Bufnița care citea stelele - Poveste de Daniel Vîrdol
Citește online povestea pentru copii Bufnița care citea stelele scrisă de Daniel Vîrdol, în care aflăm despre Orina, o bufniță înțeleaptă care trăiește într-un stejar bătrân și învață să citească secretele stelelor. Când semnele cerului îi indică un pericol iminent pentru pădure, Orina încearcă să avertizeze animalele, dar acestea nu o cred. Cu toate acestea, când oamenii vin să taie pădurea, animalele își dau seama de greșeala lor și se unesc pentru a salva pădurea. O poveste despre curaj, încredere și puterea colaborării.
Citește online Bufnița care citea stelele de Daniel Vîrdol
Într-o pădure deasă și plină de viață, într-un stejar bătrân și scorburos, trăia o bufniță înțeleaptă pe nume Orina. De-a lungul anilor, Orina învățase să citească secretele ascunse ale stelelor. Când nopțile erau senine, ea își întindea aripile mari, se așeza pe cea mai înaltă creangă și privea cerul, descifrând poveștile pe care constelațiile le murmurau în tăcere.
Într-o noapte, stelele păreau mai neliniștite ca niciodată. Orina le studia cu atenție și tresări. Se arătau semne clare că un mare pericol se apropia de pădure. Oamenii urmau să taie copacii din inima pădurii pentru a face loc unui drum mare!
— Nu se poate! Pădurea noastră este în pericol! spuse bufnița îngrijorată. Trebuie să avertizez pe toată lumea!
Dimineața, Orina zbura din copac în copac, chemând animalele la o adunare de urgență. Curând, în luminișul mare s-au strâns iepuri, vulpi, căprioare, bursuci și multe păsări curioase. Chiar și bătrânul arici Mog s-a rostogolit încet să vadă despre ce era vorba.
— Dragi prieteni, am citit semnele stelelor, începu Orina cu glas grav. Un pericol mare se apropie! Oamenii vor veni să ne taie pădurea!
Animalele se priviră între ele și chicotiră. O vrăbiuță zglobie râse și spuse:
— Orina, iar ai stat toată noaptea trează și ai visat lucruri ciudate! Nimeni nu ne-a amenințat vreodată pădurea!
— Da, ce bazaconii mai spui! grăi o veveriță roșcată, sărind de pe o creangă. Poate ai citit greșit stelele!
— Nu le-am citit greșit! spuse Orina hotărâtă. Îmi petrec fiecare noapte studiindu-le, iar ele nu mint! Dacă nu facem ceva, în curând pădurea noastră nu va mai fi la fel!
— Și ce putem face? întrebă un bursuc morocănos. Noi suntem doar niște animale mici.
— Trebuie să lucrăm împreună! Dacă ne unim forțele, putem speria oamenii sau îi putem convinge să ne lase în pace, răspunse bufnița.
Într-o noapte, stelele păreau mai neliniștite ca niciodată. Orina le studia cu atenție și tresări. Se arătau semne clare că un mare pericol se apropia de pădure. Oamenii urmau să taie copacii din inima pădurii pentru a face loc unui drum mare!
— Nu se poate! Pădurea noastră este în pericol! spuse bufnița îngrijorată. Trebuie să avertizez pe toată lumea!
Dimineața, Orina zbura din copac în copac, chemând animalele la o adunare de urgență. Curând, în luminișul mare s-au strâns iepuri, vulpi, căprioare, bursuci și multe păsări curioase. Chiar și bătrânul arici Mog s-a rostogolit încet să vadă despre ce era vorba.
— Dragi prieteni, am citit semnele stelelor, începu Orina cu glas grav. Un pericol mare se apropie! Oamenii vor veni să ne taie pădurea!
Animalele se priviră între ele și chicotiră. O vrăbiuță zglobie râse și spuse:
— Orina, iar ai stat toată noaptea trează și ai visat lucruri ciudate! Nimeni nu ne-a amenințat vreodată pădurea!
— Da, ce bazaconii mai spui! grăi o veveriță roșcată, sărind de pe o creangă. Poate ai citit greșit stelele!
— Nu le-am citit greșit! spuse Orina hotărâtă. Îmi petrec fiecare noapte studiindu-le, iar ele nu mint! Dacă nu facem ceva, în curând pădurea noastră nu va mai fi la fel!
— Și ce putem face? întrebă un bursuc morocănos. Noi suntem doar niște animale mici.
— Trebuie să lucrăm împreună! Dacă ne unim forțele, putem speria oamenii sau îi putem convinge să ne lase în pace, răspunse bufnița.
Dar animalele nu o ascultară. Unele râdeau, altele dădeau din cap și plecau. Până la urmă, se gândeau că Orina doar se îngrijorează prea mult. Doar micul arici Mog părea îngândurat.
