Poveste de Crăciun de Charles Dickens (Capitolul 5 - Sfârşitul povestirii)
Citește capitolul 5 din "Poveste de Crăciun" de Charles Dickens în care Scrooge scăpă de ultimul duh și se trezi în camera lui, în patul lui. Scrooge era foarte fericit și promitea că se va schimba. Observă că în cameră toate lucrurile erau la fel ca înainte de vizita celor trei duhuri, dar nu știa cât timp trecuse și ce zi este. Scoase capul pe fereastră și întrebă un copil ce zi este, iar acesta îi răspunse că este ziua Crăciunului. Scrooge se bucură foarte mult că nu pierduse Crăciunul și-l întrebă pe copil, dacă magazinul mai are la vânzare curcanul cel premiat. Află că da și-i promise copilului că-i va da jumătate de coroană dacă se duce să cumpere curcanul și apoi să-l ducă la casa pe care i-o va indica.
STANŢA A CINCEA - Capitolul 5 al poveștii "Poveste de Crăciun" cunoscută și ca "Colind de Crăciun" se numește "Sfârşitul povestirii".
STANŢA A CINCEA - Capitolul 5 al poveștii "Poveste de Crăciun" cunoscută și ca "Colind de Crăciun" se numește "Sfârşitul povestirii".
Citește capitolul 5 din "Poveste de Crăciun" - Sfârşitul povestirii
STANŢA A CINCEA
Sfârşitul povestirii
Sfârşitul povestirii
DA! Stâlpul de pat era chiar al lui. Patul era al lui, odaia era a lui. Și lucrul cel mai bun, cea mai mare fericire, timpul din fața lui îi aparținea și putea așadar să se îndrepte!
― Voi trăi în Trecut, Prezent și Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat. Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul și Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!
Era atât de agitat și de înflăcărat de bunele sale intenții, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confruntarea cu duhul și fața îi era scăldată în lacrimi.
― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în brațe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici eu sunt aici umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Știu că vor fi!
În tot acest timp, mâinile lui își făceau de lucru cu veșmintele, le întorcea pe dos, le așeza cu susul în jos, le sfâșia, le răsucea, făcându-le părtașe la tot felul de năstrușnicii.
― Nu știu ce să fac! strigă Scrooge, râzând și plângând în același timp și înfășurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu șerpii. Mă simt ușor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un școlar. Sunt amețit ca un bețivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toți! Salut!
O zbughi în salon, dar acolo nu stătu locului, se învârtea tot timpul.
― Uite cratița cu terci! strigă Scrooge, țâșnind din nou și dând roată căminului. Uite ușa pe care a intrat fantoma lui Jacob Marley! Uite colțul unde s-a așezat Fantoma Crăciunului Prezent! Uite fereastra de unde am văzut duhurile rătăcitoare! Totul e în bună rânduială, totul e adevărat, toate s-au întâmplat. Ha, ha, ha!
Pentru un om care nu mai râsese de atâția ani de zile, era cu adevărat un râs splendid, un râs absolut fantastic! Era tatăl unui lung, lung șir de râsete nemaipomenite!
― Nu știu în ce zi suntem, spuse Scrooge. Nu știu cât timp am stat printre duhuri. Nu știu nimic. Sunt ca un bebeluș. Dar nu contează. Nu-mi pasă. Prefer să fiu un bebeluș. Hei, voi, salut! Vă salut!
Efuziunile lui fură domolite de dangătele de clopot cele mai vesele pe care le auzise vreodată. Cling, clang, ciocănel. Ding, dong, clopot greu. Clopot, dong, ding. Ciocănel, clang, cling! Ah, minunat, minunat!
Alergă la fereastră, o deschise și scoase capul. Nici pâclă, nici ceață, ger senin, strălucitor, jovial, însuflețitor. Un ger care-i cântă sângelui ca să danseze, lumina aurie a soarelui, cer divin, aer bun, curat, clopote vesele. Ah, minunat, minunat!
― Ce zi e azi? strigă Scrooge spre un băiat de pe stradă, în haine de sărbătoare, care hoinărea probabil pe acolo.
― Ce? îi răspunse băiatul din cale-afară de mirat.
― Ce zi e azi, drăguțule? spuse Scrooge.
― Azi! răspunse băiatul. Păi, e ZIUA DE CRĂCIUN.
