Blăniță, Primarul din Miuropolis: Sabotajul lui Gheruță - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Sabotajul lui Gheruță” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că proviziile orașului dispar, iar Gheruță profită de ocazie pentru a da vina pe Blăniță. Suspiciunile planează, iar Domnul Pată începe să creadă că hamsterii nu sunt de încredere. Dar Blăniță, cu răbdare și curaj, cercetează misterul împreună cu Fixu și Rodi. Când adevărul iese la iveală, șoriceii încep să vadă că Blăniță este mai mult decât un străin. Însă Gheruță nu se lasă ușor. Ce planuri va mai pune la cale și cum va reuși Blăniță să-și păstreze poziția?
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Sabotajul lui Gheruță” de Daniel Vîrdol
După ce reușise să salveze Miuropolis de inundație, Blăniță începea să se simtă mai sigur pe rolul său de primar. Șoriceii îl salutau pe străzi, îi ofereau bucăți de brânză în semn de respect și chiar îl rugau să le rezolve micile probleme. Însă nu toți îl priveau cu aceeași încredere.
Domnul Pată continua să-l studieze cu ochii săi pătrunzători și neîncrezători. Iar Gheruță, șobolanul fioros al orașului, care acceptase cu greu prezența lui Blăniță, părea mai iritat ca niciodată.
— N-ar trebui să te relaxezi, primăruțule! mârâi el într-o dimineață, când îl văzu pe Blăniță discutând cu Fixu și Rodi.
Blăniță ridică o sprânceană.
— De ce spui asta, Gheruță?
— Pentru că un primar trebuie să fie mereu pregătit de necazuri! Și eu simt că un necaz mare e pe drum…
Blăniță simți un fior ciudat pe șira spinării. Gheruță avea dreptate… însă ce avea să se întâmple?
Proviziile dispărute
În acea seară, Blăniță dormea liniștit în cuibul său din primărie, când fu trezit brusc de zgomote puternice și de strigăte venind din piața orașului.
— Furt! Furt! Depozitul de provizii a fost golit!
Blăniță sări în lăbuțe și alergă spre locul faptei, urmat de Fixu și Rodi.
O mulțime de șoricei se adunase în jurul depozitului, unde se aflau, în mod normal, rezervele de hrană ale orașului. Acum, însă, rafturile erau goale.
Domnul Pată era acolo, cu o privire sumbră.
— Asta e grav. Fără aceste provizii, nu avem ce mânca zile întregi!
— Cine ar putea face așa ceva? întrebă Blăniță, simțind cum i se strânge inima.
Un șoricel bătrân se apropie cu sfială.
— Unii spun că au văzut… o siluetă albă strecurându-se în depozit noaptea trecută.
Ochii tuturor se întoarseră spre Blăniță.
— Un… hamster alb? întrebă Domnul Pată, vocea lui devenind rece.
Blăniță simți cum inima îi bătea mai tare.
— Stai puțin! Eu n-aș face niciodată așa ceva!
Dar șoricii murmurau deja.
— A fost el?
— Poate hamsterii nu sunt de încredere…
Blăniță se uită la Domnul Pată, dar în ochii lui nu mai era doar scepticism, ci era dezamăgire.
— Dacă hamsterii sunt cu adevărat atât de buni, de ce aș crede că unul dintre ei n-ar putea fi un hoț?
Blăniță simți că i se taie respirația.
— Trebuie să dovedesc că sunt nevinovat!
— Dacă ești nevinovat, află cine e adevăratul vinovat, primarule! spuse Domnul Pată.
Domnul Pată continua să-l studieze cu ochii săi pătrunzători și neîncrezători. Iar Gheruță, șobolanul fioros al orașului, care acceptase cu greu prezența lui Blăniță, părea mai iritat ca niciodată.
— N-ar trebui să te relaxezi, primăruțule! mârâi el într-o dimineață, când îl văzu pe Blăniță discutând cu Fixu și Rodi.
Blăniță ridică o sprânceană.
— De ce spui asta, Gheruță?
— Pentru că un primar trebuie să fie mereu pregătit de necazuri! Și eu simt că un necaz mare e pe drum…
Blăniță simți un fior ciudat pe șira spinării. Gheruță avea dreptate… însă ce avea să se întâmple?
Proviziile dispărute
În acea seară, Blăniță dormea liniștit în cuibul său din primărie, când fu trezit brusc de zgomote puternice și de strigăte venind din piața orașului.
