Iepurele și biblioteca secretă din lună - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Iepurele și biblioteca secretă din lună” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste cu iepurași magică despre Teodor, un iepuraș pasionat de cărți care locuiește într-o librărie veche. Când descoperă o carte misterioasă cu inscripția "Pentru cel care visează cu ochii deschiși", este transportat pe o scară de lumină direct pe Lună, unde există o bibliotecă secretă extraordinară! Acolo întâlnește iepurași cititori din întreaga lume: Hiro samuraiul din Japonia, Luna exploratoarea din Amazon și Bjorn inventatorul din Islanda. Împreună descoperă că poveștile dispar pentru că oamenii au uitat să viseze. Cu ajutorul unei mașini magice, trimit vise colorate pe Pământ pentru a reaminti tuturor puterea imaginației. O poveste încântătoare despre magia cititului, prietenie și importanța viselor, plină de pagini care zboară ca fluturii și cuvinte care devin stele.
Citește povestea „Iepurele și biblioteca secretă din lună” de Daniel Vîrdol
Teodor era un iepuraș cu ochelari rotunzi și blană cenușie, care locuia în librăria "La Cartea Uitată" din centrul orașului. În timp ce alți iepurași săltau prin parcuri, Teodor prefera să se cuibărească între rafturi, citind despre pirați, dragoni și galaxii îndepărtate. Proprietarul librăriei, bătrânul domnul Petre, îi pregătea ceai și îi lăsa lumânări aprinse pentru cititul nocturn.
Într-o noapte cu lună plină, când ceasul bătea ora viselor, Teodor descoperi pe cel mai de sus raft o carte pe care n-o văzuse niciodată. Coperta era din catifea albastru-noapte, presărată cu puncte argintii ca stelele. Cu litere aurii scria: "Pentru cel care visează cu ochii deschiși".
— Ciudat titlu, murmură Teodor, ajustându-și ochelarii.
Încercă s-o deschidă, dar cartea rămase închisă. O răsuci, o scutură, îi șopti "te rog frumos", dar nimic. Frustrat, Teodor se așeză pe un fotoliu vechi și privi pe fereastră. Luna era atât de mare și strălucitoare încât părea aproape să atingă bibliotecarul.
— Cum aș putea visa cu ochii deschiși? se întrebă el cu voce tare.
Și atunci înțelese! Nu trebuia să-și închidă ochii, trebuia să viseze în timp ce privea! Începu să-și imagineze: și dacă această carte este o poartă? Și dacă pe Lună există o bibliotecă? Și dacă...
WHOOSH! Cartea se deschise singură, și din ea țâșni o scară de lumină argintie care se întinse prin fereastră, direct către Lună!
— Pe barba unui dragon cititor! strigă Teodor.
Fără să stea pe gânduri (pentru că în cărți eroii nu stau niciodată pe gânduri), Teodor sări pe scara de lumină. Era catifelată sub labele lui și mirosea a hârtie veche și flori de vanilie. În sus, în sus, în sus, trecea prin nori și stele, până când...
Într-o noapte cu lună plină, când ceasul bătea ora viselor, Teodor descoperi pe cel mai de sus raft o carte pe care n-o văzuse niciodată. Coperta era din catifea albastru-noapte, presărată cu puncte argintii ca stelele. Cu litere aurii scria: "Pentru cel care visează cu ochii deschiși".
— Ciudat titlu, murmură Teodor, ajustându-și ochelarii.
Încercă s-o deschidă, dar cartea rămase închisă. O răsuci, o scutură, îi șopti "te rog frumos", dar nimic. Frustrat, Teodor se așeză pe un fotoliu vechi și privi pe fereastră. Luna era atât de mare și strălucitoare încât părea aproape să atingă bibliotecarul.
— Cum aș putea visa cu ochii deschiși? se întrebă el cu voce tare.
Și atunci înțelese! Nu trebuia să-și închidă ochii, trebuia să viseze în timp ce privea! Începu să-și imagineze: și dacă această carte este o poartă? Și dacă pe Lună există o bibliotecă? Și dacă...
WHOOSH! Cartea se deschise singură, și din ea țâșni o scară de lumină argintie care se întinse prin fereastră, direct către Lună!
— Pe barba unui dragon cititor! strigă Teodor.
Fără să stea pe gânduri (pentru că în cărți eroii nu stau niciodată pe gânduri), Teodor sări pe scara de lumină. Era catifelată sub labele lui și mirosea a hârtie veche și flori de vanilie. În sus, în sus, în sus, trecea prin nori și stele, până când...