― E Ziua de Crăciun! își spuse Scrooge. N-am pierdut-o. Tot ce au făcut duhurile s-a petrecut într-o singură noapte. Ele pot face orice. De bună seamă că pot! Salut, drăguțule!
― Salut! îi răspunse băiatul.
― Știi prăvălia cu păsări, a doua stradă de aici, pe colț? se interesă Scrooge.
― Cred și eu c-o știu! răspunse flăcăul.
― Deștept băiat! spuse Scrooge. Minunat băiat! Nu știi cumva dacă au vândut curcanul premiat, care era agățat acolo? Nu curcanul cel mic, ci ăla mare.
― ăla mare cât mine? întrebă băiatul.
― Delicios băiat! E o plăcere să stai de vorbă cu el. Da, iezișorule.
― Mai e agățat și acum acolo, răspunse băiatul.
― Da, mai este? spuse Scrooge. Du-te și cumpără-l.
― Ei, pe naiba! exclamă băiatul.
― Nu, zău, spuse Scrooge. Vorbesc serios. Du-te și cumpără-l și spune-le să vină cu el aici, ca să le arăt unde să-l ducă. întoarce-te cu omul, și o să-ți dau un șiling, întoarce-te cu el în mai puțin de cinci minute, și îți dau jumătate de coroană!
― Voi trăi în Trecut, Prezent și Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat. Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul și Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!
Era atât de agitat și de înflăcărat de bunele sale intenții, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confruntarea cu duhul și fața îi era scăldată în lacrimi.
― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în brațe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici eu sunt aici umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Știu că vor fi!
În tot acest timp, mâinile lui își făceau de lucru cu veșmintele, le întorcea pe dos, le așeza cu susul în jos, le sfâșia, le răsucea, făcându-le părtașe la tot felul de năstrușnicii.
― Nu știu ce să fac! strigă Scrooge, râzând și plângând în același timp și înfășurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu șerpii. Mă simt ușor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un școlar. Sunt amețit ca un bețivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toți! Salut!
O zbughi în salon, dar acolo nu stătu locului, se învârtea tot timpul.
― Uite cratița cu terci! strigă Scrooge, țâșnind din nou și dând roată căminului. Uite ușa pe care a intrat fantoma lui Jacob Marley! Uite colțul unde s-a așezat Fantoma Crăciunului Prezent! Uite fereastra de unde am văzut duhurile rătăcitoare! Totul e în bună rânduială, totul e adevărat, toate s-au întâmplat. Ha, ha, ha!
Pentru un om care nu mai râsese de atâția ani de zile, era cu adevărat un râs splendid, un râs absolut fantastic! Era tatăl unui lung, lung șir de râsete nemaipomenite!
― Nu știu în ce zi suntem, spuse Scrooge. Nu știu cât timp am stat printre duhuri. Nu știu nimic. Sunt ca un bebeluș. Dar nu contează. Nu-mi pasă. Prefer să fiu un bebeluș. Hei, voi, salut! Vă salut!
Efuziunile lui fură domolite de dangătele de clopot cele mai vesele pe care le auzise vreodată. Cling, clang, ciocănel. Ding, dong, clopot greu. Clopot, dong, ding. Ciocănel, clang, cling! Ah, minunat, minunat!
Alergă la fereastră, o deschise și scoase capul. Nici pâclă, nici ceață, ger senin, strălucitor, jovial, însuflețitor. Un ger care-i cântă sângelui ca să danseze, lumina aurie a soarelui, cer divin, aer bun, curat, clopote vesele. Ah, minunat, minunat!
― Ce zi e azi? strigă Scrooge spre un băiat de pe stradă, în haine de sărbătoare, care hoinărea probabil pe acolo.
― Ce? îi răspunse băiatul din cale-afară de mirat.
― Ce zi e azi, drăguțule? spuse Scrooge.
― Azi! răspunse băiatul. Păi, e ZIUA DE CRĂCIUN.
― E Ziua de Crăciun! își spuse Scrooge. N-am pierdut-o. Tot ce au făcut duhurile s-a petrecut într-o singură noapte. Ele pot face orice. De bună seamă că pot! Salut, drăguțule!
― Salut! îi răspunse băiatul.
― Știi prăvălia cu păsări, a doua stradă de aici, pe colț? se interesă Scrooge.
― Cred și eu c-o știu! răspunse flăcăul.
