Ileana Cosânzeana și Blestemul celor Trei Zmei - basm de Daniel Vîrdol
Citește online basmul Ileana Cosânzeana și Blestemul celor Trei Zmei scris de Daniel Vîrdol (a treia poveste din seria de basme Ileana Cosânzeana), în care Regatul unui împărat este amenințat de trei zmei nemiloși, fiecare stăpânind o forță a naturii: focul, apa și vântul. Disperat, împăratul o cheamă pe Ileana Cosânzeana, singura eroină capabilă să înfrunte aceste creaturi malefice. Înarmat cu daruri magice și curaj neînfricat, Ileana pornește într-o aventură plină de pericole, înfruntând capcane, vrăji și lupte teribile. Dar victoria ei ascunde un adevăr mai profund, unul care poate schimba soarta regatului pentru totdeauna.
Citește online Ileana Cosânzeana și Blestemul celor Trei Zmei
Capitolul 1: Chemarea regatului
Într-o dimineață sumbră, când soarele abia reușea să străpungă norii groși ce acopereau cerul, împăratul Radu cel Înțelept își frământa gândurile în sala tronului. Regatul său, odinioară plin de belșug și armonie, era acum sfâșiat de teroare. Trei frați zmei coborâseră din munți și, rând pe rând, subjugaseră cele mai bogate ținuturi, lăsând în urma lor doar ruine. Nimeni nu reușise să-i oprească, iar vitejii împărăției, oricât de puternici, căzuseră unul câte unul în fața urgiei lor.
În disperare, împăratul trimise soli în toate colțurile lumii cunoscute, căutând pe cineva destul de puternic pentru a înfrunta acești monștri. Oamenii din regat murmurau un singur nume – Ileana Cosânzeana, cea care învinsese balauri, dezlegase blesteme și adusese speranță acolo unde nu mai era. Se spunea că frumusețea și vitejia ei erau de neegalat, iar inimile celor drepți tresăltau doar auzindu-i povestea.
După multe zile de așteptare, solii împăratului se întoarseră cu vestea cea mare: Ileana Cosânzeana primise chemarea și hotărâse să vină în ajutorul regatului. O speranță nouă înflori în inimile supușilor, dar și o teamă adâncă: dacă nici măcar ea nu avea să reușească, ce altă salvare mai putea exista?
Într-o dimineață sumbră, când soarele abia reușea să străpungă norii groși ce acopereau cerul, împăratul Radu cel Înțelept își frământa gândurile în sala tronului. Regatul său, odinioară plin de belșug și armonie, era acum sfâșiat de teroare. Trei frați zmei coborâseră din munți și, rând pe rând, subjugaseră cele mai bogate ținuturi, lăsând în urma lor doar ruine. Nimeni nu reușise să-i oprească, iar vitejii împărăției, oricât de puternici, căzuseră unul câte unul în fața urgiei lor.
În disperare, împăratul trimise soli în toate colțurile lumii cunoscute, căutând pe cineva destul de puternic pentru a înfrunta acești monștri. Oamenii din regat murmurau un singur nume – Ileana Cosânzeana, cea care învinsese balauri, dezlegase blesteme și adusese speranță acolo unde nu mai era. Se spunea că frumusețea și vitejia ei erau de neegalat, iar inimile celor drepți tresăltau doar auzindu-i povestea.
După multe zile de așteptare, solii împăratului se întoarseră cu vestea cea mare: Ileana Cosânzeana primise chemarea și hotărâse să vină în ajutorul regatului. O speranță nouă înflori în inimile supușilor, dar și o teamă adâncă: dacă nici măcar ea nu avea să reușească, ce altă salvare mai putea exista?
Capitolul 2: Împăratul și oferta
După o călătorie lungă și obositoare, Ileana Cosânzeana ajunse în sfârșit la palatul împăratului Radu. A fost întâmpinată cu fast, dar privirea împăratului trăda îngrijorare și oboseală. În sala tronului, în fața curtenilor și a sfetnicilor săi, împăratul se ridică și îi vorbi cu respect:
— Ileana Cosânzeana, numele tău este cunoscut în toate colțurile lumii pentru vitejia și dreptatea ta. Regatul meu este în mare primejdie, iar eu, ca împărat, îți cer ajutorul. Cei trei frați zmei au distrus orașele și pajiștile noastre, iar oamenii mei trăiesc în teroare.