Ateriză într-o sală atât de mare încât nu-i vedea capătul. Biblioteca Secretă de pe Lună! Rafturile se întindeau până la cer (sau unde ar fi trebuit să fie cerul), pline cu cărți care străluceau în toate culorile curcubeului. Pagini zburau prin aer ca fluturi de hârtie, iar cuvintele scăpate din povești pluteau și se transformau în stele minuscule.
— Bine ai venit, cititorule visător! se auzi o voce.
Un iepuraș elegant, îmbrăcat în armură samurai, îi făcu o plecăciune adâncă.
— Sunt Hiro, din Japonia. Citesc haiku și povești despre șapte samurai.
— Și eu sunt Luna! strigă o iepuroaică plină de viață, cu o pălărie de explorator și o hartă în labă. Citesc despre Amazon și aventuri în jungle!
— Bjorn, din Islanda, se prezentă timid un iepuraș cu blană albă ca zăpada, care purta ochelari de protecție inventatoricești. Îmi plac cărțile despre mecanisme și mașinării imposibile.
— Eu sunt Teodor și... și e mai magic decât toate cărțile pe care le-am citit vreodată!
Dar bucuria lui fu întreruptă de un sunet trist: o carte plângea pe un raft. Da, chiar plângea! Literele îi curgeau ca lacrimi pe pagini.
— Ce se întâmplă? întrebă Teodor îngrijorat.
Hiro deveni serios.
— Biblioteca este în pericol. Oamenii de pe Pământ au uitat să viseze. Sunt prea ocupați, prea obosiți, prea conectați la ecrane. Fără vise și imaginație, poveștile încep să dispară. Privește!
— Bine ai venit, cititorule visător! se auzi o voce.
Un iepuraș elegant, îmbrăcat în armură samurai, îi făcu o plecăciune adâncă.
— Sunt Hiro, din Japonia. Citesc haiku și povești despre șapte samurai.
— Și eu sunt Luna! strigă o iepuroaică plină de viață, cu o pălărie de explorator și o hartă în labă. Citesc despre Amazon și aventuri în jungle!
— Bjorn, din Islanda, se prezentă timid un iepuraș cu blană albă ca zăpada, care purta ochelari de protecție inventatoricești. Îmi plac cărțile despre mecanisme și mașinării imposibile.
— Eu sunt Teodor și... și e mai magic decât toate cărțile pe care le-am citit vreodată!
Dar bucuria lui fu întreruptă de un sunet trist: o carte plângea pe un raft. Da, chiar plângea! Literele îi curgeau ca lacrimi pe pagini.
— Ce se întâmplă? întrebă Teodor îngrijorat.
Hiro deveni serios.
— Biblioteca este în pericol. Oamenii de pe Pământ au uitat să viseze. Sunt prea ocupați, prea obosiți, prea conectați la ecrane. Fără vise și imaginație, poveștile încep să dispară. Privește!
Arătă către o întreagă secțiune unde cărțile deveneau transparente, ca niște fantome. Cuvintele se ștergeau de pe pagini, iar personajele din ilustrații dispăreau încet.
— Nu! strigă Teodor. Trebuie să facem ceva!
— Dar ce? suspină Luna. Cum poți obliga pe cineva să viseze?
Teodor se gândi intens, așteptând pe toate lăbuțele. Apoi ochelarii îi sclipirä de emoție.
— Nu-i poți obliga, dar îi poți inspira! Ce-ar fi dacă le-am trimite vise? Vise atât de frumoase și colorate încât să nu poată rezista să le urmărească?
Bjorn sări entuziasmat.
— Pot construi o Mașină de Trimis Vise! Am citit despre una în "Invenții Imposibile"!
— Eu știu cele mai aventuroase povești pentru vise! adăugă Luna.
— Iar eu pot scrie haiku-uri care să le liniștească mintea, spuse Hiro.
Lucrară toată noaptea. Bjorn construi din piese de stele căzătoare și curcubeie îngropate o mașină strălucitoare. Luna adună cele mai emoționante scene din cărțile de aventuri. Hiro scrise poezii liniștitoare. Iar Teodor? El selectă cu grijă toate tipurile de povești: comice, emoționante, înfricoșătoare, romantice, pentru că fiecare om visează diferit.
Când mașina fu gata, părea un carusel magic făcut din cărți zburătoare. O porniră, și vise colorate începură să țâșnească spre Pământ ca bule de săpun pline cu povești. Un vis cu dragoni pentru un băiețel. Un vis cu prinți de trandafiri pentru o fetiță. Un vis cu călătorii cosmice pentru un adult obosit.
