Blăniță, Primarul din Miuropolis: Planul pentru un Miuropolis mai bun - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Planul pentru un Miuropolis mai bun” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că Blăniță vrea mai mult decât să gestioneze crize – vrea să îmbunătățească viața tuturor. Propune construcția unor depozite de hrană, întărirea tunelurilor și un loc de joacă pentru cei mici. Cu ajutorul lui Fixu și Rodi, visurile lui devin realitate. Domnul Pată începe să îl privească cu alți ochi, iar comunitatea îl susține. Miuropolis înflorește, dar în sufletul lui Blăniță, dorul de Radu se face tot mai simțit. Va găsi oare o cale de întoarcere?
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Planul pentru un Miuropolis mai bun” de Daniel Vîrdol
După ce rezolvase criza proviziilor, Blăniță simțea că trebuie să facă mai mult pentru oraș. Încă de când ajunsese în Miuropolis, observase probleme peste tot: depozitele de hrană nu erau bine organizate, unele tuneluri erau atât de înguste încât șoriceii mai mari rămâneau blocați, iar cei mici nu aveau unde să se joace.
Într-o dimineață, după ce termină de ronțăit câteva semințe, Blăniță se ridică hotărât și își chemă prietenii.
— E timpul să facem din Miuropolis un loc mai bun!
Fixu și Rodi îi priviră curioși.
— Adică? întrebă Fixu, curățând lentilele ochelarilor săi minusculi.
— Am trei idei mari! spuse Blăniță entuziasmat. Un nou sistem de depozitare a hranei, tuneluri mai sigure și un loc de joacă pentru șoriceii mici.
Rodi dădu din cap încântată.
— Un loc de joacă? Ce idee minunată! Șoriceii mici nu prea au unde să se distreze.
Fixu își frecă lăbuțele, gândindu-se deja la proiecte.
— Hm… Tunelurile mai sigure ar fi o provocare interesantă! Dar cum îmbunătățim depozitele?
Blăniță se uită la el serios.
— Trebuie să avem mai multe locuri unde să depozităm mâncarea, ca să nu depindem de un singur depozit. Și trebuie să fie mai bine protejate de hoți și… de apă.
Fixu se gândi o clipă, apoi zâmbi.
— Înțeleg. Avem mult de muncă! Hai să începem!
Într-o dimineață, după ce termină de ronțăit câteva semințe, Blăniță se ridică hotărât și își chemă prietenii.
— E timpul să facem din Miuropolis un loc mai bun!
Fixu și Rodi îi priviră curioși.
— Adică? întrebă Fixu, curățând lentilele ochelarilor săi minusculi.
— Am trei idei mari! spuse Blăniță entuziasmat. Un nou sistem de depozitare a hranei, tuneluri mai sigure și un loc de joacă pentru șoriceii mici.
Rodi dădu din cap încântată.
— Un loc de joacă? Ce idee minunată! Șoriceii mici nu prea au unde să se distreze.
Fixu își frecă lăbuțele, gândindu-se deja la proiecte.
— Hm… Tunelurile mai sigure ar fi o provocare interesantă! Dar cum îmbunătățim depozitele?
Blăniță se uită la el serios.
— Trebuie să avem mai multe locuri unde să depozităm mâncarea, ca să nu depindem de un singur depozit. Și trebuie să fie mai bine protejate de hoți și… de apă.
Fixu se gândi o clipă, apoi zâmbi.
— Înțeleg. Avem mult de muncă! Hai să începem!
Opoziția Domnului Pată
Entuziasmat, Blăniță se duse la ședința consiliului să le explice tuturor planul său.
— Dacă vrem un oraș mai bun, trebuie să lucrăm împreună! le spuse el.
Majoritatea șoriceilor păreau încântați, dar Domnul Pată își încrucișă lăbuțele și își ridică o sprânceană sceptică.
— Un loc de joacă? Tuneluri noi? Și de unde o să luăm resurse pentru toate astea? Nu putem folosi proviziile orașului pentru idei fanteziste!
Blăniță își ținu firea și îi răspunse calm.
— Nu vreau să risipim nimic. O să folosim materiale pe care le avem deja în jurul nostru. Putem refolosi resturi de lemn, bucăți de hârtie groasă și alte materiale.
— Hmph! Domnul Pată rămase tăcut, dar nu mai protestă.
Blăniță știa că nu-l convinsese pe deplin, dar nu avea de gând să renunțe.
Construind un viitor mai bun
În zilele următoare, Fixu, Rodi și Blăniță se puseră pe treabă.
Fixu, fiind un inventator iscusit, desenă planuri pentru un sistem de depozitare împărțit în mai multe locuri mici, astfel încât, dacă unul era compromis, celelalte rămâneau în siguranță.
— Putem să săpăm cămăruțe speciale în pereți și să folosim capace de sticle ca uși! explică el.
Rodi adună un grup de șoricei tineri și se apucară să curețe tunelurile vechi și să sape altele mai largi.
