Cutiuța furiei colorate - poveste terapeutică de Daniel Vîrdol
Citește online povestea scurtă pentru copii „Cutiuța furiei colorate” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste terapeutică blândă și plină de magie despre gestionarea furiei. Matei, un băiețel energic, primește de la bunica lui o cutiuță specială plină cu mărgele colorate. De fiecare dată când se supără, alege o mărgea care să arate intensitatea emoției: roșu pentru furie mare, portocaliu pentru supărare medie, albastru pentru necazuri mici. Când cutiuța se umple, culorile se transformă într-un curcubeu liniștitor, care îi arată lui Matei că și cele mai aprinse emoții pot fi transformate în frumusețe. Povestea oferă copiilor o modalitate vizuală și jucăușă de a-și recunoaște emoțiile, învățându-i că furia nu trebuie ascunsă, ci exprimată într-un mod sănătos și creativ.
Citește povestea terapeutică despre Gestionarea furiei „Cutiuța furiei colorate” de Daniel Vîrdol
Matei era un băiețel vioi și plin de energie. Îi plăcea să alerge prin curte, să construiască forturi din perne și să inventeze jocuri noi. Dar, uneori, când ceva nu ieșea așa cum voia el, simțea cum un foc mare îi creștea în piept. Își încrunta sprâncenele, strângea pumnii și striga tare. Alteori lovea jucăriile sau izbucnea în plâns.
— Of, parcă în mine e un vulcan! îi spunea el bunicii lui.
Bunica, o femeie cu ochi blânzi și zâmbet cald, îl asculta cu răbdare. Într-o zi, i-a întins o cutiuță mică din lemn, frumos pictată cu motive florale.
— Aceasta este o cutiuță specială, i-a șoptit ea. O numim „Cutiuța furiei colorate”. Ori de câte ori simți că vulcanul vrea să erupă, deschide cutiuța și pune înăuntru o mărgea.
Matei s-a uitat curios. În cutiuță erau mărgele de toate culorile: roșu aprins, portocaliu, albastru, verde, mov și chiar câteva aurii care străluceau ca soarele.
— Dar cum știu ce culoare să pun? întrebă el.
— Simplu, zise bunica. Dacă furia e foarte puternică, ca atunci când vrei să țipi tare, pui o mărgea roșie. Dacă e mai mică, dar încă te frământă, pui una portocalie. Când e doar o supărare mică, poate că ți-ai pierdut creionul preferat, alegi o mărgea albastră. Fiecare culoare arată cât de intens simți emoția.
Matei a clipit mirat. Îi plăcea ideea de a alege culori pentru sentimentele lui.
— Of, parcă în mine e un vulcan! îi spunea el bunicii lui.
Bunica, o femeie cu ochi blânzi și zâmbet cald, îl asculta cu răbdare. Într-o zi, i-a întins o cutiuță mică din lemn, frumos pictată cu motive florale.
— Aceasta este o cutiuță specială, i-a șoptit ea. O numim „Cutiuța furiei colorate”. Ori de câte ori simți că vulcanul vrea să erupă, deschide cutiuța și pune înăuntru o mărgea.
Matei s-a uitat curios. În cutiuță erau mărgele de toate culorile: roșu aprins, portocaliu, albastru, verde, mov și chiar câteva aurii care străluceau ca soarele.
— Dar cum știu ce culoare să pun? întrebă el.
— Simplu, zise bunica. Dacă furia e foarte puternică, ca atunci când vrei să țipi tare, pui o mărgea roșie. Dacă e mai mică, dar încă te frământă, pui una portocalie. Când e doar o supărare mică, poate că ți-ai pierdut creionul preferat, alegi o mărgea albastră. Fiecare culoare arată cât de intens simți emoția.
Matei a clipit mirat. Îi plăcea ideea de a alege culori pentru sentimentele lui.
Prima dată a folosit cutiuța a doua zi, când sora lui mai mică i-a dărâmat construcția din cuburi. Simțea cum vulcanul fierbe în el, dar și-a amintit de cutiuță. A alergat la raft, a deschis capacul și a pus o mărgea roșie.
În timp ce o privea cum lucește în cutiuță, a simțit că furia scade puțin. Era ca și cum mărgeaua aceea roșie îi luase o parte din foc.
— Funcționează! strigă el încântat.
În următoarele săptămâni, cutiuța a început să se umple. Uneori punea câte o mărgea portocalie când se enerva că nu reușea să facă un puzzle. Alteori punea albastru atunci când se supăra că afară ploua și nu putea ieși la joacă. Și chiar și mărgele mov, când se simțea supărat și obosit în același timp.
