Blăniță, Primarul din Miuropolis: Inundația din Miuropolis - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Inundația din Miuropolis” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că un tunel important din oraș se inundă, amenințând siguranța tuturor. Blăniță este pus în fața unei prime mari încercări ca primar. Cu sprijinul lui Fixu și Rodi, găsește o soluție salvatoare, dovedindu-și ingeniozitatea și curajul. Încrederea șoriceilor în el începe să crească, dar pericolele din Miuropolis nu s-au terminat. Gheruță pândește din umbră, iar Domnul Pată încă nu este convins că Blăniță merită să conducă. Ce urmează pentru noul primar al șoriceilor?
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Inundația din Miuropolis” de Daniel Vîrdol
Blăniță începea să înțeleagă că a fi primar nu era deloc atât de ușor cum își imagina lumea. Ziua lui era plină de ședințe, vizite prin oraș și întâlniri cu șoriceii care aveau tot felul de probleme. O bucată de brânză furată, o dispută între două familii care revendicau aceeași vizuină, un tunel care avea nevoie de reparații, toate veneau la el!
— E obositor să fii primar… mormăi el într-o dimineață, întinzându-se pe patul său improvizat dintr-un cuib de paie.
Fixu râse și îi întinse o mică schiță pe care o desenase cu cărbune pe o foaie de hârtie veche.
— Am mai proiectat niște îmbunătățiri pentru oraș! Dacă vrem să avem un Miuropolis mai bun, trebuie să inovăm!
Blăniță privi desenele, dar nu avu timp să le analizeze. Un zgomot puternic veni dinspre tunelul principal al orașului, urmat de țipete speriate.
— Primare! Avem o problemă mare! strigă Rodi, venind în fugă.
Blăniță tresări.
— Ce s-a întâmplat?
— Tunelul principal… se inundă!
Apa care vine
Blăniță, Fixu și Rodi alergară spre tunelul principal, unde se strânseseră zeci de șoricei îngrijorați. Din tavan, picături de apă se prelingeau în șuvoaie subțiri, iar podeaua tunelului deja era acoperită de o peliculă subțire de noroi umed.
Domnul Pată, care sosise deja la fața locului, își încrucișă lăbuțele și dădu din cap nemulțumit.
— Știam că se va întâmpla asta. Am avertizat de luni de zile că tunelurile trebuie întărite!
Blăniță înghiți în sec.
— Ce putem face?
Fixu scoase imediat o riglă improvizată și măsură nivelul apei.
— Dacă nu găsim o soluție rapid, tot tunelul se va prăbuși în câteva ore. Iar dacă tunelul principal cedează, o mare parte din Miuropolis va fi distrusă!
Un murmur de panică străbătu mulțimea.
— Trebuie să ne mutăm! strigă un șoricel bătrân.
— Ne vom pierde casele! plânse o șoricică.
Blăniță simți cum i se strânge stomacul. Era primar acum. Toți se uitau la el, așteptându-se să vină cu o soluție.
— E obositor să fii primar… mormăi el într-o dimineață, întinzându-se pe patul său improvizat dintr-un cuib de paie.
Fixu râse și îi întinse o mică schiță pe care o desenase cu cărbune pe o foaie de hârtie veche.
— Am mai proiectat niște îmbunătățiri pentru oraș! Dacă vrem să avem un Miuropolis mai bun, trebuie să inovăm!
Blăniță privi desenele, dar nu avu timp să le analizeze. Un zgomot puternic veni dinspre tunelul principal al orașului, urmat de țipete speriate.
— Primare! Avem o problemă mare! strigă Rodi, venind în fugă.
Blăniță tresări.
— Ce s-a întâmplat?
— Tunelul principal… se inundă!
Apa care vine
Blăniță, Fixu și Rodi alergară spre tunelul principal, unde se strânseseră zeci de șoricei îngrijorați. Din tavan, picături de apă se prelingeau în șuvoaie subțiri, iar podeaua tunelului deja era acoperită de o peliculă subțire de noroi umed.
Domnul Pată, care sosise deja la fața locului, își încrucișă lăbuțele și dădu din cap nemulțumit.
— Știam că se va întâmpla asta. Am avertizat de luni de zile că tunelurile trebuie întărite!
Blăniță înghiți în sec.
— Ce putem face?
Fixu scoase imediat o riglă improvizată și măsură nivelul apei.
— Dacă nu găsim o soluție rapid, tot tunelul se va prăbuși în câteva ore. Iar dacă tunelul principal cedează, o mare parte din Miuropolis va fi distrusă!
Un murmur de panică străbătu mulțimea.
— Trebuie să ne mutăm! strigă un șoricel bătrân.
— Ne vom pierde casele! plânse o șoricică.
Blăniță simți cum i se strânge stomacul. Era primar acum. Toți se uitau la el, așteptându-se să vină cu o soluție.
Un plan îndrăzneț
Blăniță își frecă lăbuțele și încercă să gândească logic.
— De unde vine apa? întrebă el.
Fixu trase un șoricel mai în vârstă deoparte.
— Acesta e Hârciog, unul dintre șoriceii care lucrează la extinderea tunelurilor. Poate ne poate spune mai multe!
Hârciog își netezi mustățile și își dădu ochelarii pe spate.
— Am săpat prea aproape de suprafață, iar acum ploaia s-a infiltrat în tunel. Dacă nivelul apei continuă să crească, nu doar tunelul principal va fi afectat, ci și depozitul de hrană!
Blăniță tresări. Dacă apa ajungea la depozit, tot orașul risca să rămână fără mâncare!
— Trebuie să oprim scurgerea! spuse el hotărât.
Rodi ridică o sprânceană.
— Și cum facem asta? Cu un dop uriaș?