— Acum chiar și șoriceii mai grăsuți pot trece fără să rămână blocați! râse ea, uitându-se la un șoricel dolofan care încercase mereu să evite acele pasaje.
Blăniță, între timp, organiză un spațiu special pentru cei mici, unde aduse niște bețe pentru cățărat, bucăți de hârtie pentru tuneluri și chiar o rotiță improvizată, asemănătoare cu cea pe care o avea în cușca sa de acasă.
— Asta o să fie cea mai distractivă parte a orașului! exclamă Rodi, încercând una dintre rampele din carton.
Entuziasmat, Blăniță se duse la ședința consiliului să le explice tuturor planul său.
— Dacă vrem un oraș mai bun, trebuie să lucrăm împreună! le spuse el.
Majoritatea șoriceilor păreau încântați, dar Domnul Pată își încrucișă lăbuțele și își ridică o sprânceană sceptică.
— Un loc de joacă? Tuneluri noi? Și de unde o să luăm resurse pentru toate astea? Nu putem folosi proviziile orașului pentru idei fanteziste!
Blăniță își ținu firea și îi răspunse calm.
— Nu vreau să risipim nimic. O să folosim materiale pe care le avem deja în jurul nostru. Putem refolosi resturi de lemn, bucăți de hârtie groasă și alte materiale.
— Hmph! Domnul Pată rămase tăcut, dar nu mai protestă.
Blăniță știa că nu-l convinsese pe deplin, dar nu avea de gând să renunțe.
Construind un viitor mai bun
În zilele următoare, Fixu, Rodi și Blăniță se puseră pe treabă.
Fixu, fiind un inventator iscusit, desenă planuri pentru un sistem de depozitare împărțit în mai multe locuri mici, astfel încât, dacă unul era compromis, celelalte rămâneau în siguranță.
— Putem să săpăm cămăruțe speciale în pereți și să folosim capace de sticle ca uși! explică el.
Rodi adună un grup de șoricei tineri și se apucară să curețe tunelurile vechi și să sape altele mai largi.
— Acum chiar și șoriceii mai grăsuți pot trece fără să rămână blocați! râse ea, uitându-se la un șoricel dolofan care încercase mereu să evite acele pasaje.
Blăniță, între timp, organiză un spațiu special pentru cei mici, unde aduse niște bețe pentru cățărat, bucăți de hârtie pentru tuneluri și chiar o rotiță improvizată, asemănătoare cu cea pe care o avea în cușca sa de acasă.
— Asta o să fie cea mai distractivă parte a orașului! exclamă Rodi, încercând una dintre rampele din carton.
O schimbare de atitudine
Când totul era gata, Blăniță chemă șoriceii să vadă îmbunătățirile.
În timp ce inspecta noul sistem de depozitare, Domnul Pată dădu din cap încet.
— Nu e rău… Nu e rău deloc.
Blăniță simți că i se umple inima de mândrie.
Apoi, Domnul Pată își îndreptă privirea spre Blăniță.
— Trebuie să recunosc, ai făcut ceva util. Poate… poate că nu ești chiar atât de inutil cum am crezut la început.
Pentru Blăniță, acesta era cel mai mare compliment pe care-l primise vreodată de la Domnul Pată.
Un oraș mai bun pentru toți
În seara aceea, Blăniță privi cum șoriceii mici se jucau fericiți în noul lor loc de joacă, cum șoriceii mai mari foloseau tunelurile lărgite și cum proviziile orașului erau acum mai bine organizate.
Pentru prima oară, simțea că lăsase cu adevărat o urmă în Miuropolis.
Chiar dacă tânjea încă după Radu, băiatul său drag, știu că, până când avea să găsească o cale de întoarcere, orașul acesta avea nevoie de el.
Și el avea nevoie de Miuropolis.
Când totul era gata, Blăniță chemă șoriceii să vadă îmbunătățirile.
În timp ce inspecta noul sistem de depozitare, Domnul Pată dădu din cap încet.
— Nu e rău… Nu e rău deloc.
Blăniță simți că i se umple inima de mândrie.
Apoi, Domnul Pată își îndreptă privirea spre Blăniță.
— Trebuie să recunosc, ai făcut ceva util. Poate… poate că nu ești chiar atât de inutil cum am crezut la început.
Pentru Blăniță, acesta era cel mai mare compliment pe care-l primise vreodată de la Domnul Pată.
Un oraș mai bun pentru toți
În seara aceea, Blăniță privi cum șoriceii mici se jucau fericiți în noul lor loc de joacă, cum șoriceii mai mari foloseau tunelurile lărgite și cum proviziile orașului erau acum mai bine organizate.
Pentru prima oară, simțea că lăsase cu adevărat o urmă în Miuropolis.
Chiar dacă tânjea încă după Radu, băiatul său drag, știu că, până când avea să găsească o cale de întoarcere, orașul acesta avea nevoie de el.
Și el avea nevoie de Miuropolis.
Sfârșitul poveștii a cincea