— Furt! Furt! Depozitul de provizii a fost golit!
Blăniță sări în lăbuțe și alergă spre locul faptei, urmat de Fixu și Rodi.
O mulțime de șoricei se adunase în jurul depozitului, unde se aflau, în mod normal, rezervele de hrană ale orașului. Acum, însă, rafturile erau goale.
Domnul Pată era acolo, cu o privire sumbră.
— Asta e grav. Fără aceste provizii, nu avem ce mânca zile întregi!
— Cine ar putea face așa ceva? întrebă Blăniță, simțind cum i se strânge inima.
Un șoricel bătrân se apropie cu sfială.
— Unii spun că au văzut… o siluetă albă strecurându-se în depozit noaptea trecută.
Ochii tuturor se întoarseră spre Blăniță.
— Un… hamster alb? întrebă Domnul Pată, vocea lui devenind rece.
Blăniță simți cum inima îi bătea mai tare.
— Stai puțin! Eu n-aș face niciodată așa ceva!
Dar șoricii murmurau deja.
— A fost el?
— Poate hamsterii nu sunt de încredere…
Blăniță se uită la Domnul Pată, dar în ochii lui nu mai era doar scepticism, ci era dezamăgire.
— Dacă hamsterii sunt cu adevărat atât de buni, de ce aș crede că unul dintre ei n-ar putea fi un hoț?
Blăniță simți că i se taie respirația.
— Trebuie să dovedesc că sunt nevinovat!
— Dacă ești nevinovat, află cine e adevăratul vinovat, primarule! spuse Domnul Pată.
O pistă ciudată
Blăniță, Fixu și Rodi începură să cerceteze locul furtului.
— E clar că cineva vrea să dea vina pe tine, Blăniță! spuse Rodi hotărâtă.
Fixu scotoci printre urmele de pe podea și se opri brusc.
— Uitați-vă la astea!
Lăbuțele lui Fixu arătau spre niște urme adânci lăsate pe pământ.
— Astea nu sunt urme de hamster… șopti Blăniță.
Rodi își încreți nasul.
— Sunt prea mari pentru un șoricel…
Blăniță înghiți în sec.
— Dar sunt exact ca urmele unui șobolan.
Toți tăcură o clipă, gândindu-se la același lucru.
— Gheruță!
Demascarea hoțului
Cei trei prieteni se îndreptară spre bârlogul lui Gheruță, o vizuină mai mare situată la marginea orașului.
În fața intrării, găsiră câteva firimituri de brânză și coji de semințe.
— E clar ca lumina zilei! șopti Fixu.
Blăniță își drese glasul.
— Gheruță! Ieși afară!
Din interiorul vizuinii, se auzi un chițăit leneș.
— Ce vrei, primăruțule? Mă trezești din somn!
— Nu te-am trezit eu. Poate că te-a trezit greutatea proviziilor pe care le-ai furat!
Un moment de tăcere. Apoi, Gheruță râse.
— Ai probe?
Blăniță zâmbi.
— De fapt, da. Urmele lăsate pe podeaua depozitului sunt de șobolan. Și ai aici resturi de mâncare.
Gheruță își îngustă ochii.
— Și ce dacă? Poate mi le-a adus cineva!
Fixu scoase un dispozitiv micuț, o lupă improvizată.
— Iar aici avem un fir de blană… gri!
Gheruță clipi.
— Ei bine…
Rodi își încrucișă lăbuțele.
— Hai, recunoaște!
Blăniță, Fixu și Rodi începură să cerceteze locul furtului.
— E clar că cineva vrea să dea vina pe tine, Blăniță! spuse Rodi hotărâtă.
Fixu scotoci printre urmele de pe podea și se opri brusc.
— Uitați-vă la astea!
Lăbuțele lui Fixu arătau spre niște urme adânci lăsate pe pământ.
— Astea nu sunt urme de hamster… șopti Blăniță.
Rodi își încreți nasul.
— Sunt prea mari pentru un șoricel…
Blăniță înghiți în sec.
— Dar sunt exact ca urmele unui șobolan.
Toți tăcură o clipă, gândindu-se la același lucru.
— Gheruță!
Demascarea hoțului
Cei trei prieteni se îndreptară spre bârlogul lui Gheruță, o vizuină mai mare situată la marginea orașului.