A doua zi, sunetul înfricoșător al unor drujbe răsună în pădure. Oamenii veniseră! Pomii tremurau sub loviturile topoarelor, păsările fugeau speriate, iar iepurii alergau în toate direcțiile.
Orina zbură repede spre luminiș și strigă:
— Vedeți? Am avut dreptate! Trebuie să acționăm acum!
De data aceasta, animalele erau speriate. Veverița cea roșcată își mușca lăbuțele, iar vrăbiuța abia mai putea zbura de frică. Ariciul Mog spuse:
— Orina, ai dreptate. Trebuie să facem ceva! Dar cum îi putem opri?
Bufnița se gândi un moment, apoi zise:
— Vom folosi ceea ce avem: viteza voastră, vocile voastre, inteligența noastră. Vom crea haos! Când oamenii vor vedea că pădurea „îi atacă”, se vor speria și vor pleca!
Și astfel, animalele s-au pus pe treabă. Veverițele au început să arunce ghinde asupra muncitorilor, păsările le-au dat târcoale făcând un zgomot infernal, iar iepurii și bursucii au săpat gropi mari, astfel încât picioarele oamenilor să se afunde în noroi.
Unul dintre muncitori strigă speriat:
— E o pădure bântuită! Copacii aruncă cu lucruri în noi!
Un altul se împiedică de o groapă și căzu în noroi, în timp ce păsările continuau să ciripească puternic deasupra capului lui.
— Să plecăm de aici! Nu vreau să mai vin niciodată în pădurea asta! spuse alt muncitor, fugind speriat.
În câteva clipe, toți oamenii au abandonat drujbele și topoarele și au fugit cât au putut de repede.
Când liniștea s-a așternut din nou, animalele s-au adunat în jurul Orinei.
— Ai avut dreptate, Orina, spuse veverița rușinată. Ne pare rău că nu te-am ascultat mai devreme.
— Da, ai salvat pădurea noastră! adăugă vrăbiuța cu entuziasm.
Bufnița dădu din aripi și zâmbi blând.
— Nu este important cine are dreptate, ci faptul că lucrăm împreună pentru a ne proteja casa. Data viitoare, să avem mai multă încredere unii în alții.
Și astfel, pădurea a fost salvată, iar animalele au învățat o lecție prețioasă: stelele nu mint, iar înțelepciunea celor mai bătrâni nu trebuie ignorată niciodată.
A doua zi, sunetul înfricoșător al unor drujbe răsună în pădure. Oamenii veniseră! Pomii tremurau sub loviturile topoarelor, păsările fugeau speriate, iar iepurii alergau în toate direcțiile.
Orina zbură repede spre luminiș și strigă:
— Vedeți? Am avut dreptate! Trebuie să acționăm acum!
De data aceasta, animalele erau speriate. Veverița cea roșcată își mușca lăbuțele, iar vrăbiuța abia mai putea zbura de frică. Ariciul Mog spuse:
— Orina, ai dreptate. Trebuie să facem ceva! Dar cum îi putem opri?
Bufnița se gândi un moment, apoi zise:
— Vom folosi ceea ce avem: viteza voastră, vocile voastre, inteligența noastră. Vom crea haos! Când oamenii vor vedea că pădurea „îi atacă”, se vor speria și vor pleca!
Și astfel, animalele s-au pus pe treabă. Veverițele au început să arunce ghinde asupra muncitorilor, păsările le-au dat târcoale făcând un zgomot infernal, iar iepurii și bursucii au săpat gropi mari, astfel încât picioarele oamenilor să se afunde în noroi.
Unul dintre muncitori strigă speriat:
— E o pădure bântuită! Copacii aruncă cu lucruri în noi!
Un altul se împiedică de o groapă și căzu în noroi, în timp ce păsările continuau să ciripească puternic deasupra capului lui.
— Să plecăm de aici! Nu vreau să mai vin niciodată în pădurea asta! spuse alt muncitor, fugind speriat.
În câteva clipe, toți oamenii au abandonat drujbele și topoarele și au fugit cât au putut de repede.
Când liniștea s-a așternut din nou, animalele s-au adunat în jurul Orinei.
— Ai avut dreptate, Orina, spuse veverița rușinată. Ne pare rău că nu te-am ascultat mai devreme.
— Da, ai salvat pădurea noastră! adăugă vrăbiuța cu entuziasm.
Bufnița dădu din aripi și zâmbi blând.
— Nu este important cine are dreptate, ci faptul că lucrăm împreună pentru a ne proteja casa. Data viitoare, să avem mai multă încredere unii în alții.
Și astfel, pădurea a fost salvată, iar animalele au învățat o lecție prețioasă: stelele nu mint, iar înțelepciunea celor mai bătrâni nu trebuie ignorată niciodată.
Sfârșit
Alte povești și basme de Daniel Vîrdol
|
Seria de povești Blăniță, Primarul din Miuropolis
|