― Deștept băiat! spuse Scrooge. Minunat băiat! Nu știi cumva dacă au vândut curcanul premiat, care era agățat acolo? Nu curcanul cel mic, ci ăla mare.
― ăla mare cât mine? întrebă băiatul.
― Delicios băiat! E o plăcere să stai de vorbă cu el. Da, iezișorule.
― Mai e agățat și acum acolo, răspunse băiatul.
― Da, mai este? spuse Scrooge. Du-te și cumpără-l.
― Ei, pe naiba! exclamă băiatul.
― Nu, zău, spuse Scrooge. Vorbesc serios. Du-te și cumpără-l și spune-le să vină cu el aici, ca să le arăt unde să-l ducă. întoarce-te cu omul, și o să-ți dau un șiling, întoarce-te cu el în mai puțin de cinci minute, și îți dau jumătate de coroană!
Băiatul o zbughi ca din pușcă. Nici un pușcaș cu mâna sigură pe trăgaci nu ar fi fost atât de iute.
― O să i-l trimit lui Bob Cratchit, șopti Scrooge, frecându-și mâinile și prăpădindu-se de râs. N-o să știe cine i l-a trimis. E de două ori mai mare decât Tim Degețel. Joe Miller însuși n-a făcut vreodată o glumă atât de bună ca această surpriză pentru Bob!
Mâna cu care scrise adresa nu era prea sigură, dar, oricum, reuși s-o scrie, apoi coborî să deschidă ușa dinspre stradă, pregătindu-se pentru sosirea omului de la prăvălia de păsări, în timp ce stătea acolo, așteptându-l, privirea îi căzu pe ciocănașul de la ușă.
― O să-l iubesc toată viața! strigă Scrooge mângâindu-l. Înainte, abia de mă uitam la el. Ce expresie cinstită are fața lui! E un ciocănaș minunat! Iată curcanul! Hei, salut! Ce mai faci? Un Crăciun fericit!
Era un curcan pe cinste! Dar era o pasăre care n-ar fi putut sta pe picioarele ei.
I s-ar fi înmuiat sub ea, într-o clipită, ca bețele de ceară pentru peceți.
― A, dar e cu neputință să fie dus în Camden Town, spuse Scrooge. Trebuie să iei o trăsură.
Chicoteala cu care spuse acestea, chicoteala cu care plăti curcanul, chicoteala cu care plăti trăsura, chicoteala cu care îl răsplăti pe băiat fură mai prejos doar de chicoteala cu care se așeză din nou pe scaun, cu răsuflarea tăiată, și chicoti până ce izbucni în plâns.
Nu-i fu ușor să se bărbierească, fiindcă mâna continua să-i tremure foarte tare și bărbieritul cere atenție mare, chiar dacă nu dansezi în același timp. Dar dacă și-ar fi tăiat vârful nasului, și-ar fi lipit un plasture pe el și ar fi fost foarte mulțumit.
Se îmbrăcă frumos, „cu hainele cele mai bune" și, în sfârșit, ieși în stradă. Oamenii se perindau pe afară, așa cum îi văzuse el împreună cu Fantoma Crăciunului Prezent, și mergând cu mâinile la spate, Scrooge îi privea pe toți cu un zâmbet fericit, într-un cuvânt, avea o figură atât de plăcută, de atrăgătoare, încât trei sau patru persoane bine dispuse îi spuseră: „Bună dimineața, domnule! Un Crăciun fericit!" Iar Scrooge avea să spună adesea după aceea că, dintre toate sunetele prietenoase pe care le auzise în viața lui, acelea fuseseră cele mai prietenoase pentru auzul lui.
Nu mersese prea departe, când îl văzu venind spre el pe domnul corpolent care intrase în casieria lui cu o zi înainte și îl întrebase : „Firma «Scrooge și Marley», bănuiesc?" Simți un junghi în inimă gândindu-se cum îl va privi acel bătrân domn când se vor întâlni, dar cunoștea drumul care se așternea în fața lui și îl urmă.
― Dragul meu domn, spuse Scrooge, mărind pasul și luându-i bătrânului domn amândouă mâinile. Ce mai faceți? Sper că ați izbutit ieri. Ați fost foarte amabil. Un Crăciun fericit, domnule!
― Domnul Scrooge?
― Da, spuse domnul Scrooge. Acesta este numele meu și mă tem că nu e prea plăcut pentru dumneavoastră, îngăduiți-mi să vă cer iertare. Și vă rog să aveți bunătatea să... Și Scrooge îi șopti ceva la ureche.