În fața intrării, găsiră câteva firimituri de brânză și coji de semințe.
— E clar ca lumina zilei! șopti Fixu.
Blăniță își drese glasul.
— Gheruță! Ieși afară!
Din interiorul vizuinii, se auzi un chițăit leneș.
— Ce vrei, primăruțule? Mă trezești din somn!
— Nu te-am trezit eu. Poate că te-a trezit greutatea proviziilor pe care le-ai furat!
Un moment de tăcere. Apoi, Gheruță râse.
— Ai probe?
Blăniță zâmbi.
— De fapt, da. Urmele lăsate pe podeaua depozitului sunt de șobolan. Și ai aici resturi de mâncare.
Gheruță își îngustă ochii.
— Și ce dacă? Poate mi le-a adus cineva!
Fixu scoase un dispozitiv micuț, o lupă improvizată.
— Iar aici avem un fir de blană… gri!
Gheruță clipi.
— Ei bine…
Rodi își încrucișă lăbuțele.
— Hai, recunoaște!
Șobolanul privi în jur, apoi oftă și ridică lăbuțele.
— Bine, bine! Am luat proviziile. Dar n-a fost pentru mine!
Blăniță ridică o sprânceană.
— Atunci pentru cine?
Gheruță mormăi.
— Pentru niște pui de șobolan sărmani care trăiesc deasupra orașului, în podul unei case părăsite. Sunt slabi și flămânzi. Știam că dacă cer ajutor, nimeni nu mi-ar fi dat. Așa că… am luat eu mâncarea.
Blăniță simți cum furia i se mai domolește.
— Ai vrut să ajuți, dar ai făcut-o într-un mod greșit, Gheruță. Dacă ne spuneai, poate am fi găsit o soluție împreună.
Șobolanul se scărpină în ceafă.
— Poate ai dreptate…
Blăniță se întoarse spre Domnul Pată, care asistase la toată scena.
— Îți amintești ce ai spus? Că hamsterii nu sunt de încredere? Poate că unii șoareci nici nu sunt atât de perfecți pe cât cred…
Domnul Pată îl privi lung, apoi dădu din cap.
— Se pare că ai dreptate.
O soluție mai bună
Gheruță returnă ce mai rămăsese din provizii, iar Blăniță organiză o echipă care să meargă la podul unde se aflau puii de șobolan abandonați.
— Vom găsi o metodă să îi ajutăm, dar fără furt.
În acea seară, Blăniță simți că recâștigase respectul orașului.
Chiar dacă nu toată lumea îl acceptase încă, începea să demonstreze că era un lider adevărat.
Și cel mai important… învăța că a fi primar însemna mai mult decât a da ordine.
Însemna să găsești soluții corecte.
— Bine, bine! Am luat proviziile. Dar n-a fost pentru mine!
Blăniță ridică o sprânceană.
— Atunci pentru cine?
Gheruță mormăi.
— Pentru niște pui de șobolan sărmani care trăiesc deasupra orașului, în podul unei case părăsite. Sunt slabi și flămânzi. Știam că dacă cer ajutor, nimeni nu mi-ar fi dat. Așa că… am luat eu mâncarea.
Blăniță simți cum furia i se mai domolește.
— Ai vrut să ajuți, dar ai făcut-o într-un mod greșit, Gheruță. Dacă ne spuneai, poate am fi găsit o soluție împreună.
Șobolanul se scărpină în ceafă.
— Poate ai dreptate…
Blăniță se întoarse spre Domnul Pată, care asistase la toată scena.
— Îți amintești ce ai spus? Că hamsterii nu sunt de încredere? Poate că unii șoareci nici nu sunt atât de perfecți pe cât cred…
Domnul Pată îl privi lung, apoi dădu din cap.
— Se pare că ai dreptate.
O soluție mai bună
Gheruță returnă ce mai rămăsese din provizii, iar Blăniță organiză o echipă care să meargă la podul unde se aflau puii de șobolan abandonați.
— Vom găsi o metodă să îi ajutăm, dar fără furt.
În acea seară, Blăniță simți că recâștigase respectul orașului.
Chiar dacă nu toată lumea îl acceptase încă, începea să demonstreze că era un lider adevărat.
Și cel mai important… învăța că a fi primar însemna mai mult decât a da ordine.
Însemna să găsești soluții corecte.
Sfârșitul poveștii a patra