Bunica îl încuraja:
— Vezi, Matei? Furia nu dispare, dar tu o așezi frumos în cutiuță, ca să nu mai stea în pieptul tău.
Într-o seară, după o zi plină de mici supărări, Matei a observat că cutiuța era aproape plină. A dus-o la bunica, îngrijorat.
— Bunico, ce facem acum? Dacă nu mai am loc, unde pun furia?
Bunica a zâmbit și i-a făcut semn să stea lângă ea. A ridicat capacul și i-a arătat ceva minunat: toate mărgelele din cutiuță începuseră să strălucească. Culorile se amestecau între ele, se ridicau ca niște luminițe și formau un curcubeu frumos care s-a înălțat până la tavan.
În timp ce o privea cum lucește în cutiuță, a simțit că furia scade puțin. Era ca și cum mărgeaua aceea roșie îi luase o parte din foc.
— Funcționează! strigă el încântat.
În următoarele săptămâni, cutiuța a început să se umple. Uneori punea câte o mărgea portocalie când se enerva că nu reușea să facă un puzzle. Alteori punea albastru atunci când se supăra că afară ploua și nu putea ieși la joacă. Și chiar și mărgele mov, când se simțea supărat și obosit în același timp.
Bunica îl încuraja:
— Vezi, Matei? Furia nu dispare, dar tu o așezi frumos în cutiuță, ca să nu mai stea în pieptul tău.
Într-o seară, după o zi plină de mici supărări, Matei a observat că cutiuța era aproape plină. A dus-o la bunica, îngrijorat.
— Bunico, ce facem acum? Dacă nu mai am loc, unde pun furia?
Bunica a zâmbit și i-a făcut semn să stea lângă ea. A ridicat capacul și i-a arătat ceva minunat: toate mărgelele din cutiuță începuseră să strălucească. Culorile se amestecau între ele, se ridicau ca niște luminițe și formau un curcubeu frumos care s-a înălțat până la tavan.
Matei a rămas cu gura căscată.
— Cum se întâmplă asta?
— Atunci când îți pui furia în cuvinte, în culori sau în gesturi liniștite, ea se transformă, spuse bunica. Curcubeul e semnul că ai reușit să-ți aduni emoțiile și să le lași să plece frumos.
Matei a simțit că pieptul lui e ușor, ca și cum toată supărarea se topise. A început să râdă și să alerge prin cameră sub arcul colorat.
De atunci, ori de câte ori simțea vulcanul crescând în el, Matei nu mai izbucnea. Lua cutiuța, alegea mărgeaua potrivită și aștepta cu răbdare până când curcubeul apărea. Uneori își invita sora și prietenii să se uite împreună la spectacolul de lumini.
Într-o zi, chiar și la școală, când s-a enervat că un coleg îi luase creionul, și-a imaginat cutiuța în minte și a „pus” acolo o mărgea portocalie. Și, spre surprinderea lui, furia s-a domolit.
— Cutiuța mea e cu mine oriunde, și în inimă! își spuse el bucuros.
Matei învățase că furia nu trebuie să fie un vulcan care aruncă lavă și sperie pe toată lumea. Poate fi un șir de culori care, atunci când le aduni cu răbdare, se transformă în curcubeie.
Și de fiecare dată când vedea unul pe cer, știa că și el poartă în suflet puterea de a-și colora emoțiile.
— Cum se întâmplă asta?
— Atunci când îți pui furia în cuvinte, în culori sau în gesturi liniștite, ea se transformă, spuse bunica. Curcubeul e semnul că ai reușit să-ți aduni emoțiile și să le lași să plece frumos.
Matei a simțit că pieptul lui e ușor, ca și cum toată supărarea se topise. A început să râdă și să alerge prin cameră sub arcul colorat.
De atunci, ori de câte ori simțea vulcanul crescând în el, Matei nu mai izbucnea. Lua cutiuța, alegea mărgeaua potrivită și aștepta cu răbdare până când curcubeul apărea. Uneori își invita sora și prietenii să se uite împreună la spectacolul de lumini.
Într-o zi, chiar și la școală, când s-a enervat că un coleg îi luase creionul, și-a imaginat cutiuța în minte și a „pus” acolo o mărgea portocalie. Și, spre surprinderea lui, furia s-a domolit.
— Cutiuța mea e cu mine oriunde, și în inimă! își spuse el bucuros.
Matei învățase că furia nu trebuie să fie un vulcan care aruncă lavă și sperie pe toată lumea. Poate fi un șir de culori care, atunci când le aduni cu răbdare, se transformă în curcubeie.
Și de fiecare dată când vedea unul pe cer, știa că și el poartă în suflet puterea de a-și colora emoțiile.
Sfârșit