Blăniță, Primarul din Miuropolis: Rămas-bun, Miuropolis! - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Rămas-bun, Miuropolis!” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că Blăniță are, în sfârșit, șansa să se întoarcă la Radu. Alegerea e grea – orașul pe care l-a iubit și transformat îl roagă să rămână. Dar Blăniță știe că locul lui este lângă băiatul care nu l-a uitat niciodată. Își ia rămas-bun cu lacrimi și zâmbete, lăsând în urmă un Miuropolis mai puternic și mai unit ca niciodată. O poveste despre curaj, prietenie și întoarcerea acasă se încheie, dar amintirea lui Blăniță rămâne vie în sufletele tuturor.
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Rămas-bun, Miuropolis!” de Daniel Vîrdol
În liniștea tunelurilor, Blăniță își ținea respirația. Sunetul acela... era inconfundabil. O voce caldă, familiară, se strecura printre ecourile orașului subteran.
— Blăniță! Unde ești, Blăniță?
Radu.
Blăniță simți cum inima îi tresare. Era pentru prima dată, după atât de mult timp, când auzea vocea băiatului. Se ridică în două lăbuțe și încercă să-și dea seama de unde venea sunetul.
— Radu… șopti el, cuprins de emoție.
Fixu și Rodi alergară spre el, alarmați.
— Ai auzit și tu? întrebă Rodi.
Blăniță dădu din cap.
— Radu mă caută… E chiar deasupra noastră.
— Atunci trebuie să ajungem la el! exclamă Fixu.
Domnul Pată veni și el, cu o expresie serioasă pe chip.
— Asta înseamnă că pleci.
Blăniță nu răspunse imediat. Privirea i se plimbă prin orașul pe care ajunsese să-l iubească. Tunelurile sigure, piețele animate, șoriceii care acum trăiau fără frică. Lucruri pe care el le făcuse posibile.
Dar la suprafață… acolo era Radu.
— Da… rosti el într-un final. A venit timpul să mă întorc acasă.
— Blăniță! Unde ești, Blăniță?
Radu.
Blăniță simți cum inima îi tresare. Era pentru prima dată, după atât de mult timp, când auzea vocea băiatului. Se ridică în două lăbuțe și încercă să-și dea seama de unde venea sunetul.
— Radu… șopti el, cuprins de emoție.
Fixu și Rodi alergară spre el, alarmați.
— Ai auzit și tu? întrebă Rodi.
Blăniță dădu din cap.
— Radu mă caută… E chiar deasupra noastră.
— Atunci trebuie să ajungem la el! exclamă Fixu.
Domnul Pată veni și el, cu o expresie serioasă pe chip.
— Asta înseamnă că pleci.
Blăniță nu răspunse imediat. Privirea i se plimbă prin orașul pe care ajunsese să-l iubească. Tunelurile sigure, piețele animate, șoriceii care acum trăiau fără frică. Lucruri pe care el le făcuse posibile.
Dar la suprafață… acolo era Radu.
— Da… rosti el într-un final. A venit timpul să mă întorc acasă.
Ultima întâlnire a Consiliului
În acea zi, șoriceii se adunară în sala Consiliului, pentru ultima dată cu Blăniță ca primar.
— Nu vreau să plec fără să mă asigur că Miuropolis va fi în siguranță, spuse Blăniță.
— Noi vom avea grijă de el, spuse Domnul Pată, cu o voce fermă.
— Dar cine va fi noul primar? întrebă un șoricel.
Toți ochii se îndreptară spre Domnul Pată.
— Nu sunt sigur că aș fi la înălțimea lui Blăniță, spuse el, evitând privirile.
Blăniță zâmbi.
— Ești exact ce are nevoie Miuropolis. Ai grijă de oraș.
După o clipă de ezitare, Domnul Pată încuviință.
— Voi face tot ce pot.
Fixu și Rodi se apropiară.
— O să ne fie dor de tine, Blăniță, spuse Fixu, încercând să-și ascundă emoțiile.
— De ce trebuie să pleci? murmură Rodi.
Blăniță le atinse ușor lăbuțele.
— Pentru că locul meu e lângă Radu. Dar asta nu înseamnă că o să vă uit.
Drumul spre libertate
În acea seară, Fixu îi arătă ieșirea pe care o descoperise mai demult, cea păzită de bufnița Strix.