― Doamne sfinte! strigă domnul, de parcă-i pierise răsuflarea. Dragă domnule Scrooge, vorbiți serios?
― Vă rog, spuse Scrooge. Nici un bănuț mai puțin. Vă asigur că voi fi răsplătit cu vârf și îndesat, îmi faceți această favoare, vă rog.
― Dragă domnule, spuse celălalt, strângându-i mâna, nici nu știu ce să spun față de această mărini...
― Nu spuneți nimic, vă rog, îi răspunse Scrooge. Veniți pe la mine. Veți veni la mine?
― Voi veni! strigă bătrânul domn. Și era limpede că era hotărât s-o facă.
― Vă mulțumesc, spuse Scrooge. Vă rămân îndatorat.Mii de mulțumiri. Să v-ajute Dumnezeu! Se duse la biserică, se plimbă pe străzi, privi oamenii care se vânzoleau de colo-colo, mângâie copilașii pe cap, vorbi cu cerșetorii, se uită în jos, spre bucătăriile caselor, și în sus, spre ferestre, și descoperi că toate acestea îi făceau plăcere. Nu visase niciodată că o plimbare că, de fapt, orice îl putea face atât de fericit. După-amiază, își îndreptă pașii spre casa nepotului său.
Trecu prin fața ușii de nenumărate ori până să-și facă în cele din urmă curajul să urce scara și să bată la ușă. Dar își luă inima-n dinți și bătu.
― O să i-l trimit lui Bob Cratchit, șopti Scrooge, frecându-și mâinile și prăpădindu-se de râs. N-o să știe cine i l-a trimis. E de două ori mai mare decât Tim Degețel. Joe Miller însuși n-a făcut vreodată o glumă atât de bună ca această surpriză pentru Bob!
Mâna cu care scrise adresa nu era prea sigură, dar, oricum, reuși s-o scrie, apoi coborî să deschidă ușa dinspre stradă, pregătindu-se pentru sosirea omului de la prăvălia de păsări, în timp ce stătea acolo, așteptându-l, privirea îi căzu pe ciocănașul de la ușă.
― O să-l iubesc toată viața! strigă Scrooge mângâindu-l. Înainte, abia de mă uitam la el. Ce expresie cinstită are fața lui! E un ciocănaș minunat! Iată curcanul! Hei, salut! Ce mai faci? Un Crăciun fericit!
Era un curcan pe cinste! Dar era o pasăre care n-ar fi putut sta pe picioarele ei.
I s-ar fi înmuiat sub ea, într-o clipită, ca bețele de ceară pentru peceți.
― A, dar e cu neputință să fie dus în Camden Town, spuse Scrooge. Trebuie să iei o trăsură.
Chicoteala cu care spuse acestea, chicoteala cu care plăti curcanul, chicoteala cu care plăti trăsura, chicoteala cu care îl răsplăti pe băiat fură mai prejos doar de chicoteala cu care se așeză din nou pe scaun, cu răsuflarea tăiată, și chicoti până ce izbucni în plâns.
Nu-i fu ușor să se bărbierească, fiindcă mâna continua să-i tremure foarte tare și bărbieritul cere atenție mare, chiar dacă nu dansezi în același timp. Dar dacă și-ar fi tăiat vârful nasului, și-ar fi lipit un plasture pe el și ar fi fost foarte mulțumit.
Se îmbrăcă frumos, „cu hainele cele mai bune" și, în sfârșit, ieși în stradă. Oamenii se perindau pe afară, așa cum îi văzuse el împreună cu Fantoma Crăciunului Prezent, și mergând cu mâinile la spate, Scrooge îi privea pe toți cu un zâmbet fericit, într-un cuvânt, avea o figură atât de plăcută, de atrăgătoare, încât trei sau patru persoane bine dispuse îi spuseră: „Bună dimineața, domnule! Un Crăciun fericit!" Iar Scrooge avea să spună adesea după aceea că, dintre toate sunetele prietenoase pe care le auzise în viața lui, acelea fuseseră cele mai prietenoase pentru auzul lui.
Nu mersese prea departe, când îl văzu venind spre el pe domnul corpolent care intrase în casieria lui cu o zi înainte și îl întrebase : „Firma «Scrooge și Marley», bănuiesc?" Simți un junghi în inimă gândindu-se cum îl va privi acel bătrân domn când se vor întâlni, dar cunoștea drumul care se așternea în fața lui și îl urmă.