Împăratul făcu un semn, iar slujitorii aduseră înaintea ei o ladă bogat ornamentată. Când aceasta fu deschisă, sclipirea aurului și a nestematelor lumină încăperea.
— În schimbul ajutorului tău, îți ofer orice îți dorești: aur, bijuterii, un loc de cinste în palat. Spune doar ce îți dorești și va fi al tău.
Ileana Cosânzeana privi comoara, dar ochii ei nu arătară nicio dorință. Apoi, ridicându-și privirea spre împărat, răspunse:
— Nu aurul sau bogățiile mă atrag, măria ta. Voi înfrunta acești zmei și voi elibera regatul, dar am o singură condiție: după ce ei vor fi învinși, promite-mi că vei proteja acest ținut, că vei avea grijă de poporul tău și că-i vei adăposti pe toți cei aflați în nevoie.
Împăratul, mișcat de cuvintele ei, îngenunche în fața eroinei și jură că va face așa cum a cerut. Atunci, Ileana Cosânzeana știu că misiunea ei trebuia să înceapă cât mai curând.
După o călătorie lungă și obositoare, Ileana Cosânzeana ajunse în sfârșit la palatul împăratului Radu. A fost întâmpinată cu fast, dar privirea împăratului trăda îngrijorare și oboseală. În sala tronului, în fața curtenilor și a sfetnicilor săi, împăratul se ridică și îi vorbi cu respect:
— Ileana Cosânzeana, numele tău este cunoscut în toate colțurile lumii pentru vitejia și dreptatea ta. Regatul meu este în mare primejdie, iar eu, ca împărat, îți cer ajutorul. Cei trei frați zmei au distrus orașele și pajiștile noastre, iar oamenii mei trăiesc în teroare.
Împăratul făcu un semn, iar slujitorii aduseră înaintea ei o ladă bogat ornamentată. Când aceasta fu deschisă, sclipirea aurului și a nestematelor lumină încăperea.
— În schimbul ajutorului tău, îți ofer orice îți dorești: aur, bijuterii, un loc de cinste în palat. Spune doar ce îți dorești și va fi al tău.
Ileana Cosânzeana privi comoara, dar ochii ei nu arătară nicio dorință. Apoi, ridicându-și privirea spre împărat, răspunse:
— Nu aurul sau bogățiile mă atrag, măria ta. Voi înfrunta acești zmei și voi elibera regatul, dar am o singură condiție: după ce ei vor fi învinși, promite-mi că vei proteja acest ținut, că vei avea grijă de poporul tău și că-i vei adăposti pe toți cei aflați în nevoie.
Împăratul, mișcat de cuvintele ei, îngenunche în fața eroinei și jură că va face așa cum a cerut. Atunci, Ileana Cosânzeana știu că misiunea ei trebuia să înceapă cât mai curând.
Capitolul 3: Misiunea începe
Ileana Cosânzeana nu pierdu timp. A doua zi după ce ajunsese la palat, își adună echipamentul și porni spre inima regatului, acolo unde frații zmei își stabiliseră stăpânirea. Dar nu plecă singură. Alături de ea, câțiva tovarăși loiali – viteji care doreau să-și apere pământurile – o însoțeau, gata să înfrunte orice primejdie.
Drumul era lung și primejdios, dar soarta îi scoase în cale aliați neașteptați. Într-o pădure străveche, Ileana întâlni o bătrână fermecătoare, care, drept răsplată pentru bunătatea sa, îi dărui trei daruri magice: un cal cu aripi, o sabie fermecată și un sceptru ce putea invoca ajutoare din lumea spiritelor.
— Aceste daruri te vor ajuta, copila mea, dar folosește-le cu înțelepciune, căci puterea fără minte aduce pieirea, îi spuse bătrâna înainte de a dispărea în văzduh.
Înaintând tot mai mult spre teritoriile zmeilor, Ileana descoperi că fiecare dintre cei trei frați stăpânea un element diferit: primul, Zmeul Roșu, domnea peste foc, arzând orice îi stătea în cale; al doilea, Zmeul Albastru, controla apele, înecând pământurile și răpind călătorii; iar cel mai puternic dintre toți, Zmeul Negru, era stăpânul vântului, putând stârni furtuni și tornade nimicitoare.
Conștientă de pericolele ce o așteptau, Ileana își încordă inima și își pregăti sufletul de luptă. Era hotărâtă să înfrunte fiecare dintre zmei și să redea regatului pacea de altădată.
Ileana Cosânzeana nu pierdu timp. A doua zi după ce ajunsese la palat, își adună echipamentul și porni spre inima regatului, acolo unde frații zmei își stabiliseră stăpânirea. Dar nu plecă singură. Alături de ea, câțiva tovarăși loiali – viteji care doreau să-și apere pământurile – o însoțeau, gata să înfrunte orice primejdie.
Drumul era lung și primejdios, dar soarta îi scoase în cale aliați neașteptați. Într-o pădure străveche, Ileana întâlni o bătrână fermecătoare, care, drept răsplată pentru bunătatea sa, îi dărui trei daruri magice: un cal cu aripi, o sabie fermecată și un sceptru ce putea invoca ajutoare din lumea spiritelor.
— Aceste daruri te vor ajuta, copila mea, dar folosește-le cu înțelepciune, căci puterea fără minte aduce pieirea, îi spuse bătrâna înainte de a dispărea în văzduh.
Înaintând tot mai mult spre teritoriile zmeilor, Ileana descoperi că fiecare dintre cei trei frați stăpânea un element diferit: primul, Zmeul Roșu, domnea peste foc, arzând orice îi stătea în cale; al doilea, Zmeul Albastru, controla apele, înecând pământurile și răpind călătorii; iar cel mai puternic dintre toți, Zmeul Negru, era stăpânul vântului, putând stârni furtuni și tornade nimicitoare.
Conștientă de pericolele ce o așteptau, Ileana își încordă inima și își pregăti sufletul de luptă. Era hotărâtă să înfrunte fiecare dintre zmei și să redea regatului pacea de altădată.
Capitolul 4: Primele lupte
După zile întregi de călătorie, Ileana Cosânzeana ajunse la hotarul unde domnea primul dintre frații zmei – Zmeul Roșu, stăpânul focului. Acolo, pământul era crăpat și ars, iar aerul dogoritor făcea aproape imposibilă înaintarea. Flăcările dansau pe stânci, iar râurile de lavă înghițeau orice urmă de viață.
În mijlocul acestui infern, Zmeul Roșu își făcu apariția. Gigantic și acoperit de solzi roșii ca jăratecul, își încordă aripile și râse batjocoritor când o văzu pe Ileana.
— Tu ești cea trimisă să mă înfrunte? O biată muritoare? Arde-te-a focul meu înainte să ridici măcar sabia!
Fără să-i răspundă provocării, Ileana își trase sabia fermecată și lovi pământul cu ea. O undă rece se răspândi, domolind pentru o clipă văpaia ce-i înconjura. Cu un salt agil, urcă pe calul ei cu aripi și se năpusti asupra zmeului.
Lupta fu aprigă. Zmeul sufla flăcări, încercând să o învăluie într-un rug de foc, dar Ileana se folosi de viteza calului ei și de sabia fermecată pentru a-l lovi în locurile cele mai vulnerabile. După o bătălie istovitoare, cu o lovitură precisă, Ileana străpunse inima fiarei.
Zmeul Roșu căzu la pământ, iar înainte să-și dea ultima suflare, murmură:
— Crezi că ai câștigat… dar frații mei sunt mai puternici… și nu vor ezita să te distrugă…
Pământul se cutremură, iar focul începu să se stingă încet. Ileana știa că lupta era abia la început, iar provocările ce urmau aveau să fie și mai grele.
După zile întregi de călătorie, Ileana Cosânzeana ajunse la hotarul unde domnea primul dintre frații zmei – Zmeul Roșu, stăpânul focului. Acolo, pământul era crăpat și ars, iar aerul dogoritor făcea aproape imposibilă înaintarea. Flăcările dansau pe stânci, iar râurile de lavă înghițeau orice urmă de viață.
În mijlocul acestui infern, Zmeul Roșu își făcu apariția. Gigantic și acoperit de solzi roșii ca jăratecul, își încordă aripile și râse batjocoritor când o văzu pe Ileana.
— Tu ești cea trimisă să mă înfrunte? O biată muritoare? Arde-te-a focul meu înainte să ridici măcar sabia!
Fără să-i răspundă provocării, Ileana își trase sabia fermecată și lovi pământul cu ea. O undă rece se răspândi, domolind pentru o clipă văpaia ce-i înconjura. Cu un salt agil, urcă pe calul ei cu aripi și se năpusti asupra zmeului.
Lupta fu aprigă. Zmeul sufla flăcări, încercând să o învăluie într-un rug de foc, dar Ileana se folosi de viteza calului ei și de sabia fermecată pentru a-l lovi în locurile cele mai vulnerabile. După o bătălie istovitoare, cu o lovitură precisă, Ileana străpunse inima fiarei.
Zmeul Roșu căzu la pământ, iar înainte să-și dea ultima suflare, murmură:
— Crezi că ai câștigat… dar frații mei sunt mai puternici… și nu vor ezita să te distrugă…
Pământul se cutremură, iar focul începu să se stingă încet. Ileana știa că lupta era abia la început, iar provocările ce urmau aveau să fie și mai grele.
Capitolul 5: Trecerea prin încercări
După înfrângerea Zmeului Roșu, Ileana Cosânzeana și tovarășii săi își continuară drumul spre tărâmul celui de-al doilea frate, Zmeul Albastru, stăpânul apelor. Călătoria devenea tot mai anevoioasă, căci zmeii rămași nu aveau de gând să o lase să ajungă la destinație fără să înfrunte nenumărate obstacole.
Prima capcană o aștepta într-o pădure vrăjită, unde umbrele păreau să se miște singure, iar copacii își schimbau locul pentru a-i rătăci pe călători. Iluzii puternice încercau să o convingă că se afla într-un loc sigur, dar cu ajutorul sceptrului său magic, Ileana destrămă vrăjile și își continuă drumul.
După ce scăpă din pădure, ajunse la un lac uriaș, cu ape negre și învolburate. Pe mal, se zărea o stâncă înaltă, iar în vârful ei, Zmeul Albastru o privea cu ochi strălucitori. Dintr-o singură mișcare, făcu apele să se ridice ca niște mâini uriașe, încercând să o tragă în adâncuri.
Ileana își îndemnă calul să zboare deasupra valurilor, dar Zmeul Albastru râse și, cu o mișcare a mâinii, chemă furtuna. Tunetele răsunau, iar ploile torențiale făceau ca aerul să devină greu și apăsător. Însă Ileana nu se lăsă învinsă. Cu sabia fermecată, tăie valurile, iar cu sceptrul său, invocă spiritele vântului, care alungară furtuna.
Lupta fu cumplită, dar Ileana izbuti să-l răpună pe Zmeul Albastru, iar acesta, înainte de a se prăbuși în ape, îi șopti:
— Fratele meu cel mare e mai puternic decât îți poți imagina… și te așteaptă deja…
Pe malul lacului, Ileana descoperi o fetiță speriată, pe care zmeul o răpise dintr-un sat apropiat. O luă cu ea și o duse în siguranță, știind că misiunea ei era departe de a se fi încheiat. Urma ultima și cea mai grea confruntare.
După înfrângerea Zmeului Roșu, Ileana Cosânzeana și tovarășii săi își continuară drumul spre tărâmul celui de-al doilea frate, Zmeul Albastru, stăpânul apelor. Călătoria devenea tot mai anevoioasă, căci zmeii rămași nu aveau de gând să o lase să ajungă la destinație fără să înfrunte nenumărate obstacole.
Prima capcană o aștepta într-o pădure vrăjită, unde umbrele păreau să se miște singure, iar copacii își schimbau locul pentru a-i rătăci pe călători. Iluzii puternice încercau să o convingă că se afla într-un loc sigur, dar cu ajutorul sceptrului său magic, Ileana destrămă vrăjile și își continuă drumul.
După ce scăpă din pădure, ajunse la un lac uriaș, cu ape negre și învolburate. Pe mal, se zărea o stâncă înaltă, iar în vârful ei, Zmeul Albastru o privea cu ochi strălucitori. Dintr-o singură mișcare, făcu apele să se ridice ca niște mâini uriașe, încercând să o tragă în adâncuri.
Ileana își îndemnă calul să zboare deasupra valurilor, dar Zmeul Albastru râse și, cu o mișcare a mâinii, chemă furtuna. Tunetele răsunau, iar ploile torențiale făceau ca aerul să devină greu și apăsător. Însă Ileana nu se lăsă învinsă. Cu sabia fermecată, tăie valurile, iar cu sceptrul său, invocă spiritele vântului, care alungară furtuna.
