Cum a făcut Dumnezeu Lumea - Povestea lumii, spusă de bunic de Daniel Vîrdol
Citește online povestea creștin ortodoxă cu morală pentru copii "Cum a făcut Dumnezeu Lumea - Povestea lumii" scrisă de Daniel Vîrdol, în care un bunic drag povestește nepotului său curios despre începuturile lumii. Descoperiți împreună cum Dumnezeu, plin de iubire și putere, a creat cerul și pământul, lumina, plantele, stelele, animalele și, în cele din urmă, pe om, într-o săptămână plină de minuni. Această poveste creștină pentru copii explică, într-un mod simplu, grija divină pentru creație și ne învață să prețuim lumea în care trăim. Este o povestire din Biblie pentru copii perfectă pentru a înțelege fundamentul credinței noastre.
Acum poți asculta povestea Cum a făcut Dumnezeu Lumea în format audio pe canalul nostru de Youtube.
Acum poți asculta povestea Cum a făcut Dumnezeu Lumea în format audio pe canalul nostru de Youtube.
Citește povestea creștină Cum a făcut Dumnezeu Lumea - Povestea lumii
Într-o seară liniștită de vară, bunicul și nepotul său stăteau pe o bancă în grădină. Aerul mirosea a flori de tei, iar greierii cântau un cântec blând. Soarele cobora încet spre orizont, lăsând cerul pictat în nuanțe calde de portocaliu și roz. Copilul privea fascinat schimbarea culorilor și, cu ochii mari de curiozitate, îl întrebă pe bunicul său:
— Bunicule, de unde a venit lumea asta mare și frumoasă?
Bătrânul zâmbi, își netezi barba albă și îl trase pe băiat mai aproape. Îi plăcea să spună povești, mai ales când erau despre începuturile lumii.
— Ei bine, dragul meu, îți voi spune o poveste veche de când lumea. La început… nu era nimic. Totul era pustiu și întunecat, fără cer, fără pământ, fără stele. Doar Dumnezeu era acolo, plin de iubire și de putere.
Băiatul se ghemui lângă bunicul său, ascultând cu sufletul la gură.
— Și atunci, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!”
— Și a fost lumină? întrebă băiatul cu ochii strălucind.
— Da, puiule. Deodată, lumina a țâșnit în lume, ca o rază de soare care intră pe fereastră dimineața. Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric și a făcut ziua și noaptea. Aceasta a fost prima zi.
Băiatul privi spre cer, gândindu-se la acea primă zi.
— Dar cerul? Stelele? Unde erau?
Bunicul râse încet.
— Ai răbdare, povestea abia începe! În a doua zi, Dumnezeu a făcut cerul albastru pe care îl vedem deasupra noastră. A tras un văl peste lume, ca să separe apele de sus, din nori, de cele de jos, de pe pământ.
— Bunicule, de unde a venit lumea asta mare și frumoasă?
Bătrânul zâmbi, își netezi barba albă și îl trase pe băiat mai aproape. Îi plăcea să spună povești, mai ales când erau despre începuturile lumii.
— Ei bine, dragul meu, îți voi spune o poveste veche de când lumea. La început… nu era nimic. Totul era pustiu și întunecat, fără cer, fără pământ, fără stele. Doar Dumnezeu era acolo, plin de iubire și de putere.
Băiatul se ghemui lângă bunicul său, ascultând cu sufletul la gură.
— Și atunci, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!”
— Și a fost lumină? întrebă băiatul cu ochii strălucind.
— Da, puiule. Deodată, lumina a țâșnit în lume, ca o rază de soare care intră pe fereastră dimineața. Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric și a făcut ziua și noaptea. Aceasta a fost prima zi.
Băiatul privi spre cer, gândindu-se la acea primă zi.
— Dar cerul? Stelele? Unde erau?
Bunicul râse încet.
— Ai răbdare, povestea abia începe! În a doua zi, Dumnezeu a făcut cerul albastru pe care îl vedem deasupra noastră. A tras un văl peste lume, ca să separe apele de sus, din nori, de cele de jos, de pe pământ.
— Și pământul?
— Pământul încă nu se zărea. Dar în ziua a treia, Dumnezeu a spus ca apele să se adune într-un loc, iar uscatul să apară. Așa s-au născut râurile, mările și munții. Însă pământul era gol, așa că Dumnezeu l-a umplut cu viață. A făcut iarba moale, copacii falnici și florile colorate care parfumează aerul. Au apărut meri și peri, viță-de-vie și spice aurii de grâu, ca oamenii să aibă hrană din belșug.
— Dar soarele? Cum știau florile când să înflorească?
— Exact! spuse bunicul, mângâindu-l pe cap. În ziua a patra, Dumnezeu a pus pe cer un soare mare și strălucitor pentru zi și o lună blândă pentru noapte. Și, ca să nu fie cerul pustiu, l-a împodobit cu stele, ca niște licurici de argint.
Băiatul își ridică ochii spre cer.
— Stelele… sunt atât de multe!
— Așa este, spuse bunicul. Dumnezeu a vrut ca nopțile să fie frumoase și pline de lumină.
— Și animalele? Ele unde erau?
— Abia în ziua a cincea, dragul meu, Dumnezeu a umplut apele cu viață. Pești mari și mici, rechini puternici și peștișori jucăuși. Apoi a creat păsările care să umple cerul: vulturi măreți, rândunele sprintene și privighetori care cântă așa de frumos, cum auzi și tu câteodată seara.
Băiatul închise ochii pentru o clipă, ascultând cântecul păsărilor din grădină.
— Dar pe uscat?