― Dragul meu domn, spuse Scrooge, mărind pasul și luându-i bătrânului domn amândouă mâinile. Ce mai faceți? Sper că ați izbutit ieri. Ați fost foarte amabil. Un Crăciun fericit, domnule!
― Domnul Scrooge?
― Da, spuse domnul Scrooge. Acesta este numele meu și mă tem că nu e prea plăcut pentru dumneavoastră, îngăduiți-mi să vă cer iertare. Și vă rog să aveți bunătatea să... Și Scrooge îi șopti ceva la ureche.
― Doamne sfinte! strigă domnul, de parcă-i pierise răsuflarea. Dragă domnule Scrooge, vorbiți serios?
― Vă rog, spuse Scrooge. Nici un bănuț mai puțin. Vă asigur că voi fi răsplătit cu vârf și îndesat, îmi faceți această favoare, vă rog.
― Dragă domnule, spuse celălalt, strângându-i mâna, nici nu știu ce să spun față de această mărini...
― Nu spuneți nimic, vă rog, îi răspunse Scrooge. Veniți pe la mine. Veți veni la mine?
― Voi veni! strigă bătrânul domn. Și era limpede că era hotărât s-o facă.
― Vă mulțumesc, spuse Scrooge. Vă rămân îndatorat.Mii de mulțumiri. Să v-ajute Dumnezeu! Se duse la biserică, se plimbă pe străzi, privi oamenii care se vânzoleau de colo-colo, mângâie copilașii pe cap, vorbi cu cerșetorii, se uită în jos, spre bucătăriile caselor, și în sus, spre ferestre, și descoperi că toate acestea îi făceau plăcere. Nu visase niciodată că o plimbare că, de fapt, orice îl putea face atât de fericit. După-amiază, își îndreptă pașii spre casa nepotului său.
Trecu prin fața ușii de nenumărate ori până să-și facă în cele din urmă curajul să urce scara și să bată la ușă. Dar își luă inima-n dinți și bătu.
― Stăpânul tău e acasă, draga mea? o întrebă Scrooge pe fată. Frumușică fată! Foarte frumușică.
― Da, domnule.
― Unde e, scump-o? întrebă Scrooge.
― În sufragerie, domnule, împreună cu doamna. Vă conduc eu sus, dacă doriți.
― Îți mulțumesc, dar mă cunoaște, spuse Scrooge cu mâna pe clanța ușii dinspre sufragerie. Am să intru aici, draga mea.
Apăsă ușor clanța și băgă încet capul pe ușă. Ședeau la masă (care era aranjată ca de sărbătoare), fiindcă gospodinele tinere sunt foarte pretențioase în privința asta și se îngrijesc să fie toate așa cum se cuvine.
― Fred! spuse Scrooge.
Doamne, Dumnezeule, ce se mai sperie nepoata lui prin alianță! In clipa aceea Scrooge uitase că ea ședea în colțul unde se afla scăunelul pentru picioare, căci altminteri n-ar făcut cu nici un chip una ca asta.
― Sfinte Doamne, strigă Fred, cine e?
― Eu sunt. Unchiul tău, Scrooge. Am venit la masă. Îmi îngădui să intru, Fred?
Cum să nu-i îngăduie să intre? Păi, a fost o minune că nu i-a smuls brațul din încheietură! In cinci minute se simțea ca acasă. Nu mai pomenise o primire mai călduroasă. Nepoata lui era neschimbată. La fel și Topper, când sosi și el. La fel și sora cea durdulie, când veni și ea. La fel arătau toți, când sosiră și ei. Minunată petrecere, minunate jocuri, minunată înțelegere, mi-nu-na-tă fericire!
Dar a doua zi dimineață se duse devreme la birou. O, da, ajunse devreme, își dorea tare mult să ajungă primul și să-l prindă pe Bob Cratchit că întârzie! Chiar asta își pusese în gând.
Și izbuti, într-adevăr, izbuti! Ceasul bătu de nouă. Nici urmă de Bob. Și un sfert. Nici urmă de Bob. Întârzie exact optsprezece minute și jumătate. Scrooge ședea cu ușa larg deschisă, ca să-l poată vedea când intră în Cutie.
Își scoase pălăria înainte de a deschide ușa, își scoase apoi și șalul.
