Povestea "Heidi, fetița munților" - capitolul 14 "La cabană sosește un singur oaspete"
Citește capitolul 14 "La cabană sosește un singur oaspete" al poveștii "Heidi, fetița munților" în care o găsim pe Heidi așteptând cu nerăbdare să sosească oaspeții de la Frankfurt. Își făcu patul și se spălă așa cum învățase în străinătate și apoi ieși afară unde îl găsi pe bunicul cercetând cerul. Curând a sosit și păstorașul Peter mânând turma lui de capre. Acesta se arată supărat că Heidi nu merge cu el și ea îi spune că încă o așteaptă pe prietena ei Clara și pe bunică. Peter plecă cu caprele iar Heidi văzu pe cărare pe doctorul din Frankfurt. Alergă înaintea lui și îi mulțumi că a adus-o pe Clara, dar primi vestea că prietena ei cam bolnavă și nu va putea să vină, dar cu siguranță anul viitor în primăvară va sosi împreună cu bunica și cu domnul Sesemann. Heidi primi pachetul trimis de Clara și se bucură când văzu prăjiturile pentru bunica lui Peter. De bucurie, ar fi vrut să plece chiar atunci, dar se gândi să stea lângă doctor și să primească și alte vești de la Frankfurt.
Citește "La cabană sosește un singur oaspete" - capitolul 14 din povestea Heidi, fetița munților
Capitolul XIV. LA CABANĂ SOSEȘTE UN SINGUR OASPETE
Zorile făceau să sclipească piscurile cu lumina lor roșiatică- portocalie, iar adierea proaspătă a vântului de dimineață se strecura ușor printre crengile bătrânilor brazi din preajma cabanei.
Heidi se trezi brusc din somnul ei adânc. Sări iute din patul ei de fân și mai-mai să uite să se spele și să se îmbrace, atât era de nerăbdătoare să se vadă sub brazii ei dragi. Numai că la Frankfurt învățase că o fetiță cuminte trebuie să fie întotdeauna curată și îngrijită. Se spălă deci în grabă, și, după ce trase pe ea o rochiță ușoară, coborî la iuțeală scărița.
Patul bunicului era strâns, iar pe bunic, ia-l de unde nu-i. Se repezi deci afară și-l găsi, ca în fiecare dimineață, în fașa cabanei, cercetând cerul de la un capăt la altul, spre a-și da seama cum va fi vremea în această zi.
- Bună dimineața bunicule ! Ce zi frumoasă și ce senin e cerul ! izbucni Heidi, repezindu-se în brațele bunicului.
- Bună dimineața, copila mea ! răspunse bătrânul, strângând-o cu putere la pieptul său. Du-te, că eu mai am niște treburi.
Bunicul intră în staul să mulgă caprele, apoi le perie și le spălă cu toată grija. Le scoase după aceea pe pajiștea verde din fața cabanei. La scurt timp, de jos, de pe potecă, se auzi un fluierat prelung și apoi pe pajiște se ivi întreaga turmă, apoi apăru și Peter. Acesta o întrebă pe Heidi cam supărat:
- Nici azi nu vii cu mine ?
- Nu, Peter, nu pot. În orice clipă pot sosi prietenii mei de la Frankfurt și trebuie să fiu aici.
- Povestea asta am mai auzit-o de o sută de ori, mormăi Peter, morocănos.
- Și-ai s-o mai auzi, răspunse Heidi cu hotărâre în glas. Nu crezi că trebuie să fiu aici când îmi sosesc oaspeții ?
- La urma urmei, ar putea să-i primească foarte bine și bunicul, spuse ciobănașul cu încăpățânare.
Fără să mai zăbovească, Peter pocni din bici și, în aceeași clipă, caprele o rupseră la fugă pe potecă în sus, urmate îndeaproape de aprigul lor păstor.
Heidi se urcă în dormitorul ei și își făcu patul cu multă grijă, așa cum se deprinsese la Frankfurt. După ce se încredință că e făcut fără cusur, coborî în odaia mare și se apucă să strângă și să deretice de zor, ștergând praful și punând toate lucrurile la locul lor. Apoi luă o cârpă și frecă masa până când o făcu să strălucească lună. De câte ori o vedea bunicul trebăluind așa, se uita la ea plin de mulțumire și spunea:
- Nu degeaba a fost nepoata mea în străinătate. De când s-a întors, totul lucește la noi de curățenie, de parcă în fiecare zi ar fi duminică.
De fiecare dată după plecarea lui Peter, Heidi și bunicul se așezau și luau împreună gustarea de dimineață, apoi Heidi își vedea mai departe de micile ei treburi.
