Îngerul păzitor care alungă coșmarurile - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Îngerul păzitor care alungă coșmarurile” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste cu îngeri păzitori, plină de lumină și speranță despre grija nevăzută pe care îngerii păzitori o poartă copiilor. O fetiță se teme de umbrele întunericului, dar îngerul ei transformă spaimele nopții în stele strălucitoare pe tavanul camerei. Astfel, somnul ei devine liniștit, iar visele se schimbă în aventuri frumoase, pline de fluturi de lumină și ceruri senine. Povestea îi ajută pe cei mici să înțeleagă că fricile pot fi risipite și că întotdeauna există o lumină în inimă, gata să învingă umbrele. Este o istorisire caldă, potrivită pentru cititul de seară, care le oferă copiilor curaj și liniște, amintindu-le că nu sunt niciodată singuri.
Citește povestea „Îngerul păzitor care alungă coșmarurile” de Daniel Vîrdol
Era o noapte liniștită, iar luna își trimitea lumina palidă peste casele adormite. Într-o cameră micuță, o fetiță stătea în pat cu ochii mari și neliniștiți. Jucăriile ei erau așezate cuminți pe raft, iar părinții, în camera alăturată, adormiseră deja. Însă pentru ea, întunericul părea plin de umbre care se mișcau și murmurau lucruri înfricoșătoare.
– Mi-e frică… șopti fetița, trăgând pătura până sub bărbie.
În colțul camerei, nevăzut de ochii ei, stătea îngerul păzitor. Își deschise aripile de lumină și o privi cu blândețe. El știa că acele umbre nu erau decât jocuri ale întunericului, dar pentru inimioara copilului păreau adevărate primejdii.
– Nu te teme, micuțo, îi șopti îngerul cu glasul lui de vânt cald. Sunt aici.
Deși fetița nu putea să-l audă cu urechile, sufletul ei a simțit un val de liniște. Totuși, umbrele de pe pereți continuau să se întindă ca niște brațe uriașe.
Atunci îngerul a ridicat mâna și a atins ușor una dintre umbre. În clipa aceea, pata întunecată s-a luminat și s-a preschimbat într-o stea strălucitoare, care s-a așezat pe tavanul camerei.
Fetița a clipit uimită. Nu știa de unde venise acea lumină, dar i se părea că tavanul se umple de cer.
Îngerul a atins și alte umbre, și una câte una, ele s-au prefăcut în stele. Pereții care mai devreme păreau amenințători acum sclipeau de frumusețe, iar camera s-a transformat într-o mică galaxie.
– Vezi, micuțo? Întunericul nu poate învinge lumina, spuse îngerașul.
– Mi-e frică… șopti fetița, trăgând pătura până sub bărbie.
În colțul camerei, nevăzut de ochii ei, stătea îngerul păzitor. Își deschise aripile de lumină și o privi cu blândețe. El știa că acele umbre nu erau decât jocuri ale întunericului, dar pentru inimioara copilului păreau adevărate primejdii.
– Nu te teme, micuțo, îi șopti îngerul cu glasul lui de vânt cald. Sunt aici.
Deși fetița nu putea să-l audă cu urechile, sufletul ei a simțit un val de liniște. Totuși, umbrele de pe pereți continuau să se întindă ca niște brațe uriașe.
Atunci îngerul a ridicat mâna și a atins ușor una dintre umbre. În clipa aceea, pata întunecată s-a luminat și s-a preschimbat într-o stea strălucitoare, care s-a așezat pe tavanul camerei.
Fetița a clipit uimită. Nu știa de unde venise acea lumină, dar i se părea că tavanul se umple de cer.
Îngerul a atins și alte umbre, și una câte una, ele s-au prefăcut în stele. Pereții care mai devreme păreau amenințători acum sclipeau de frumusețe, iar camera s-a transformat într-o mică galaxie.
– Vezi, micuțo? Întunericul nu poate învinge lumina, spuse îngerașul.
Fetița zâmbi pentru prima dată în acea seară și simți cum frica se topea încet. Își puse capul pe pernă, dar încă ezita să închidă ochii.
– Dacă umbrele se întorc? gândi ea, tremurând ușor.
Îngerul se apropie și îi mângâie fruntea cu aripa lui nevăzută. O căldură blândă o cuprinse.