Într-o clipită era pe scaunul lui, mâzgălind iute cu tocul, de parcă ar fi încercat să prindă din urmă ora nouă.
― Salut! bombăni Scrooge, încercând să imite cât mai bine tonul lui obișnuit.
Cum îndrăznești să vii la ora asta?
― Vă rog foarte mult să mă iertați, domnule, spuse Bob. Am întârziat, într-adevăr.
― Ai întârziat? întrebă Scrooge. Da. Cred că da. Poftește aici, domnule, te rog.
― Nu se întâmplă decât o dată pe an, domnule, se rugă Bob, ieșind la iveală din Cutie. Nu se va mai repeta. Am cam petrecut și eu ieri, domnule.
― Știi ceva, prietene? spuse Scrooge, n-am de gând să mai admit asemenea lucruri. De aceea, continuă el, sărind de pe scaun și dându-i lui Bob un ghiont atât de puternic, încât acesta ajunse clătinându-se înapoi, în Cutie. Și de aceea, îți voi mări salariul!
Bob începu să tremure și se apropie puțin de riglă, îi trecu prin minte să-l pocnească pe Scrooge cu ea, să-l țină bine și să strige după ajutor în fundătură, cerând oamenilor să aducă o cămașă de forță.
― Un Crăciun fericit, Bob! spuse Scrooge, cu o sinceritate care nu putea fi pusă la îndoială, în timp ce-l bătea pe spate, îți doresc un Crăciun fericit, Bob, bunul meu prieten, cum nu ți-am dorit de ani de zile! O să-ți măresc salariul și o să mă străduiesc să-ti ajut familia nevoiașă. O să discutăm despre treburile tale chiar astăzi după-amiază, la un castron cu crușon fierbinte de Crăciun! Îngrijește-te de foc și mai cumpără o găleată de cărbuni înainte de a mai pune un punct pe i, Bob Cratchit!
Scrooge a făcut mai mult decât a promis. A făcut tot ce promisese și multe altele pe deasupra, iar pentru Tim Degețel, care nu murise, a fost ca un al doilea tată. A devenit un prieten atât de bun, un stăpân atât de bun și un om atât de bun, cum nu se mai văzuse în bunul și bătrânul oraș, în nici un alt bun și bătrân oraș, orășel sau târg, și nici în toată buna și bătrâna lume. Unii râdeau văzându-l atât de schimbat, dar el îi lăsa să râdă și nu se sinchisea de ei, fiindcă era îndeajuns de înțelept ca să știe că pe acest pământ, niciodată, dar niciodată, nu s-a petrecut ceva bun, fără ca unii oameni să se prăpădească de râs la început, și știind că asemenea oameni sunt oricum orbi, se gândea că e mai bine să-și încrețească ochii a râs, decât să-și manifeste boala într-un mod mai puțin atrăgător. Propria lui inimă râdea și asta-l mulțumea pe deplin.
N-a mai avut nici o legătură cu duhurile, dar a trăit după aceea conform Principiului Abstinenței Totale, și se spunea întotdeauna despre el că știe să țină Crăciunul, dacă există vreun om în viață care să știe într-adevăr acest lucru. Să dea Dumnezeu să se poată spune asta și despre noi, despre noi toți! Și, după cum a spus Tim Degețel, să ne dea Dumnezeu sănătate, tuturor!
― Da, domnule.
― Unde e, scump-o? întrebă Scrooge.
― În sufragerie, domnule, împreună cu doamna. Vă conduc eu sus, dacă doriți.
― Îți mulțumesc, dar mă cunoaște, spuse Scrooge cu mâna pe clanța ușii dinspre sufragerie. Am să intru aici, draga mea.
Apăsă ușor clanța și băgă încet capul pe ușă. Ședeau la masă (care era aranjată ca de sărbătoare), fiindcă gospodinele tinere sunt foarte pretențioase în privința asta și se îngrijesc să fie toate așa cum se cuvine.
― Fred! spuse Scrooge.
Doamne, Dumnezeule, ce se mai sperie nepoata lui prin alianță! In clipa aceea Scrooge uitase că ea ședea în colțul unde se afla scăunelul pentru picioare, căci altminteri n-ar făcut cu nici un chip una ca asta.
― Sfinte Doamne, strigă Fred, cine e?
― Eu sunt. Unchiul tău, Scrooge. Am venit la masă. Îmi îngădui să intru, Fred?