Când vremea era frumoasă, razele de soare se strecurau în cabană prin fereastra deschisă și o ademeneau afară pe Heidi. Azi soarele strălucea parcă mai tare ca oricând. Heidi se așeză pe iarbă să admire frumusețea neîntrecută a împrejurimilor, când, deodată, strigă:
- Bunicule, bunicule, vino repede !
Speriat că i s-a întâmplat ceva copilului, bătrânul porni numaidecât într-acolo, dar, când se apropie de cabană, o zări pe Heidi gonind la vale. fetița striga în gura mare ”Au venit ! Au venit ! Doctorul a luat-o înainte, îndată o să apară și ceilalți !”
Când ajunse la musafir, Heidi îi spuse:
- Bună ziua, domnule, doctor ! Bine ați venit !
După ce îi strânse mâna cu toată căldura, se grăbi să adauge:
- Vă mulțumesc încă o dată pentru tot !
- Bună ziua, fetițo, și bine te-am găsit, îi răspunse doctorul zâmbind. Dar nu înțeleg pentru ce îmi mulțumești...
- Pentru că numai datorită dumneavoastră am putut să mă întorc la bunicul meu.
Heidi se agăță fericită de brațul doctorului, iar acesta îi spuse cu glasul său blajin:- Hai, copila mea, du-mă la tine acasă.Ea însă rămase nemișcată, privind în vale, cu uimire.- Dar unde sunt Clara și bunica ? întrebă ea, nedumerită.- Eh, copila mea, răspunse doctorul oftând, din păcate trebuie să-ți spun un lucru care, desigur, te va întrista, așa cum mă întristează și pe mine.
Clara a fost tare bolnavă și călătoria asta ar fi fost pentru ea foarte obositoare și ar fi putut să-i șubrezească și mai mult sănătatea. Acum se simte ceva mai bine și, la primăvară, de îndată ce vremea se va încălzi și zilele vor fi mai lungi, Clara va veni la munte, cu întreaga familie. Heidi era uluită. Nu se împăca deloc cu această veste care venea să-i spulbere într-o clipită, visul ei atât de frumos. În sfârșit, porniră să urce. Când ajunseră în fața bunicului, Heidi îi spuse:
- Ceilalți nu au venit, dar vor veni curând.
Despre doctor vorbise atât de mult, încât bunicul știa totul despre el. Îi întinse mâna bucuros și îi ură oaspetelui, din toată inima, bun venit.Se așezară apoi toți trei pe bancă. Bunicul îl îndemnă pe oaspete să-și petreacă în Elveția câteva zile frumoase de toamnă, dar, din păcate, nu-l putea pofti să rămână la el, deoarece nu avea unde să-l culce. În schimb, îl povățui să nu coboare până la Ragaz, ci să tragă, mai curând, în sat, unde va găsi la oricine o cameră, ce-i drept mai modestă, dar foarte curată. Astfel, va avea prilejul să facă în fiecare dimineață o plimbare frumoasă, urcând până la cabană și de aici mai departe, spre înălțimile munților.
Bucuros, doctorul încuviință propunerea bătrânului, apoi puseră totul la cale.Sosi ceasul amiezii. Bunicul dispăru pentru o clipă, apoi reapăru cu o masă mare pe care o puse în dreptul băncii. Heidi așternu masa, iar bunicul aduse o oală cu lapte aburind, o farfurie cu brânză proaspăt rumenită și ispititoare și o halcă de carne uscată, din care tăie câteva felii groase. Mâncară, iar la sfârșitul mesei, doctorul îi mulțumi bunicului din toată inima, spunând că de mult timp nu mai mâncase atât de bine și cu atâta poftă.
- Da, aici trebuie să vină Clara, ținu el să mai spună. Dacă va respira aerul acesta sănătos și va mânca așa cum am mâncat eu azi, se va simți cum nu s-a simțit niciodată.
Pe potecă urcă omul care ducea pachetul de la Clara.
- Iată, fetița mea, ce ți-am adus de la prietena ta din Frankfurt, spuse doctorul zâmbind.
Heidi desfăcu pachetul și găsi cutia de prăjituri pentru bunica. În entuziasmul ei ar fi vrut să coboare în clipa aceea, să-i ducă bătrânei bunătățile. Până la urmă, ascultă sfatul bunicului, care îi spuse că ar fi mai bine să coboare spre seară, ca să-l conducă și pe domnul doctor până în Dörfli.
Heidi privi întrebătoare la doctor când găsi tutunul de pipă. Doctorul o luă și o întinse bunicului, care se bucură mult de acest dar și se apucă numaidecât să-și îndese luleaua. Heidi continuă să-și deschidă pachețelele, în timp ce bărbații se învăluiră cu fum de la lulele.
