Detectivul Azorică și cursa de alergare sabotată (Partea I) - poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea "Detectivul Azorică și cursa de alergare sabotată (Partea I)" scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria de povești Detectivul Azorică), din care aflăm că în parc se antrenează câinii pentru o cursă de alergare după care câștigătorul va primi o medalie strălucitoare și un os suculent din partea organizatorilor. În ziua următoare, Azorică și motanul Morcov asistă la cursă, dar un incident face ca favoritul cursei să se împiedice. Este acesta un caz pentru Azorică? Cineva a vrut să-l facă pe Bruno să favoritul să piardă cursa? Aflați în partea a doua a poveștii dacă Azorică reușește să facă dreptate.
Citește povestea "Detectivul Azorică și cursa de alergare sabotată (Partea I)" de Daniel Vîrdol
Parcul era plin de agitație. Se apropia ziua marii curse de alergare, iar toți câinii din zonă se antrenau intens. Era cel mai important eveniment sportiv al anului pentru ei, iar câștigătorul urma să primească o medalie strălucitoare și un os suculent din partea organizatorilor.
Azorică, deși pasionat de mistere, nu putea să nu fie entuziasmat de atmosferă. Îi plăcea să vadă cum câinii își testau viteza și rezistența, fiecare dorind să fie cel mai bun.
— Azorică! strigă un câine ciobănesc pe nume Bruno, favoritul competiției. Nu vii și tu să te antrenezi?
— Eu sunt mai mult cu detectivistica, nu cu viteza, spuse Azorică, dând din coadă. Dar sunt nerăbdător să văd cine câștigă!
Bruno râse și se pregăti să plece spre linia de start, dar tocmai atunci, un motan portocaliu se apropiă leneș, cu o privire atentă și pătrunzătoare. Era Motanul Morcov, unul dintre cele mai istețe animale din parc.
— O-ho, ce avem noi aici? O adunătură de câini care se întrec pentru un os?
Azorică dădu ochii peste cap.
— Morcov, de ce ai venit dacă nu îți place alergatul?
— Nu-mi place să alerg, dar îmi place să observ, spuse motanul, sărind pe o bancă. Și am un sentiment ciudat despre această cursă.
Azorică ridică o sprânceană.
— Ce vrei să spui?
Morcov își netezi blana.
— Să spunem doar că uneori, când premiul e mare, unii nu vor să joace corect.
Azorică se gândi la asta. Poate că Motanul Morcov avea dreptate…
Azorică, deși pasionat de mistere, nu putea să nu fie entuziasmat de atmosferă. Îi plăcea să vadă cum câinii își testau viteza și rezistența, fiecare dorind să fie cel mai bun.
— Azorică! strigă un câine ciobănesc pe nume Bruno, favoritul competiției. Nu vii și tu să te antrenezi?
— Eu sunt mai mult cu detectivistica, nu cu viteza, spuse Azorică, dând din coadă. Dar sunt nerăbdător să văd cine câștigă!
Bruno râse și se pregăti să plece spre linia de start, dar tocmai atunci, un motan portocaliu se apropiă leneș, cu o privire atentă și pătrunzătoare. Era Motanul Morcov, unul dintre cele mai istețe animale din parc.
— O-ho, ce avem noi aici? O adunătură de câini care se întrec pentru un os?
Azorică dădu ochii peste cap.
— Morcov, de ce ai venit dacă nu îți place alergatul?
— Nu-mi place să alerg, dar îmi place să observ, spuse motanul, sărind pe o bancă. Și am un sentiment ciudat despre această cursă.
Azorică ridică o sprânceană.
— Ce vrei să spui?
Morcov își netezi blana.
— Să spunem doar că uneori, când premiul e mare, unii nu vor să joace corect.
Azorică se gândi la asta. Poate că Motanul Morcov avea dreptate…
Sabotajul neașteptat
Ziua cursei sosise. Câinii concurenți stăteau aliniați la linia de start, iar toți spectatorii: pisici, păsări și alte animale din parc, erau nerăbdători să vadă cine va câștiga.
Bruno era încrezător, dar și alți câini erau bine pregătiți. Printre ei se număra și un ogar pe nume Fulger, cunoscut pentru viteza sa incredibilă.
— Pe locuri… fiți gata… START!
Câinii țâșniră ca din pușcă. Fulger luă conducerea, dar Bruno nu era departe. Azorică privea cu interes, dar și cu atenție.
Deodată, chiar înainte de ultima turnantă, ceva ciudat se întâmplă. Bruno călcă pe o zonă alunecoasă și se prăbuși, rostogolindu-se în praf! Fulger trecu pe lângă el și, în scurt timp, trecu linia de sosire primul.
Toți spectatorii murmurau uimiți. Bruno se ridică greu, scuturându-se de praf.
— Ce-a fost asta? Eu n-am alunecat niciodată aici…
Azorică alergă spre locul unde Bruno căzuse. Apropiindu-se, simți imediat un miros dubios. Se aplecă și adulmecă solul.
— Ulei! Cineva a întins ulei pe traseu!
Toți câinii au rămas cu gurile căscate.
— Asta înseamnă că cineva a vrut să-l facă pe Bruno să piardă! exclamă Morcov, sărind de pe bancă.
Organizatorii cursei se adunară imediat, iar unul dintre ei, un terrier bătrân, spuse grav:
— Asta e o înșelătorie! O asemenea cursă trebuie să fie corectă!
Azorică privi în jur. Dacă cineva întinsese uleiul acolo, însemna că nu juca cinstit. Dar cine ar fi putut face asta? Și de ce?
Morcov veni lângă el și îi șopti:
— Prietene, avem un caz în mâini. Trebuie să aflăm cine a făcut asta înainte ca totul să fie uitat.
Azorică dădu din cap hotărât. Misterul era abia la început. Cineva încercase să-l saboteze pe Bruno, dar cine?
Va reuși Azorică să descopere adevărul?
Ziua cursei sosise. Câinii concurenți stăteau aliniați la linia de start, iar toți spectatorii: pisici, păsări și alte animale din parc, erau nerăbdători să vadă cine va câștiga.
Bruno era încrezător, dar și alți câini erau bine pregătiți. Printre ei se număra și un ogar pe nume Fulger, cunoscut pentru viteza sa incredibilă.
— Pe locuri… fiți gata… START!
Câinii țâșniră ca din pușcă. Fulger luă conducerea, dar Bruno nu era departe. Azorică privea cu interes, dar și cu atenție.
Deodată, chiar înainte de ultima turnantă, ceva ciudat se întâmplă. Bruno călcă pe o zonă alunecoasă și se prăbuși, rostogolindu-se în praf! Fulger trecu pe lângă el și, în scurt timp, trecu linia de sosire primul.
Toți spectatorii murmurau uimiți. Bruno se ridică greu, scuturându-se de praf.
— Ce-a fost asta? Eu n-am alunecat niciodată aici…
Azorică alergă spre locul unde Bruno căzuse. Apropiindu-se, simți imediat un miros dubios. Se aplecă și adulmecă solul.
— Ulei! Cineva a întins ulei pe traseu!
Toți câinii au rămas cu gurile căscate.
— Asta înseamnă că cineva a vrut să-l facă pe Bruno să piardă! exclamă Morcov, sărind de pe bancă.
Organizatorii cursei se adunară imediat, iar unul dintre ei, un terrier bătrân, spuse grav:
— Asta e o înșelătorie! O asemenea cursă trebuie să fie corectă!
Azorică privi în jur. Dacă cineva întinsese uleiul acolo, însemna că nu juca cinstit. Dar cine ar fi putut face asta? Și de ce?
Morcov veni lângă el și îi șopti:
— Prietene, avem un caz în mâini. Trebuie să aflăm cine a făcut asta înainte ca totul să fie uitat.
Azorică dădu din cap hotărât. Misterul era abia la început. Cineva încercase să-l saboteze pe Bruno, dar cine?
Va reuși Azorică să descopere adevărul?
Sfârșitul poveștii a șaptea - prima parte
