aur a prințesei Ana – dovada că a fi mare și înțelept începe cu pași mici și curajoși.
Sfârșit