Blăniță își frecă boticul. Un dop…
— Fixu, ai vreo invenție care ne-ar putea ajuta să sigilăm fisurile?
Fixu se gândi intens, apoi ochii lui străluciră.
— Da! Pot face un amestec de noroi și fire de iarbă pentru a crea o pastă impermeabilă! Dacă o aplicăm în punctele de scurgere, putem opri apa!
Domnul Pată pufni sceptic.
— Și dacă nu funcționează?
Blăniță își ridică privirea spre toți șoriceii.
— Atunci găsim altă soluție! Dar nu putem sta cu lăbuțele în sân!
Mulțimea murmură de aprobare.
— Atunci să ne apucăm de treabă! spuse Fixu.
Blăniță își frecă lăbuțele și încercă să gândească logic.
— De unde vine apa? întrebă el.
Fixu trase un șoricel mai în vârstă deoparte.
— Acesta e Hârciog, unul dintre șoriceii care lucrează la extinderea tunelurilor. Poate ne poate spune mai multe!
Hârciog își netezi mustățile și își dădu ochelarii pe spate.
— Am săpat prea aproape de suprafață, iar acum ploaia s-a infiltrat în tunel. Dacă nivelul apei continuă să crească, nu doar tunelul principal va fi afectat, ci și depozitul de hrană!
Blăniță tresări. Dacă apa ajungea la depozit, tot orașul risca să rămână fără mâncare!
— Trebuie să oprim scurgerea! spuse el hotărât.
Rodi ridică o sprânceană.
— Și cum facem asta? Cu un dop uriaș?
Blăniță își frecă boticul. Un dop…
— Fixu, ai vreo invenție care ne-ar putea ajuta să sigilăm fisurile?
Fixu se gândi intens, apoi ochii lui străluciră.
— Da! Pot face un amestec de noroi și fire de iarbă pentru a crea o pastă impermeabilă! Dacă o aplicăm în punctele de scurgere, putem opri apa!
Domnul Pată pufni sceptic.
— Și dacă nu funcționează?
Blăniță își ridică privirea spre toți șoriceii.
— Atunci găsim altă soluție! Dar nu putem sta cu lăbuțele în sân!
Mulțimea murmură de aprobare.
— Atunci să ne apucăm de treabă! spuse Fixu.
Lucrul în echipă
Toți șoriceii din oraș se mobilizară. Unii alergară să adune fire de iarbă, alții aduseră noroi din celelalte tuneluri. Fixu coordona prepararea pastei, iar Blăniță și Rodi se ocupau de transport.
Când totul fu gata, începură să aplice amestecul peste fisuri. Lăbuțele lor se murdăreau de noroi, dar nimeni nu se oprea.
Gheruță, care până atunci stătuse pe margine, veni și el să ajute.
— Ai un plan bun, primare. Să vedem dacă merge!
După câteva ore de muncă, ultima fisură fu acoperită. Șoriceii așteptară în tăcere.
Un minut. Două. Cinci.
Apa încetă să se mai prelingă.
Blăniță privi cu sufletul la gură.
— Cred că… a mers!
Un ropot de urale umplu tunelul. Șoriceii săreau bucuroși, iar Fixu se lăsă pe spate extenuat.
— Noroiul nostru este o invenție grozavă! Îl putem folosi și pentru alte reparații!
Blăniță zâmbi larg, simțindu-se pentru prima dată cu adevărat apreciat.
Domnul Pată își netezi mustățile și dădu din cap, impresionat.
— Se pare că ai dovedit că nu ești doar un străin rătăcit. Ai câștigat respectul Miuropolisului.
Blăniță simți căldură în piept. Deși încă își dorea să se întoarcă la Radu, începea să simtă că avea un rol important aici.
Orașul se salva nu doar prin forță, ci și prin inteligență, muncă în echipă și încredere.
Pentru prima dată, Miuropolis nu mai era doar un loc straniu unde fusese aruncat din greșeală.
Era casa lui temporară. Iar el era primarul lor.
Toți șoriceii din oraș se mobilizară. Unii alergară să adune fire de iarbă, alții aduseră noroi din celelalte tuneluri. Fixu coordona prepararea pastei, iar Blăniță și Rodi se ocupau de transport.
Când totul fu gata, începură să aplice amestecul peste fisuri. Lăbuțele lor se murdăreau de noroi, dar nimeni nu se oprea.
Gheruță, care până atunci stătuse pe margine, veni și el să ajute.
— Ai un plan bun, primare. Să vedem dacă merge!
După câteva ore de muncă, ultima fisură fu acoperită. Șoriceii așteptară în tăcere.
Un minut. Două. Cinci.
Apa încetă să se mai prelingă.
Blăniță privi cu sufletul la gură.
— Cred că… a mers!
Un ropot de urale umplu tunelul. Șoriceii săreau bucuroși, iar Fixu se lăsă pe spate extenuat.
— Noroiul nostru este o invenție grozavă! Îl putem folosi și pentru alte reparații!
Blăniță zâmbi larg, simțindu-se pentru prima dată cu adevărat apreciat.
Domnul Pată își netezi mustățile și dădu din cap, impresionat.
— Se pare că ai dovedit că nu ești doar un străin rătăcit. Ai câștigat respectul Miuropolisului.
Blăniță simți căldură în piept. Deși încă își dorea să se întoarcă la Radu, începea să simtă că avea un rol important aici.
Orașul se salva nu doar prin forță, ci și prin inteligență, muncă în echipă și încredere.
Pentru prima dată, Miuropolis nu mai era doar un loc straniu unde fusese aruncat din greșeală.
Era casa lui temporară. Iar el era primarul lor.
Sfârșitul poveștii a treia