Pe Pământ, oamenii începură să zâmbească în somn. Copiii se treziră și cerură povești. Adulții își amintiră cărțile din copilărie. Cineva deschise o carte veche și oftă fericit.
— Nu! strigă Teodor. Trebuie să facem ceva!
— Dar ce? suspină Luna. Cum poți obliga pe cineva să viseze?
Teodor se gândi intens, așteptând pe toate lăbuțele. Apoi ochelarii îi sclipirä de emoție.
— Nu-i poți obliga, dar îi poți inspira! Ce-ar fi dacă le-am trimite vise? Vise atât de frumoase și colorate încât să nu poată rezista să le urmărească?
Bjorn sări entuziasmat.
— Pot construi o Mașină de Trimis Vise! Am citit despre una în "Invenții Imposibile"!
— Eu știu cele mai aventuroase povești pentru vise! adăugă Luna.
— Iar eu pot scrie haiku-uri care să le liniștească mintea, spuse Hiro.
Lucrară toată noaptea. Bjorn construi din piese de stele căzătoare și curcubeie îngropate o mașină strălucitoare. Luna adună cele mai emoționante scene din cărțile de aventuri. Hiro scrise poezii liniștitoare. Iar Teodor? El selectă cu grijă toate tipurile de povești: comice, emoționante, înfricoșătoare, romantice, pentru că fiecare om visează diferit.
Când mașina fu gata, părea un carusel magic făcut din cărți zburătoare. O porniră, și vise colorate începură să țâșnească spre Pământ ca bule de săpun pline cu povești. Un vis cu dragoni pentru un băiețel. Un vis cu prinți de trandafiri pentru o fetiță. Un vis cu călătorii cosmice pentru un adult obosit.
Pe Pământ, oamenii începură să zâmbească în somn. Copiii se treziră și cerură povești. Adulții își amintiră cărțile din copilărie. Cineva deschise o carte veche și oftă fericit.
În Biblioteca de pe Lună, cărțile începură să strălucească din nou! Culorile se întoarseră pe coperți, cuvintele se întinseră pe pagini, iar personajele săriră vesele prin ilustrații.
— Am reușit! chicotiră toți patru, săltând de bucurie printre paginile care zburau ca fluturii.
Când razele primei dimineți apărură, Teodor știu că trebuie să se întoarcă.
— Dar voi mai veni! promise el. În fiecare lună plină când visez cu ochii deschiși!
— Te așteptăm, prieten cititor! strigară cei trei.
Scara de lumină îl coborî înapoi în librărie. Cartea fermecată se închise blând, dar Teodor văzu că pe copertă apăruse un semn de carte argintiu cu numele lui.
Domnul Petre îl găsi dimineața dormind în fotoliu, cu cartea în brațe și zâmbind în somn. Pe rafturi, toate cărțile păreau să strălucească puțin mai mult, iar prin librărie plutea un miros de vanilie și aventură.
De atunci, Teodor nu mai fu niciodată singur. Avea prieteni pe Lună, iar în fiecare noapte cu lună plină, scara de lumină apărea. Și în orașul lui, din ce în ce mai mulți oameni începură să citească, să viseze și să creadă în magie.
Pentru că, după cum știa Teodor, cel care visează cu ochii deschiși nu doarme niciodată, trăiește în două lumi deodată.
— Am reușit! chicotiră toți patru, săltând de bucurie printre paginile care zburau ca fluturii.
Când razele primei dimineți apărură, Teodor știu că trebuie să se întoarcă.
— Dar voi mai veni! promise el. În fiecare lună plină când visez cu ochii deschiși!
— Te așteptăm, prieten cititor! strigară cei trei.
Scara de lumină îl coborî înapoi în librărie. Cartea fermecată se închise blând, dar Teodor văzu că pe copertă apăruse un semn de carte argintiu cu numele lui.
Domnul Petre îl găsi dimineața dormind în fotoliu, cu cartea în brațe și zâmbind în somn. Pe rafturi, toate cărțile păreau să strălucească puțin mai mult, iar prin librărie plutea un miros de vanilie și aventură.
De atunci, Teodor nu mai fu niciodată singur. Avea prieteni pe Lună, iar în fiecare noapte cu lună plină, scara de lumină apărea. Și în orașul lui, din ce în ce mai mulți oameni începură să citească, să viseze și să creadă în magie.
Pentru că, după cum știa Teodor, cel care visează cu ochii deschiși nu doarme niciodată, trăiește în două lumi deodată.
Sfârșit