— Strix nu mai e aici, spuse el. Avem noroc.
Blăniță își luă un ultim rămas-bun de la prietenii lui. Domnul Pată îi dădu o ultimă privire respectuoasă. Rodi îl îmbrățișă strâns, iar Fixu îi strecură o mică busolă făcută de el.
— Să nu te rătăcești din nou, spuse el, cu un zâmbet trist.
Blăniță își șterse ochii umezi și, cu o ultimă privire spre oraș, păși spre tunelul care ducea la suprafață.
În acea zi, șoriceii se adunară în sala Consiliului, pentru ultima dată cu Blăniță ca primar.
— Nu vreau să plec fără să mă asigur că Miuropolis va fi în siguranță, spuse Blăniță.
— Noi vom avea grijă de el, spuse Domnul Pată, cu o voce fermă.
— Dar cine va fi noul primar? întrebă un șoricel.
Toți ochii se îndreptară spre Domnul Pată.
— Nu sunt sigur că aș fi la înălțimea lui Blăniță, spuse el, evitând privirile.
Blăniță zâmbi.
— Ești exact ce are nevoie Miuropolis. Ai grijă de oraș.
După o clipă de ezitare, Domnul Pată încuviință.
— Voi face tot ce pot.
Fixu și Rodi se apropiară.
— O să ne fie dor de tine, Blăniță, spuse Fixu, încercând să-și ascundă emoțiile.
— De ce trebuie să pleci? murmură Rodi.
Blăniță le atinse ușor lăbuțele.
— Pentru că locul meu e lângă Radu. Dar asta nu înseamnă că o să vă uit.
Drumul spre libertate
În acea seară, Fixu îi arătă ieșirea pe care o descoperise mai demult, cea păzită de bufnița Strix.
— Strix nu mai e aici, spuse el. Avem noroc.
Blăniță își luă un ultim rămas-bun de la prietenii lui. Domnul Pată îi dădu o ultimă privire respectuoasă. Rodi îl îmbrățișă strâns, iar Fixu îi strecură o mică busolă făcută de el.
— Să nu te rătăcești din nou, spuse el, cu un zâmbet trist.
Blăniță își șterse ochii umezi și, cu o ultimă privire spre oraș, păși spre tunelul care ducea la suprafață.
Reîntâlnirea
Când ieșii din ascunzătoare, se trezi într-un parc. Frunzele foșneau în vânt, iar deasupra se întindea cerul liber.
Și acolo, la câțiva pași distanță, îl văzu pe Radu.
— Blăniță?
Blăniță alergă spre el, iar băiatul îl ridică imediat în brațe.
— Te-am căutat peste tot! Mi-a fost așa de dor de tine!
Blăniță se ghemui în brațele lui Radu, simțindu-se din nou acasă.
Un oraș care nu-l va uita
La adăpostul tunelurilor, șoriceii se uitau în sus, știind că Blăniță reușise.
— O să ne lipsească, spuse Rodi.
— Da, murmură Fixu.
Domnul Pată oftă și își ridică privirea spre tunelul pe care Blăniță plecase.
— Dar Miuropolis va fi mereu orașul lui.
Și astfel, Blăniță plecă, dar lăsă în urmă un oraș mai puternic, mai unit. Iar Miuropolis… nu-l va uita niciodată.
Când ieșii din ascunzătoare, se trezi într-un parc. Frunzele foșneau în vânt, iar deasupra se întindea cerul liber.
Și acolo, la câțiva pași distanță, îl văzu pe Radu.
— Blăniță?
Blăniță alergă spre el, iar băiatul îl ridică imediat în brațe.
— Te-am căutat peste tot! Mi-a fost așa de dor de tine!
Blăniță se ghemui în brațele lui Radu, simțindu-se din nou acasă.
Un oraș care nu-l va uita
La adăpostul tunelurilor, șoriceii se uitau în sus, știind că Blăniță reușise.
— O să ne lipsească, spuse Rodi.
— Da, murmură Fixu.
Domnul Pată oftă și își ridică privirea spre tunelul pe care Blăniță plecase.
— Dar Miuropolis va fi mereu orașul lui.
Și astfel, Blăniță plecă, dar lăsă în urmă un oraș mai puternic, mai unit. Iar Miuropolis… nu-l va uita niciodată.
Sfârșitul ultimei povești