Cum să nu-i îngăduie să intre? Păi, a fost o minune că nu i-a smuls brațul din încheietură! In cinci minute se simțea ca acasă. Nu mai pomenise o primire mai călduroasă. Nepoata lui era neschimbată. La fel și Topper, când sosi și el. La fel și sora cea durdulie, când veni și ea. La fel arătau toți, când sosiră și ei. Minunată petrecere, minunate jocuri, minunată înțelegere, mi-nu-na-tă fericire!
Dar a doua zi dimineață se duse devreme la birou. O, da, ajunse devreme, își dorea tare mult să ajungă primul și să-l prindă pe Bob Cratchit că întârzie! Chiar asta își pusese în gând.
Și izbuti, într-adevăr, izbuti! Ceasul bătu de nouă. Nici urmă de Bob. Și un sfert. Nici urmă de Bob. Întârzie exact optsprezece minute și jumătate. Scrooge ședea cu ușa larg deschisă, ca să-l poată vedea când intră în Cutie.
Își scoase pălăria înainte de a deschide ușa, își scoase apoi și șalul.
Într-o clipită era pe scaunul lui, mâzgălind iute cu tocul, de parcă ar fi încercat să prindă din urmă ora nouă.
― Salut! bombăni Scrooge, încercând să imite cât mai bine tonul lui obișnuit.
Cum îndrăznești să vii la ora asta?
― Vă rog foarte mult să mă iertați, domnule, spuse Bob. Am întârziat, într-adevăr.
― Ai întârziat? întrebă Scrooge. Da. Cred că da. Poftește aici, domnule, te rog.
― Nu se întâmplă decât o dată pe an, domnule, se rugă Bob, ieșind la iveală din Cutie. Nu se va mai repeta. Am cam petrecut și eu ieri, domnule.
― Știi ceva, prietene? spuse Scrooge, n-am de gând să mai admit asemenea lucruri. De aceea, continuă el, sărind de pe scaun și dându-i lui Bob un ghiont atât de puternic, încât acesta ajunse clătinându-se înapoi, în Cutie. Și de aceea, îți voi mări salariul!
Bob începu să tremure și se apropie puțin de riglă, îi trecu prin minte să-l pocnească pe Scrooge cu ea, să-l țină bine și să strige după ajutor în fundătură, cerând oamenilor să aducă o cămașă de forță.
― Un Crăciun fericit, Bob! spuse Scrooge, cu o sinceritate care nu putea fi pusă la îndoială, în timp ce-l bătea pe spate, îți doresc un Crăciun fericit, Bob, bunul meu prieten, cum nu ți-am dorit de ani de zile! O să-ți măresc salariul și o să mă străduiesc să-ti ajut familia nevoiașă. O să discutăm despre treburile tale chiar astăzi după-amiază, la un castron cu crușon fierbinte de Crăciun! Îngrijește-te de foc și mai cumpără o găleată de cărbuni înainte de a mai pune un punct pe i, Bob Cratchit!
Scrooge a făcut mai mult decât a promis. A făcut tot ce promisese și multe altele pe deasupra, iar pentru Tim Degețel, care nu murise, a fost ca un al doilea tată. A devenit un prieten atât de bun, un stăpân atât de bun și un om atât de bun, cum nu se mai văzuse în bunul și bătrânul oraș, în nici un alt bun și bătrân oraș, orășel sau târg, și nici în toată buna și bătrâna lume. Unii râdeau văzându-l atât de schimbat, dar el îi lăsa să râdă și nu se sinchisea de ei, fiindcă era îndeajuns de înțelept ca să știe că pe acest pământ, niciodată, dar niciodată, nu s-a petrecut ceva bun, fără ca unii oameni să se prăpădească de râs la început, și știind că asemenea oameni sunt oricum orbi, se gândea că e mai bine să-și încrețească ochii a râs, decât să-și manifeste boala într-un mod mai puțin atrăgător. Propria lui inimă râdea și asta-l mulțumea pe deplin.
N-a mai avut nici o legătură cu duhurile, dar a trăit după aceea conform Principiului Abstinenței Totale, și se spunea întotdeauna despre el că știe să țină Crăciunul, dacă există vreun om în viață care să știe într-adevăr acest lucru. Să dea Dumnezeu să se poată spune asta și despre noi, despre noi toți! Și, după cum a spus Tim Degețel, să ne dea Dumnezeu sănătate, tuturor!
Sfârșit
|
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT