Petrecerea Olițelor Vesele - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Petrecerea Olițelor Vesele” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste amuzantă și caldă, perfectă pentru copiii care învață să folosească olița. Într-o cameră plină de jucării, toate olițele prind viață atunci când se lasă seara. Olița Curcubeu cântă, Olița cu buline dansează, iar Olița albastră spune povești hazlii. Împreună, ele organizează cea mai veselă petrecere, dar sunt puțin triste, pentru că un copil nu le folosește niciodată. Într-o noapte, micuțul le descoperă și realizează că olițele nu sunt plictisitoare, ci adevărate prietene care aduc voie bună și bucurie. Povestea transmite copiilor, într-un mod jucăuș, că folosirea oliței poate fi o aventură plină de distracție și mândrie. Este o lectură ideală pentru serile de culcare, aducând zâmbete și încurajare.
Citește povestea „Petrecerea Olițelor Vesele” de Daniel Vîrdol
Într-o cameră luminoasă, plină cu jucării, ursuleți și cuburi colorate, stăteau cuminți aliniate mai multe olițe. Erau de toate felurile: una curcubeu, una cu buline roșii, una albastră ca cerul și încă multe altele, fiecare cu personalitatea ei. Ziua păreau doar niște obiecte obișnuite, dar odată cu lăsarea serii… se întâmpla magia.
Când părinții stingeau lumina și liniștea se așeza, olițele prindeau viață!
– Hei, e ora petrecerii! strigă Olița Curcubeu, care începu imediat să cânte vesel un cântecel: „La-la-la, să dansăm, să cântăm!”
– Eu aduc ritmul! spuse Olița cu buline, sărind de colo-colo ca un mic toboșar.
– Și eu spun o poveste hazlie, să nu vă plictisiți, adăugă Olița Albastră, care avea mereu în buzunarul ei imaginar câte o poveste cu dragoni, prințese sau broaște șugubețe.
Și începu balul. Olițele dansau, se învârteau, cântau și râdeau de parcă ar fi fost la cea mai mare serbare din lume.
Totuși, ceva le întrista. Deși erau vesele și pline de viață, știau că nu toți copiii din casă le foloseau. Unul dintre micuți le ocolea mereu și prefera scutecul. Olițele suspinau atunci când se gândeau la el.
– Oare de ce nu vrea să stea cu noi? întrebă cu voce blândă Olița Albastră.
– Poate crede că suntem plictisitoare, oftează Olița cu buline.
– Sau poate nu știe că îl putem face să râdă, completă Olița Curcubeu, fredonând o notă tristă.
În seara aceea, copilul care nu le folosea nu putea să doarmă. Se tot răsucea în pat și, la un moment dat, auzi un zgomot ciudat. Parcă cineva cânta și tropăia în camera lui de joacă.
– Ce se întâmplă acolo? se întrebă curios, dând la o parte plapuma.
Când părinții stingeau lumina și liniștea se așeza, olițele prindeau viață!
– Hei, e ora petrecerii! strigă Olița Curcubeu, care începu imediat să cânte vesel un cântecel: „La-la-la, să dansăm, să cântăm!”
– Eu aduc ritmul! spuse Olița cu buline, sărind de colo-colo ca un mic toboșar.
– Și eu spun o poveste hazlie, să nu vă plictisiți, adăugă Olița Albastră, care avea mereu în buzunarul ei imaginar câte o poveste cu dragoni, prințese sau broaște șugubețe.
Și începu balul. Olițele dansau, se învârteau, cântau și râdeau de parcă ar fi fost la cea mai mare serbare din lume.
Totuși, ceva le întrista. Deși erau vesele și pline de viață, știau că nu toți copiii din casă le foloseau. Unul dintre micuți le ocolea mereu și prefera scutecul. Olițele suspinau atunci când se gândeau la el.
– Oare de ce nu vrea să stea cu noi? întrebă cu voce blândă Olița Albastră.
– Poate crede că suntem plictisitoare, oftează Olița cu buline.
– Sau poate nu știe că îl putem face să râdă, completă Olița Curcubeu, fredonând o notă tristă.
În seara aceea, copilul care nu le folosea nu putea să doarmă. Se tot răsucea în pat și, la un moment dat, auzi un zgomot ciudat. Parcă cineva cânta și tropăia în camera lui de joacă.
– Ce se întâmplă acolo? se întrebă curios, dând la o parte plapuma.
Se strecură tiptil până la ușă și rămase cu gura căscată. În mijlocul camerei, olițele făceau o adevărată petrecere! Una cânta ca o mică vioară, alta dansa de parcă avea picioare invizibile, iar cea albastră spunea o poveste cu voci diferite pentru fiecare personaj.
– Nu pot să cred! șopti copilul. Olițele mele sunt vii!
Dintr-odată, Olița Curcubeu îl văzu.
– Uraaa! A venit și prietenul nostru! strigă ea, sărind de bucurie.
– În sfârșit! Am vrut de mult să te cunoaștem, adăugă Olița cu buline, făcând o mică reverență.
– Bine ai venit la petrecerea noastră, spuse Olița Albastră, înclinându-se ca un povestitor de circ.
Copilul râse, puțin rușinat.
– Dar… eu credeam că voi sunteți doar… olițe, zise el.
– Doar olițe? Păi noi suntem prietenele tale de nădejde! răspunse Olița Curcubeu. Și, ca să ne arăți că ții la noi, tot ce trebuie să faci este să ne folosești.
Copilul ridică din umeri.
– Hm… nu știu. Mie mi-e mai comod cu scutecul.
Olița cu buline făcu o piruetă și spuse glumeț:
– Dar scutecele nu știu să danseze, nu-i așa? Eu, în schimb, pot să fac tumbe și salturi în fiecare seară, dacă vrei!
– Și eu pot să-ți cânt un cântecel vesel de fiecare dată, adăugă Olița Curcubeu.
– Iar eu îți voi spune o poveste amuzantă după fiecare vizită, completă Olița Albastră.
– Nu pot să cred! șopti copilul. Olițele mele sunt vii!
Dintr-odată, Olița Curcubeu îl văzu.
– Uraaa! A venit și prietenul nostru! strigă ea, sărind de bucurie.
– În sfârșit! Am vrut de mult să te cunoaștem, adăugă Olița cu buline, făcând o mică reverență.
– Bine ai venit la petrecerea noastră, spuse Olița Albastră, înclinându-se ca un povestitor de circ.
Copilul râse, puțin rușinat.
– Dar… eu credeam că voi sunteți doar… olițe, zise el.
– Doar olițe? Păi noi suntem prietenele tale de nădejde! răspunse Olița Curcubeu. Și, ca să ne arăți că ții la noi, tot ce trebuie să faci este să ne folosești.
Copilul ridică din umeri.
– Hm… nu știu. Mie mi-e mai comod cu scutecul.
Olița cu buline făcu o piruetă și spuse glumeț:
– Dar scutecele nu știu să danseze, nu-i așa? Eu, în schimb, pot să fac tumbe și salturi în fiecare seară, dacă vrei!
– Și eu pot să-ți cânt un cântecel vesel de fiecare dată, adăugă Olița Curcubeu.
– Iar eu îți voi spune o poveste amuzantă după fiecare vizită, completă Olița Albastră.
Copilul începu să râdă. „Ce idee năstrușnică!”, își spuse el.
– Deci dacă stau pe voi… o să fie ca o petrecere? întrebă el, curios.
– Exact! strigară toate olițele în cor. Fiecare vizită e o mică sărbătoare!
Atunci copilul se apropie, puțin timid, și se așeză pe Olița Curcubeu. Aceasta începu imediat să cânte un cântec vesel. Olița cu buline dansa în jurul lui, iar cea albastră începu o poveste amuzantă despre un dragon care strănuta foc doar când cineva îi gâdila nasul cu o pană.
Copilul râse atât de tare, încât uită complet de teamă și rușine.
– Hei, chiar e amuzant! spuse el, aplaudând.
– Ți-am spus noi! zise Olița Curcubeu, făcând o notă lungă, ca un trompetist mândru.
Din seara aceea, copilul nu mai privi niciodată olițele ca pe niște obiecte plictisitoare. Pentru el erau prietene de joacă, cântărețe, povestitoare și dansatoare.
Iar dimineața, când părinții intrau în cameră, vedeau doar un copil fericit lângă olița lui și nu bănuiau niciodată că, în spatele zâmbetului, se ascundea o petrecere întreagă.
Și astfel, în fiecare seară, când luminile se stingeau, Petrecerea Olițelor Vesele începea din nou. Iar copilul, bucuros, era întotdeauna invitatul de onoare.
– Deci dacă stau pe voi… o să fie ca o petrecere? întrebă el, curios.
– Exact! strigară toate olițele în cor. Fiecare vizită e o mică sărbătoare!
Atunci copilul se apropie, puțin timid, și se așeză pe Olița Curcubeu. Aceasta începu imediat să cânte un cântec vesel. Olița cu buline dansa în jurul lui, iar cea albastră începu o poveste amuzantă despre un dragon care strănuta foc doar când cineva îi gâdila nasul cu o pană.
Copilul râse atât de tare, încât uită complet de teamă și rușine.
– Hei, chiar e amuzant! spuse el, aplaudând.
– Ți-am spus noi! zise Olița Curcubeu, făcând o notă lungă, ca un trompetist mândru.
Din seara aceea, copilul nu mai privi niciodată olițele ca pe niște obiecte plictisitoare. Pentru el erau prietene de joacă, cântărețe, povestitoare și dansatoare.
Iar dimineața, când părinții intrau în cameră, vedeau doar un copil fericit lângă olița lui și nu bănuiau niciodată că, în spatele zâmbetului, se ascundea o petrecere întreagă.
Și astfel, în fiecare seară, când luminile se stingeau, Petrecerea Olițelor Vesele începea din nou. Iar copilul, bucuros, era întotdeauna invitatul de onoare.
Sfârșit