Încet-încet, se lăsă înserarea. Bunicul se ridică de pe bancă, împachetă șalul și cutia cu prăjituri pentru bunica și salamul pentru Peter și porniră toți trei la vale. Ajunși la cabana lui Peter, Heidi intră glonț la bunica, iar cei doi bărbați își continuară drumul spre sat. Bunica se bucură mult de șalul cel călduros:
- Ce dar minunat ! spunea ea într-una. Ce bine o să-mi prindă în serile friguroase !
Brigitte stătea la masă, privea cu jind salamul și se întreba, în sinea ei, dacă va fi în stare să taie din el. Dându-și seama despre ce este vorba, Heidi îi spuse că trebuie să-l mănânce și atâta tot.
Bunicul reveni din sat. Le ură noapte bună tuturor, își luă nepoata de mână și porniră amândoi spre cabana lor liniștită din creierul munților.
Clara a fost tare bolnavă și călătoria asta ar fi fost pentru ea foarte obositoare și ar fi putut să-i șubrezească și mai mult sănătatea. Acum se simte ceva mai bine și, la primăvară, de îndată ce vremea se va încălzi și zilele vor fi mai lungi, Clara va veni la munte, cu întreaga familie. Heidi era uluită. Nu se împăca deloc cu această veste care venea să-i spulbere într-o clipită, visul ei atât de frumos. În sfârșit, porniră să urce. Când ajunseră în fața bunicului, Heidi îi spuse:
- Ceilalți nu au venit, dar vor veni curând.
Despre doctor vorbise atât de mult, încât bunicul știa totul despre el. Îi întinse mâna bucuros și îi ură oaspetelui, din toată inima, bun venit.Se așezară apoi toți trei pe bancă. Bunicul îl îndemnă pe oaspete să-și petreacă în Elveția câteva zile frumoase de toamnă, dar, din păcate, nu-l putea pofti să rămână la el, deoarece nu avea unde să-l culce. În schimb, îl povățui să nu coboare până la Ragaz, ci să tragă, mai curând, în sat, unde va găsi la oricine o cameră, ce-i drept mai modestă, dar foarte curată. Astfel, va avea prilejul să facă în fiecare dimineață o plimbare frumoasă, urcând până la cabană și de aici mai departe, spre înălțimile munților.
Bucuros, doctorul încuviință propunerea bătrânului, apoi puseră totul la cale.Sosi ceasul amiezii. Bunicul dispăru pentru o clipă, apoi reapăru cu o masă mare pe care o puse în dreptul băncii. Heidi așternu masa, iar bunicul aduse o oală cu lapte aburind, o farfurie cu brânză proaspăt rumenită și ispititoare și o halcă de carne uscată, din care tăie câteva felii groase. Mâncară, iar la sfârșitul mesei, doctorul îi mulțumi bunicului din toată inima, spunând că de mult timp nu mai mâncase atât de bine și cu atâta poftă.
- Da, aici trebuie să vină Clara, ținu el să mai spună. Dacă va respira aerul acesta sănătos și va mânca așa cum am mâncat eu azi, se va simți cum nu s-a simțit niciodată.
Pe potecă urcă omul care ducea pachetul de la Clara.
- Iată, fetița mea, ce ți-am adus de la prietena ta din Frankfurt, spuse doctorul zâmbind.
Heidi desfăcu pachetul și găsi cutia de prăjituri pentru bunica. În entuziasmul ei ar fi vrut să coboare în clipa aceea, să-i ducă bătrânei bunătățile. Până la urmă, ascultă sfatul bunicului, care îi spuse că ar fi mai bine să coboare spre seară, ca să-l conducă și pe domnul doctor până în Dörfli.
Heidi privi întrebătoare la doctor când găsi tutunul de pipă. Doctorul o luă și o întinse bunicului, care se bucură mult de acest dar și se apucă numaidecât să-și îndese luleaua. Heidi continuă să-și deschidă pachețelele, în timp ce bărbații se învăluiră cu fum de la lulele.
Încet-încet, se lăsă înserarea. Bunicul se ridică de pe bancă, împachetă șalul și cutia cu prăjituri pentru bunica și salamul pentru Peter și porniră toți trei la vale. Ajunși la cabana lui Peter, Heidi intră glonț la bunica, iar cei doi bărbați își continuară drumul spre sat. Bunica se bucură mult de șalul cel călduros:
- Ce dar minunat ! spunea ea într-una. Ce bine o să-mi prindă în serile friguroase !
Brigitte stătea la masă, privea cu jind salamul și se întreba, în sinea ei, dacă va fi în stare să taie din el. Dându-și seama despre ce este vorba, Heidi îi spuse că trebuie să-l mănânce și atâta tot.
Bunicul reveni din sat. Le ură noapte bună tuturor, își luă nepoata de mână și porniră amândoi spre cabana lor liniștită din creierul munților.
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