Lupta fu cumplită, dar Ileana izbuti să-l răpună pe Zmeul Albastru, iar acesta, înainte de a se prăbuși în ape, îi șopti:
— Fratele meu cel mare e mai puternic decât îți poți imagina… și te așteaptă deja…
Pe malul lacului, Ileana descoperi o fetiță speriată, pe care zmeul o răpise dintr-un sat apropiat. O luă cu ea și o duse în siguranță, știind că misiunea ei era departe de a se fi încheiat. Urma ultima și cea mai grea confruntare.
Capitolul 6: Întâlnirea cu fratele cel mare
Ajunsă la hotarele tărâmului stăpânit de Zmeul Negru, Ileana Cosânzeana simți cum aerul devenea tot mai rece și mai greu. Cerul era acoperit de nori întunecați, iar vânturile furioase spulberau orice încercare de a înainta. Copacii erau smulși din rădăcini, iar stâncile erodate de vijelii nesfârșite.
În mijlocul acestui haos, castelul Zmeului Negru se înălța amenințător, ascuns de furtuni și nori negri. Ileana își întări hotărârea și, încălecând calul său înaripat, porni prin furtună. Însă vânturile erau prea puternice chiar și pentru aripile calului, iar eroii fură aruncați la pământ.
Din întuneric, se auzi o voce tunătoare:
— Ai îndrăznit să vii până aici, muritoare? Frații mei nu au fost decât niște copii pe lângă mine! Voi face din tine o umbră rătăcitoare, pierdută în furtuna mea!
Zmeul Negru apăru dintre nori, uriaș, cu aripi puternice care biciuiau aerul și ochi strălucind ca două stele negre. Cu o singură mișcare, dezlănțui o tornadă care o ridică pe Ileana în văzduh, aruncând-o fără scăpare în mijlocul furtunii.
Dar Ileana nu se lăsă învinsă. Amintindu-și de cuvintele bătrânei vrăjitoare pe care o întâlnise la începutul călătoriei, își scoase sceptrul magic și invocă spiritele străvechi. Acestea se ridicară ca niște lumini argintii și se împletiră în jurul zmeului, slăbindu-i puterile.
Cu sabia fermecată, Ileana lovi în mijlocul vârtejului, străpungând inima fiarei. Un urlet asurzitor răsună, iar furtuna începu să se domolească. Înainte de a-și da ultima suflare, Zmeul Negru îi aruncă un ultim avertisment:
— Crezi că ai câștigat… Dar puterea adevărată nu e în noi… ci în ceea ce împăratul nu a înțeles niciodată…
Cu aceste cuvinte misterioase, trupul său se risipi în vânt, iar cerul începu să se limpezească. Ileana Cosânzeana știa că victoria era aproape, dar avertismentul zmeului îi lăsa o umbră de îndoială în suflet.
Ajunsă la hotarele tărâmului stăpânit de Zmeul Negru, Ileana Cosânzeana simți cum aerul devenea tot mai rece și mai greu. Cerul era acoperit de nori întunecați, iar vânturile furioase spulberau orice încercare de a înainta. Copacii erau smulși din rădăcini, iar stâncile erodate de vijelii nesfârșite.
În mijlocul acestui haos, castelul Zmeului Negru se înălța amenințător, ascuns de furtuni și nori negri. Ileana își întări hotărârea și, încălecând calul său înaripat, porni prin furtună. Însă vânturile erau prea puternice chiar și pentru aripile calului, iar eroii fură aruncați la pământ.
Din întuneric, se auzi o voce tunătoare:
— Ai îndrăznit să vii până aici, muritoare? Frații mei nu au fost decât niște copii pe lângă mine! Voi face din tine o umbră rătăcitoare, pierdută în furtuna mea!
Zmeul Negru apăru dintre nori, uriaș, cu aripi puternice care biciuiau aerul și ochi strălucind ca două stele negre. Cu o singură mișcare, dezlănțui o tornadă care o ridică pe Ileana în văzduh, aruncând-o fără scăpare în mijlocul furtunii.
Dar Ileana nu se lăsă învinsă. Amintindu-și de cuvintele bătrânei vrăjitoare pe care o întâlnise la începutul călătoriei, își scoase sceptrul magic și invocă spiritele străvechi. Acestea se ridicară ca niște lumini argintii și se împletiră în jurul zmeului, slăbindu-i puterile.