— Ei bine, în ziua a șasea, Dumnezeu a făcut toate animalele. Lupi și urși, oi blânde și căprioare grațioase, pisici jucăușe și câini credincioși. Și după toate acestea, a creat cel mai special lucru…
— Pământul încă nu se zărea. Dar în ziua a treia, Dumnezeu a spus ca apele să se adune într-un loc, iar uscatul să apară. Așa s-au născut râurile, mările și munții. Însă pământul era gol, așa că Dumnezeu l-a umplut cu viață. A făcut iarba moale, copacii falnici și florile colorate care parfumează aerul. Au apărut meri și peri, viță-de-vie și spice aurii de grâu, ca oamenii să aibă hrană din belșug.
— Dar soarele? Cum știau florile când să înflorească?
— Exact! spuse bunicul, mângâindu-l pe cap. În ziua a patra, Dumnezeu a pus pe cer un soare mare și strălucitor pentru zi și o lună blândă pentru noapte. Și, ca să nu fie cerul pustiu, l-a împodobit cu stele, ca niște licurici de argint.
Băiatul își ridică ochii spre cer.
— Stelele… sunt atât de multe!
— Așa este, spuse bunicul. Dumnezeu a vrut ca nopțile să fie frumoase și pline de lumină.
— Și animalele? Ele unde erau?
— Abia în ziua a cincea, dragul meu, Dumnezeu a umplut apele cu viață. Pești mari și mici, rechini puternici și peștișori jucăuși. Apoi a creat păsările care să umple cerul: vulturi măreți, rândunele sprintene și privighetori care cântă așa de frumos, cum auzi și tu câteodată seara.
Băiatul închise ochii pentru o clipă, ascultând cântecul păsărilor din grădină.
— Dar pe uscat?
— Ei bine, în ziua a șasea, Dumnezeu a făcut toate animalele. Lupi și urși, oi blânde și căprioare grațioase, pisici jucăușe și câini credincioși. Și după toate acestea, a creat cel mai special lucru…
Băiatul se ridică brusc.
— Oamenii!
Bunicul râse.
— Așa e, puiule. Dumnezeu l-a făcut pe om din țărână și i-a suflat viață, iar omul a deschis ochii și a văzut frumusețea lumii. Apoi, ca să nu fie singur, Dumnezeu i-a făcut și o pereche, o femeie, și i-a așezat pe amândoi într-o grădină minunată, numită Eden. Acolo trăiau fericiți, înconjurați de animale prietenoase și pomi roditori.
Băiatul oftă.
— Ce frumos trebuie să fi fost acolo!
— Da, dragul meu, a fost un loc de vis. Dar știi ce a făcut Dumnezeu în ziua a șaptea?
Băiatul clătină din cap.
— Dumnezeu a privit tot ce a creat și a văzut că este foarte bine. Așa că în ziua a șaptea, s-a odihnit. A binecuvântat ziua aceea și a lăsat-o ca o zi sfântă, ca să ne amintim mereu de tot ce a făcut El pentru noi.
Băiatul rămase tăcut câteva clipe, apoi privi din nou spre cer. Stelele licăreau, strălucind ca niște diamante împrăștiate peste întunericul nopții.
— Bunicule, cred că Dumnezeu a făcut o lume tare frumoasă.
Bătrânul îl strânse în brațe cu dragoste.
— Așa este, dragul meu. Și ne-a dat-o nouă, ca să avem grijă de ea.
Și în seara aceea, băiatul adormi cu gândul la începuturile lumii, visând la lumina care a fost prima dată, la stelele care luminau cerul și la grădina minunată a Edenului.
Morala: Dumnezeu ne iubește și a creat o lume minunată pentru noi. Trebuie să avem grijă de ea și să ne bucurăm de tot ce ne-a dat.
— Oamenii!
Bunicul râse.
— Așa e, puiule. Dumnezeu l-a făcut pe om din țărână și i-a suflat viață, iar omul a deschis ochii și a văzut frumusețea lumii. Apoi, ca să nu fie singur, Dumnezeu i-a făcut și o pereche, o femeie, și i-a așezat pe amândoi într-o grădină minunată, numită Eden. Acolo trăiau fericiți, înconjurați de animale prietenoase și pomi roditori.
Băiatul oftă.
— Ce frumos trebuie să fi fost acolo!
— Da, dragul meu, a fost un loc de vis. Dar știi ce a făcut Dumnezeu în ziua a șaptea?
Băiatul clătină din cap.
— Dumnezeu a privit tot ce a creat și a văzut că este foarte bine. Așa că în ziua a șaptea, s-a odihnit. A binecuvântat ziua aceea și a lăsat-o ca o zi sfântă, ca să ne amintim mereu de tot ce a făcut El pentru noi.
Băiatul rămase tăcut câteva clipe, apoi privi din nou spre cer. Stelele licăreau, strălucind ca niște diamante împrăștiate peste întunericul nopții.
— Bunicule, cred că Dumnezeu a făcut o lume tare frumoasă.
Bătrânul îl strânse în brațe cu dragoste.
— Așa este, dragul meu. Și ne-a dat-o nouă, ca să avem grijă de ea.
Și în seara aceea, băiatul adormi cu gândul la începuturile lumii, visând la lumina care a fost prima dată, la stelele care luminau cerul și la grădina minunată a Edenului.
Morala: Dumnezeu ne iubește și a creat o lume minunată pentru noi. Trebuie să avem grijă de ea și să ne bucurăm de tot ce ne-a dat.
Sfârșit
Citește mai multe povești creștine cu morală pentru copii
|
Povestea lui David și Goliat
Moise și trecerea Mării Roșii – Minunea eliberării Iosif și haina sa colorată - Povestea iertării |
Drumul Crucii – Povestea Jertfei lui Isus
Darul Florilor – Povestea Floriilor Deniile: Povestea Săptămânii Patimilor |