– Atunci voi fi aici să le alung din nou, îi șopti.
În cele din urmă, pleoapele i s-au îngreunat și fetița a adormit. Îngerul, veghetor, a rămas lângă ea. Când visul a început să prindă formă, el a pășit în lumea aceea nevăzută.
La început, visul fetiței era plin de umbre care alergau și o urmăreau. Îngerul s-a ridicat în fața lor și a bătut din palmele sale de lumină. Umbrele s-au risipit, iar în locul lor au apărut fluturi aurii și păsări de lumină care au început să cânte.
– Vino, micuțo, spuse îngerul, și hai să vezi cât de frumoasă poate fi lumea viselor.
Fetița, în vis, se simțea ușoară și fericită. Alături de înger, a început să zboare peste câmpuri pline de flori care sclipeau în întuneric, ca niște licurici uriași. Au trecut peste râuri argintii și peste păduri în care fiecare copac purta fructe de cristal.
– Dacă umbrele se întorc? gândi ea, tremurând ușor.
Îngerul se apropie și îi mângâie fruntea cu aripa lui nevăzută. O căldură blândă o cuprinse.
– Atunci voi fi aici să le alung din nou, îi șopti.
În cele din urmă, pleoapele i s-au îngreunat și fetița a adormit. Îngerul, veghetor, a rămas lângă ea. Când visul a început să prindă formă, el a pășit în lumea aceea nevăzută.
La început, visul fetiței era plin de umbre care alergau și o urmăreau. Îngerul s-a ridicat în fața lor și a bătut din palmele sale de lumină. Umbrele s-au risipit, iar în locul lor au apărut fluturi aurii și păsări de lumină care au început să cânte.
– Vino, micuțo, spuse îngerul, și hai să vezi cât de frumoasă poate fi lumea viselor.
Fetița, în vis, se simțea ușoară și fericită. Alături de înger, a început să zboare peste câmpuri pline de flori care sclipeau în întuneric, ca niște licurici uriași. Au trecut peste râuri argintii și peste păduri în care fiecare copac purta fructe de cristal.
Îngerul îi arăta cum coșmarurile nu sunt altceva decât umbre care pot fi risipite, iar în locul lor se ascund lumi de frumusețe.
– Amintește-ți, îi spuse el, că ori de câte ori ți-e frică, poți aprinde o stea în întuneric. Eu sunt mereu aici, dar și tu ai o lumină în inimă.
Fetița râdea, alergând prin vis, ținând în mână fluturii aurii. Îngerul o privea și simțea cum sufletul ei se liniștește.
Dimineața, soarele răsări încet. Fetița se trezi și se uită spre tavan. Nu mai erau stelele, dar în sufletul ei rămăsese amintirea nopții. Zâmbi larg și alerga spre părinții ei:
– Mami, tati, am visat că cerul era chiar în camera mea!
Părinții au râs și au îmbrățișat-o, fără să știe că, în spatele visului, îngerul păzitor veghease toată noaptea.
Și așa, din acea zi, fetița nu s-a mai temut de întuneric. Știa că fiecare umbră ascunde o stea și că, atunci când închide ochii, nu e singură niciodată. Îngerul ei era acolo, gata să transforme orice coșmar într-o aventură plină de lumină și bucurie.
– Amintește-ți, îi spuse el, că ori de câte ori ți-e frică, poți aprinde o stea în întuneric. Eu sunt mereu aici, dar și tu ai o lumină în inimă.
Fetița râdea, alergând prin vis, ținând în mână fluturii aurii. Îngerul o privea și simțea cum sufletul ei se liniștește.
Dimineața, soarele răsări încet. Fetița se trezi și se uită spre tavan. Nu mai erau stelele, dar în sufletul ei rămăsese amintirea nopții. Zâmbi larg și alerga spre părinții ei:
– Mami, tati, am visat că cerul era chiar în camera mea!
Părinții au râs și au îmbrățișat-o, fără să știe că, în spatele visului, îngerul păzitor veghease toată noaptea.
Și așa, din acea zi, fetița nu s-a mai temut de întuneric. Știa că fiecare umbră ascunde o stea și că, atunci când închide ochii, nu e singură niciodată. Îngerul ei era acolo, gata să transforme orice coșmar într-o aventură plină de lumină și bucurie.
Sfârșit