Cu sabia fermecată, Ileana lovi în mijlocul vârtejului, străpungând inima fiarei. Un urlet asurzitor răsună, iar furtuna începu să se domolească. Înainte de a-și da ultima suflare, Zmeul Negru îi aruncă un ultim avertisment:
— Crezi că ai câștigat… Dar puterea adevărată nu e în noi… ci în ceea ce împăratul nu a înțeles niciodată…
Cu aceste cuvinte misterioase, trupul său se risipi în vânt, iar cerul începu să se limpezească. Ileana Cosânzeana știa că victoria era aproape, dar avertismentul zmeului îi lăsa o umbră de îndoială în suflet.
Capitolul 7: Împăcarea și noul început
După înfrângerea celor trei frați zmei, Ileana Cosânzeana își îndreptă pașii înapoi spre palatul împăratului. Pe drum, regatul începea deja să renască. Oamenii ieșeau din ascunzători, câmpiile pârjolite prindeau viață, iar râurile secate își regăseau cursul. Cu fiecare pas, Ileana simțea că lupta ei nu fusese în zadar.
La palat, împăratul o aștepta cu sufletul la gură. Când o văzu intrând pe porțile cetății, se grăbi spre ea și, cu smerenie, își plecă fruntea.
— Ești cu adevărat o eroină, Ileana Cosânzeana. Mi-ai salvat regatul și oamenii. Spune-mi, ce răsplată îți dorești?
Ileana îl privi drept în ochi și îi răspunse:
— Nu vreau aur, nici pământuri. Vreau doar să-ți ții promisiunea. Ai văzut ce înseamnă să nu-ți protejezi regatul. Ai văzut ce suferință au adus acești zmei. Jură că vei fi un împărat drept, că vei avea grijă de poporul tău și că nu vei lăsa niciodată lăcomia sau nepăsarea să aducă din nou asemenea nenorociri.
Împăratul îngenunche și jură pe coroana sa că va fi un conducător drept. A doua zi, porunci reforme importante în regat: ridică ziduri de apărare, oferii adăpost celor rămași fără casă și se asigură că niciun om nu va mai suferi de foame sau de frică.
Ileana, văzând că regatul era pe calea cea bună, își luă rămas-bun și porni din nou la drum. Legenda ei avea să dăinuie peste veacuri, iar oamenii aveau să-și amintească mereu de curajul și înțelepciunea ei. Astfel, regatul renăștea din cenușă, iar Ileana Cosânzeana rămânea simbolul dreptății și al speranței.
După înfrângerea celor trei frați zmei, Ileana Cosânzeana își îndreptă pașii înapoi spre palatul împăratului. Pe drum, regatul începea deja să renască. Oamenii ieșeau din ascunzători, câmpiile pârjolite prindeau viață, iar râurile secate își regăseau cursul. Cu fiecare pas, Ileana simțea că lupta ei nu fusese în zadar.
La palat, împăratul o aștepta cu sufletul la gură. Când o văzu intrând pe porțile cetății, se grăbi spre ea și, cu smerenie, își plecă fruntea.
— Ești cu adevărat o eroină, Ileana Cosânzeana. Mi-ai salvat regatul și oamenii. Spune-mi, ce răsplată îți dorești?
Ileana îl privi drept în ochi și îi răspunse:
— Nu vreau aur, nici pământuri. Vreau doar să-ți ții promisiunea. Ai văzut ce înseamnă să nu-ți protejezi regatul. Ai văzut ce suferință au adus acești zmei. Jură că vei fi un împărat drept, că vei avea grijă de poporul tău și că nu vei lăsa niciodată lăcomia sau nepăsarea să aducă din nou asemenea nenorociri.
Împăratul îngenunche și jură pe coroana sa că va fi un conducător drept. A doua zi, porunci reforme importante în regat: ridică ziduri de apărare, oferii adăpost celor rămași fără casă și se asigură că niciun om nu va mai suferi de foame sau de frică.
Ileana, văzând că regatul era pe calea cea bună, își luă rămas-bun și porni din nou la drum. Legenda ei avea să dăinuie peste veacuri, iar oamenii aveau să-și amintească mereu de curajul și înțelepciunea ei. Astfel, regatul renăștea din cenușă, iar Ileana Cosânzeana rămânea simbolul dreptății și al speranței.
Sfârșitul celui de-al treilea basm din seria Ileana Cosânzeana
